Articole despre cariera,
Instituții publice sau private, din diverse domenii de activitate, organizațiile care oferă cursuri de formare…
Între 8-12 noiembrie, pe scena festivalului de business Zilele Biz au urcat peste 80 de…
Ce spune studiul McKinsey este perfect valabil și pentru companiile din România. Cel puțin, din…
Inteligența emoțională este abilitatea de a recunoaște, de a înțelege și gestiona eficient emoțiile în propria…
Paradoxal, într-o lume carteziană, unde cea mai valorizată formă de inteligenţă este cea logico-matematică, studiile…
Recrutare, teambuilding, comunicare internă, recunoaștere, well-being, employer branding – sunt câteva dintre conceptele care au…
Tehnologia a permis ca în această perioadă de pandemie, inclusiv în lunile cu restricții maxime,…
Între 8-12 noiembrie, la Zilele Biz, se reunesc profesioniștii care scriu istoria afacerilor din România.…
Abilitatea de a comunica în mod eficient cu membrii echipei pe care o conduci, partenerii…
Propria ta afacere are la bază strategii de lucru, personal calificat şi idei creative, astfel…
Revista HR Manager organizează cu sprijinul Humanistic, în zilele de 20-21 OCTOMBRIE 2021, între orele 14:00-17:00,…
Relaţiile au fost și vor fi întotdeauna unul din pilonii succesului managerilor. Tot ceea ce…
„Consider că este important să nu te abaţi de la principiile tale, să‑ţi urmezi drumul…
Munca ne ocupă un timp semnificativ din viaţă, fie că lucrăm la distanţă, în sistem…
Munca de acasă sau de la distanţă va rămâne de bază pentru încă o vreme.…
La primul meu job (care nici nu mai știu dacă se numea job sau serviciu,…
„Imaginează-ţi că emoţionalul este un picior și raţionalul, celălalt picior. Ce se întâmplă dacă stai…
Analfabetismul funcţional (AF de aici înainte, pentru economie de caractere) nu mai este „de viitor”.…
Fie că porţi pălăria de educator ca pedagog, trainer, coach sau mentor, în acest articol…
Am citit recent un articol în Harvard Business Review referitor la așteptările pe care le…
Pentru trainer, mesajul privind impactul programului este încurajator: „Da, am aflat lucruri pe care le…
O zi la serviciu nu se compară cu nicio altă zi. Doar ședinţele săptămânale se…
Nu exista lideri fără followeri. Actul conducerii se adresează unei echipe. A urma viziunea sau…
Profesorii nu devin profesori din întâmplare, iar când se întâmpla aşa, cei lipsiţi de vocaţie…
Odată cu relaxarea măsurilor restrictive cauzate de pandemie, birourile se transformă. După marea migrare de…
Voi la ce vă gândiți când auziți cuvintele „conflict la locul de muncă”? Vi s-a…
Munca într-un mediu toxic sau în care sănătatea mintală a angajaților nu este susținută a…
În dezvoltarea relațiilor profesionale – networking, business, echipă, la nivelul valorilor regăsim adesea încrederea și…
Cât la sută din viață ți-o petreci muncind? La birou, acasă, angajat, freelancer sau antreprenor,…
Revista HR Manager împreună cu partenerul său Humanistic organizează Best Employer Fest, în data de…