Cariera
Articole despre cariera,
Când vorbim despre muncă, primele lucruri la care ne gândim sunt salariul, programul, bonusurile, gradul…
Dezvoltarea continuă face parte din lista de priorități a tuturor persoanelor care își doresc să…
Mindspace, furnizorul global de spații de lucru flexibile, lansează „Hybrid”, noua gamă de soluții la…
Revista HR Manager organizează, cu sprijinul Humanistic, în zilele de 21-22 aprilie, între orele 14:00-17:00,…
CIO Council și Revista CARIERE organizează miercuri, 14 aprilie, între orele 15:00-17:30, o nouă ediție CIO…
În loc să ne jucăm „de-a mama și de-a tata”, simulările de business ne propun…
Să-ți aperi echipa și proiectele, să îndrăznești să spui nu, să știi să-ți recunoști greșelile……
Una dintre cele mai enervante întrebări din copilăria mea era clasica: „tu ce vrei să…
Aptitudinile și abilitățile sunt o marfă, s-au schimbat odată cu vremurile, pot fi în lipsă…
Ne construim adăposturi, ne cultivăm sau vânăm hrana, ne facem haine, ne tratăm bolile, avem…
Calitățile de bază (core qualities) sunt caracteristici care aparțin esenței sau nucleului unei persoane. O…
De câte ori te-ai trezit fredonând în drum spre locul de muncă șlagărul lui Chirilă:…
Gata cu șeful autoritar, care impune şi controlează totul. Un bun manager este cel care…
Activitatea de PR a unei companii este întotdeauna esențială pentru succesul afacerii. Modul în care…
Oraș capitală pentru Moldova și reședința județului cu același nume, Iași este unul dintre cei…
Revista HR Manager împreună cu Humanistic, partener al evenimentului, organizează joi, 18 martie, între orele 14:00-16:30,…
Să spunem că v-ați săturat de atâta viață sedentară și de sărit doar „din telefon…
Coaching-ul în carieră ocupă un loc special în experiența mea, deoarece este unul dintre cele…
Venim cu un bagaj cultural în care mulţi dintre bunicii și străbunicii noștri au trăit…
Atunci când apare pericolul pierderii locului de muncă, se declanșează o anxietate răscolitoare, cu consecințe…
Inteligența emoțională sau EQ, cum i se mai spune, a devenit un subiect de discuţie…
Probabil că uneori ți-ai pus întrebări de genul: De ce eu sunt așa, atât de…
Un tip de întrebări considerate dificile sunt cele de la începutul interviului, folosite pentru a…
Climatul anului 2020 a fost unul intens, al contrastelor şi al schimbărilor în piaţa muncii.…
Globalworth, liderul pieței de birouri din Europa Centrală și de Est (CEE), lansează campania radio…
Mitul phoenixului, pasărea mitologică ce renaște din propria-i cenușă, simbolizează, din cele mai vechi timpuri,…
Îți sună cunoscut „femeie, iubită, ambiţioasă, dornică să facă carieră și să aibă o viață…
Anumite întrebări din procesele de recrutare creează disconfort, emoții, uneori chiar anxietate. Unele persoane le…
Rezultatele unui recent studiu Gallup arată că doar 14 – 15% dintre angajați se simt…
Nu mi-au plăcut niciodată generalizările, nici distribuirea pasiunilor în funcție de gen. Nu sunt de…