Gânduri de la cititori

Am crezut că sunt șmecher să consum etnobotanice. Că e ceva cool și mă ajută să mă distrez mai tare. M-am distrat până am ajuns la psihiatru.

Imaginația nu cunoaște limite, iar dacă o mai și educi cu cărți erotice sau filme porno, cine știe ce ești dispusă să experimentezi. Ok, partenerul contează enorm, dar ce nu ai accepta niciodată? Uite ce spune o cititoare, pentru ea sexul anal e interzis.

Am avut câteva relații de cuplu care au eșuat. Iar în urma lor am rămas cu o teamă de suferință și abandon care acum mă ține într-o zonă de siguranță. În care nici măcar nu mai încerc să caut un partener.

Nu numai psihologia ne învață cât de nesănătoase sunt, dar și viața de zi cu zi. Urăsc să fac comparații pentru că este un mod ciudat de a te simți bine cu tine sau de a te afunda în depresie.

Mi-am analizat toate fostele relații, iar concluzia mea este că greșelile cele mai mari le fac eu. În primul rând, mă îndrăgostesc prea ușor. Mare greșeală!

Am 21 de ani și simt nevoia să mă eliberez de sub controlul părinților mei. Ei nu înțeleg că am alte nevoi, iar eu mă simt vinovată dacă mă distanțez de ei…

Dacă ai avut noroc și ți-ai găsit ușor „jumătatea” înseamnă că nu știi cum arată oferta actuală. Dacă, însă, ești singură… îți e clar. Eu una, nu am răbdare cu partenerii nepotriviți. Poate am de pierdut. Dar și de câștigat: energie și timp.

Suntem căsătoriți de puțin timp și am aflat că soțul meu mi-a fost infidel. Problema mea este că nici măcar nu îmi dau seama dacă regretă. Iar singură, nu vreau să mă lupt pentru această căsnicie.

M-am săturat să aud de băieți buni. Atunci când te apropii de cineva, există atât de multe variabile, încât nu știi dacă ți-e bun sau rău. Așa că am decis: îmi plac băieții răi. Dacă tot mă vor dezamăgi, măcar sunt interesanți până acolo…

Deși nu mi-am propus să scap de el, am reușit să fiu atât de sigură pe mine, independentă și realizată, încât i-am dat de înțeles că n-am nevoie de el. Așa am scăpat de un admirator… care-mi plăcea. Ca o fraieră.

Sunt soție și mamă. Aș putea să spun că sunt împlinită, nu? Acum un an am hotărât să mă duc la psiholog pentru că mă simțeam singură. Mă simțeam invizibilă.

Pare puțin probabil să fii cucerită de un necunoscut, nu? Mai ales dacă nu se rezumă totul la atracție fizică. O să vă povestesc, totuși, ce am „furat” de la el.

Știți eterna poveste a amantei? Eu am un amant. Cu zece ani mai mic decât mine. Și nu vreau să schimb nimic la viața mea.

Suntem de un an împreună și am un iubit minunat. Peste tot, mai puțin în pat. Îl iubesc, dar nu îmi place sexul cu el deloc…

Acum o lună am aflat că iubitul meu mă înșală online. Spune că nu este nimic serios și că nu a trecut niciodată la fapte… dar sufăr la fel de mult.

Nu odată am suferit, în relație sau după. Nu odată mi s-a spus că nu sunt suficient de… frumoasă, slabă, șic, bună. A durut rău. Până am învățat că stima de sine nu depinde de alții. Depinde doar de mine.

Știu că părinții nu trebuie să se amestece în viața copiilor lor, mai ales când sunt adulți. Dar aș vrea să îmi ajut cumva fiul. Am ajuns o mamă disperată de când am realizat că iubita lui profită de el. Iar el o lasă.

Vreau demult să vă scriu ceea ce cred eu despre evoluția moravurilor românești, și mai cu seamă, despre relațiile între bărbați și femei.

Da, am avut o aventură de-o noapte. Eram curioasă, sincer, cum o fi să te porți ca un bărbat. Acum m-am lămurit: nu e în niciun fel.

Eu aveam un principiu: primul venit, mă opresc la el și încerc să văd ce iese. Așa, îmi anulam orice ocazie să cunosc alți oameni. Iar bărbatul potrivit tot nu apărea. Până când am ales să nu mă mai implic prea repede în relații.

Ana Maria are 40 de ani și a avut un tată alcoolic. Iată ce a însemnat asta pentru ea și cum a perceput codependența mamei ei.

Dacă mă uit în urmă la viața trăită până acum, știu că este totul din vina mea. Delăsarea, dezinteresul pentru propria viață, iar apoi depresia. Acum sunt responsabil să îndrept lucrurile. Pentru mine.

Am un prieten care de 10 ani nu muncește. Critică orice site de recrutare și nici măcar nu încearcă să se angajeze undeva. Este și tată, iar exemplul pe care îl dă copilului, lasă de dorit…

Cu toții avem probleme personale, dacă și conștientizăm asta, ne va fi greu să ignorăm descoperirile. Vrem relații securizante și mature, dar oare le putem oferi? Eu cred că am nevoie de un partener disfuncțional. Ca mine. Pentru că în cuplu, compatibilitatea contează.

Am un job solicitant, sufăr de oboseală cronică pe care o remediez parțial în weekenduri, dar cel mai rău sufăr de plictiseală! Și nu cred că sunt singura… Dar o putem combate inteligent.

Pe câinele meu îl chema Alcor și era iubit de toată familia. Când pierzi un animal de companie, durerea este la fel de mare ca după moartea oricărui membru…

Când ai un cățel sau un pisoi aceasta devine un membru al familiei cu drepturi depline. Iar dacă este bolnav și ulterior moare, durerea este imensă. Și e normal să fie așa. Însă putem preveni tragedia, doar trebuie să fim ceva mai atenți.

Cum să îmi placă Titi după ce am citit despre Mr. Darcy? Cum să nu îmi doresc un bărbat curajos după câte exemple văd în cărți? Nu o fi totul ficțiune… mai sunt și oameni reali cu aceste calități. Dar până una alta, mie literatura mi-a dat viața amoroasă peste cap!

Când treci printr-o despărțire nu te apără nimeni de suferință și de întrebări fără răspuns. De sentimentul că mai poți, totuși, face ceva. În realitate, ceea ce poți face e să renunți să te mai chinui singură.