Gânduri de la cititori

Fiecare cuplu are perioade bune și mai puțin bune, momente când închizi ochii sau ești atât de rănită, încât te întrebi dacă ești capabilă și are rost să ierți. Tu ce fel de greșeli îi ierți iubitului tău? Uite ce ne povestesc trei cititoare, poate te ajută să te decizi.

Am avut numeroase eșecuri sentimentale. Dar nicio despărțire nu m-a rănit mai mult decât cea de cea mai bună prietenă a mea. Pentru că, uneori, oamenii te pot surprinde tare neplăcut. Poate este și greșeala mea…

Credeam că așa este firesc, să taci, să asculți și să îți ții părerile pentru tine. Asta pentru că ai mei mereu mă puneau la punct când încercam să vorbesc. Abia mai târziu am învățat că nu „trebuie” să fiu introvertă.

Mereu mi-am dorit copii! Mă vedeam mămică încă de pe la 20 de ani, dar așa a fost viața încât 10 ani mai târziu nu prea am avut cu cine să-i fac. Acum, aș avea. Dar văzând cuplurile din jurul meu care au deja copii… am rămas pe gânduri dacă o fi o idee bună.

Sunt introvertă de felul meu, iar să mă scoți din casă este o adevărată tortură. Și pentru mine, și pentru tine. Până acum îmi salvam bugetul de cumpărături (compulsive) tocmai prin refuzul de a fi între oameni. Mai nou, am dezvoltat o dependență pentru shopping online.

Toți știm ce vrem de la un partener și avem dreptul la gusturi și așteptări diferite. Eu una, am înțeles că am nevoie de un partener inteligent și ambițios. Deși o astfel de relație nu e simplă, nu am rezistat în altfel de cupluri.

Am un șef dificil. Nimic nou, nu? Ce faci însă, când șeful nu e dur și intransigent, ci un băiat de bani gata cu abilități intelectuale limitate? Eu am găsit un ghid de utilizare. Nu e simplu, dar măcar reduc stresul…

Copilul din tine merită atenția și dragostea ta, nu doar azi, de 1 iunie, ci în fiecare zi. Iar dacă ai norocul să ai și alți copii mari și mici în preajma ta, iubește-i pentru tot ceea ce sunt și tot ce-și doresc să devină.

Sunt tânără, lucrez ca profesor și ocazional dau meditații în particular. Unul dintre elevii mei de clasa a XII-a s-a îndrăgostit de mine. La început a fost amuzant, dar acum nu pot spune că am rămas imună…

Încerc să mă informez mereu despre cum e să fii singur și să-ți fie bine. Uneori lucrurile funcționează, dar de cele mai multe ori nu. Atunci când trăiești în singurătate și depresie de mult timp, lupta este una foarte grea…

Te uiți în oglindă și ce vezi? Vergeturi, cearcăne, kilograme în plus? Dar dacă toate astea ar fi semnul evoluției corpului, prin experiențele prin care trece și nu un motiv de disperare? Confesiuni ale unor femei care își iubesc defectele.

Tinerețea e ceva ce poate fi păstrat dacă te gândești că ai multe în față de aflat și de experimentat. Trei cititoare ne spun că vârsta nu e un motiv să capitulezi, să nu mai fii feminină și să nu te mai bucuri de viață.

Da, da. Ați auzit bine. Mi-a spus că i-ar plăcea să mă vadă făcând sex cu altul. Unii bărbați mor de gelozie, al meu nu…

Am înfiat-o pe Nadia când avea doi ani. Cred că am fost un părinte bun, cel puțin asta sper. Poate prea permisiv, am vrut să o cresc altfel decât am fost eu crescută. Dar acum, la 25 de ani, pot spune că am o fiică adoptivă care face numai ce are ea chef și am impresia că nu are niciun drum în viață.

Câteodată viața bate filmul, și planurile machiavelice au succes. Copiii nu salvează relații și un bărbat păcălit să stea în cuplu pentru copil nu va fi fericit.

Am și mamă și tată. Nu vorbesc cu niciunul. Am doi părinți egoiști pe care toată lumea spune să-i iert. Nu o pot face. Îmi fac rău de câte ori vorbim. Nu cred că merită oricine titlul de părinte…

Am întrebat câteva prietene ce consideră ele că este de nesuportat în materie de sex. Problemele de erecție? Lipsa igienei? Lipsa unui partener cu pătrețele pe abdomen? Respirația care miroase a usturoi? Sforăitul de după? Iată ce consideră ele – pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios – ce e un turn off în pat.

Ce ai vrea să știe femeile despre psihologia masculină și felul cum gândesc bărbații? La orice nivel: sexual, sentimental, profesional. Asta i-am întrebat pe cei doi amici și iată răspunsurile lor.

Pe lângă presiunea și judecata societății, cum simt femeile de 40 de ani singurătatea? Cu ce probleme reale se confruntă ele? O radiografie emoțională care sigur te va pune pe gânduri…

Cu toții avem parte de stres la muncă, dar cumva trebuie să ne protejăm. Îmi place jobul meu, îl fac cu plăcere, dar am învățat să pun limite. Pe primul loc sunt eu!

Știu femei care se chinuie să rămână în relații amiabile cu fostul, și asta contează mult pentru ele. De ce, nu voi înțelege. Da, este civilizat să nu ne „urâm”, dar eu nu cred în relațiile de prietenie cu un fost iubit. Tocmai pentru că am încercat.

E ciudat să vorbești despre despărțire când iubitul tău se poartă frumos? Oare contează doar cum se poartă cu tine? Pentru mine, a contat faptul că nu îl plăceam ca persoană.

Am avut un tată arogant, care ne-a abandonat. O mama bună, dar neputincioasă. Aceasta e povestea mea de familie disfuncţională.

Da, da. Cum aţi auzit. M-am îndrăgostit de un dependent de droguri. După ce m-am despărţit şi vindecat de el, m-am îndrăgostit de alt dependent.

Fiule, femeile vor respect. Şi vor să fii tu cel care plăteşte la restaurant. Ca să ştii cum sunt relaţiile dintre femei şi bărbaţi.

La început m-am bucurat să aud că sunt tot ce își dorea de la o femeie. Apoi m-am trezit că fac eforturi imense să rămân femeia visurilor lui. Mare prostie am făcut.

A fost bine sau nu, cert e că s-a terminat. Acum, ce facem? Ne urâm până la adânci bătrâneți sau încercăm să păstrăm prietenia cu un fost? Unii pot, alții nu pot.

Relația a durat trei ani. Am încercat să fiu alături de iubita mea, să o ajut să-și depășească traumele. Cum nu s-a schimbat nimic, am pus punct. Dar ea nu acceptă că am ajuns la despărțire, parcă e obsedată…