Vârsta m-a învățat că, dacă ai răbdare, dacă ești atent la ce îți trimite viața (oameni, întâmplări, informații), te poți ghida corect…
Faptul că soțul meu are un copil dintr-o căsnicie anterioară nu m-a deranjat, din contră. Mi-am dorit să fim o familie. Dar copilul meu vitreg nu mă acceptă. Nici acum, după patru ani…
Tata e decedat, ar fi făcut anul acesta 78 de ani. Cu mama (76), după ani de zile în care am ajutat-o, întreținându-i iluzia că sunt stâlpul unei familii destrămate și substitut de soț și părinți ai ei (toți, dispăruți), am o relație ceva mai apropiată de una normală. Am propria mea familie, o vizitez când pot, o sun zilnic.
„În copilărie, când mă jucam cu fratele meu, am căzut și mi-am spart buza. Tata s-a dus după mașină, să mă ducă la spital, eu eram extrem de speriată, plină de sânge, iar mama mi-a spus «nu cumva să mă faci de râs». La spital, adică. Oare asta i se spune unui copil lovit?
Între atracție și stabilitate este destul de greu să alegi. Ar fi frumos dacă ar veni la pachet, dar uneori, le primim separat…
„Eu am învățat să schiez la vârsta de 22 de ani pe vremea studenției într-o tabără la cabana Vârful cu dor de pe muntele Furnica, o cabană astăzi dispărută de pe fața pământului din cauza unui incendiu. Hazardul a făcut ca în acea tabără să-l cunosc pe viitorul meu soț care a avut atunci răbdarea și bunăvoința să mă învețe sportul acesta.
Îmi iubesc copilul și l-am dorit foarte mult. Dar refuz să mă pierd exclusiv în acest rol. Nu vreau să devin o mamă și atât. Sunt mult mai mult.
Eram nefericită, dar mai atentă la nevoile iubitului meu și cu o frică imensă de a nu fi părăsită. Din cărți am învățat să am curaj și am părăsit relația de cuplu.
„Tata ne-a părăsit când eu aveam șapte ani. Am rămas doar cu mama pentru scurt timp, pentru că și-a găsit pe altcineva. Ea avea o treabă: să se mărite, nu putea să trăiască fără un soț care să o întrețină.
Uneori, viața ne îndepărtează de celălalt, iar dacă avem copii, ar fi bine ca viețile lor să fie la fel de (dacă nu mai) importante decât ale noastre. Cu atât mai mult, când ne refacem viața, e recomandat să ne întrebăm dacă este o schimbare în bine pentru copilul nostru. Uite ce se întâmplă când părinții nu gândesc așa.
Mi-ar plăcea să am ușurința altor femei de a zâmbi și a se comporta relaxat cu bărbații. Nu spun că n-aș fi relaxată, dar ca să flirtez, trebuie chiar să-mi placă!
Nu știu dacă sunt sau voi fi o femeie divorțată. Dar traversez o perioadă dificilă în care mi-am pierdut soțul fără să am parte de o încheiere. Asta după 10 ani de căsnicie.
Sunt căsătorit de 20 de ani. Am avut nenumărate ocazii să fiu infidel, dar am ales să nu o fac. Iată de ce eu nu mi-am înșelat nevasta.
Uneori constatăm că avem un partener nepotrivit dar ne e greu să luăm decizia de a încheia relația. Mie nu îmi mai place să pierd timp în astfel de relații. Chiar dacă nu e simplu să te desparți.
După o despărțire grea și o lungă perioadă de mers în cluburi și aventuri menite să-mi peticească inima rănită, simțeam că e suficient. Mă săturasem. Voiam liniște, echilibru, să-mi schimb cumva viața, să intru în contact mai mult cu mine. Și m-am apucat de dans.
Nu sunt de părere că părinții ar trebui să sacrifice totul pentru copiii lor, dar eu chiar am o mamă imatură și toxică. Îmi e mai bine departe
Eu cred că rolul unui partener trebuie să fie pozitiv, benefic. M-am săturat de drame în relația de cuplu. Și așa am destule probleme.
Ai mers vreodată la o întâlnire aranjată de altcineva? Dacă nu, să nici nu o faci. Prima întâlnire și așa e dificilă. Apăi să nu știi cu cine te vezi!
Iubita mea suferă de depresie, iar condiția ei ne afectează pe amândoi. Încă o iubesc, dar simt că nu mai pot trăi cu ea…
Părinții mei au divorțat când eram mică, iar eu am rămas cu mama. Acum, la mulți ani după eveniment, încerc să îl iubesc pe tata. Pe el însă, nu îl interesez.
Nu cred că sunt singura, dar eu recunosc că mă uit după bărbați pe stradă. Totodată, constat că mă uit mai des după femei. Pentru că până găsești un bărbat după care să te uiți…
La 39 de ani nu prea te gândești că îmbătrânești elegant. Dacă îți funcționează neuronul, nici la 50 nu îți pui problema asta. Dar tineretul din jurul tău are grijă să nu uiți.
Pot înțelege nesiguranța, dar chiar și aceasta are limitele ei. Când ești atât de nesigur încât cauți constant validarea femeilor… nu ești prea dezirabil. Sincer.
Fiecare dintre noi își dorește un bărbat capabil să o apere, să o protejeze, lângă care să se simtă în siguranță. Dar cerințele vieții actuale (cel puțin de când nu ne mai bazăm pe cavalerii teutoni) încadrează aceste nevoi la nivel emoțional, comportamental, chiar și financiar.
Ce mă enervează în cuplu? Niște reguli de bună purtare încălcate (mestecatul), să mă iei de slugă și eu să duc singură în spate tot ce înseamnă responsabilități.
Ce lucruri te scot din minți așa de tare încât i-ai spune „adio“? Se pare că lipsa de schimbare, în timp, erodează cuplul.
Și bărbații plâng. Mie mi s-a întâmplat când am făcut 40 de ani. Criza de vârstă nu e o glumă, căci te poate băga în depresie.
Am crezut că este groaznic să nu ai un partener. Acum, văd peste tot femei singure pe care le admir. Mai mult decât pe celelalte.
Dacă am avut crize de vârstă? Eu le-am inventat! Dar cea mai rea a fost când am început să am probleme sexuale.
Te sperie schimbarea de prefix sau diminuarea libidoului? Primele riduri și primele kilograme care nu mai pot fi date jos? Vârsta ne influențează pe toți, și, da, unele femei bifează cu brio criza vârstei mijlocii.
