O multime de oameni se intreaba care este secretul fericirii. Probabil si tu faci parte din acea multime! Daca este sa limitam cautarea la ceea ce traiesti minim 8 ore in fiecare zi, intrebarile imporante ar fi: “care este secretul fericirii la munca?”, ‘’cat de mult ma potrivesc la locul de munca actual?’’, ‘’unde vreau sa ajung, in cativa ani?’’
Cardiologia Interventionala este o simbioza intre cardiologia clasica si chirurgia cardiaca, cu beneficii imense pentru pacient. Asemenea cardiologiei interventionale, si radiologia interventionala reprezinta punctul de plecare in tratarea diferitelor afectiuni vasculare sau tumorale si, totodata, cheia succesului unei interventii cu risc minim pentru pacient.
Centrul de Dezvoltare Personală AMANESER (România), cu sprijinul deosebit al lui Jacques Salomé, creatorul metodei ESPERE® și în parteneriat cu Centrul ADRES (Franţa), organizează în 27 şi 28 octombrie 2012, orele 09.00 – 18.00, Atelierul de Comunicare prin Metoda ESPERE® Relaţia adult – copil: de la haos la armonie.
Sambata, 22 septembrie, de la ora 15.00, vedetele Kanal D invita parintii si copiii sa participe la ateliere de pictura si lucru manual, organizate la Vitantis Shopping Center (Adresa: Soseaua Vitan Barzesti, nr. 7 A; harta: http://www.vitantis.ro/contact/). Evenimentul se inscrie in Campania ”Ajuta un copil cu autism sa mearga la scoala!”, initiata de Stirile Kanal D si de Asociatia Invingem Autismul.
Am mai multe intrebari pe care voi incerca sa le exprim cat mai concis. Cum poti face pe cineva sa constientizeze ca are o problema cu propria persoana care trebuie rezolvata? Vorbim de un barbat extrem de orgolios, narcisist, care considera ca judecata lui e cea mai dreapta indiferent de situatie, cu o personalitate aproape alfa, dar care se autodistruge, iar in acest proces ii distruge si pe ceilalti, pe care ii acuza de toate nenorocirile si stagnarile lui. Cum poti castiga respectul unei astfel de persoane, cum il poti face sa creada ca esti de partea lui, nu impotriva. Orice incercare de ajutor o intelege ca pe o invadare a spatiului personal, sau o jignire la adresa inteligentei sale. Este o persoana care izbucneste violent si extraordinar de impulsiv sub diverse forme, care se eschiveaza sub diverse pretexte de la a face ceva cu viata lui si se refugiaza in alcool, in legatura cu care, din nou, nu recunoaste ca are o problema. Pentru a va creiona mai bine aceasta personalitate, va voi spune ca este, paradoxal, o persoana religioasa, iar Dumnezeu este singura autoritate pe care o accepta. Dar prea putin din bunatatea crestineasca pe care o „predica” o aplica in viata reala. Religia pare uneori pentru el o forma de evadare, unde, prin natura acesteia, nu mai este nevoie sa rationeze si sa lupte. Oscileaza intre extreme precum izolare si comporament in stilul tulburari de personalitate borderline. Nu accepta sub nicio forma o critica directa, iar pentru a ii deschide din cand in cand ochii trebuie elaborate scenarii subtile, trebuie sa ii impachetezi adevarul intocmai ca unui copil prea sensibil sa cunoasca viata reala, numai ca in acest caz, el este cumva prea „sensibil” sa se cunoasca pe sine. Iar ca ultima intrebare, ce se poate face pentru persoanele afectate din jurul lui, care fiind legate de el prin relatii de rudenie si iubire, se consuma pana la disperare. Este oare nevoie ca acestea sa ii intoarca spatele, pentru binele lor?Desi din pacate lucrul acesta ar fi realizabil decat in maniera simulata, in vederea indreptarii lui. Va multumesc!
Sufar de neurastenie si am un comportament de stil evitant. De 2 luni mi-am pierdut si locul de munca, iar acum ma simt groaznic. Prin luna martie am inceput sa ma simt tot mai obosita avand si alte simptome ale neurasteniei… Eram iritabila, lucru care dupa o vreme m-a dus la nenumarate certuri cu seful cu colegii, dar si cu clientii restaurantului in care lucram. Am apelat la ajutorul unui psiholog. Am facut 6 sedinte pana acum, dar sincera sa fiu eu nu simt nicio imbunatatire. As vrea sa stiu daca este cazul sa schimb psihologul, daca ar trebui sa iau ceva medicamente pentru a iesi din starea asta sau ce ar trebui sa fac.
Acum 2 luni am inceput o relatie cu un barbat mai mare cu 7 ani decat mine, eu am 23 de ani, iar el 30. Problema este ca parintii lui nu ma plac, desi nu m-au vazut decat de 2 ori si nici macar nu au incercat sa ma cunoasca. Si ii tot spun partenerului meu ca nu sunt pentru el, ca sunt prea mica, o sa ma plictisesc repede. Partenerul meu a avut inainte o relatie cu o fata de varsta mea care l-a inselat, el suferind mult dupa. Ma gandesc ca parintii lui incearca sa fie protectori, dar totusi nu trebuie sa generalizeze si sa imi rapeasca mie sansa. Nu pot sa zic ca momentan partenerul meu e foarte influentat de parerea lor, dar cred ca daca o sa mai insiste mult parintii lui pana la urma o sa cedeze… Ce ar trebui sa fac ca sa nu se ajunga la asta?
Formez un cuplu cu un coleg de facultate de aproape 3 ani. Inainte sa fim impreuna am fost foarte buni prieteni si ce m-a atras si m-a apropiat cel mai mult de el este inteligenta lui si faptul ca este un tip foarte ambitios. Tot timpul cumva mi-am dorit sa il depasesc (in principal la invatatura), insa mereu era putin deasupra mea. Cand am fost impreuna in America cu work and travel, el era cel care castiga mai mult (avea job cu bacsis si muncea mult mai putin decat mine), insa nu-mi spunea asta niciodata. Acum ca am terminat facultatea si dam la master, el a reusit sa-si gaseasca un job foarte bun, iar eu nu reusesc sa-mi gasesc inca nimic. Desi este prietenul meu cel mai bun, dincolo de a-mi fi iubit, si mereu ma sustine si ma incurajeaza, relatia asta incepe sa ma frustreze din ce in ce mai mult. Mai mult, stiu ca acum n-o sa se mai intoarca in SUA (tot cu W&T) cu mine cum mi-as fi dorit eu (si el, partial) fiindca n-o sa renunte la un job serios pentru asta. Sunt intr-o mare ceata, fiindca desi il iubesc si simt ca e sufletul meu pereche, nu pot trece pestre frustrarile astea si peste competitia care exista mereu intre mine si el (din partea mea fiindca el nu a vazut vreodata o competitie intre noi).
Sunt casatorit de 5 ani, avem un copil frumos de aproape un an. Dar cu sotia nu ma inteleg deloc. Ea imi reproseaza ca ea si copilul nu sunt familia mea, doar familia unde am crescut. Ultima cearta (ca toate de altfel) nu a avut nicio logica. Vroiam sa scoatem un credit, sa ne facem o mica afacere. Banca m-a refuzat si au inceput reprosurile: bine ca tu ai ajutat pe toata lumea si acum nimeni nu te ajuta (se referea la fratii mei). I-am explicat ca ei nu au nicio legatura cu esecul de la banca si sa nu ii mai implice in discutii. Si de acolo a inceput. eu si copilul nu suntem familia ta, doar fratii tai sunt familia ta. Eu cred ca ea are probleme, de vina fiind probabil depresia postnatala, numai ca ea de cand o cunosc a avut probleme de genul certuri fara noima. As dori sa aflu o explicatie.
Am un vis care se repeta obsesiv si care pare sa puna stapanire si pe viata zilnica. In vis, se face ca prietenul meu ma inseala si apoi ma paraseste fara sa vrea sa mai vorbeasca cu mine. Iar eu il tot caut sa discutam si nu-l gasesc. Acest vis variaza uneori in sensul ca ne inselam reciproc, iar el nu ma poate ierta. Mentionez ca visele apar in special cand trebuie sa stam departe unul de celalalt macar o perioada (de exemplu cand pleaca acasa la parinti sau cand plec eu). As vrea sa mai adaug ca el e primul meu iubit (si cel mai bun prieten) cu care ma vad in fiecare zi (celelalte doua relatii de lunga durata au fost la distanta, dar nu aveam vise de genul asta). Am inteles ca (la sugestia dvs, si va multumesc sincer si din inima pentru asta) in relatiile acelea ma „protejam” de a ma implica prea tare si dupa multe analize, eu si prietenul meu am hotarat sa ne dam o sansa de a fi ceva mai mult decat prieteni buni. A fost o alegere minunata fiindca ne intelegem bine si am reusit sa ne invingem partial temerile si teama de angajament pe care amandoi o aveam. Si totusi, eu ma tem uneori ca il voi pierde si alte ori chiar imi doresc sa ma indepartez. Cum sa-mi gasesc echilibrul si sa scap de visele astea care ma chinuie mai ales acum in vacanta cand fiecare este la el acasa ?
Aud foarte des din partea celorlati: Esti fricoasa, tematoare, esti nehotarata din nastere. E drept imi este greu sa ma hotarasc in multe probleme. Imi este teama de situatii imprevizibile, dar cred ca fiecare se confrunta cu astfel de stari. . . Cum sa ma modelez sa iau decizi corecte, sa ma simt implinita? Bine poate e utopic… implinita…
Am si eu o problema cu fostul meu prieten. Ne-am despartit de aproape 2 luni de zile, deoarece era foarte gelos, iar acum nu ma lasa in pace, ma ameninta ca se omoara in fata mea daca nu ma impac inapoi cu el si ca eu o sa fiu de vina pentru asta deoarece el considera ca mi-am batut joc de el. As vrea sa stiu daca imi puteti da niste sfaturi sa il fac sa se razgandeasca si sa inteleaga ca viata este importanta si ca nu merita sa o pierzi din cauza unei deceptii.
Am 31 ani si din luna octombrie pana in ianuarie 2012 am avut nevoie de un psihoterapeut. El este barbat in varsta de 41 ani, de nationalitate italiana. Dupa ce am terminat sedintele, am inceput sa ne trimitem mesaje pe Facebook la initiativa mea. Genul mesajelor era jocuri si flirt-uri, care a durat cam o luna. Dupa aceasta luna eu m-am indragostit de el si i-am propus o aventura, dar el a refuzat. Motivul refuzului – „sunt intr-o relatie cu o persoana pe care o iubesc in mod absolut, si nu o insel. M-am gandit sa ma intalnesc cu tine dar am ajuns la concluzia ca ti-as face mai mult rau decat bine”. Dupa inca 3 saptamani de pauza de la acest refuz eu i-am propus o relatie la distanta pe internet, datorita faptului ca in acest moment locuim in tari diferite, nici nu ar fi cu putinta un altfel de relatie. Si el a acceptat. Tipul relatiei este nedefinit, vorbim despre sentimente, lucruri personale, carti, animale, sex , totul. Eu i-am spus ca il iubesc, si ca daca el considera necesar sa intrerupa relatia este liber sa o faca. Dar fara un raspuns de confirmare sau infirmare am continuat relatia. El nu mi-a spus niciodata care ar fi sentimentele lui pentru mine, si toate incercarile mele de a pune o eticheta relatiei sau de a defini acest raport sunt tratate din partea lui cu tacere sau cu refuzul de a raspunde sau de a vorbi despre asta. Intrebarea mea pentru dumneavoastra este: cat de sanatoasa este aceasta relatie? Care este parerea dumneavoastra despre acest raport? Din punct de vedere etic este interzisa o astfel de relatie? Credeti ca sentimentele mele de iubire sunt de fapt „transfer”? Ce credeti ca gandeste sau simte el, si de ce accepta si continua aceasta relatie cu mine?
Va scriu pentru ca trec printr-o perioada in care ma confrunt cu niste intrebari ce nu imi dau pace. In urma cu 5 ani am avut o relatie de 6 luni destul de furtunoasa. Aceea relatie s-a incheiat brusc si neasteptat, el si-a continuat viata alaturi de altcineva, iar eu am stat 2 ani si jumatate singura incercand sa vad unde am gresind si dorind sa ma simt pe deplin vindecata de aceea relatie. In urma cu 2 ani am cunoscut un baiat cu care dupa scurt timp m-am si mutat, ne intelegem in regula, insa in capul meu este tot fostul prieten. Ma gandesc la el, il visez noaptea, sper sa il reintalnesc macar intamplaor (el ulterior s-a casatorit cu fata pentru care m-a parasit), ii verific Facebook-ul si ma gandesc foarte mult la el. Nu stiu ce sa fac, stiu ca atitudinea asta imi deterioreaza si actuala relatie caci prietenul meu simte ca nu ii sunt pe deplin dedicata. Ce ma sfatuti?
Oare chiar sunt nebuna? L-am cunoscut pe actualul meu sot acum 5 ani si pe atunci mi s-a parut un om nemaipomenit. Avea o situatie mai speciala, divortase de 10 ani dar statea in casa cu fosta nevasta pentru ca nu aveau bani de partaj… Ne-am casatorit si la scurt timp ne-am mutat in casa cu fosta sotie, cu soacra mea si cu fata lor ce a fost incredintata tatalui la divort. Pe urma a inceput cosmarul meu. Sotul se schimba pe zi ce trecea, se apucase de baut, aproape 3 l de vin pe zi si au inceput scandalurile, bataile… Copilul nostru avea un an si el ma umplea de sange in fata lui. Era tot timpul gelos, nervos, dar am tacut si l-am iertat pentru ca l-am iubit si inca il mai iubesc. A inceput partajul si i-am achitat sotului meu datoria catre fosta sotie. Am stat 2 ani in casa cu ea timp in care copilul nostru statea inchis intr-o camera mica, facea baie in camera din cauza mizeriei din spatiile comune, asista la certuri zilnice, batai, politie etc A trecut totul, a plecat fosta sotie, am incercat sa uit cand ma strangea de gat sau cand se urca pe mine si ma tragea de par pana ramanea cu mainile pline… Am uitat cand mi-a tras un pumn in nas in fata copilului si mi-a tasnit sangele pe pereti… Am tacut si am uitat… Tot timpul se scuza ca el era nervos si bea si era violent pentru ca avea sa-i dea o suma foarte mare acelei femei. Am zis gata, o luam de la capat. Dar periodic are iesiri… Eu ma ocup de tot, de curatenie, casa, mancare, copil, servici, fata si mama lui stau pur si simplu si asteapta sa le servesc masa in camera si la urma sa ma duc sa le iau farfuriile. Am momente in care am senzatia ca o sa lesin de oboseala. El nu le spune nimic niciodata, imi spune mie ca sunt obsedata de curatenie si ca sunt nebuna. Insa ce s-a intamplat ieri a pus capac. Eram in camera cu cel mic, tocmai adormisem si a venit la mine sa-i caut ceva pe net. I-am spus ca nu pot atunci pentru ca sunt foarte obosita, m-a dracuit si a plecat. N-a mai vorbit cu mine, azi la fel, iar acum seara, inainte de a adormi copilul m-am dus sa-i spun noapte buna. Si-a inchis usa cu cheia, copilul plangea la usa sa-i dea drumul, dar nu vroia. L-am certat si eu, degeaba, a descuiat-o dar tinea usa cu piciorul si se chinuia sa ma loveasca. Mi-a prins mana si piciorul in usa si se chinuia sa dea cu usa mai tare sa fie sigur ca ma doare. Eu i-am aruncat cheile lovindu-l la umar. Toate astea in fata copilului de 3.5 ani care plangea disperat si spunea sa fiu calma, sa nu ma enervez, sa nu mai plang… Concluzia lui a fost urmatoarea: sunt nebuna, mama mea e nebuna, sora la fel, nu fac nimic toata ziua si poate mai bine divortam. Asta e 1%din tot ce mi s-a intamplat… Oare chiar sunt nebuna? Ce sa fac?
Va invitam la un curs inovator pentru copii 100% hands-on practice prin care copiii invata arta de a gandi si scrie creativ, o abilitate extraordinar de importanta in viata, pentru a invata sa-si exprime emotiile si ideile: de la a face o compunere, la a scrie un manuscris, la a compune o regie de film, la a scrie o petitie pentru salvarea unei specii pe cale de disparitiei, toate implica scrierea creativa.
