Comunitate

Sentimentul de singurătate nu îmi este străin. Din contră, m-am familiarizat cu el încă de mică. Nu înseamnă neapărat să trăiești singur, ci să te simți invizibil…

Am o slăbiciune pentru bărbații cu păr lung. E primul indiciu că găsesc un bărbat atrăgător. În rest, dacă este indisponibil emoțional și infidel, mă atrage ca pe molie flacăra. Acum că știu ce e rău, nu înseamnă că e simplu să-mi fac bine…

Mereu am resimțit anxietate în cuplu, dar abia recent am înțeles motivul. Teama de a nu pierde partenerul era prea puternică, iar comportamentele mele atrăgeau exact acest deznodământ.

După o perioadă lungă de singurătate, am revenit, cu curaj la dating. Chiar dacă nu mă consider vreo naivă sau nepricepută, constat, odată în plus, cât de mare este capcana vorbelor frumoase.

Psiholog fiind, observ anumite comportamente ale oamenilor din jurul meu și, uneori, îmi dau seama de cauza lor. Fiind, în autobuz observ un copil cu părinții. Fata stătea prea cuminte și i se citea în ochi nesinguranța, anxietatea și teama de a face ceva, orice… poate chiar să respire ca nu cumva să deranjeze. Am văzut in vivo cum programăm un destin.

O vorbă spune să părăsești o petrecere cât încă te mai distrezi. Nu e simplu, dar e pentru sănătatea ta emoțională și psihică. Vorbesc aici despre iubirile care eșuează lamentabil.

Fiecare dintre noi ar trebui să facem o minimă introspecție legată de nevoile noastre. Dar, odată cunoscute, fidelitatea față ele este deseori pusă la încercare.

De regulă fetele sunt cele care suferă după o aventură de-o noapte. Însă când o faci asumat sau ca pe o răzbunare… rolurile se schimbă. Cristina nu a stat pe gânduri, iată experiența ei.

Tu vrei o relație, el simte și te duce de nas. Totul pare minunat, el bărbatul perfect, până dispare sau se răcește instantaneu relația. Oricine poate da peste un player, important e ce faci mai departe…

Am avut parte de două aventuri de-o noapte cu ani în urmă. Ambele, în jurul vârstei de 40 de ani. În primul caz, traversam un episod plin de stres și anxietate și am vrut să fac ceva… necaracteristic mie.

Știu cât de importante sunt relațiile de prietenie și cât de mult contează să nu te simți singur. Eu am norocul de a avea o relație strânsă cu sora mea și să-mi fie atât familie, cât și cea mai bună prietenă.

Îmi doresc foarte mult să practic un sport. Prietenii mei cei mai buni joacă baschet și mi-aș dori și eu să încerc. Mama îmi interzice. Am fost si la terapie împreună, dar pe ea nu o interesează sfatul psihologului.

De recunoscut un tipar relațional poate fi dificil, dar dacă reușești să identifici greșelile pe care le repeți, sunt șanse să îl ai conturat în minte. Interesant este ce faci după aceea?

Nu am o relație grozavă cu mama. Am 18 ani și de cele mai multe ori mă pune la punct, îmi trasează noi reguli și limite, iar de ascultat… mai deloc. Mai mult, am învățat că mai bine nu îi spun anumite lucruri. Totul se poate întoarce împotriva mea.

Fiica mea are 24 de ani și a decis să se căsătorească. Știu, este majoră și este hotărârea ei. Dar dacă eu știu că este decizia greșită, oare nu trebuie să spun nimic?

Știți deja toate vocile feminine care se plâng despre bărbați: prea needucați, prea educați, prea sexuali sau asexuați, în trend sau complet pe lângă și tot așa. Vestea proastă este că sunt și bărbați mișto și ideea ar fi să ținem pasul cu ei.

Din basme știm deja că Făt Frumos vine călare pe un cal alb, e frumos și curajos. Asta dacă nu citim printre rânduri. Dar oare, în ziua de azi, care mai e portretul lui robot? Când ai parte de dating, îți faci o imagine mai clară.

Îmi place că mă pot baza pe mama mea în creșterea copilului și apreciez acest lucru. Chiar și așa însă, regulile le fac eu. Și nu a fost ușor să ajung aici.

Mișcarea feministă nu exclude, sau nu ar trebui să excludă, trăsăturile tipic feminine, atributele precum sensibilitatea, delicatețea, fragilitatea noastră interioară. Asta nu înseamnă că nu suntem perfect capabile să renunțăm la comportamentul de doamne… dacă situația o cere. Și, uneori, chiar o cere.

Deseori bărbații sunt depășiți de nevoile unui bebeluș. Cel puțin, așa credem noi, femeile. În realitate, poate nu li se dă șansa să învețe. Sau, poate, unii, nici nu și-o doresc. De aceea admirăm tații implicați.

Am știut mereu că mă enervez repede. Ca să îi citez pe englezi „am fitilul scurt”, iar dacă ne gandim la o dinamită, știm ce înseamnă asta. Dar ce obțin din starea pe care o am sau, mai rău, din ce exprim înafară… e altă poveste.

Într-un conflict sau într-o simplă discuție în contradictoriu, mi-am susținut mereu punctul de vedere până în pânzele albe. Pentru că pot, pentru că mă exprim cu ușurință și am un talent în argumentare de care mă folosesc deplin inclusiv la muncă. Dar nu vreau să fiu eu cea mai deșteaptă. Vreau să fiu fericită.

Suntem doi frați, dar nu suntem apropiați. Vorbim rar, iar eu evit orice contact. Poate mă sună fratele meu mai des decât aș da eu vreun semn. Iar mama a contribuit din plin la această distanțare.

Soțul îmi era infidel, iar eu total neștiutoare că raiul conjugal e doar în mintea mea. Am aflat, l-am înșelat, apoi l-am părăsit.

Adolescența este o perioadă bulversantă, iar eu m-am simțit trântit de valurile ei. M-am autoevaluat, nu mi-am găsit locul, nu știam cine sunt sau ce vreau. Am crezut mereu că sunt în neregulă. Eram doar un adolescent…

Toată viața mea a gravitat în jurul surorii mele. Am acceptat acest lucru la început pentru că îmi doream liniște în familia noastră, iar mai apoi pentru că ea avea ceva ce eu nu puteam să am: copii.

Am crescut într-o familie disfuncțională, iar asta m-a determinat să joc și rolul de mamă a fratelui meu. La maturitate, ne bazăm unul pe celălalt, iar legătura noastră este indestructibilă.

Dacă vrei să nu mai fii ușor de manipulat și convins de ideile altora, apelează cu încredere la lectură. Antrenează-ți mintea pentru a discerne mai ușor în plină avalanșă de informații, ce vrei și ce ți se potrivește ție.

Mama m-a iubit mult și am crescut știind că sunt valoroasă și că merit să fiu fericită. Dar faptul că nu a avut grijă de ea, a lăsat sechele.