Comunitate

Buna ziua! Am 20 de ani, am absolvit Liceul Militar, acolo l-am cunoscut pe prietenul meu actual. Pana acum nici o problema, ea apare la diferenta de varsta dintre noi. Acum eu am 20 de ani (sunt studenta in anul 2 la Facultatea de Psihologie in Brasov), iar el are 17 ani (este clasa a 11-a la liceu). Din partea mea nu ar fi nici o problema sa-mi sacrific urmatorii ani de studentie ca sa continui relatia cu el, pt ca il iubesc, dar nu stiu daca este cea mai inteleapta decizie. Imi este frica ca dupa aceasta perioada (adolescenta) prin care el trece momentan sa nu se schimbe. Imi e frica ca eu imi pierd cei mai frumosi ani din facultate, si peste doi ani cand va ajunge si el al facultate si va scapa de regimul strict de la licel militar isi va schimba interesele si eu voi ramane cu ochii in soare.
Si ca si cand aceasta nu ar fi o problema destul de mare pt mine, care nu ma mai lasa nici sa dorm mai este si tata, care este o persoana mai conservatoare si nu este de acord sa am o relatie cu cineva mai mic decat mine (eu cred ca imi interzice acest lucru avand aceleasi temeri ca si mine si faptul ca „baietii se maturizeaza mai greu”). Sunt sigura ca nimeni nu poate sti cu siguranta ce se va intampla in decursul anilor dar am nevoie de sfatul unui specialist, vreau sa stiu care este parerea lui pt ca eu as fi dispusa sa ii ascund tatalui meu relatia pt ca il iubesc si ma iubeste, dar el este un adolescent.:( Va multumesc! Astept un raspuns, nu vreau neaparat sa apar in revista, imi doresc doar un raspuns pt o problema care ma macina!

Buna ziua! M-am hotarat sa cer ajutorul unui specialist, pentru ca am nevoie de ajutor si pana acum, desi am incercat, nu m-am descurcat singura.
………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Am cautat pe net simptome si cauze ale depresiei si sunt convinsa ca sufar de depresie (lipsa poftei de viata, oboseala, lipsa de chef fata de absolut orice, tulburari de somn, viata sexuala e un dezastru, nu mai am incredere in mine deloc, la modul ca nici pe strada nu-mi mai vine sa ies…
………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Vreau sa va intreb daca ptr asta e nevoie de psiholog, psihiatru, psihanalist, psihoterapeut…
 

Buna seara, Va scriu in speranta ca voi primi un raspuns de care am atata nevoie. Sunt intr-o relatie cu cineva de 9 luni. Ea la inceput nu ma iubea, tinea la mine doar ca la un bun prieten. Pe parcurs a inceput sa ma iubesca un pic cate un pic pana s-a atasat de mine. Toate au mers cat de cat bine pana acum 3 saptamani cand ceva a schimbat-o si a spus ca nu mai suporta sa isi petreaca atata timp numai cu mine. O inteleg pentru ca eu sunt o fire mai posesiva zic eu din cauza ca sunt cam inchis in mine si nu prea am prieteni si in ea gasesc refugiul. Nici cu cei din familie nu ma inteleg prea bine si cred ca si din cauza aceasta sunt mai inchis. Revenind la subiect: mi-a spus ca vrea o perioada sa o las sa se linisteasca, sa nu o mai sun atat de des ca sa poata sa isi puna ordine in ganduri. Nu vreau sa o mai fac sa sufere dar nu stiu ce sa fac sa ma schimb. Va rog ajutati-ma.

Buna , sunt casatorita de 3 ani dupa o relatie de un deceniu aproape, am citit raspunsul la ,,Iubire la distanta”. Credeti-ma, am avut parte 7 ani de o relatie de genu, intr-adevar fara intelepciune nu faci nimic. E foarte greu cand ma gandesc prin ce am trecut, acuma suntem casatoriti de 3 ani si ne dorim foarte mult un copil cam de un an si imi dau seama ca prin ce am trecut eu atunci. E nimic fata de acuma. Sunt foarte descurajata si stiu ca este singurul lucru care ne lipseste. Am ajuns sa discutam doar cand eu am avut o cadere nervoasa, pana atunci nimic. Am niste sentimente ciudate, imi este dor sa fiu singura cum eram cand el era departe, parca mi-e frica si simt ca nu fac fata relatiei si ce e mai rau e ca ma izolez de prieteni si prefer sa vorbesc cu amici virtuali pe care ii cunosc doar de pe net. Acolo pot sa ma refugiez si parca sunt alta persoana, ce sa fac??? VA MULTUMESC !

Pauza = despartire? Pauza = inchegare a relatiei?…. Cum se ajunge la aceasta pauza?? Cauze? Motive? Poate suna deja a cliseu si sunt sigura ca exista multe povesti ca ale mele, dar totusi astept si eu pareri si sfaturi poate… Sunt implicata intr-o relatie de aproape 7 luni. De aprox o luna am inceput sa simt o anumita raceala si am intrat la banuieli cum ca exista o alta pers. Spre rusinea mea am cautat in telefon si am gasit apeluri si mesaje atat trimise cat si primite la ore tarzii in noapte. Continutul nu l-am vazut, ci doar mesaje receipts-urile (pe care a uitat sa le stearga). I-am cerut explicatii …raspunsul : „Este o amica f buna” 🙂 .
Hai sa spunem ca inghit aceasta fraza. Aseara am primit vestea ca ar vrea sa o lasam mai moale. Am acceptat sa vedem care sunt sentimentele fiecaruia si incotro sa o luam (ori la bal ori la spital). Ce e ciudat ca el nu stie de ce se enerveaza in prezenta mea, nu stie de ce a luat aceasta hotarare ba mai mult, daca nu il sun ma cauta el, ba chiar imi reproseaza ca nu ii raspund („doar eu am zis sa o lasam mai moale, nu sa nu mai vorbim”). Tin sa precizez ca nu l-am tinut ca intr-o colivie. Am iesit tot timpul atat amandoi cat si separat cu diferiti prieteni. Oare ii este frica de o relatie? (este prima relatie serioasa la el), la mine au mai fost una de 4 ani si una de 1 an. Sa astept sa vad ce va fi? Sa-l incerc sa fac in asa fel incat sa fie ca inainte? Sa-l las in pace (numai ca imi este frica, ca aceasta „pauza”, va duce la o despartire). Sa lupt pt el? Sa fug de el? Sa-mi vad de treaba mea? Nu stiu ce sa fac…. Problema mea e ca nu stiu cum de s-a ajuns aici…

Buna ziua. Am o fetita de aproape 6 ani. Am observat de la un timp ca-i este frica sa se duca si singura la toaleta. Zice ca-i este frica de paianjeni si de intuneric. Pentru a-si aprinde singura lumina la baie i-am pus un scaunel langa usa. Dar pana ajunge la baie trebuie sa mergem unul din noi cu ea. I-am spus ca ea este mai mare si mai puternica decat un paianjen si ca daca se foloseste de scaun isi aprinde singura lumina. Dar se pare ca astea nu sunt luate in seama de ea. Atunci i-am zis, ori face pe ea ori se descurca, pentru ca in casa la noi este in siguranta. Si-a gasit o solutie singura, foloseste lanterna pana la baie. Ce ma mira pe mine este de ce se teme ca doar intr-un apartament, in timpul zilei este lumina in casa, de la lumina zilei. Mai mereu este in fata mea, de multe ori ma impiedic de ea, pentru ca sta pe langa mine. Si la toaleta daca ma duc vine in baie cu mine. De catava ori am dat-o afara cu forta. Chiar nu inteleg de unde teama asta. Ce cuvinte sa folosesc ca sa-i dau sentimentul de siguranta? Eu nu am speriat-o niciodata cu baubau, cu mosul cu sacul, ba chiar i-am spus ca unii parinti apeleaza la aceste minciuni pentru a-i pacali pe copii sa faca ca ei. Multumesc si chiar imi doresc din suflet sa fie si intrebarea mea una dintre cele alese de dumneavoastra.

Simt nevoia sa vorbesc cu cineva. Sunt intr-o relatie de aproape 8 ani. Eu am 34 ani, el are 33 ani. Acum doi ani am adus discutia de casatorie. S-a soldat cu finalul „la anul”. Anul trecut am adus in discutie iar casatoria … acelasi final „la anul”. Anul acesta de cite ori aduc discutia de acest subiect spune ca o sa o facem anul acesta, dar cind nu se stie. Sunt un pic cam presata (de fapt cam mult) de familie… ca am o virsta, ca e prea tirziu, ca dupa 35 ani se nasc copii cu malformatii, ca nu e de mine, ca e delasator, ca e comod, ca nu-si asuma nici o responsabilitate. Motive care sunt reale si pe care le vad si eu, dar probabil ca refuz sa le cred deoarece il iubesc. Si el zice ca ma iubeste. Incerc sa discut cu el dar nu ajungem la nici o concluzie.
Precizez ca nu stam impreuna, nu avem unde. Prefera ca dupa ce vine la munca sa stea in casa, sa se joace la calculator sau sa se uite la TV si la filme pe DVD. Cind e sa ne vedem, bineinteles ca eu ma duc la el acasa si stam in casa ca nu vrea sa iasa: ba ca e obosit, ba ca nu se simte bine. Situatie care dureaza de mai bine de 2 ani de zile. Cind spun ca vreau si eu sa iesim in parc sa ne plimbam… Spune ca nu vrea sa se plimbe fara nici un scop. Cind vreau si eu sa mergem in concediu impreuna aduce fel si fel de motive… ba ca vrea undeva aproape, ba ca nu se simte bine in masina, ba ca nu vrea cu trenul, autocarul etc.
De 2 ani de zile nu ne mai facem concediu impreuna. Iesim un weekend la munte si atit. Cind isi ia concediu sta in casa, la calculator si joaca tot felul de jocuri gen: Counter Strike, Day of Defeat, etc si se uita la filme, marea majoritate cu vampiri, impuscaturi. Anul trecut m-am suparat si am plecat ptr o saptamina impreuna cu o prietena in concediu. Nu a zis nimic, ba chiar i-a placut ca nu am mai fost linga el. Sincer nu mai stiu cum sa procedez cu el… daca ii dau ultimatum imi zice ca bine, atunci ne despartim… Si eu ca o proasta cedez si ma intorc la el. Simt ca nu mai vrea sa mai faca nimic pentru mine, tot timpul facem doar cum ii convine lui… Daca nu-i convine si eu vreau sa facem lucrul respectiv nu vrea si eu cedez. Nu vrea sa se implice deloc in relatie, simt ca numai eu trag pentru relatia asta si el prefera sa stea si sa primeasca. As dori stiu cum sa procedez ca sa mearga totul bine in relatie. Va rog nu ocoliti subiectul. Multumesc anticipat.

Numele meu este Alex si de vreo 2 luni ma framante o chestie. Eu sunt straight hetero adica imi plac mult femeile. Am erectie cand ma gandesc sau ceva de genu, am avut ceva relatii pana acum cu diferite varste. Si intr-o seara nu stiu in ce imprejurari mi-a trecut prin gand (ma rog, eram dupa o despartire)… Cum ca as fi gay. Si gandul asta ma sperie enorm. Fiindca imi plac femeile. Si ma framant nespus de mult si numai puteam sa scap de gandul asta…
Adevarul e ca …. Nu stiu, m-am panicat atunci cand ma uitam la un tip la tv cum arata. Si imi placea cum arata… Si imi trecea un fior rece in ceafa si ca si cand as fi avut emotii. Nu aveam fantezii sau ceva de genul acesta nici erectie… Dar imi placea… Si atunci ma panichez… Fiindca stiu ca e doar un gand prostesc. Ce voiam sa va intreb si v-as ruga sa ma ajutati pozitiv cu un gand bun…
Este ceva normal sa ma uit la unii tipi asa, mai aratosi, si sa imi placa? Sau e doar o simpatie fiindca sunt frumosi si ii respect pentru cum arata si ceea ce sunt? Am vb si cu prietenii mei si mi-au spus ca nu am de ce sa-mi fac griji ca e ceva normal… Dar ma sperie gandul asta enorm, ca stiu ca e ceva foarte anormal.
Si alta intrebare este daca nu cumva tot gandindu-ma si implicandu-ma cu gandul la aceasta framantare, sentimentele astea s-au creat in acest fel. Va rog mult daca m-ati putea ajuta v-as fi foarte recunoscator.

Problema mea este sotul meu. Pana sa ne casatorim am avut o viata intima destul de activa. Dupa ce ne-am casatorit au inceput refuzurile din partea lui. Suntem casatoriti de 3 ani si nimic nu s-a schimbat cu toata rabdarea mea si cu insistente nu vrea sa recunoasca ca are o problema. De medic nu se pune problema, spune ca nu are nimic si ca este bine, nu are pe nimeni, vine acasa devreme, ba chiar este f. gelos, nu este genul care sa poata sa ascunda o relatie, este atent cu mine. Tot timpul cand il intreb de ce nu doreste sa avem relatii intime, spune ca nu stie. Inaintea mea a avut o relatie cu destul cu multe certuri, despartiri frecvente. Incerc pe cat posibil sa fiu intelegatoare dar ca sa ai relatii intime 2-3 la numar pe an deja mi se pare prea mult. Intrebarea mea: se poate rezolva problema aceasta vreodata? Mi se pare f grava si parca nu se mai sfarseste. Multumesc, Georgiana.

Sunt impreuna cu viitorul meu sot (ne vom casatori anul acesta) de aprroape 6 ani. Din cauza faptului ca eram din orase diferite am stat vreo 3 ani tot la distanta, dar am avut incredere amandoi unul in altul si cred ca asta a fost cel mai solid mod de a a face relatia sa mearga mai departe. Niciodata nu mi-a dat nici un motiv. Ne iubim foarte mult.
De un an ne-am mutat impreuna, insa pt ca firma ii plateste cheltuielile pt apartamentul in care stam, a mai fost adusa in casa cu noi si o fata de varsta cu mine. Ei lucreaza la cativa km distanta de oras si pleaca impreuna dimineata, se intorc acasa impreuna ceea ce mie nu imi e deloc linistitor. Toate gesturile ei dau dovada ca il place.
Eu ma consum foarte mult, la inceput ma certam zilnic cu el, analizam fiecare gest marunt si ii puneam o multime de intrebari. Il innebunisem. El mereu imi spune ca nu trebuie sa imi fac griji ca ma iubeste f mult si ca ma consum degeaba. Ea e genul care are foarte multa incredere in ea, face lucrurile gandit si anticipeaza lucrurile. Uneori am impresia ca face astfel incat sa bage cearta intre noi doi. Eu sunt o fire sensibila, blanda si mai am de lucrat la capitolul increderea de sine.
Va rog din suflet sa ma sfatuiti ce atitudine sa iau fata de ea, dar si fata de iubitul meu pe care il iubesc foarte mult.

Buna ziua! Ma numesc Veronica si apelez la dumneavostra in speranta unui sfat. Am fost diagnosticata cu tulburare depresiva majora acum 4 ani si de atunci sunt sub tratament. Totusi, sunt indreptatita sa aflu si a doua si a treia opinie asupra sanatatii mele mentale? As avea nevoie de un diagnostic exact, as avea nevoie de sfatul cuiva, mai ales ca relatia mea cu cei apropiati e foarte dificila, iar in viata sociala sunt o persoana destul de retrasa, mai precis consider ca problemele mele (de care ma pot desprinde cu greu) sunt numai ale mele. Va multumesc frumos, cu stima, Veronica

Sunt casatorit de 2 ani de zile si am o relatie buna cu sotia mea. Problema mea este ca sunt obsedat sa ma uit dupa alte femei (pe strada, in reviste, pe Internet etc.). Marturisesc ca am incercat sa schimb acest lucru la mine, insa nu reusesc. Stiu ca nu e bine ce fac, ma abtin o perioada, dupa care incep din nou. Simt ca prezenta unei femei (nu neaparat frumoasa) imi atrage atentia si trebuie neaparat sa ma uit, sa o analizez si chiar sa-mi imaginez lucruri legate de aceasta. In adolescenta am vizionat mult material cu tenta sexuala si ma gandesc ca de aici se trage aceasta problema a mea, pe care as vrea sa o inlatur. Exista o metoda de a vindeca acest comportament deviat si sa vindec pentru totdeauna aceasta obsesie? Va multumesc pentru ajutor.

Buna ziua, Prefer sa spun ca am nevoie de un sfat decat sa va pun o intrebare. 
………………………………………………………………………………………….
Aveti vreun sfat pentru mine, va rog?

Buna ziua! Sunt cu un baiat de 5 luni, tin foarte mult la el si stiu ca si el ma iubeste dar nu are incredere in mine si este foarte gelos. Am avut multe probleme din cauza lui cand eram mica, dar eu am trecut peste ele, l-am iertat. Cum sa il fac sa aiba putina incredere in mine? Nu pot sa plec cu mama in oras sau la doctor pentru ca el imi spune seara ca ma lasa si ca nu o sa ne certam dar pe parcursul zilei se supara tare si ne cam certam. Nu i-am dat niciodata vreun motiv de gelozie din care sa se supere pe mine. Eu imi exprim sincer sentimentele fata de el si el la fel, cand suntem impreuna ne intelegem foarte bine dar atunci cand eu plec acasa cateodata ne certam. In 5 luni, o singura zi nu ne-am vazut, dar nici nu ne-am certat. Va rog daca puteti sa imi dati un sfat cum sa il fac sa aiba incredere in mine. Va multumesc!

Sotul meu m-a parasit cand eram insarcinata cu al doilea copil. L-am confruntat cu adevarul s-a mutat cu cea cu care avea o relatie de cateva luni, ea fiind colega de birou cu el. Merita sa-mi fac iluzii ca se va intoarce si vom putea sa trecem peste acest episod? A trecut aproape 1 an de atunci. Partea intr-adevar urata este cu copilul cel mare (5ani) care sufera in absenta tatalui. Exista reveniri spectaculoase in astfel de situatii? Cum poti trece peste atatea frustrari? Este acesta un caz clasic de criza a barbatului pana la 40 ani?

Am terminat de curand o relatie de 4 ani si de atunci s-au schimbat foarte multe in viata mea, gasca noastra s-a cam spart, dar nu neaparat din aceasta cauza asta, ci pentru ca eu am cautat de atunci lucruri noi, sa intalnesc oameni noi, sa simt ca traiesc, sa fiu stapana pe mine, fara sa depind de altii. Acum sunt judecata de cei din gasca, dar fara ca ei sa stie in ce situatie ma aflu, ceea ce nu mi se pare corect. Consider ca nici nu are rost sa discut cu ei, dar de ce comenteaza la adresa mea atata timp cat nu fac absolut nimic gresit, doar imi vad de viata mea? Imi lipseste stabilitatea pe care am avut-o pana acum dar sunt sigura ca o voi gasi in timp. In schimb nu stiu cum sa ma descurc cu lucrurile gresite care se spun despre mine. In general nu prea imi pasa de asta, dar in momentul de fata ma preocupa totusi faptul ca sunt privita altfel decat sunt eu in realitate.

Problema mea e legata de un baiat, dar de fapt cred ca problema e la mine mai degraba. Am cunoscut de curand un baiat care parea interesat de mine, insa apoi s-a racit pe motiv ca nu ar avea timp de o relatie serioasa si multe probleme pe cap de rezolvat inainte, desi sustine in continuare ca ii place de mine si ca vrea ceva cu mine. Acest lucru ma deranjeaza normal si uneori chiar stau in stres, intr-o tensiune f mare deoarece nu stiu ce vrea cu adevarat de la mine, dar nici puterea sa-i spun ca sa rupem legatura nu am… Poate ptr ca imi place prea mult, si imi place de el, mai ales la fizic, si mi-am facut si multe sperante… insa uneori apar momente cand vad k suntem atat de diferiti si consider ca el nu e baiatul pe care l-am visat… insa tot nu pot sa o termin cu el….de ce??? Ce e cu mine??Oare am o problmea in a „da papucii”?? Practic suntem 2 caractere opuse-el mai franc, mai deschis, mai aventurier, eu mai cuminte, mai linistita, mai serioasa. Si ma intreb, e adevarat ca opusele se atrag sau nu? Cum e mai bine: sa incerc sa ma acomodez cu el si sa ma mai schimb si eu un pic sau sa-l las pe el si sa-mi caut un baiat mai apropiat de stilul meu de a fi, baiatul pe care mi l-am imaginat? Va rog, dati-mi un sfat, mai ales cum sa scap de aceasta stare de tensiune pe care o simt mereu cand ma gandesc la lucrurile astea??

De cativa ani incoace cand stau in pat incep sa imi vad toate rudele avand accident sau chiar si pe mine. Stiu ca suna ciudat si cateodata ma satur sa am aceste viziuni (nici nu stiu cum sa le numesc), dar as vrea sa inceteze pentru ca ma termina psihic. Credeti ca am nevoie de o consultatie mai specializata sau solutia tine doar de mine?

Am nevoie de un sfat. Va rog sa ma ajutati. Sunt impreuna de 3 ani cu un baiat p care eu il iubesc foarte mult insa de la un timp relatia dintre noi s-a racit. El este plecat in strainatate insa am fost de cateva ori la el. De ceva timp nu prea mai vorbim atat de des, nu ne mai spunem tot, nu ne mai incurajam unul pe celalalt parca nici pe el nu-l mai intereseaza de mine. Nu stiu de ce s-a produs ruptura asta. Sunt demoralizata si nu stiu cum sa procedez sa fie bine. Nici el nici eu nu vrem sa renuntam la relatia asta insa daca continuam asa nu ajungem nicaieri. El spune ca inca ma iubeste dar e mai bine sa pastram acum o distanta. De ce, nu stiu. Mi-e frica sa nu-i dispara sentimentele pe care le are fata de mine si eu sa ma chinui sa-l recastig si de fapt sa ma lupt in van. Chiar as avea nevoie de un sfat, va rog mult.

Numele meu este Aurelia, sunt casatorita de 10 ani (+5 inainte de casatorie) iar in momentul de fata de confruntam cu probleme destul de acute in casnicie, chiar am imresia ca nu mai e nimic de facut. Stiu si sunt constienta ca-l iubesc pe sotul meu, cred sincer ca si el ma iubeste, insa pur si simplu nu mai merge. Ca sa dezvolt putin subiectul, as putea incepe cam asa: sotul meu obisnuia sa fie un barbat frumos (spun obisnuia, pentru ca acum a slabit, eu zic exagerat de mult, si asta pentru ca a vrut), intotdeauna l-am considerat putin superior mie (dar acum ma intreb de ce), iar probabil din aceasta cauza am fost intotdeauna geloasa. E foarte adevarat ca sotul meu este extrem de comunicativ (Gemeni), si poate si din acest motiv am simtit de multe ori gelozie. Dupa atatia ani insa, cateodata mi se pare ca nu-l cunosc. Cu un an de zile in urma ne-am mutat din Romania intr-o alta tara. Noi intr-adevar am avut ceva probleme in casnicie inca dinainte de a veni aici, aceste probleme am inceput la un timp dupa ce s-a nascut fiul nostru (sotul meu este un tata extraordinar, nu este vorba de gelozie de tata), deoarece, stiti cum e, ma simteam foarte obosita (pentru ca nu am avut alt ajutor din afara) si in schimb, prioritatea mea nr.1 a devenit copilul, mai ales ca a avut si ceva probleme de sanatate. Nici la capitolul asta nu pot spune nimic, pentru ca sotul meu a fost chiar intelegator (e adevarat ca uneori se mai enerva cu privire la viata noastra sexuala, insa era de inteles). Timp de 5 ani am trait fericita dintr-un punct de vedere: nu mai eram geloasa, pentru ca de fapt nu ma mai interesa. E adevarat ca nici nu mi-a dat motive. Sotul meu a vrut sa slabeasca pentru ca s-a gandit ca din aceasta cauza nu ma mai atrage, cu toate ca i-am zis ca nu acesta este motivul, pur si simplu nu mai simteam nevoia de sex. De multe ori il respingeam si cand vroia sa ma atinga, pentru ca stiam ce urmeaza dupa. In fine, in urma cu 6 luni am avut o surpriza. Acum voi povesti totul din punctul meu de vedere, urmand sa vad daca imi dati dreptate. In ziua urmatoare aveam de sustinut un examen (ca sa-mi echivalez studiile din Romania, aici a trebuit sa mai urmez o scoala), si logic, invatam. Sotul meu s-a apucat de curatenie, inclusiv aspirat. Am apreciat gestul (nu e prima data cand face asta, insa nu se prea omoara de obicei, insa da, e foarte adevarat ca a incercat sa ma ajute pe timpul studiilor). Cand am venit a doua zi de la scoala (sotul meu vinerea termina scoala la ora 12, iar eu la ora 4), in timp ce eram in baie am vazut doua fire de par rosu pe jos. Mi s-a parut ciudat. Patul era aranjat cu nasturii de la plapuma in sus (eu aranjez plapuma exact invers). In momentul acela am avut convingerea ca m-a inselat. Insa in patul meu? Am fost socata de-a dreptul. E adevarat ca relatia noastra nu era din cea mai buna, si chiar daca tot timpul am fost geloasa, totusi in inima mea niciodata nu as fi crezut sa ma insele. Cand am avut o conversatie bine inteles ca a negat (si daca a fost adevarat cum ar fi putut sa spuna adevarul). Mi-a spus: tu nu te gandesti ca la felul in care e relatia intre noi, daca as fi avut pe altcineva, as fi plecat eu? Ti-as fi spus, si as fi pus eu punct casniciei noastre. Insa te iubesc pe tine si sufar ca un caine, insa tot mai sper ca dupa ce vei termina scoala, vei fi mai linistita si vom mai avea o sansa. Nu stiu ce sa cred, insa gandul ca m-a inselat in patul nostru imi staruie in minte de atunci. Am realizat totodata ca pot sa-l pierd si am suferit foarte mult. Am discutat foarte mult, am crezut ca pot sa trec peste asta, am avut 2 saptamani absolut perfecte, am simtit ca-l iubesc din tot sufletul, am simtit ca ma iubeste din tot sufletul, viata noastra sexuala a fost mai buna decat niciodata, ce mai… totul a fost perfect. Pana intr-o zi. S-a intamplat ca intr-o zi a ajuns acasa mai tarziu (stiind ca nu sunt acasa, insa s-a nimerit sa fiu). Initial am crezut ca s-a intamplat ceva, am asteptat, a venit, l-am intrebat ce a facut, mi-a zis ca a stat cu colegii de scoala la o cafea. Mi s-a parut ciudat (nu stiu de ce), poate ca am simtit ceva in neregula. L-am intrebat: si Daniel a fost cu voi? A zis nu. In fine, sa mai scurtez, in final a zis ca a stat intr-adevar la o cafea, in campus, insa cu o colega de la o alta scoala la care sotul meu a avut cursuri. Ei, in momentul acela ceva s-a rupt din nou. L-am intrebat de ce m-a mintit. A spus ca din cauza mea, ca eu intotdeauna sunt suspicioasa, iar el ca sa evite certurile a preferat sa spuna ce a zis. Bineinteles ca i-am spus ca minciuna nu are justificare. Oricum aici apare problema mea. El a lasat la latitudinea mea sa decid cand voi fi pregatita sa ne impacam, zicand ca din cauza geloziei si neincrederii mele am ajuns aici. Sunt mult prea orgolioasa, mai ales ca eu consider ca vina nu este a mea (intr-adevar realizez ca e dificil sa traiesti cu o persoana geloasa, probabil ca daca as fi fost in locul lui as fi facut la fel), in plus de asta nu stiu cum pot sa-mi recapat increderea in el (e drept ca nu am avut 100% incredere in el), pentru ca acum am dovada ca m-a mintit. Poate am dovada ca m-a si inselat. Recunosc ca in mintea mea sunt fel si fel de scenarii. Il iubesc insa nu cred ca pot continua, pentru ca neincrederea va reveni, si nu pot trai o saptamana de fericire si jumatate de an de nefericire. Nu stiu, astept o parere, astept un sfat specializat. Ce pot sa fac, care ar fi cea mai buna solutie. Cum pot sa trec peste ceea ce simt. In adancul inimii simt sa suntem facuti sa fim impreuna pentru totdeauna, insa suntem extraordinari de diferiti. Eu vreau doar sa fiu fericita cu sotul meu. De ce nu se poate? Ce ar trebui sa facem? Da mi-a scris si un bilet in care zicea: „te iubesc si nu-mi pot imagina viata fara tine” alaturi de un buchet imens de trandafiri rosii. Si culmea e ca il cred. Atunci de ce nu putem fi fericiti? Spuneti-mi concret ce ar trebui sa fac. Va multumesc foarte mult si astept cu nerabdare un raspuns de la dvs. Cum pot sa-mi vindec gelozia si neincrederea? Multumesc mult.

Buna ziua. Am 22 de ani si sunt studenta in ultimul an la Psihologie. Parintii mei au divortat in urma cu 8 ani, cu tata am o relatie „la linia de plutire”. Cu mama si in special cu sora mea (mai mare cu 10 ani decat mine) am o relatie apropiata, ele locuiesc si lucreaza in alta tara, ne vedem cam de 2 ori pe an. In trecut am avut cateva dezamagiri la capitolul relatii, mai ales ultima mea relatie. In urma cu 5 luni am cunoscut un barbat (27 de ani) pe intenet, care este din Portugalia. De atunci vorbim in fiecare zi, iar peste o luna va veni in Romania sa stea 2 saptamani.
Ne intelegem foarte bine si din cate il cunosc pana acum are multe din ceea ce eu caut si apreciez la un barbat. La fel ca toata lumea, si noi avem unele prejudecati referitoare la relatiile pe internet, dar incercam sa trecem peste ele si ne gandim la o relatie in adevaratul sens. Multe depind si de intalnirea noastra fata in fata, de acele 2 saptamanii, dar daca vom decide sa incercam o relatie, eu voi fi cea care pleaca la el (el nu a insistat niciodata, eu consider ca este mai bine pt ca el are deja o afacere acolo, pe mine nu ma tine nimic aici, nici macar un loc de munca si in plus imi place mai mult tara).
Problemea vine din partea familiei mele, in special mama mea care nu accepta ca eu sa plec, am avut deja ceva tentative de a-i explica si da a o obisnui cu ideea in cazul in care voi pleca, dar au rezultat cu o luna de certuri. Mama considera, in primul rand, ca trebuie sa stau sa imi fac Masteratul si o alta problema este faptul ca, desi se descurca financiar destul de bine, el nu are facultate si va fi intre noi un nivel diferit de educatie si de cultura. Imi place mult ceea ce am studiat 3 ani si stiu importanta Masteratului in acest domeniu, nu voi renunta la cariera si el ma sustine in acest sens, dar pentru mine are o mare importanta o relatie si o familie proprie. Nu vreau sa iau o decizie bazata pe prejudecati sau sa ma multumesc cu solutia mai simpla, dar in acelasi timp, nu vreau sa imi distrug relatia cu familia. Ce sanse credeti ca are o relatie de genul acesta, daca voi pleca la el? Cum sa fac ceea ce imi doresc fara sa imi stric relatiile cu mama si cu sora mea? Multumesc mult!