Comunitate

Am un copilas foarte scump in varsta de 1 an si 4 luni. Problema mea este legata de el. Nu stiu ce sa mai fac poate nu procedez bine in legatura cu el. Este foarte nervos, trebuie sa il las sa faca ce vrea daca nu vreau scandal si crize de isterie, da ati citit bine, daca mergem la magazin si nu ii convine ceva se tranteste pe jos si incepe sa urle si imi este rusine ca se uita lumea la noi pentru ca e foarte mic sa faca asa ceva. Peste tot unde mergem aceeasi poveste. Daca suntem acasa incerc sa ii explic ca nu e frumos ce face si daca se tranteste il las in pace si nu il mai bag in seama dar e tot mai rau pe zi ce trece. Spuneti-mi va rog unde gresesc si ce anume ar trebui sa fac in acest caz. Cum ar trebui sa ma comport cu el? Este singurul copil. Va multumesc.

Sunt intr-o relatie de 1 an si jumatate. Iubitul meu este fumator de 16 ani. Nu am fost de acord cu acest lucru inca de la inceput, i-am spus ca nu imi place ca fumeaza, ca nu este bine ceea ce face. Am acceptat insa situatia, desi imi doream enorm sa se lase. Din cauza faptului ca incepuse sa tuseasca foarte tare si din cauza banilor, la inceputul anului s-a lasat pana zilele astea cand a luat-o de la capat. S-a reapucat. Mi-a spus ca din cauza stresului, ca nu mai suporta stresul zilnic, ca il doare capul in ceafa si ca tremura; de aceea s-a reapucat de tigari. El este instructor auto si munceste multe ore pe zi, este exasperat de trafic, de telefoanele care ii suna la cateva minute, de toti elevii care ii distrug nervii, probleme cu banii…in fine…cam tot ce inseamna alergatura zilnica si griji. Faptul ca s-a reapucat de fumat pe mine m-a bulversat neasteptat de mult. Plang la fiecare tigara pe care o baga in gura si ma doare extrem de tare. Il iubesc foarte mult si nu vreau sa il vad distrugandu-se (fumeaza foarte mult si acest lucru se vede prin faptul ca a imbatranit prematur, dintii ii sunt galbeni, respiratia urat mirositoare si inca multe altele)… el stie foarte bine, si-a dat seama mai ales in perioada de 4 luni in care nu a fumat. Atunci s-a lasat presat de circumnstante, nu de mine. Si mi-a spus ca nu se va lasa pentru nimeni, nici pentru ca eu i-o cer, ci doar atunci cand va decide el. Nu reusesc sa nu ma gandesc ca el poate in momentul asta fumeaza de rupe, devin anxioasa, ma tulbura, nu mai am liniste. Nu este bolnav, nu stiu de ce sunt asa de trista si de disperata ca s-a reapucat. Sunt atatia oameni pe lume care fumeaza, dar eu nu vreau ca el sa fie unul dintre acele persoane. Va rog sa imi dati un sfat. Nu pot sa stau numai cu gura pe el si sa ii fac reprosuri pt ca simt ca se indeparteaza de mine. Nici sa ii arat toate riscurile la care se supune nu are rost deoarece stie foarte bine, el insusi s-a documentat. Este un barbat matur, insa intotdeauna a fost o fire nervoasa (desi in timpul in care nu a fumat s-a vazut diferenta, nu a mai fost asa nervos). Nu pot si nu vreau sa simta ca il controlez. Ma simt neputincioasa si stiu ca nu pot face nimic pt el. I-am spus sa nu mai fumeze macar in prezenta mea sau cand vb cu el la tel pt ca il simt imediat ca fumeaza. Si in cele 4 luni cat nu a fumat am stat mereu cu frica sa nu se apuce iar, mi-era frik sa il supar ca nu cumva sa recurga la tigari. Eu ma consum atat de mult iar el sta relaxat si savureaza tigarile fara sa ii pese de ce simt eu. Mi-a spus ca in afara de faptul ca simte k tigarile il calmeaza, ii si place sa fumeze. Este costient ca pe termen lung nu sunt bune si imi spune ca se va lasa. ma duce cu zaharelul. ce pot face eu sa nu ma mai gandesc atat de obsesiv la acest lucru? Sa fiu mai indiferenta si sa il las sa decida el pt el ca este destul de matur…cum sa ma comport cu el?

Buna, am si eu o problema! Si nu stiu cum sa procedez; am sa incerc sa fiu cat mai scurta ca altfel ar trebui sa scriu un roman si tot nu as termina :). Pe scurt: sunt cu cineva de 2 ani de zile, el a mai fost casatorit si are o fetita de 3 anisori. De 2 ani in fiecare duminica luam fetita la noi; pana acum au fost toate bune si frumoase in afara faptul ca de fiecare data cand plans de nepotolit si zicea mereu ca vrea la mami acasa. Am presupus ca ii place la noi pentru ca noi ii facem toate poftele; dar (si de aici incepe problema mea) duminica asta a inceput sa faca crize ( fetita): noi eram in camera ne jucam si din senin a plecat pe hol si a inceput sa planga ( am zis ca e obosita, si tre sa faca nani); dupa ce a dormit de ameaza am plecat la verisoara ei (care are 2 anisori si cu care se joaca in fiecare duminica). Cum era de asteptat sunt copii si se mai cearta pe jucarii, dar i-a prins fata cu amandoua palmele si o strangea si-i zicea printre dinti : „tu nu intelegi?”. Nu dupa mult timp noi 2 am lipsit pentru jumatate de ora, ramanand cu bunica si verisoara ei (nu ar fi prima oara cand ar fi ramas singura cu ele). Cand ne-am intors am aflat ca nu la mult timp dupa plecarea noastra a inceput sa faca o criza de nervi : unde e tati? Eu vreau la tati! Si tremura toata si nu se mai oprea din plans. Este normal comportamentul asta la un copil de 3 ani? Sau trebuie sa-mi fac probleme si sa mergem la un doctor?? Multumesc

Am fost impreuna un an, insa ne-am despartit din cauza parintilor mei care nu erau de acord cu relatia noastra.El acum este implicat intr-o alta relatie, insa isi doreste sa ramanem prieteni… Dar fiecare discutie a noastra duce la relatia ce a trecut si terminam prin a plange amandoi. Imi spune ca nu ma va putea uita niciodata iar povara pe care o duce zi de zi este prea grea. Considera ca el nu ar avea sa-mi ofere tot ce si-ar dori parintii mei pentru mine, fiind sigur ca merit ceva mai bun. As vrea sa stiu ce simte cu adevarat pt mine? Eu il iubesc enorm, avem deja doua luni de cand ne-am despartit iar pe zi ce trece imi este mai greu. O problema ar mai fi ca el este din Bucuresti iar eu din Galati si din acest motiv ne vedeam mai rar. In dorinta de a-l uita am incpeut de curand si eu o noua relatie, insa am realizat ca actualul iubit nu va reusi sa ma faca sa-l uit pe Cristi. Cristi a aflat deja ca am inceput o noua relatie si ma intreaba mereu cum ma inteleg cu acest baiat. Se intereseaza daca il iubesc… Nu stiu ce sa mai cred. Ma iubeste sau nu? Am nevoie de ajutorul dumneavoastra… Multumesc frumos.

Buna. Am si eu o mare dilema in viata mea. Am un prieten in varsta de 25 de ani, eu am 21. El sta la tara, eu la oras. Nu are o stare materiala foarte buna, cum nici eu nu ma pot lauda cum ca as avea avere. Asta nu conteaza pentru mine, conteaza ca el sa fie om si sa ma respecte. Ceea ce e foarte grav e ca parintii mei nu il accepta pentru simplul fapt ca nu are bani, avand si un credit la banca pentru masina. E adevarat ca a gresit de cateva ori fata de mine, in sensul ca a strigat o data la mine de fata cu parintii mei, si cateodata e foarte gelos, dar si-a dat seama de chestia asta si si-a cerut iertare. Am decis sa il iert si de aici a inceput scandalul cu parintii mei. Il suna incontinuu sa ii spuna sa ma lase in pace pentru ca el nu e de mine, ca e un coate goale, ca el nu ma iubeste si ca isi bate joc de fiica lor si multe alte injurii aduse asupra lui, ajungandu-se chiar si la amenintari din partea alor mei. In ciuda acestui fapt, el a hotarat sa lupte pentru relatia noastra sa faca sa fie bine. Ai mei nu il accepta deloc, el chiar a vrut sa vina sa vorbeasca cu ai mei si sa le explice ca de fapt el vrea sa fie cu mine si ca ma iubeste, ca nu vrea sa isi bata joc de mine si ca ii pare rau ca s-a ajuns la asa ceva. Nici in ruptul capului ai mei nu accepta, spunand ca ma reneaga ca si fiica lor daca mai umblu cu el, ca nu ma mai iubesc si chiar daca o sa fac un copil cu el nu o sa il iubeasca si cu mine nu o sa mai vorbeasca in veci. Ma doare foarte tare vorbele lor, spunand faptul ca eu ii imbolnavesc si ca ii usc pe picioare fara sa se gandeasca ca de fapt si pe mine ma doare enorm. Nu vreau sa ii ranesc, nu vreau sa plec de acasa si sa ma indepartez de ei, pentru ca is parintii mei, ii iubesc si ii apreciez pt tot ceea ce au facut ca sa ma creasca. Dar in acelasi timp sunt constienta de faptul ca nu permit nimanui sa ia decizii in locul meu. Am si eu o personalitate si consider ca daca e sa gresesc, gresesc pentru ca eu am luat decizia, nu altcineva. El ar vrea sa ne casatorim, eu inca nu sunt pregatita si el stie asta si imi respecta decizia. Stiu doar ca ne iubim si el e singuurul care imi da linistea de care am eu nevoie in situatia asta.
Ce sa fac? Cum as putea sa ii fac pe ai mei sa inteleaga ca eu am crescut si ca e timpul sa ma lase sa decid eu ce sa fac? Multumesc anticipat.

De aproximativ 2 ani am inceput sa frecventez salile de jocuri electronice si majoritatea banilor se duc acolo, am ajuns sa ma gandesc la sinucidere. Ati putea sa ma ajutati?

Am doua fete frumoase, una de 2 ani jumatate si una de 9 luni. Asta e partea buna… In schimb am o nevasta vesnic nemultumita, in sensul ca eu stau mai mult pe acasa, o ajut cu treburile zilnice, dau lapte la aia mica, o schimb am grija de ea, pe aia mare o duc la gradi, in schimb am parte numai de reprosuri ca nu fac nimica bine, ca sunt numai un baby sitter ce isi poate gasi oriunde… De o vreme imi tot spune ca pleaca, divorteaza ca nu sunt bun pentru ea, mai zice si ca ma iubeste cateodata. sunt foarte nefericit, i-am zis sa mergem la psiholog dar zice ca nu crede ca ne poate ajuta…. vreau si eu eu sfat. Inca o iubesc, imi iubesc copiii. Ce sa fac?

Buna ziua, poate o sa va surprinda intrebarea mea, insa vreau sa aud si parerea unui expert. Oricum tin sa va mentionez inca de la inceput ca eu chiar iubesc aceasta femeie si este un sentiment pe cat se poate de real chiar daca problemele de cuplu au fost serioase. Despre ce este vorba. Tocmai am incheiat o relatie de 2 ani jumatate in care la numai un an de la inceputul ei m-a inselat. Dupa o cearta in care nu ne-am vorbit o saptamana, am vrut sa ma impac cu ea, a fac eu pasul, numai ca am aflat ca ea e cu altul si ca deja s-a mutat la el si au facut sex din plin… Ma rog, sar peste amanunte insa ne-am impacat in cele din urma jurandu-mi ca nu va mai face o astfel de greseala etc. Acum cateva luni, de prin ianuarie mai exact, a inceput sa vina acasa foarte tarziu de la serviciu (iesea la 10 dimineata si ajungea acasa la 6 seara). In aceasi perioada cauta motiv de cearta din orice chiar si intrebarea „ce faci?” sau „ce ai facut azi?” era o parghie pentru o cearta cu jigniri crude si nefondate. In cele din urma nu am mai rezistat si am zis stop. I-am spus ca sunt convins ca are pe cineva si ca ma inseala din nou si din seara aia am pus punct. Nu ma inselasem, caci de a doua zi a plecat o saptamana la munte cu „amantul”. A fost ziua mea la cateva zile de cand ne-am despartit si nici macar la multi ani nu mi-a zis lucru care a durut enorm. Oricum cert este ca s-a tot plimbat cu el, s-a mutat cred deja la el. La o luna de cand ne-am despartit ma cauta si face scandal ca mi-am batut joc de ea toata relatia, ca sunt un om josnic si multe jigniri crunte. Au fost amenintari si chiar mi-a cerut bani pretinzand ca sunt bani pe care ii merita. Vreau sa va mentionez doua lucruri inainte de a pune intrebarea mea: 1 ca nu m-am purtat urat cu ea niciodata, si doi nu am inselat-o niciodata. Acum vine intrebarea: ma insel eu sau chiar a avut o relatie in timp ce era cu mine? Pentru ca mi se pare absurd cum spune ea ca a doua zi a cunoscut pe cineva si pur si simplu au plecat o saptamana la munte. Cert este ca m-a ranit enorm si nu inteleg de ce m-a mai cautat si de ce scandal? Nu poate sa stea cu celalalt si sa ma lase in pace? Cert este ca ma doare enorm ce a facut si modul cum s-a purtat mai ales ca recunosc o iubesc. Incerc sa nu ma gandesc si sa trec peste dar uneori doare foarte rau si chiar nu stiu ce sa fac.