APPAR anunta inceperea unui nou program de pregatire in psihologie si psihoterapie adleriana, in luna iunie 2009, Bucuresti. Coordonator: Ramona Covrig, formator si supervizor acreditat de Comisia de Psihologie clinica si Psihoterapie din cadrul COPSI Program: cursurile se vor tine in timpul saptamanii, vineri, de la 16.00 la 19.00.
Asociatia ROBI a relansat, in 2009, campania „Coloreaza-le viata – Un prieten pentru sufletul tau!”, prin intermediul Targului de adoptii din Parcul Obor. Targul se desfasoara in fiecare sambata, intre orele 12:00 si 18:00. Primele trei editii ale Targului de adoptii din Parcul Obor s-au incheiat cu succes. Au fost adoptate peste 35 de animalute – catei si pisici.
Prin intermediul acestui seminar va oferim posibilitatea de a va familiariza cu diverse metode si instrumente de selectie si evaluare, concentrandu-ne indeosebi asupra procesului de intervievare. Toate aceste metode tin cont de specificul pietei romanesti de recrutare si sunt prezentate interactiv, intr-o maniera practica, prin exercitii.
SPER, potrivit avizelor profesionale eliberate de catre Colegiul Psihologilor din Romania, Comisia de Psihologie Clinica si Psihoterapie ofera urmatoarele programe de formare profesionala: Psihoterapie Experientiala si a Unificarii (PEU) centrata pe adult-copil-cuplu-familie; Consiliere Psihologica – Evaluarea si Consilierea Experientiala a copilului, cuplului si familiei; Curs de formare profesionala continua in Psihologie Clinica.
Am fost impreuna un an, insa ne-am despartit din cauza parintilor mei care nu erau de acord cu relatia noastra.El acum este implicat intr-o alta relatie, insa isi doreste sa ramanem prieteni… Dar fiecare discutie a noastra duce la relatia ce a trecut si terminam prin a plange amandoi. Imi spune ca nu ma va putea uita niciodata iar povara pe care o duce zi de zi este prea grea. Considera ca el nu ar avea sa-mi ofere tot ce si-ar dori parintii mei pentru mine, fiind sigur ca merit ceva mai bun. As vrea sa stiu ce simte cu adevarat pt mine? Eu il iubesc enorm, avem deja doua luni de cand ne-am despartit iar pe zi ce trece imi este mai greu. O problema ar mai fi ca el este din Bucuresti iar eu din Galati si din acest motiv ne vedeam mai rar. In dorinta de a-l uita am incpeut de curand si eu o noua relatie, insa am realizat ca actualul iubit nu va reusi sa ma faca sa-l uit pe Cristi. Cristi a aflat deja ca am inceput o noua relatie si ma intreaba mereu cum ma inteleg cu acest baiat. Se intereseaza daca il iubesc… Nu stiu ce sa mai cred. Ma iubeste sau nu? Am nevoie de ajutorul dumneavoastra… Multumesc frumos.
Buna. Am si eu o mare dilema in viata mea. Am un prieten in varsta de 25 de ani, eu am 21. El sta la tara, eu la oras. Nu are o stare materiala foarte buna, cum nici eu nu ma pot lauda cum ca as avea avere. Asta nu conteaza pentru mine, conteaza ca el sa fie om si sa ma respecte. Ceea ce e foarte grav e ca parintii mei nu il accepta pentru simplul fapt ca nu are bani, avand si un credit la banca pentru masina. E adevarat ca a gresit de cateva ori fata de mine, in sensul ca a strigat o data la mine de fata cu parintii mei, si cateodata e foarte gelos, dar si-a dat seama de chestia asta si si-a cerut iertare. Am decis sa il iert si de aici a inceput scandalul cu parintii mei. Il suna incontinuu sa ii spuna sa ma lase in pace pentru ca el nu e de mine, ca e un coate goale, ca el nu ma iubeste si ca isi bate joc de fiica lor si multe alte injurii aduse asupra lui, ajungandu-se chiar si la amenintari din partea alor mei. In ciuda acestui fapt, el a hotarat sa lupte pentru relatia noastra sa faca sa fie bine. Ai mei nu il accepta deloc, el chiar a vrut sa vina sa vorbeasca cu ai mei si sa le explice ca de fapt el vrea sa fie cu mine si ca ma iubeste, ca nu vrea sa isi bata joc de mine si ca ii pare rau ca s-a ajuns la asa ceva. Nici in ruptul capului ai mei nu accepta, spunand ca ma reneaga ca si fiica lor daca mai umblu cu el, ca nu ma mai iubesc si chiar daca o sa fac un copil cu el nu o sa il iubeasca si cu mine nu o sa mai vorbeasca in veci. Ma doare foarte tare vorbele lor, spunand faptul ca eu ii imbolnavesc si ca ii usc pe picioare fara sa se gandeasca ca de fapt si pe mine ma doare enorm. Nu vreau sa ii ranesc, nu vreau sa plec de acasa si sa ma indepartez de ei, pentru ca is parintii mei, ii iubesc si ii apreciez pt tot ceea ce au facut ca sa ma creasca. Dar in acelasi timp sunt constienta de faptul ca nu permit nimanui sa ia decizii in locul meu. Am si eu o personalitate si consider ca daca e sa gresesc, gresesc pentru ca eu am luat decizia, nu altcineva. El ar vrea sa ne casatorim, eu inca nu sunt pregatita si el stie asta si imi respecta decizia. Stiu doar ca ne iubim si el e singuurul care imi da linistea de care am eu nevoie in situatia asta.
Ce sa fac? Cum as putea sa ii fac pe ai mei sa inteleaga ca eu am crescut si ca e timpul sa ma lase sa decid eu ce sa fac? Multumesc anticipat.
Am doua fete frumoase, una de 2 ani jumatate si una de 9 luni. Asta e partea buna… In schimb am o nevasta vesnic nemultumita, in sensul ca eu stau mai mult pe acasa, o ajut cu treburile zilnice, dau lapte la aia mica, o schimb am grija de ea, pe aia mare o duc la gradi, in schimb am parte numai de reprosuri ca nu fac nimica bine, ca sunt numai un baby sitter ce isi poate gasi oriunde… De o vreme imi tot spune ca pleaca, divorteaza ca nu sunt bun pentru ea, mai zice si ca ma iubeste cateodata. sunt foarte nefericit, i-am zis sa mergem la psiholog dar zice ca nu crede ca ne poate ajuta…. vreau si eu eu sfat. Inca o iubesc, imi iubesc copiii. Ce sa fac?
Buna ziua, poate o sa va surprinda intrebarea mea, insa vreau sa aud si parerea unui expert. Oricum tin sa va mentionez inca de la inceput ca eu chiar iubesc aceasta femeie si este un sentiment pe cat se poate de real chiar daca problemele de cuplu au fost serioase. Despre ce este vorba. Tocmai am incheiat o relatie de 2 ani jumatate in care la numai un an de la inceputul ei m-a inselat. Dupa o cearta in care nu ne-am vorbit o saptamana, am vrut sa ma impac cu ea, a fac eu pasul, numai ca am aflat ca ea e cu altul si ca deja s-a mutat la el si au facut sex din plin… Ma rog, sar peste amanunte insa ne-am impacat in cele din urma jurandu-mi ca nu va mai face o astfel de greseala etc. Acum cateva luni, de prin ianuarie mai exact, a inceput sa vina acasa foarte tarziu de la serviciu (iesea la 10 dimineata si ajungea acasa la 6 seara). In aceasi perioada cauta motiv de cearta din orice chiar si intrebarea „ce faci?” sau „ce ai facut azi?” era o parghie pentru o cearta cu jigniri crude si nefondate. In cele din urma nu am mai rezistat si am zis stop. I-am spus ca sunt convins ca are pe cineva si ca ma inseala din nou si din seara aia am pus punct. Nu ma inselasem, caci de a doua zi a plecat o saptamana la munte cu „amantul”. A fost ziua mea la cateva zile de cand ne-am despartit si nici macar la multi ani nu mi-a zis lucru care a durut enorm. Oricum cert este ca s-a tot plimbat cu el, s-a mutat cred deja la el. La o luna de cand ne-am despartit ma cauta si face scandal ca mi-am batut joc de ea toata relatia, ca sunt un om josnic si multe jigniri crunte. Au fost amenintari si chiar mi-a cerut bani pretinzand ca sunt bani pe care ii merita. Vreau sa va mentionez doua lucruri inainte de a pune intrebarea mea: 1 ca nu m-am purtat urat cu ea niciodata, si doi nu am inselat-o niciodata. Acum vine intrebarea: ma insel eu sau chiar a avut o relatie in timp ce era cu mine? Pentru ca mi se pare absurd cum spune ea ca a doua zi a cunoscut pe cineva si pur si simplu au plecat o saptamana la munte. Cert este ca m-a ranit enorm si nu inteleg de ce m-a mai cautat si de ce scandal? Nu poate sa stea cu celalalt si sa ma lase in pace? Cert este ca ma doare enorm ce a facut si modul cum s-a purtat mai ales ca recunosc o iubesc. Incerc sa nu ma gandesc si sa trec peste dar uneori doare foarte rau si chiar nu stiu ce sa fac.
Profesional vorbind, traversez o perioada cat se poate de complicata. Spun asta pentru ca am ajuns la plafonare si, pe alocuri, am ajuns sa imi detest munca pe care mai ieri o adoram. Sunt legata de maini si de picioare (financiar vorbind), iar senzatia in care ma complac este una cat se poate de cumplita: neputinta, lipsa increderii in fortele proprii, senzatia continua de compatimire si lipsa puterii de a o lua de la capat. Nu ma trage inima sa incerc noi orizonturi (cel putin, nu acum). Pe de alta parte, simt ca as putea face mult mai multe si mult mai mult decat sa astept o rezolvare care nu tine de mine. Cu toate astea, ma vad in fiecare zi in stand by, in asteptarea unei rezolvari si a unor zile mai senine. Si in tot acest timp, simt ca ma pierd pe mine, imi pierd calitatile, imi pierd abilitatile, imi pierd profesionalismul. Ce ar trebui sa fac?
