Buna ziua.nu stiu daca problema e la mine sau la el… Suntem impreuna de 12 ani. Lucram si impreuna deci ne vedem zilnic, plecam acasa de la serviciu impreuna, acasa la mine, dar el seara pleaca la el acasa. Eu locuiesc cu fiica mea dintr-o casatorie anterioara, iar el cu mama lui. Are si el un copil, rezultat dintr-o aventura pe care a avut-o cam dupa 1 an de cand era cu mine, copil pe care nu l-a vizitat deloc 7 ani. Dintr-o data a inceput sa il intereseze acest copil. Acum copilul are 10 ani, deci de 3 ani se duce la el in fiecare sambata. Cand a inceput sa se duca la copil, mie nu mi-a zis nimic. Eu am aflat de la diverse persoane, iar cand l-am intrebat mi-a zis ca e adevarat, dar nu mi-a spus sa nu imi fac griji degeaba. Eu consider ca trebuia sa-mi spuna si mie… Nu era nimic de ascuns. Acum ma deranjaza foarte tare comportamentul lui: niciodata cand pleaca cu copilul undeva nu ma ia si pe mine, cand plecam noi undeva nu ia si copilul, il fereste de mine. De ce? L-am intrebat. Ce credeti ca mi-a raspuns?: „cum sa mergi tu cu mine si copilul, nu crezi ca l-ar afecta daca te-ar vedea cu mine? Ce ar crede?” adica cum?nu inteleg… Copilul acesta crede ca mama lui e impreuna cu el? (la aceasta intrebare nu mi-a raspuns). Si aceasta femeie se foloseste de copil, adica ii zice ea sau pune copilul sa il roage sa mearga in diferite locuri, dar impreuna, toti trei, ca o familie. Si el se duce. Asta ma deranjaza foarte mult. Am inteles ca sambata este pentru el si copil nu pentru el, copil si maica-sa. Asta nu accept. Si altceva: aceasta femeie a inceput sa o viziteze pe mama lui, bunica copilului, este primita foarte bine de aceasta, iar cand i-am zis ca ma deranjaza ca se duce la el acasa, mi-a spus ca nu vine la el, ci la maica-sa si ca aia nu e casa lui. Am uitat sa va spun ca el nu are o relatie buna cu mama lui. De fapt nu vorbeste cu ea de multi ani, nu stiu nici acum de ce (stie el de ce-asta imi zice). Ma intalnesc cu diferite cunostinte pe strada si ma intreba daca mai suntem impreuna, pentru ca l-au vazut cu o femeie si un copil. Va dati seama cum ma simt eu si ce e in sufletul meu? Il iubesc. Poate va intrebati de ce nu ne-am casatorit pana acum. Nu stiu de ce. Cand il intreb ce are de gand, zice ca nu stie. Relatia dintre noi nu s-a schimbat nici in bine nici in rau, adica afectiv e la fel, cu parintii mei se intelege bine, mergem in concedii amandoi impreuna cu fata mea, ne plimbam, iesim la diferite evenimente, dar… Eu simt ca el parca ar trai 2 vieti separate. Zice ca stie el ce face si sunt nebuna daca imi fac griji ca lui i se pare normal tot ce face. Dar de ce atatea secrete si de ce se fereste de mine cand e vorba de ceea ce face cand e cu copilul? Va spun sincer ca niciodata nu m-am opus ca el sa se duca la copil, am inteles ca acest copil nu are nici o vina si are nevoie si de tatal lui, dar atat. De ce se fereste de mine? Va rog din tot sufletul sa-mi raspundeti, sa-mi dati un sfat. O sa ii arat si lui acest raspuns. Multumesc mult. La revedere.
Buna ziua, Am 53 de ani si de 2 ani sunt divortata, dupa 27 de ani de casnicie. El a generat divortul si este acum intr-o relatie cu o fosta prietena a mea, iar eu nu reusesc sa-mi revin. L-am iubit foarte mult chiar daca am gresit in casnicie. Nu l-am inselat, greselile au fost de natura ca ma enervam foarte repede pe el, nu prea comunicam dar de tipat, tipam unul la celalalt, ne certam in ultimul timp parca din orice. Vroiam sa-i atrag atentia, ca exist si eu, el prefera sa faca orice altceva. Odata chiar mi-a spus ca prefera sa stea cu catelul decat cu mine. Faceam tot ce trebuia facut intr-o casa, am avut grija de cei doi copii ai nostrii dar el niciodata nu a vazut. Nu am avut aprecieri din partea lui niciodata. Problema este ca eu am suferit si multe probleme medicale, m-am si ingrasat si poate de aceea nu era multumit. L-am iubit mai mult decat pe mine, am avut o viata de sacrificii si renuntari, pentru ca nu am stiut sa ma pun pe mine inainte, am pus familia, pe el, copiii, casa. Doresc foarte mult sa ne putem impaca, dar nu observ nici o dorinta din partea lui. Eu nu reusesc sa am nici o noua relatie, simt din suflet o repulsie fata de tot ce intalnesc si gata. Ce voi face? Voi ramane singura? Urasc singuratatea cu tot ce presupune aceasta, stau in casa zile intregi, am avut o depresie tratata cred, dar reintoarsa. Ma culc cu el in gand, ma trezesc cu el in gand. Locuiesc cu copiii de 27 si 26, nu am nici un pic de intelegere fata de situatie nici de la ei. Stau si astept, nu stiu ce, dar asa imi trec zilele, in asteptare. Nu pot sa socializez, m-am inchis in mine si nu e bine stiu, dar nici nu ma mai pot deschide. Simt ca viata mea fara el nu mai exista. Ce sa fac? Simt ca ma sfarsesc. Mi-am inchis viata. Nu stiu si nu pot sa fac altfel. Din ce trece timpul din aceea il doresc mai mult inapoi. Am facut o obsesie pentru el oare? Visez cu ochii deschisi. Sunt disperata. Ma puteti ajuta in vreun fel? Exista leac pentru mine? Sau sunt condamnata sa raman singura asteptand, ce? Multumesc pentru timpul acordat.
Buna ziua, Am o problema, la care nu gasesc solutie… De cateva luni sunt foarte irascibila, am reinceput serviciul (dupa 2 ani de concediu maternitate) si simt ca nu ma pot reintegra in colectiv, creez o stare de tensiune acasa si nu mai vreau deloc sa particip la activitatile domestice. Dintr-o persoana obiectiva si sociabila, am ajuns o imbufnata, tot timpul trista si negativista. Nu-mi pot intelege starea, ma simt foarte singura, cu toate ca am un sot intelegator si doua prietene foarte apropiate. Imi vine sa plang din orice; sunt foarte suspicioasa si nu mai am deloc incredere in mine…ma simt coplesita de lipsuri, datorii si un loc de munca lipsit de orice fel de satisfactii, pe care as vrea sa-l schimb dar imi este frica (mai ales in perioada asta). Va rog mult sa ma ajutati cu un sfat!
