Buna ziua! Am si eu o problema si m-am gandit poate ma puteti ajuta. Ma enervez foarte repede pe sotul meu. Tip la el. Dar nu pot sa ma controlez. Noi lucram impreuna dar nu stam toata ziua in acelasi loc. Din diferite motive poate si minore ma enerveaza. Cred ca din acesta cauza am slabit rau. Ce sa fac? El este si foarte ametit. Uita multe lucruri sau poate nu le da importanta. Ce sa fac? Va rog ajutati-ma. Multumesc.
Buna ziua, sunt anonima. Sunt casatorita, am un baietel de 8 anisori si un sot ce-l iubesc enorm. Am o problema de un an si, sunt indragostita. L-am cunoscut aici in spania e prieten cu sotul meu, nu asa o prietenie strinsa. Problema e ca eu imi iubesc sotul mult si sunt casatorita de 11 ani, am o casatorie buna, fericita din toate punctele de vedere, am un copil sanatos si frimos care invata bine in concluzie e totul ok. Dar sotul are o mica problema care pe mine ma deranjaza si i-am zis dar nimic nu-l pot schimba, asa e de cand il cunosc, m-am obisnuit, nu-mai ca acum eu sunt mai pretentioasa, vreau ce nu mi-a dat la tinerete… Doresc sa-mi zica ca ma iubeste, sa fia mai dragastos cu mine, mai tandru, intr-un cuvant nu ma simt iubita. Dar eu stiu ca ma iubeste, dar are un mod ciudat de a o arata. Nu ma inseala, sunt sigura, si nici eu pe el nu l-am inselat niciodata finca il iubesc mult, si-mi iubesc familia enorm suntem fericiti, nu ducem lipsa de nimic avem tot ce ne trebuie si aici in spania, si-n romania, doua case ale noastre, aici un servici bun si soti e ospatar bine platit si eu vanzatoare, e totul bine, dar nu simt ce-mi lipseste dragostea.m-am indragostit.ce pot spune ca-mi doresc la nebunie sa fac dragoste cu acest barbat,nu am facut-o, si nici nu cred ca vom face, finca nu vrea el, nu ca nu-si doreste, dar are o retinere pe care nu mi-a marturisit-o, nu vrea sa vorbeasca de noi, eu tot timpul l-am sunat sa intreb ce face sau i-am scris un sms, dar nimic in zadar. Stie ce sumt eu pentru el, si eu stiu ce simte el pentru mine, dar nu-mi spune de ce nu vrea sa facem dragoste, eu l-am intrebat dar el evita raspunsul. Nu pot esi din joc pana nu aflu adevarul, chiar daca nu vom face dragoste nu mai conteaza, acum cred ca e curiozitatea sa stiu adevarul si nu ma las pana nu-l aflu. E un om d incredere, daca va intrebati? Nu-mi fac probleme e foarte diplomat pe tema asta. Semne ca ar vrea si el au fost multe,ce mi-au dat de inteles ca nu-i sant indiferenta, dar ma intreb? Ce caut, ce vreau de la el, ce se va intamplat dupa, daca si el e indragostit de mine si eu nu stiu, poate, e m-ai puternic si are ambitie sa nu spua finca vrea sa ma protejeze sau pe el. Am uitat sa spun nu e casatorit e singur, nu are prietena.poate caut la el ce nu-mi ofera sotul meu, eu asa cred.stiu ca e complicata viata cand ai obligati fata de ce-i pe care ii ai si nu vrei sa-i ranesti, eu incerc sa nu ranesc pe nimen care nu merita, si sunt bucuroas ca nu am ranit, si mai stiu ca aici in inimioara mea sunt trei oameni minunati, pe care ii pastrez cu bucurie. Sotul meu, fiul meu si el care face parte din universul meu. Ce credeti din toata povestea asta si la ce concluzie ati ajuns. Poate, asa mai pot esi si eu din universu dragostei. Scuze de greselile ortografice, m-am grabit. Si multumesc
Am 51 de ani, 2 copii mari, o casnicie derulata pe parcursul a 26 de ani ca un contract. Nu mi-am iubit sotul dar ne-am respectat reciproc. Am reintalnit pe mail un fost coleg de serviciu plecat de 10 ani in America. La timpul respectiv el era indragostit de mine, fara a-i da vreo sansa, dar culmea tocmai acum ne-am dat seama ca suntem lulea amandoi, vorbim pe mail de 6 luni urmeaza a ne intalni in perioada urmatoare, avem aceleasi sentimente, comunicam aproape perfect, nici unul din nou nu avem o relatie implinita afectiv si ne gandim foarte serios sa fim impreuna. E foarte greu de indeplinit, faptul ca amndoi avem familii, copii, afaceri si ca distanta e foarte mare. Inca nu stim incotro sa o luam, le va rezolva timpul? Nu e prea tarziu? Eu sunt o balanta el un capricorn, dar ceea ce ce ni s-a intamplat nu am trait vreodata nici unul dintre noi.
Am sperat ca ne va ocoli criza. Ne gandeam ca, asa cum ne ocoleste binele, ne va ocoli si raul. Ca ne-a uitat lumea si nu ne va include in isteria globala. Dar n-a fost sa fie. Numai ca se intampla lucruri carora eu nu prea le inteleg logica. Daca e criza mondiala, de ce s-a devalorizat leul in raport cu alte monede? Adica la noi e criza mai mare decat la altii?
Am o relatie de mai bine de 1 an. Prietenul meu nu a fost casatorit, dar are un copil dintr-o relatie anterioara. El pastreaza legatura cu fosta iubita, in sensul ca sunt buni prieteni. Trebuie sa precizez ca ei se cunosc din copilarie si au avut o relatie de 11 ani. Ea s-a casatorit, iar copilul nu stie ca tatal sau real este prietenul meu care, inainte sa-l cunosc, mergea regulat in vizita la ei. Si dupa ce am inceput sa fim impreuna, el mergea la ei si voia sa merg si eu cu el la fosta prietena si mi-a marturisit ca simte nevoia sa o vada, sa-i poarte de grija. In plus, nu poate vorbi despre fosta lui iubita. La inceputurile relatiei noastre, devenea chiar agresiv cand venea vorba despre asta. Pretextul sau era ca nu poate vorbi despre trecut. Am incercat sa inteleg si am convenit ca macar chestiunile ce tin de prezent sa ni le impartasim. Nici asta nu a reusit prea bine. De fiecare data trebuie sa fac super eforturi sa il determin sa se deschida. In plus, ea are tot felul de pretentii despre care el nici nu-mi spune. De multe ori m-a pus in fata faptului implinit. De exemplu: ii cere prietenului meu sa mearga la cumparaturi cu ea de Craciun, i-a cerut sa-i duca la mare cu masina si sa-i aduca de acolo. Prietenul meu nici nu m-a consultat in sensul asta. Explicatia care mi-o da tot timpul este ca sunt buni prieteni si ca se cunosc de foarte mult timp. Am fost ocupati o perioada cu amenajarea casei in care stam si nu am mai trecut pe la ei. Prietena lui s-a suparat. Apoi, s-a mai suparat ca prietenul meu nu i-a dat bani mai multi de Craciun (in afara de alocatia pentru copil). Acum nu mai vorbesc. Simteam cateodata ca prietenul meu ma considera oarecum vinovata pe mine ca ei s-au certat. In prezent, ei nu se mai vad (cel putin asa stiu eu) pentru ca sunt certati. Pe mine ma deranjeaza toata ideea asta si a inceput sa devina chiar o obsesie. Eu am acceptat faptul ca are un copil, nu si o fosta iubita. Imi vine foarte greu sa inteleg si ma intreb daca voi reusi vreodata. Credeti ca de fapt el o mai iubeste? Ma mai intreb daca a reusit sa accepte ca nu mai este cu ea (desi au trecut aproape 9 ani de cand s-au despartit oficial). Cum ar trebui sa procedez ? Ce trebuie sa fac si cum sa ma comport? Mai mult, ma oboseste chiar si comportamentul lui cateodata. Nu este deschis, il simt de multe ori rece si departe, chiar daca fizic este langa mine.
Buna, am o mare problema cu mama mea care nu accepta relatia cu prietenul meu. Situatia e grava deoarece a inceput sa faca tot felul de crize. Am 24 de ani, lucrez ca programator si ea nu e in stare sa respecte decizia mea. Mentionez ca in urma cu 15 ani a suferit un soc la moartea fratelui meu de care avea atunci 19 ani. Ce as putea face ca sa o scot din starea depresiva in care este? Nu vrea sa accepte nimic de la mine si isi doreste moartea. Mi-e frica sa nu fac si eu o depresie deoarece tin mult la ea dar nu pot renunta nici la relatia mea. Cum sa o fac sa realizeze ca nimeni nu ii vrea raul? Multumesc.
Ma consider o persoana echilibrata si am si un fizic placut si cu toate acestea imi este greu sa imi gasesc perechea; nu ma simt singura dar simt ca imi lipseste ceva si am sentimentul cateodata ca lumea din afara nu ma percepe asa cum sunt eu; prietenoasa si flexibila „open mind”, reusesc sa socializez doar – orice indiciu sau indrumare este de apreciat!
Buna! Am aflat de site ul asta de la o prietena de a mea si as dori sa pun si eu cateva intrebari. Trec printr o perioada cam dificila din viata mea. E vorba despre o relatie cu un baiat. As vrea sa am parte de niste sfaturi din partea ta. Crezi ca ma poti ajuta? O sa iti spun in mare depre ce este vorba. Am avut o relatie de cateva luni in care ne-am iubit foarte mult. Ne-am despartit din cauza lui pentru ca el ma vedea plictisitoare, relatia s-a incheiat in luna octombrie, dar de atunci continuam sa ne vedem, eu inca il iubesc mai mult decat orice pe lumea asta, nu stiu ce sa fac, cum pot sa renunt la el, mi-e frica sa nu fi devenit o obsesie pentru mine! Sunt momente in care se poarta cu mine ca si cum am fi cel mai fericit cuplu din lume dar in cateva zile totul se schimba ca si cum nu ne-am cunoaste. Avem acelasi cerc de prieteni, iesim in oras tot timpul impreuna si nu suport ideea sa il vad cu altele. Imi face in ciuda? Sau pur si simpul pentru el am ramas doar o fata pe care o cauta atunci cand are nevoie ? Nush ce sa mai zic sunt disperata , prietenii mei sunt foarte dezamagiti de mine, paritnii nu ma mai recunosc, ma cert cu toata lumea… Daca o sa ajungem sa avem o oarecare comunicare o sa intru in detalii sa iti spun de unde a pornit si unde s a ajuns. Multumesc pentru intelegere!!!
Sunt divortata, locuiesc cu fostul meu sot si sunt insarcinata in 7 luni. Am divortat de comun acord deoarece sotul meu avea o relatie cu o prietena de familie. M-am intors acasa la el spunandu-mi ca a terminat-o cu persoana aceea. Desi insarcinata, el inca pastreaza legatura cu aceasta persoana. Ea il cauta in permanenta. Eu am clacat si vreau sa ma departez de el dar nu vreau ca ulterior sa ma acuze ca l-am tinut departe de copile dispus sa facem terapie de familie pentru a ne salva familia. Imi puteti recomanda un cabinet sau un medic la care putem apela? Va multumesc anticipat, Anca Voicu
Problema mea e destul de simpla: am probleme cu depresiile si cu incercarile de sinucudere. Parintii mei sunt plecati in strainatate de cand eu aveam 7 ani si de atunci stau impreuna cu o matusa. De 12 ani nu mi-am mai vazut tatal si nici nu mai stiu nimic de el. Intradevar, in copilarie m-a afectat foarte mult plecarea lui dar cu timpul am incercat sa uit si am si reusit. Dar anul trecut m-am trezit ca m-a sunat si in vara am fost sa ma intalnesc cu el. De cand ma stiu sunt o fire foarte pesimista si de la un timp incoace am din ce in ce mai des gandul si dorinta de a ma sinucide, de a muri… De cateva ori chiar am incercat sa ma sinucid dar de fiecare data a fost cineva care sa ajunga la timp sa ma salveze… As dori sa stiu si eu daca este ceva de facut in cazul meu sau doar ar trebui sa fac o vizita pe la nebuni… Sper ca imi veti raspunde sau ca macar imi veti da un sfat in problema mea….
Am 39 de ani si m-am indragostit. Sunt casatorita si am o fata de 13 ani. Casnicia mea merge foare prost deoarece am un sot alcoolic de ani buni. Sa divortez nu pot (casa in care stam este a parintilor lui), asa ca mi-am facut sperante cu barbatul de care m-am indragostit dar dupa vreo 2 intalniri foarte scurte si cateva telefoane, mi-a spus ca nu are rost sa ne complicam vietiile cu toate ca si eu ii sunt simpatica, cel putin asa a spus. Eu vreau sa imi complic viata, sa am parte de fericire, iubire… Acum sunt suparata, necajita si nu stiu ce sa mai fac. Nu il suport pe sot nici cat il suportam inainte, oricum de aproximativ 2 ani nu mai avem nici o relatie intima, si tanjesc dupa acest lucru dar nu cu sotul meu. Va rog ajutati-ma cu un sfat.
De cand am nascut nu mai am aceeasi viata de familie. Imi neglijez mereu sotul si tot timpul ma enervez din motive banale. Problema e ca nu ma pot controla.Va rog sa-mi da-ti un sfat pentru ca pe zi ce trece e mai rau si am inceput sa si sufar din cauza nervilor. Mi se umfla rau venele, am dureri de cap si plang ore in sir. Astept un raspuns de la d-voastra. Va multumesc!
Am 23 de ani si imi lipseste trairea multor sentimente. Nu zic nimic nou, chiar aud din in ce in ce mai des cuvinte triste din partea tinerilor (din reviste, stiri, forumuri), despre adolescenti care isi incep viata mult prea devreme si care pana la 20 de ani au trecut deja prin tot ce-ti poti imagina, de la droguri la sarcini si avorturi; citesc despre copii care au tot ce si-au dorit (masini, rasfat, lux, o firma…) La o varsta destul de frageda. Totul se petrece cu o rapiditate de neimaginat si aproape ca nu mai tii pasul cu toata suma de trairi, sentimente, iubiri, tulburari.
Sunt o persoana care analizeaza mult. Inca nu m-am hotarat daca sa analizezi face bine sau mai mult strica, daca mai mult imi sta in drum in luarea deciziilor cu adevarat importante, acelea luate spontan, fara prea mult stat pe ganduri, fiindca se spune ca ele sunt cele care reflecta adevarul. (daca ar vedea prietena mea cat de mult am aberat inainte de a-mi expune problema mi-ar spune „tu sigur ai o problema”) sa analizezi este bine dar este extraordinar sa poti vorbi cu cineva despre ce te framanta. Din lipsa acestui „cineva” sper ca expertul sa nu se simta suprasaturat de inca un mesaj si sa faca un efort minim ptr a ma indruma am 23 de ani si nu am avut niciodata langa mine, o persoana de sex masculin,caruia sa-i rostesc nume de alint, sa-l poreclesc cu nume gen „gandacel” sau „porumbelul meu” sau „ciupercuta mea”.
Nu am avut un iubit, cu care sa merg de mana prin parc,cu care sa ma sarut, pe care sa-l ador si care sa ma iubeasca. Langa care sa fiu eu si el sa fie el insusi si amandoi sa vedem o usa atunci cand ne uitam la o usa. Vorbeam de rapiditatea asta cu care traiesc tinerii astazi. Cand aveam 14 toate colegele si prietenele mele, hai, toate fetele din cartier, aveau cate un baiat caruia ii zambeau si la care dadeau din gene. Eu nu aveam pe nimeni.mi-am spus ca nu vreau sa ma grabesc, nu vreau sa dau si eu din gene, doar fiindca restul asta facea. Ca va veni si vremea mea si va fi frumos. Mai tarziu, mi-am impus sa nu zambesc nimanui. Si asa am ajuns la liceu. Fara zambete, fara entuziasm, am trecut prin liceu fara sa las in urma nimic, fara sa ma despart de prieteni, fiindca ei n-au existat, fara sa fi trait iubirea din liceu. Deci, inca o perioada de posibila iubire pe care (voluntar) am ratat-o.
Acum sunt in facultate. Am avut grija sa ma feresc de orice mi-ar fi putut provoca vreo emotie. M-am ferit de provocari. Am vrut sa fiu la adapost, sa nu pot fi ranita de nimeni. Toti studentii care ma stiu din vedere. Au impresia(falsa) ca sunt ingamfata, misterioasa si „incuiata”. Adevarul crud este ca, atunci cand stau printre ei sunt terminata emotional, mi-e teama ca vreunul o sa-mi vorbeasca, am emotii ingrozitoare si nu ma pot concentra la nimic. Asa ca prefer sa tac si sa par ingamfata, misterioasa si „incuiata”. Ideile care ma obosesc pe mine sunt urmatoarele. Stiu ca 23 de ani nu este o varsta inaintata. Si pana la urma, nu cred ca varsta este problema (desi insist cu numarul 23). Ceva trebuie sa schimb la mine. Dar nu stiu ce!
Nu vreau sa-l astept pe printul fermecator. Mi-e teama ca o sa treaca atat de mult incat varsta chiar o sa fie o problema! Sau sa-l astept? Sa fac acest compromis? Sa „iubesc” pe cineva doar ca sa am o jumatate la petrecerea de revelion? Sa ma „cuplez cu cineva doar ca sa pot merge in vacante cu prietenii mei care sunt cuplati la randul lor? Sa ma prefac ca sunt atrasa de cineva doar ca sa trec si eu prin acele stari euforice pe care ti le dau saruturile, mangaierile, tandreturile si alinturile si pe care majoritatea le-au „fumat” de la 16 ani?…. Asta ar fi incheierea. (Eu inca nu am trait nimic. Poate ar fi timpul.)
Sunt de aproape 3 ani cu cineva, este primul din viata mea si eu prima din viata lui, totul a fost ca un vis la inceput, prea perfect, eram topiti unul dupa altul, ne-am lasat prieteni, doar pentru a fi doar „doi”, asta fiind in ultimul an de liceu, treptat nu brusc, totul a inceput sa ia alta culoare, nu mai suntem asa captivati unul de altul, vrem sa iesim undeva nu mai avem cu cine, eu imi doresc pasiunea, el e mai altfel mai rece decat la inceput, sexul a inceput sa fie din ce in ce mai rar, mentionez ca eu am facut tot posibilul sa reinvii pasiunea dar el mi-a tot spus ca nu s-a schimbat nimic intre noi, desi nu este asa, ne certam foarte des, ba chiar imi spune vorbe urate, si eu plang de fiecare data, problema e ca am ajuns foarte sensibila, am o teama permanenta de tot, plang din orice, nervii mi-au cam cedat, ma consum mult pentru noi, iar el e pasiv. Avem multe probleme cum ar fi ca nu avem unde sta pentru a ne face un viitor iar penntru asta ajungem mereu la certuri, parintii lui nu ma suporta pentru ca nu am o situatie foarte buna, poate cum si-ar fi dorit pentru el, si de-ar trebuii sa stam undeva ar trebuii sa fie la el…si nu, acest gand ma sperie, ne va despartii oricum. Il iubesc enorm , cum nu am mai iubit niciodata si stiu ca in sinea lui si el ma iubeste dar e mult mai distant iar eu nu imi doresc asa ceva, eu vreau sa traiesc frumos, noi suntem si 2 firi diferite, eu foarte energica el mai sedentar si e greu. Stiu ca nu pot exista fara el, dar si cu el e greu, ce oare sa fac??? Relatia noastra o ia usor la vale 🙁 e greu, nu vreau, mi-am lasat tot pentru el, prieteni si personalitatea mea, m-a schimbat dupa placul lui, ca altfel.. imi spunea „nu iti convine, gaseste-ti altul”imi pare imatur uneori nu stie sa rezolve o problema, eu am aproape 23 de ani el 21..poate si asta e o problema.Mai vreau sa adaug ca si el m-a ajutat mult, cu bani, mi-a aranjat camera, ceea ce cred ca e o dovada de iubire, dar de ce este asa schimbat? Pentru mine nu mai e nimeni ca el si vreau sa il readuc pe calea cea buna sa nu mai fie asa morocanos, rece, si de multe ori reusesc e iar perfect si apoi iar se schimba….
Mi-e frica de intuneric si de morti, problema mea este foarte grava, simt ca toate persoanele pe care le cunosc si imi sunt dragi (ex: tata) care au decedat sunt langa mine noaptea si vor sa ma sperie, sa ma omoare! Sunt constienta ca nu se poate dar nu pot controla situatia. De foarte multe ori trebuie sa dorm singura, sotul meu lucreaza de noapte si nu pot dormi decat cu lumina aprinsa, dar si atunci simt ca ma sufoc. Problema o am de foarte mult timp dar ea se acutizeaza doar in perioadele ce urmeaza in urma decesului unei persoane cunoscute si dureaza aproape un an. As dori sa-mi dati un sfat in ceea ce ma priveste. Va multumesc anticipat.
Problema mea e mai complicata decat pare; o sa incep cu inceputul, si anume de cand eram de o varsta mai mica parintii mei au avut cu mine un comportament foarte dur si autoritar. Asta a facut sa nu pot sa-mi dezvolt personalitatea si a facut sa nu pot hotara de unul singur ce anume e bine sau nu sa fac in general in viata (si cand ma refer la comportament dur, ma rafer la faptul ca in clasa a 4-a spre exemplu, daca luam o nota de 4 luam bataie sora cu moartea si asta ma facea sa le ascund mereu problemele mele). Tot acest comportament al lor mi-a ramas in subconstient si asta a facut sa am o repulsie continua fata de ei si acum, la varsta de 24 de ani. Pot spune ca atitudinea lor nu s-a schimbat nici acum, la varsta asta (mentionez ca ei au 43 de ani amndoi, m-au procreat la o varsta frageda). De 4 ani de zile de cand eu am inceput facultatea si am reusit sa ies in lume si sa invat lumea cum e cu adevarat au aparut si mai mari divregnte intre noi, degenerand in certuri foarte mari si cu lovituri chiar. Toate astea pleaca de la faptul ca eu mereu ii „confrunt” asa zic ei, prin faptul ca eu imi expun parerile mele proprii. Alt motiv pentru care mai incep certurile este de la faptul ca uneori le mai cer ajutorul material (parintii mei au bani, dar se plang mereu ca nu au).
Va rog din suflet spuneti-mi cum sa rezolv problema asta avnd invedere ca in septembrie anul asta am si nunta si fara ajutorul lor nu prea putem face nunta singuri. Si acesta este un motiv de cearta, din cauza banilor. Va multumesc.
Mi se intampla ceva destul de iesit din comun cu prietenul meu. Ma face sa descopar in mine o parte foarte agresiva si foarte greu de controlat. Asa de tare ne certam incat simt ca imi vine sa imi dau pumni in cap de nervi si abia ma pot controla sa nu sar la gatul lui. cateodata simt ca lucrurile imi scapa de sub control si ca eu chiar nu sunt normala. Problema e ca numai cu el mi se intampla. Ce-i drept, relatia noastra nu merge deloc bine. Am incercat sa ne despartim dar nu pot fara el, tot la el ajung . Insa nici cu el nu mi-e bine pentru ca m-am schimbat foarte mult si sunt tot timpul nervoasa cand sunt cu el. Intrebarea mea e cum as putea sa gasesc o solutie sa ne fie bine amandurora?
