Sfatul expertului
Buna ziua. Va scriu deoarece am o problema. Mi-am inceput viata sexuala acum 4 ani, avut 2 relatii, dar pana acum nu am avut niciodata un orgasm. Nu pot sa spun ca simt o placere mare in timpul actului sexual, sau cel putin nu mereu. Am incercat sa ma masturbez dar nu reusesc nici macar sa ma lubrefiez. Am citit despre frigiditate si am inteles ca se poate trata. Ce ma sfatuiti sa fac? Astept raspuns cat mai repede. Va multumesc!
Buna ziua. O sa ma exprim scurt si la obiect: am 24 de ani, puseuri de timiditate, jena, lipsa de incredere in sine sau cum vreti s-o mai numiti, mai ales in contactele cu baietii. Si am o problema cu… sanii mei. sunt mari, atrag atentia inaintea mea si ma stanjenesc destul de mult.
Poate ca totul e legat de timiditatea mea, pt ca ma jenez mult cand ma priveste cineva mai insistent; poate ca este si un complex (da, exista complexul sanilor mari!), sau poate e doar frica de a-mi asuma feminitatea. Intrebarea mea este urmatoarea: ce spune aceasta jena despre mine si cum o pot remedia?
Nu ma simt deloc femeie (nu e vorba aici de conotatia sexuala, ci pur si simplu de faptul ca ma consider inca un copil, psihic vorbind si nu sunt pregatita sa-mi asum statutul de femeie pe care-l revendica trupul meu); ce intrebari ar trebui sa-mi pun oare ca sa ‘fac pace’ cu corpul meu? Multumesc!
Am 31 de ani si nu m-am realizat nici profesional, nici pe plan personal. Sunt disperata am grija de o batrana in varsta de 86 de ani care e foarte rea. Cu mine, numai cu mine. Nu stiu cu ce i-am gresit. Este bunica mea. Desi am avut un singur prieten si prin urmare, un singur barbat mi-a intrat in casa de cand ma stiu, bunica mea ma face in toate felurile, si mai ales ii place sa imi zica precum ca sunt curva. Pe deasupra, ii place si sa bea alcool.
[…]
Toti vad numai aparentele si nimeni nu ma crede pe mine pt ca pe deasupra, bunica mea mai e si prefacuta si are si ca avantaj experienta de viata. Nu vreau sa imi pierd casa datorita bunavointei unor oameni sau rautatii sau prostiei sau lacomiei altora. Vreau sa fac sa fie totul bine, si pt bunica mea care pana la urma, imi e ruda chiar daca e rea, dar si pt mine, pentru ca asta e singura mea asigurare pt a fi fericita, insa nu stiu cum sa fac asta si ma simt foarte singura si coplesita de situatie.
Buna ziua. Am decis sa va contactez deoarece nu ma stiu cum sa reactionez… Am descoperit de curand ca sotul meu face sex virtual pe messenger cu femei mult mai in varsta ca el (cel putin 10 ani). Am regasit in ceea ce scria acolo tot ceea ce facem noi de fapt… si nu pot sa il inteleg. Relatiile intime dintre noi sunt destul de slabe… (acum oricum sunt insarcinata si el respecta sarcina mea).
Dar toate „ideile” pe care el le insira acolo, eu i le-am dat, prin ceea ce faceam eu… si acum el le spune ca si cum ar fi ale sale… Nu inteleg de ce imi spune ca a stat pana tarziu pe mess (nu si ce a facut, normal!), deci se simte vinovat; nu inteleg de ce nu imi vorbeste despre dorintele sale intime si fata de mine se scuza ca e mereu obosit (se intampla si inainte sa raman insarcinata), si iar nu inteleg de ce se simte atras sexual de femei in varsta, cand eu arat foarte bine. (fosta prietena era tot cu 10 ani mai in varsta; ea a fost si prima lui partenera). Va rog dati-mi un sprijin… ajutati-ma sa inteleg. Va multumesc din suflet.
Acum 8 ani am inceput o relatie de dragoste cu o colega de serviciu. Eu insurat, ea nemaritata. Nu pot sa va descriu in cuvinte cat de mult ne-am iubit in toata perioada asta. Ne stia toata lumea, pana si sotia mea a aflat si a acceptat tacit aceasta relatie. Faceam absolut totul impreuna ca si cand eram casatoriti. Zi de zi eram impreuna, mai putin concediile si sarbatorile.
De doua luni ne-am despartit facand dragoste si imbratisindu-ne cu ochii in lacrimi. Mi-a zis ca a cunoscut pe cineva si vrea sa-si faca o familie, un copil. O inteleg perfect, eu sunt un drum inchis pentru ea. Dar suferim enorm, o vad mereu la serviciu si e nefericita desi e zilnic cu el.
Credeti ca va reusi sa treaca peste „mine”, peste dragostea noastra uriasa? Va ramane cu el? Se va intoarce candva la mine, in sensul ca stie ca suntem suflete pereche, chiar daca se va marita cu el? Ce simte acum, sau mai incolo, fata de mine, fata de el? Ea imi spunea ca desi ma iubeste enorm nu se va mai intoarce la mine niciodata. As vrea sa va spun si ca o completare ca ea avea 20 de ani cand am inceput relatia, iar eu 32. Mai mult decat atat, de la varsta de 14 ani i-au murit ambii parinti.
Eu sunt o fire mai agitata si plina de viata. Acum iau pastile de liniste din cauza stresului, mi s-a spus ca nu trebuie sa uit de originile mele si sa fiu pritena cu mama. Ori eu n-am avut o legatura asa puternica cu mama, si am de obicei doar o prietena de suflet, sau de ce o fi, dar nu vreau mama. Oricum nu sta cu mine si ne vedem rar. Eu sunt mai fitoasa cred, si cineva mi-a zis sa nu-mi uit originile, dar am bunici si de la tara. Ce sa fac? Sa ma consider o tarancutza venita in capitala? Aceste lucruri ma nemultumesc groznic. Mi s-a spus si ca as avea o problema de comunicare, cu colegii de serviciu, ca nu-i bag in seama. Si iar m-a afectat. Multumesc frumos! Astept raspuns de la dvs.
Sunt intr-o relatie, mai bine zis am fost, de 10 ani, avem un baietel impreuna de 5 ani. Nu suntem casatoriti. Am locuit in Statele Unite impreuna pin acum 3 ani. De 2 ani nu ne mai intelegem, el a descoperit viata de Romania, preieteni, baruri, iesiri, de care i-a fost dor intr-adevar. Ne certam foarte des, si de fiecare data eu ma suparam f tare si-mi faceam bagajele, plecam la mama, in Brasov, el fiind in Bucuresti. Eu am fost tot timpul cu ideea in cap de a ne despartii. In tot acest timp ne-am tot impacat si iar ne-am certat. Ne intelegeam bine o zi, doua dupa care el facea ceva ce ma supara. Acum insa nu ne-am mai vazut, si nu ne-am mai sunat timp de 2 luni. Pe copil nu-l suna, si zice ca din cauza mea. Nu stiu daca il iubeste sau nu, pt ca acum imi reproseaza ca el ar fi vrut sa-si puna peoblema casatoriei si a copilului, in momentul in care ar fi avut o afacere, o casa etc. Sa nu uit sa mentionez ca in America aveam de toate, aici nu avem nimic. El sta la parintii lui, eu cu copilul la ai mei.
[…]
El are o gramada de prieteni, cunostinte, eu n-am pe nimeni, nici in Bucuresti nici in Brasov. Viata mea se rezuma la serviciu si copil. Intrebarea este… Sa mai sper ca va fi bine? Acum imi asum greselile si ma condamn ca nu i-am fost probabil alaturi cind avea nevoie de mine, mi-am luat bagajele si am plecat, dar pe de alta parte tot el m-a impins la aceste lucruri, pt ca ma simteam in plus in viata lui. Cred ca eu am avut nevoie de timp sa ma obisnuiesc cu viata in Romania, pe cind el s-a integrat foarte repede. Clar n-am stiut sa comunicam, si nici acum nu stim. Fiecare si-o tine pe a lui. Va multumesc din suflet. Ramona.
E prima oara in viata cand simt poate nebunia, ma simt pierduta, nu ma bucura nimic, absolut nimic, plang in fiecare zi, am luat calmante (sedativ pc) dar fara sens, ma apuca tremuratul, simt ca viata nu-si mai are sensul, sa spun si cauza, in urma cu o luna m-am despartit de iubitul meu cu care am fost 3 ani impreuna, a fost singurul din viata mea si eu singura din viata lui, pana atunci, nu am fost mult timp despartiti, eu diferite probleme ma saturasem de relatia aia si am vrut sa o rup, fiind cu alt baiat, dar mai mult prietena, mai mult de saruturi nu au fost, nu am putut, el in timpul asta ma cauta, plangea, era disperat, si imi promitea ca de data asta va fi perfecta relatia, nu l-am crezut a promis mereu, a mai trecut putin timp si a fost si el cu o fata, apoi eu nestiind, nu am mai putut de dor, am luat decizia sa ai dau o sansa, l-am cautat, ne-am impacat, era diferit, speriat nu am inteles de ce atunci, dupa o saptamana am aflat ca s-a culcat cu respectiva, de atunci sunt terminata, nici el nu e mai prejos, e foarte trist cand ma vede in starea asta, de atatea ori ii dau lacrimile, ma implora sa cred ca a fost din disperare, vroia sa ma uite, credea ca s-a terminat, si atunci in noaptea aia fiind intuneric isi aducea foarte mult aminte de mine, si a incercat sa se culce cu ea spun ca a incercat pentru ca nu a mers pana la capat, nu a cautat placere, a incercat maxim un minut apoi s-a oprit, dar eu cum sa trec peste, nu mai sunt singura din viata lui, a aflat cum e cu alta fata, chiar daca pentru un minut, ma doare cum nu credeam ca ma va durea, am imagini cu ei in cap, cand o fac, le vad mereu, ma obsedeaza, nu pot scapa de ele, imi doresc doar sa ma trezesc, nu vreau realitatea, vreau sa fiu singura, il stiu din liceu, acum am 23 de ani, v-am spus, vreau sa ma trezesc pentru ca mi-e foarte dor de mine… Am fost cea mai optimista persoana, dar e greu sa stiu ca cea mai iubita persoana m-a tradat, mai ales ca nu este un curvar, e prea cuminte, mereu a fost asa, iar acea fata l-a fraierit, a fost langa el, cand plangea dupa mine, spunandu-i ca eu nu il merit, daca vroia sa o lase plangea, si s-a culcat cu el in cateva zile, el recunoaste ca ea l-a sprijinit cand avea nevoie sa auda vorbe bune, ca s-a jucat cu mintea lui, doar ca atunci nu mai gandea, vroia chiar sa se sinucida, asta mi-o spusese si mie atunci. Va rog spuneti-mi ce sa fac, cum sa uit asta si sa ma pot bucura de iubirea noastra, il iubesc inca si ma iubeste si el disperat, dar spunandu-mi ca mereu voi fi singura, dar nu inteleg cum???
Buna ziua, ma numesc Cristina si am 38 ani, nu am fost casatorita pana in prezent, insa cred ca a sosit momentul. Am o relatie stabila de un an insa nu stiu daca e bine sa fac acest pas. El are o problema, in ceea ce priveste bautura, cand bea totul se schimba, e un alt om, nu-l mai recunosc. (devine artagos, ma jigneste pe mine, parintii si prietenii, apoi zice ca regreta). Ce sfat iumi dati? Multumesc!
Am descoperit ca sotul meu face sex virtual (sper sa fie doar atat!). Va rog frumos sa ma ajutati sa inteleg DE CE si CE INSEAMNA acest comportament. Ca sa intelegeti: sta pe un site de dating, agata de acolo femei cu cel putin 10 ani mai in varsta ca el, si apoi, le messenger incepe sa faca ce v-am spus. (nu numai ca vb pe mess, dar vb si la telefon si ascunde acel telefon de mine). La toate le povesteste exact acelasi lucru, nu conteaza persoana. Poate sa inceapa cu una si apoi sa termine cu alta, in cazul in care este „flituit”. Ceea ce le povesteste este ceea ce se intampla intre noi si ceea ce le cere sa manifeste (vorbe etc), este exact ceea ce eu manifest cand aveam un contact. Mentionez ca eu sunt insarcinata in luna a 3-a si el si-a dorit foarte mult acest copil. Imi respecta sarcina, in sensul ca nu imi cere sa facem dragoste pt ca stie riscurile (atat medicale, cat si cele de ordin psihic pt copil), dar iata ca se refuleaza cum prinde ocazia pe messenger. Intr-o seara eram in pat si el alaturi de mine scria ce v-am povestit. Problema e ca nu o face de acum (cand ar fi de inteles oarecum), ci o face dintodeauna (am gasit diverse marturisiri ale „partenerelor virtuale”). Grav, mi se pare ca se culca langa mine pana crede ca adorm eu, apoi se duce in cealalta camera si deschide calculatorul si….;sta pana la 3 dimineata, chiar daca a doua zi trebuie sa plece la 7 la munca. Relatiile noastre sexuale de-a lungul celor 3 ani de casnicie au scazut… Inainte sa ne casatorim parea mult mai atras de mine, dupa aceea, nu stiu ce a intervenit (poate unele conceptii religioase) si frecventa lor a scazut. Am incercat sa ii spun ca eu imi doresc sa facem dragoste… si el nu zice nimic. Ba, am observat ca daca sta langa mine si se excita, pleaca imediat. Nu ma lasa sa il ating. Insa, repet, ceea ce face el pe mess, este ceea ce facea cu mine. Va rog sa ma ajutati sa inteleg si mai ales, oferiti-mi o solutie prin care sa il potolesc (fara sa stie ca eu stiu ce face el pe mess). Mi-e frica ca pana la urma sa nu se intample in realitate cu vreo femeie ceea ce el scrie acolo… avand in vedere ca nu ma lasa nici sa il ating. Fiind si insarcinata, ma framant foarte mult stiind ce se intampla si trebuie sa ma linistesc intr-un fel, de aceea am apelat la sfatul unui specialist. Va multumesc anticipat, din suflet.
Buna ziua, am si eu o intrebare. M-am casatorit la 19 ani jumatate si am 22 acum. Sotul meu s-a purtat frumos o vreme dar de la inceput nu s-a despartit de ai lui, adica era fosrte des prezent in casa parintilor si lua parte la discutii, cel mai des barfe. Eu nu am fost de acord si m-am opus mai ales ca lui ii placea tot timpul sa fie plecat si pe mine sa ma lase acasa.
Am fost foarte nefericita si din greseala m-am indragostit de un coleg de la serviciu, idila care nu a tinut mai mult de maxim 2-3 luni. Mentionez ca nu a fost mai mult de sarut intre noi. I-am spus sotului meu si apoi l-am rugat sa fecam ceva pentru relatia noastra, dar sa mai stea si el pe acasa si sa fie sot din toate punctele de vedere. La inceput plangea des, i-a sunat pe toti cunoscutii mei apoi, ca sa le spuna… Mai nou nu ma mai pot intelege cu el, nu mai face nimic pentru relatie, imi zice ca daca ar fi vrut sa divorteze ar fi facut-o, dar eu nu vreau sa divortez ca depind de el cu banii, ca sunt fricoasa si asa mai departe.
El cu parintii lui au scos minciuni despre mine iar acum ma acuza el de asta. Iar cu banii nu este asa pentru ca de foarte mult timp el plateste putin pentru casa in schimb imi spune mai mereu ca nu are bani. Eu am fost nevoita sa platesc multe si sa cumpar mancare. Mi-a spus ca castiga mai mult ca mine, dar niciodata nu vine cu banii acasa. Nu stiu ce face cu ei, si daca il intreb imi spune ceva dar nu poate justifica cu nimic, nu-mi poate aduce dovezi ca a facut respectiva plata, la masina de exemplu. Pentru ca la masina nu ma pricep cel mai des el se foloseste de asta sa imi spuna ca a mai facut ceva la masina. Pe langa ca mi-a zis ca sunt tarfa si curva, chiar daca i-am zis ca nu am comis adulter, nu ma crede, mai nou mi-a mai zis ca sunt si slaba la minte si altele asemanatoare…
Nu-mi pot imagina viata cu omul asta mai departe, nu-l mai recunosc. Urmareste sa caute dovezi ca l-am inselat fizic, dar pentru ca nu s-a intamplat nu le va gasi. Am fost tanara si naiva si credula la tot ce mi-a spus, dar acum nu-l mai cred. Nu stiu cum sa fac acum, cred ca el asteapta sa iau initiativa divortului, pentru ca asta simt, din ce imi spune, ca urmareste. Si tuturor ma scoate vinovata iar el nu are nici o vina si nu se uita la el. Nu stiu cum sa ma despart de el: sa-l provoc pe el sa bage divort, sa mai astept sa vad daca se schimba, sa bag eu… Sunt trista, simt ca ma imbolnavesc si nu am putere sa merg mai departe. Parintii imi spun sa mai incerc chiar daca si ei vad cum este el. Nu stiu ce e mai bine. Va rog sa imi dati un sfat.
Buna, numele meu e Izabela, am 19 ani si sunt cu un baiat de 21 de ani. Avem 1 an si cateva zile. Totul a fost roz la inceput, dar de la un timp s-au cam stricat lucrurile, a inceput cu o gelozie din cauza messengerului, mai apoi am ajuns sa ne certam in asa fel incat sa dea in mine si m-a indepartat de cea mai buna prietena din liceu, si de alti prieteni. Ce pot face sa il schimb pentru ca nu vreau sa renunt la el?
Am decis sa apelez la ajutorul Dvs profesionist, fiindca simt ca am mare nevoie. Ma aflu intr-o situatie foarte neplacuta. Ultimul timp mi-am pierdut cu totul cheful de viata, sunt foarte abatuta si indispusa mereu, e o raritate sa zambesc sau mai ales sa rad.
[…]
Acum cateva luni am inceput sa observ anumite aspecte depresive, dar acum situatia este grava de tot. Obosesc de cateva ori mai mult decat inainte, familia si prietenii apropiati, rudele au observat asta.
[…]
Vreau sa fiu din nou fata vesela, plina de viata, energica, bucuroasa si cu zambetul pe buze care eram pana nu dmeult! Si vreau ca in garderoba mea sa fie din nou multe haine frumoase si colorate, stilate si moderne, cum ar trebui sa fie la o domnisoara de 18 ani.. Tin sa mentionez ca sunt o persoana cu capul pe umeri, nu sant o mofturoasa si am hotarat sa va scriu pt ca vreau sa revin la normal. Asa nu mai pot continua.
Am intalnit recent o situatie in care 3 baietei de gradinita erau „la concurenta” pentru o fetita din grupa lor („Noi trei ne batem pe ea!”). Toti copiii au 5 ani. Fetitei la inceput i-a placut de un baiat, apoi si-a schimbat parerea si a trecut la un altul dintre ei… Si acum „iubitii” ei sunt baiatul „celalalt” si Michael Jackson! Mama fetitei este foarte anxioasa pentru ca cei doi copii (ea plus „celalalt”) se imbratiseaza si se pupa (pe obraz, ca pe gura … caah! numai pe manuta si apoi punem degetelele pe gurita). Copilul se simte in centrul atentiei cand mama comenteaza (negativ si inclusiv in situatii sociale) despre „apucaturi” – si nici gand sa se opreasca. Parintii baiatului „respins” comenteaza fata de fetita: „Ana [nume fictiv], nu ne mai place de tine, ce e toata povestea asta ca acuma iti place de …?” Banuiesc ca baiatul lor nu se simte mai consolat din cauza ca fetita este „sanctionata moral” in acest mod.
In cazul descris de mine, cum ar trebui parintii sa gestioneze situatia (inclusiv fata de copilul-pereche si cuplul de „cuscri”), ce ar trebui ei sa realizeze si cum ar trebui ei sa actioneze astfel incat copilul sa isi creeze o viziune echilibrata si conforma cu varsta? Care este, pana la urma, viziunea echilibrata si conforma cu varsta?
Apoi, as dori un articol in Psychologies despre tema descoperirii iubirii – si sexualitatii – de catre copii: – Incepand de cand, cat de mult si cum trebuie comunicat in educatia sexuala/de relationare cu sexul opus la varste foarte fragede, – Cum sa ii ajutam sa treaca peste „dezamagirile in amor” la 5 ani (pentru ca e clar ca vor dori sa ii imite pe mami si pe tati si este posibil sa intre in „relatii” copilaresti – fenomen de alfel nu tocmai nou, dar poate cu manifestari mai … tandre acum, in epoca in care sexul vinde la TV si desenele animate sunt asa cum sunt… Sau nu?), – Si orice alte subiecte de interes pe aceasta tema (de ex.: Cum reactionam daca descoperim ca doi copii se examineaza reciproc ca sa isi dea seama cum sunt alcatuiti fiecare, se joaca goi de la brau in jos, la aceasta varsta?… Nu e ceva chiar atat de iesit din comun sau foarte nou, iar in general, reactia este de culpabilizare a unuia dintre copii sau a amandurora. Cum facem sa impunem limitele – pentru ca trebuie impuse – la un mod care sa nu il timoreze pe copil?).
Buna ziua. Problema mea este urmatoarea: fetita mea de 4 ani si jumatate nu reuseste sa se trezeasca noaptea pt a merge la toaleta. Incerc sa o scol eu, dar nu totdeauna se intampla sa o scol la ora potrivita asa incat face pipi in pat destul de des. E vreo problema fiziologica ori se rezolva de la sine o data cu varsta? Va multumesc.
Buna ziua, am si eu o problema: cand vorbesc in public sau oficial, am trac, ma inrosesc si uit ce am de spus sau chiar vorbesc aiurea desi vorbesc despre lucruri pe care le fac zilnic si le stiu ca pe apa! Imediat ce devine oficiala situatia ma comport groaznic, am o spaima nejustificata, o frica pe care nu o pot defini. Ma puteti ajuta? Multumesc frumos, o zi buna, cu stima, Emilia
De catva timp imi place foarte mult de un baiat. Cand ne vedem ne salutam si cam atat. O singura data am discutat ceva mai mult decat ceau. in schimb vorbim pe messenger destul de des. Si am fost la opera impreuna pentru ca am mers mai multi de la scoala, si l-am vazut ca o data se uita la mine si eu nu m-am intors spre el. Intr-un final nu se mai uita si isi pune capul in jos si ofteaza. Ce sa inteleg? Ca totusi as avea sanse cu el? Sau totul este doar in imaginatia mea si ar trebui sa revin cu picioarele pe pamant? VA ROG FORTE MULT SA IMI RASPUNDETI, PENTRU CA ESTE FOARTE IMPORTANT PENTRU MINE.
Nici nu stiu cum sa incep sa va pun o intrebare… Sunt stanjenita, ma simt groaznic dar in acelasi timp bine. Sunt casatorita de 4 ani si am un baietel de un an jumate si un lucru e cert: nu imi mai iubesc sotul. Sunt indragostita de prietenul nostru de familie, de aprox un an si ceva traim o adevarata poveste de dragoste. Tin sa precizez ca el era indragostit de mine dinainte de a ma casatori dar nu a zis nimic crezand ca sunt fericita si nu a fost asa. sSotul meu banuieste sufera. Vrea sa ne impacam si sa trecem peste asta si sa stau daca se poate si din mila cu el numai sa nu divortez . Acum vine intrebarea grea ce sa fac???? Sa stau cu sotul fata de care nu simt nimic de dragu copilului sau sa imi urmez iubirea.
Am o problema destul de grea pt mine… Nu mai stiu sa fiu fericita, confund starea de bine, de normal cu fericirea… Ma doare ca nu pot sa rad, sa zambesc. La mine in familie lucrurile nu stau bine, este o situatie tensionata continua (am tata vitreg), dar sunt usor detasata ca un mod de aparare… Am un prieten de trei ani de zile, eu sunt fecioara el sagetator, la inceput radeam, ne bucuram, era diferit, acum rade doar el… M-a facut sa sufar de multe ori, m-a mintit… Nu stiu daca il mai iubesc. Am impresia ca acea iubire se ascunde in spatele unui nor negru, al durerii… Incerc sa vorbesc cu el si singurele raspunsuri ale lui sunt bine, da si iarta-ma, acest iarta-ma pot spune ca ma enerveaza pt ca il spune mereu si atat de supeficial, imi doresc doar sa fiu din nou fericita dar nu stiu cum, nu ma mai pot integra in niciun colectiv pentru ca uneori nu-mi plac unele pers si am impresia ca nici ele nu ma plac, sunt confuza in propriile sentimente si schimbatoare, neincrezatoare in mine si in ceilalti. Multumesc:)
Buna ziua. As vrea sa va cer un sfat. Am un baietel de 3 ani si 7 luni care nu prea vrea sa vorbeasca, spune cuvinete usoare si cand ii zic sa repete dupa mine cuvintele zice nuuuuu. Ma gandesc ca poate are ceva probleme, nu stiu. Va multumesc anticipat!buna ziua as vrea sa va cer un sfat , am un baietel de 3 ani si 7 luni care nu prea vrea sa vorbeasca, spune cuvinete usoare si cand ii zic sa repete dupa mine cuvintele zice nuuuuu. ma gandesc ca poate are ceva probleme nu stiu. va multumesc anticipat!
Va multumesc mult pentru raspuns! Spuneti-mi insa ce fel de terapie mi-ati recomanda? Si mai am o singura curiozitate: cat de mult conteaza personalitatea psihologului/terapeutului pentru pacient(mine). Va intreb acest lucru deoarece am fost de curand la un psiho-terapeut care mi-a identificat foarte bine probleme,si m-a si ajutat intr-o anumita masura, insa personalitatea si chiar aspectul sau nu imi sunt chiar pe plac. Este aceasta o problema? Ar trebui sa merg la un terapeut care sa ma si ajute si care sa-mi placa ca personalitate/om? Va multumesc!
De anul trecut, mai precis de cand am inceput facultatea (momentan sunt anul 2), viata mea s-a schimbat radical… in rau zic eu.
Eram o fata increzatoare, plina de viata. Apoi… exact acum 1 an m-am despartit de prietenul meu, cel care ma facuse sa-mi revin dupa o alta despartire urata… eram de 1 an si o luna impreuna si aveam incredere totala in el. Dupa ce a inceput facultatea, s-a schimbat total. El avand un program mult mai lejer ca al meu, am inceput sa ne vedem mai rar, iesea cu o prietena de-a mea si cu noii colegi, in timp ce eu am nimerit intr-un grup… mai putin interesant ca sa zic asa…
Am inceput sa ma simt singura si f geloasa pe noua lui viata pana in punctul in care l-am indepartat, desi nu cred ca asta a fost motivul real al despartirii noastre. A stat 1 luna singura, dupa care s-a cuplat cu o fata, fapt care si acum ma face sa ma simt inferioara. Sunt o fata draguta, dar de atunci am ramas cu un mare complex de inferioritate. Pe langa asta, mama si-a piedut apoi locul de munca… pt ca in martie sa decedeze bunicul. A fost prima experienta de genul asta din viata mea, si m-a marcat f puternic… La scoala nu am reusit sa-mi pastrez bursa, eu fiind mereu prima la invatatura inca din clasa I. Pe scurt, toate astea m-au transformat.
Buna, ma numesc Vasilica si de ceva timp ma macina o problema care nu ma mai lasa sa dorm noaptea, sa-mi traiesc viata linistita. Oare ce gandeste un om sau ce om poate fi acela, cu care stai impreuna, care nu te vrea langa el, care cred eu ca mai merge pe la una si alta, care nu mai simte nimic pt tine, dar…. totusi refuza sa ne despartim.
Povestea mea incepe in urma cu 2 ani cand manata de saracia de acasa, am sosit intr-o tara din Europa cautand un rost mai bun si sa-mi ajut familia. Aici la scurt timp dupa ce am sosit am cunoscut un baiat care era innebunit dupa mine, m-am indragostit de el, chiar vroia sa ne casatorim dar eu am zis sa mai asteptam si ne-am mutat impreuna. Era foarte bun cu mine, la lucru nu m-a mai lasat sa merg si imi dadea bani de tot chiar si trimiteam acasa, am fost si in Romania la parintii mei impreuna.
Acum, dupa 2 ani, situatia este alta. Ma injura, ma trateaza ca pe un gunoi, nu ma mai ia in oras cu el desi inainte mergeam tot timpul impreuna, bani imi da numai pt cheltuielile casei si tipa la mine de ce eu nu muncesc. Am incercat sa-mi gasesc un loc de munca dar nu se poate deoarece este un oras mic.
Tin sa precizez ca nu sunt isterica si nu l-am provocat niciodata, odata nemaiputand l-am intrebat frumos daca vrea sa ne despartim, deoarece eu cred ca are pe alta si isi tine tot timpul telefonul inchis si l-am rugat sa-mi spuna ce simte. A inceput o criza, si-a spart telefonul chiar m-a lovit si a zis ca eu nu apreciez ce face el pt mine. In vara asta am fost acasa 1 luna si ma gandesc de ce nu mi-a zis ca nu ma mai vrea?? Din moment ce am ajuns sa stau toata ziua singura si seara cand vine sa-mi zica ca are de discutat cu unu si altul de lucru si eu sa stau acasa.
Oare ce poate fi in mintea lui? Cred ca nu mai simte nimic pt mine caci comportamentul lui este exact opusul a ceea ce era inainte, ma injura ma acuza de toate insuccesele lui dar… nici nu vrea sa ma lase sa plec. Daca aveti vreo idee despre ce se intampla va rog mult sa-mi spuneti. Multumesc
Buna ziua, ma numesc Cristina si am 24 de ani. Am intalnit un baiat de 22 de ani si se pare ca ne placem reciproc. Eu nu stiu daca e bine sa ma implic atata timp cat am avut deja 2 relatii in care El era mai mic ca mine cu 1 an. Plus la toate el si fizic pare mai tanar.
Eu ma gandesc la familie, la o relatie serioasa, nu stiu daca e bine sa incep ceva serios cu acest baiat, el are tot timpul sa-si traiasca inca viata, nu vreau parca sa intervin, chiar daca simt cum ma atasez de el, pentru ca ma face sa ma simt bine. Ce sa fac?
Buna ziua. Sunt Elena, am o fiica de aproape 18 ani, cu care reusesc sa ma inteleg suficient de bine. O incurajez sa discute cu mine, chiar sa avem pareri diferite pe care sa le dezvoltam, sa inteleaga ca o iubesc si de aceea mi-e teama pentru ea.
Stiu ca si ea ma iubeste, ne-o si spunem adesea, insa un lucru ma supara: de cateva ori mi-a spus ca eu cred despre ea ca e proasta. Asta s-a intamplat cand i-am explicat odata ca trebuie sa munceasca foarte mult pentru un anumit rezultat, cand nu a inteles un anumit cuvant, cand am discutat de cat e de greu sa atingi performante…
Eu nu i-am spus nicidata ca ar fi proasta, ca nu ar avea capacitatea de deveni o persoana de succes, sau ca nu am incredere in ea ca poate munci mult pentru ceva anume. Cum sa ii scot asta din cap? Multumesc. Elena
Sotul meu a murit luna trecuta. Avea 30 ani. Eram impreuna de 11 ani, insa ne casatorisem anul trecut. Vreau sa va spun ca pentru mine viata nu mai are rost, simt ca am murit odata cu el. Il iubeam si il iubesc ennorm. El era ratiunea mea de a trai. Pur si simplu imi doresc sa mor si eu cu speranta ca voi fi mai repede cu el dincolo. Nu am de gand sa-mi iau viata, sub nici o forma, insa va spun sincer ca pentru mine viata e un chin. Simt ca innebunesc de durere. Am inceput sa-i invidiez pe ceilalti pentru fericirea lor, nu suport sa se rada pe langa mine, nu mai sunt eu cea de dinainte. Ajutati-ma va rog! Nu stiu ce sa fac. Sunt disperata. Mentionez ca nu voi mai iubi niciodata vreun barbat. Pentru mine viata a luat sfarsit, chiar daca „traiesc”. Nu accept ideea ca nu-l voi mai vedea niciodata. Innebunesc la gandul asta!Va multumesc!
Buna ziua! Va rog frumos sa ma ajutati cu un sfat, caci ma confrunt cu o problema cu care nu m-am mai intalnit si mi-e tare greu. Am un prieten, ne stim de aproape 5 luni de zile. In tot acest timp insa nu am reusit sa ne cunoastem suficient, pentru ca eu sunt studenta in orasul in care locuieste.
Dupa ce ne-am indragostit, eu a trebuit sa ma intorc in orasul meu, pentru ca terminasem anul universitar. Au fost doar cateva intalniri scurte pe parcursul vacantei, plus telefoane zilnice si mail-uri, dar acum am revenit pentru a-mi relua cursurile. Totul parea bine si frumos, el se comporta exemplar si este ce-mi doresc. Imi place si caut stabilitatea. De cateva zile insa, ne macina o problema. Cand ajungem in pat amandoi, el pare sa se inhibe, desi initial este „pornit” si dornic, la un momentdat se opreste, nu mai este excitat, se enerveaza.
La inceput mi-a spus ca simte ca „are emotii”… ca e ceva nou pentru el, nu inceta sa imi faca complimente, sa-mi admire corpul etc. Am crezut ca vor trece. Acum insa i se intampla in continuare la fel. Aseara mi-a spus ca ma simte absenta, ca nu am initiativa. Intr-adevar, de felul meu nu sunt o persoana indrazneata, si nu ma exteriorizez sonor sau mai stiu eu cum in timpul actului sexual, insa imi place sa fac dragoste si ma bucur de ea. Am incercat sa ii arat si lui asta, desi nu ma caracterizeaza, am crezut ca pot sa il ajut, dar inutil.
Mi-e tare greu, pentru ca tin mult la el si problema asta este foarte suparatoare. Il vad lezat, frustrat, nervos, nu intelege ce i se intampla si nu stim care este cauza acestei probleme. Va rog mult sa ma ajutati! Eu nu credeam ca ma voi confrunta cu astfel de probleme, insa se pare ca acum chiar am nevoie de o parere de specialitate. Va multumesc!
Buna ziua. Va cer sfatul intr-o problema care imi depaseste puterea de intelegere si pe care nu stiu cum sa o mai rezolv. Am 35 de ani si sunt casatorita de opt ani, dar cu sotul meu sunt impreuna de 15 ani. Relatia noastra a fost frumoasa mult timp, dar in ultimii ani lucrurile s-au schimbat mult. Nasterea baietelului nostru, care are acum 5 ani, a coincis cu schimbarea locului de munca pentru sotul meu. Daca pana in acest moment ne intelegeam oarecum bine – in sensul ca eu lucram, ma ocupam de casa, facturi, iar el mergea la serviciu, iar in timpul liber iesea cu prietenii in oras – dupa aceea lucrurile nu au mai fost la fel .
Eu mi-am petrecut timpul cu baiatul – am stat acasa pana a facut 3 ani – iar sotul meu si-a creat o viata paralela: iesea cu colegii , in oras sau chiar in afara orasului, la petreceri, concerte, meciuri de fotabal , la iarba verde… Avea tot felul de relatii virtuale, cu diverse femei, pe internet, ba chiar flirturi mai mult sau mai putin inocente, cu colegele de serviciu. Am aflat toate aceste lucruri la inceputul anului trecut, chiar din calculatorul nostru de acasa , unde sotul meu pastra fotografii de la toate aceste escapade.
M-au durut enorm miciunile lui, mai ales ca sotul meu a fost singurul barbat din viata mea pana acum . Am incercat sa-l iert pentru toate miciunile , sa merg mai departe, dar el nu s-a considerat vinovat de nimic, argumentul suprem fiind ca nu m-a inselat niciodata . In consecinta , nu isi va schimba comportamentul, pentru ca nu a gresit cu nimic . Daca eu vreau sa-mi petrec timpul mai mult acasa – nu sunt o fire prea sociabila- lui ii place sa se distreze, si nu-l pot opri.
Dupa 6-7 luni de suferinta si dezorientare , am decis sa divortez . I-am spus sotului meu asta , si de atunci nu mai am liniste. Au urmat saptamani de certuri si scandaluri, mereu santajandu-ma ca se va sinucide daca il parasesc. A plecat chiar din oras 3 zile , lasandu-mi un bilet de adio , si inchizandu-si telefonul , trei zile in care eu nu am fost om. Am aflat apoi ca a fost cu colegii la munte… Pentru ca nu mai suportam atmosfera din casa , i-am cerut sa se mute, familia lui avand posibilitatea sa-i ofere o camera unde sa stea .
Dupa 2 luni de certuri a acceptat sa plece, dar a fost tot mai rau: a inceput sa bea, sa se drogheze, s-a taiat cu cutitul pe maini, totul -spune el- din vina mea. Eu nu-l mai iubesc, nu mai pot … Tin la el ca la un prieten , ca la un frate, ma doare ca sufera, dar am obosit . Vreau sa divortez , sa se termine totul , sa-mi pot gasi linistea. Dar el continua sa ma sune, vine pe la baiat uneori, si mereu imi spune la fel: ca in momentul in care voi depune actele, el se omoara.
Ca doar eu sunt vinovata, pentru ca nu l-am putut ierta , ca eu l-am impins de langa mine pentru ca i-am acordat prea multa atentie copilului si lui nu , ca eu sunt cea care am distrus familia si o sa-mi para rau . Va rog , spuneti-mi ce sa fac !Sotul meu s-a izolat de prieteni, de restul familiei lui, nu vrea sa-l ajute nimeni, iar eu nu mai stiu ce sa fac. Ma tem ca intr-un moment de nebunie isi va face rau cu adevarat, iar eu nu-mi pot creste copilul cu vinovatia asta in suflet .
Nu stiu ce se intampla cu mine… De la o vreme am o stare pe care nu pot prea bine sa o explic. Nu am spirit de initiativa desi imi doresc sa fac multe lucruri frumoase. Dar ma simt dezamagita foarte repede. Daca nu as avea scoala, unde trebuie sa merg si sa trebuie sa fac anumite lucruri, eu singura nu sunt capabila sa fac nimic. In timpul meu liber stau si pierd timpul aiurea, in casa deobicei, gandindu-ma la multe lucruri care ma nemultumesc si punandu-mi mereu intrebarea „de ce?” „de ce s-a intamplat asa si nu altfel?” cand ies cu prietenii rad, glumesc, dar cand intru in casa, iarasi intru in starea mea,devin apatica nu ma pot decide de cele mai multe ori cu privire la multe lucruri banale sau importante. Am insomnii. Adorm la ore tarzii, mereu ma gandesc la multe lucruri care nu-mi dau pace. Nu-mi face bine acest lucru, dar nu pot sa nu ma gandesc si sa nu-mi pun o mie de intrebari. Simt o senzatie de regret, de teama, de anxietate, de fuga, de nemultumire, de tristete, de vina, de… Mai multe… Un amalgam de senzatii pe care nu le pot descrie asa usor. Dar concluzia este ca am o senzatie de disconfort si nu pot sa ies din ea complet, dureaza de ceva vreme si nu e prima oara cand trec prin asa ceva si nu-mi face deloc bine. Ma simt obosita desi nu fac nici un efort fizic, si cateodata am dureri in piept si la stomac. De ce am starile acestea? Ce se intampla cu mine???
