Sfatul expertului
Buna ziua! Am 18 ani si sunt pe clasa a XII-a,un an decisiv in ceea ce priveste viitorul meu. De cativa ani ma atrage psihologia pentru ca sunt fascinata de mintea/comportamentul uman. In aceeasi masura as vrea sa am un loc de munca relativ stabil din punct de vedere financiar, care sa presupuna cat mai mult contactul cu oameni de toate felurile.
M’am decis sa dau la facultatea de psihologie insa nu ma pot hotari asupra unei specializari (psihologie, psihopedagogie speciala sau pedagogie). M’ar ajuta enorm sa aflu parerea unui „practicant” a oricarei arii a psihologiei asupra muncii propriu-zise, a satisfactiilor de orice fel si, in fine, a viitorului individual al specializarilor disponibile.
Tin sa mentionez ca in urma testelor de cariera RIASEC care mi’au fost interpretate, am fost „diagnosticata” cu o „predominanta” social-artistica-investigativa(SAI), sunt empatica (inteligenta interpersonala), rabdatoare si o buna ascultatoare, ma intereseaza si cred foarte mult in potentialul/progresul unui individ din punct de vedere psihic. Va multumesc!
Buna ziua. Ma numesc Catalina, am 24 de ani si ma aflu in dilema de a nu sti incotro s-o apuc pe drumul profesional. De fapt, nu e vorba despre o dilema, cat mai ales de incapacitatea de a ma hotari sau de a sti macar ce vreau sa fac pe mai departe in viata.
Am terminat lb straine, sectia traducatori, dar am descoperit ca interpretariatul nu e deloc pt mine, iar traducerile, oricat de mult mi-ar placea, nu-mi pot oferi o stabilitate materiala ( pe principiul luna asta sunt bani, luna viitoare mor de foame):) Fac un master acum, dar sunt total deziluzionata de el, pt ca nu vad aplicabilitatea cunostintelor pe care le obtin aici.Mi se pare inutil, poate util doar prin prisma faptului ca o sa am inca o foaie pe care sa o adaug la cv. atata tot.
Nu stiu cum sa procedez: sa renunt la postul de functionar pe care-l am acum si care, in afara de bani, nu ma motiveaza cu nimic altceva, si sa incerc cu totul altceva, sa ma avant in neant, sau sa stau cuminte in banca mea si sa incerc ceva…dupa ce se mai potoleste criza (da, criza!) 🙂 Cum ar trebui sa abordez aceasta ….lipsa de autocunoastere in ceea ce priveste profesia? cum sa-mi aleg ceva care sa ma implineasca? Ca sa nu ma transform intr-un om uracios, care doar castiga niste bani si…atat? O sugestie, o idee, ceva m-ar ajuta. Multumesc si va doresc o saptamana in care sa va simtiti bine.
Buna ziua. Sunt absolventa a facultatii de Sociologie si Psihologie. As vrea sa deschid un cabinet psihologic (psihologia transporturilor, muncii), dar sunt inca la faza de idee din cauza ca am o multime de nelamuri:
1. Faptul ca specializarea mea este Psihopedagogie Speciala impiedica cu ceva acest demers?
2. Nu am participat la nicio manifestare stiintifica si nu am mai avut legatura cu acest domeniu de la absolvire(2008).
3. Cat de complicat este sa obtii atestatul de libera practica si aproximativ cat dureaza toata tarasenia?
P.S. Nu stiu daca raspundeti la genul asta de intrebari, dar am incercat… Oricum eu va urmaresc cu mult interes si va doresc sa ‘cresteti’ frumos in continuare!
Sunt intr-o mare ceata. Am fost 3 ani cu un baiat, ne-am iubit orbeste, toate bune pana ce el s-a lasat influentat de parintii lui si a inceput sa imi spuna cuvinte urate, ca sunt o fraiera, proasta, ca nu sunt in stare de nimic in viata, ca am o iubire prea sufocanta. Si daca nu imi convenea ceva spunea „gaseste-ti pe altul”. Dar in acest timp au fost si bune. El m-a ajutat financiar foarte mult, a avut momente in care ma iubea iar enorm, deci oscila intre 2 stari, eu l-am iubit in tot acest timp la maxim, m-am schimbat pentru el, eram o persoana vesela, el m-a facut sa vad viata urata si sa nu o mai vad roz, sa nu mai am prieteni, el fiind un tip mai tacut, mai cuminte. In ultimul timp cu parintii lui am avut mari certuri, m-au dat si afara, el a venit cu mine, nu am ce reprosa la asta. Dar prea multe, acum de 2 luni ne-am despartit si am gasit pe alt baiat care este foarte vesel, ma face mereu sa zambesc si fara sa vreau am pus suflet, iar fostul, ma suna non stop aproape, plange la telefon, spune ca nu poate trai fara mine. Ne-am vazut, la fel a plans, se vede ca e terminat, dar sentimentele mele pentru el acum s-au cam dus. De fapt treptat se tot duceau, si zilele trecute i-am zis fostului ca sa mai incercam si l-am lasat pe actualul, dar m-am vazut cu el si mi-am dat seama ca nu ma mai leaga sentimente, poate doar mila si recunostinta, si sunt intr-o ceata de numai stiu nici eu. Cu cel de 2 luni m-am vazut pentru a clarifica lucrurile si a ne desparti frumos, doar ca nu am reusit. Pana si acesta a inceput sa planga, si mi-am dat seama ca ma simt foarte bine cu el, ma face sa zambesc indiferent de cat de suparata as fi si este ca mine vesel, vede viata frumoasa, doar ca acum nici eu nu stiu cu cine sunt, si nu stiu incotro sa merg. Stiu ca e complicata povestea 🙁 si foarte dureroasa pentru mine, cu cel de 3 ani am stabilitate dar nu sunt dispusa sa traiesc iar ca o piedica pentru toti, sa ma urasca ai lui, iar el sa se lase iar influentat. As ramane cu el doar ca am fost 3 ani si mi-e frica de ceva nou, dar nu pot. Ce sa fac?
Buna ziua. Am o fetita de 2 ani care, cind ajunge intre copii sau incearca un adult sa se apropie de ea, loveste, zgirie, musca. Am incercat sa-i explic ca nu e voie dar orice fac tot aceasi reactie are. Acasa nu vede violenta, dar afara cind era mai mica veneau copii mai mari care ii luau jucariile cu forta. Alta problema pe care o avem: orice vreau sa fac sau sa o rog sa faca raspunsul este NU NU NU. Poate imi dati un sfat cum sa o abordez in aceste situatii.
Am 17 ani si pot sa spun ca am anumite probleme de socializare, pur si simplu cand sunt intr-un grup sau cand sunt cu prietenul meu ori tac ori incercand sa fiu si eu ca ceilalti spun anumite lucruri si apoi am gandesc cum am putut sa spun asta… Cu prietenele mele si in general cu persoanele apropiate nu sunt asa, as vrea foarte mult sa trec peste asta, nu stiu ce sa fac, in general am o cultura generala foarte buna, am medii destul de bune la scoala dar… Ceilalti nu ma vad asa. Ma vad ca fiind ceva de genul Barbie „papusica de plastic” eu stiu ca nu sunt asa, nu am fost niciodata, chiar am fost maturizata mult prea devreme deoarece nu am avut o copilarie fiind mai mereu singura. Eu stiu ca nu sunt asa cum cred ceilalti dar in preajma lor chiar nu pot sa trec peste toate si sa ma comport normal, firesc… As vrea ca si ceilalti sa ma vada asa cum sunt eu in realitate, e trist cand vezi ca parerea ce o au ceilalti despre tine nu e nici pe departe cea reala…
Buna ziua. Va cer sfatul intr-o problema care imi depaseste puterea de intelegere si pe care nu stiu cum sa o mai rezolv. Am 35 de ani si sunt casatorita de opt ani, dar cu sotul meu sunt impreuna de 15 ani. Relatia noastra a fost frumoasa mult timp, dar in ultimii ani lucrurile s-au schimbat mult. Nasterea baietelului nostru, care are acum 5 ani, a coincis cu schimbarea locului de munca pentru sotul meu. Daca pana in acest moment ne intelegeam oarecum bine – in sensul ca eu lucram , ma ocupam de casa , facturi , iar el mergea la serviciu , iar in timpul liber iesea cu prietenii in oras- dupa aceea lucrurile nu au mai fost la fel . Eu mi-am petrecut timpul cu baiatul – am stat acasa pana a facut 3 ani – iar sotul meu si-a creat o viata paralela: iesea cu colegii , in oras sau chiar in afara orasului, la petreceri, concerte, meciuri de fotabal , la iarba verde… Avea tot felul de relatii virtuale, cu diverse femei, pe internet, ba chiar flirturi mai mult sau mai putin inocente, cu colegele de serviciu. Am aflat toate aceste lucruri la inceputul anului trecut, chiar din calculatorul nostru de acasa , unde sotul meu pastra fotografii de la toate aceste escapade . M-au durut enorm miciunile lui, mai ales ca sotul meu a fost singurul barbat din viata mea pana acum . Am incercat sa-l iert pentru toate miciunile , sa merg mai departe , dar el nu s-a considerat vinovat de nimic, argumentul suprem fiind ca nu m-a inselat niciodata . In consecinta , nu isi va schimba comportamentul, pentru ca nu a gresit cu nimic . Daca eu vreau sa-mi petrec timpul mai mult acasa – nu sunt o fire prea sociabila- lui ii place sa se distreze, si nu-l pot opri. Dupa 6-7 luni de suferinta si dezorientare , am decis sa divortez . I-am spus sotului meu asta , si de atunci nu mai am liniste. Au urmat saptamani de certuri si scandaluri, mereu santajandu-ma ca se va sinucide daca il parasesc. A plecat chiar din oras 3 zile , lasandu-mi un bilet de adio , si inchizandu-si telefonul , trei zile in care eu nu am fost om. Am aflat apoi ca a fost cu colegii la munte… Pentru ca nu mai suportam atmosfera din casa , i-am cerut sa se mute, familia lui avand posibilitatea sa-i ofere o camera unde sa stea . Dupa 2 luni de certuri a acceptat sa plece, dar a fost tot mai rau: a inceput sa bea, sa se drogheze, s-a taiat cu cutitul pe maini, totul -spune el- din vina mea. Eu nu-l mai iubesc , nu mai pot … Tin la el ca la un prieten , ca la un frate, ma doare ca sufera, dar am obosit . Vreau sa divortez , sa se termine totul , sa-mi pot gasi linistea . Dar el continua sa ma sune , vine pe la baiat uneori , si mereu imi spune la fel : ca in momentul in care voi depune actele , el se omoara . Ca doar eu sunt vinovata, pentru ca nu l-am putut ierta , ca eu l-am impins de langa mine pentru ca i-am acordat prea multa atentie copilului si lui nu , ca eu sunt cea care am distrus familia si o sa-mi para rau . Va rog , spuneti-mi ce sa fac !Sotul meu s-a izolat de prieteni , de restul familiei lui , nu vrea sa-l ajute nimeni , iar eu nu mai stiu ce sa fac . Ma tem ca intr-un moment de nebunie isi va face rau cu adevarat , iar eu nu-mi pot creste copilul cu vinovatia asta in suflet .
Buna ziua! Am o problema si un raspuns de la un specialist cred ca ma va ajuta. Acum 3 ani de zile am cunoscut un tip care este cu un an mai mic decat mine. La momentul respectiv am considerat ca este inca imatur si incapabil de a avea o relatie stabila. Timpul a trecut, el a continuat sa ma caute. Am realizat in tot acest timp ca el este de fapt jumatatea mea.De fapt am simtit mai mult acest lucru. Este un om formidabil, are exact ce am cautat. Este foarte matur, cu suficienta deschidere si intelepciune. Alaturi de el ma simt eu, nu am retineri, cu alte cuvinte ma simt implinita. Insa exista o problema. Simt ca atractia fizica nu exista. Lucrul acesta ma deprima si imi da de gandit. Repet, el este omul pe care il caut, dar cum sa fac sa apara aceasta atractie care pana la urma are rolul ei bine meritat intr-o realtie stabila? Ce ar trebui sa fac? Exista vreo solutie? Va rog sa-mi raspundeti, am mare nevoie de ajutor Multumesc! O zi buna!
Cum il pot face pe sotul meu sa renunte la alcool? Are 28 ani si vrem sa facem si un copil, dar imi e frica. Nu stiu daca merita sa fac un copil cu un om alcoolic. Nu stiu ce sa fac. Cred ca sunt si eu codependenta si astfel ii intretin problema. Il iubesc f mult. Suntem de 8 ani impreuna si are problema asta de mult timp trecand prin diverse faze. Multumesc anticipat si v-as ruga sa NU-MI APARA NUMELE LA DESTINATAR
Sunt mereu nemultumita… Indiferent de ce realizez, entuziasmul tine doar pe moment. In rest, in marea majoritate a timpului am impresia ca ar trebui sa fiu mai mult decat sunt, ca nu am suficiente realizari profesionale, ca nu sunt suficient de frumoasa etc. Realizez la nivel constient ca nu-mi lipseste nimic si totusi… Imi doresc tare mult sa pot vedea partea buna a lucrurilor mereu si sa ma bucur de ce am, cunosc aceasta teorie, dar nu reusesc s-o aplic decat rare ori. Ma puteti ajuta? Multumesc
Stau cu o fata de 6 luni. Ea are 15 ani. Ne iubim mult. Cel putin asa cred eu. De fiecare data cand o invit acasa la mine sa-mi cunoasca parintii, da diferite motive ca sa nu vina. Si mi-a spus ca nu se simte pregatita. Parintii mei vor s-o cunoasca. Asta nu conteaza. Ce conteaza e ca nu stiu… Eu am vorbit si despre sex cu ea. E foarte deschisa. Am o impresie ca i-ar fi frica ca i-as face ceva. Dar i-am promis ca eu nu fac nimic pana cand nu se simte ea pregatita. De o vreme ne tot certam. Eu nu sunt genul sa iasa cu gasca si ea vrea numai asa. Ne-am vazut numai noi 2. Asta e bine. Dar ce as putea face cu gelozia mea? Ea are ff multi prieteni apropiati baieti si sunt ff gelos cand vine vorba de cineva. Var rog mult dati-mi un sfat pentru ca nu vreau sa o pierd.
Am si eu o nelamurire in ceea ce priveste modul de gandire al baietelului meu de 7 ani si 10 luni. Mi-a spus aseara ca nu are rost sa mearga la scoala si sa invete, sa faca teme, deoarece oricum oamenii sunt necivilizati, arunca gunoaie pe jos, nu au grija de planeta, nu stiu sa vorbeasca, se imping, cu toate ca au umblat la scoala si au invatat. Nu am stiut ce sa ii raspund si nu stiu ce sa fac pe viitor. Este foarte trist si suparat (chiar nervos) din aceasta cauza. Pare stresat si nu reuseste sa se odihneasca indeajuns. Va rog sa imi dati un raspuns, o cale pe care sa o apuc. Multumesc frumos.
Vreau un bebe!!! Am o relatie stabila de 3 ani si imi doresc prea mult un bebe, desi aceasta dorinta nu poate fi realizata in urmatorii 4 ani. Desi locuim singuri, piedica mea in a avea un copil o reprezinta faptul ca sunt la medicina la fel si iubitul meu si sursa nostra de venit o reprezinta parintii nostrii, dar nici iubitul meu nu mi-a dat un raspuns pozitiv. Cateodata ma gandesc ca este prea mic ( 22 de ani) pentru mine si ca ar fi fost mai bine sa fiu cu cinava mai mare decat mine, desi eu consider ca il iubesc. Problema este ca ma roade aceasta dorinta care imi bantuie noptile si ma face sa iau decizii pripite cum ar fi sa nu ma protejez contra unei sarcini pe care numai eu o doresc, insa daca ma gandesc lucid stiu ca nu mi-ar fi deloc bine sa am un bebe acum. Dorinta sau instinct vs ratiune.
Buna ziua! Sunt o adolescenta de 17 ani si ma confrunt cu o problema de integrare in societate as spune eu. Invat la cel mai bun liceu din orasul meu, imi iubesc parintii si ii ajut mereu. Intotdeauna am fost „fata cuminte”. Nu am prieteni, nici macar un grup cu care sa ies. Imi doresc foarte mult sa imi fac si eu macar o prietena adevarata si sa ies si eu cu colegii mei. Dar nu stiu unde gresesc. Colegii ma evita mereu, iar prieteni din copilarie nu am. Ce sa fac pentru a ma integra intr-un grup sau pentru a imi face prieteni noi? Mi-e foarte teama sa nu fiu respinsa,cum se intampla de obicei.
Sunt de 9 luni cu prietenul meu impreuna. Cu toate astea stam separat, eu cu alte doua prietene intr-un apartament si el cu mama, undeva la 25 de km distanta de mine. Ne vedem in weekend si o data maxim de doua ori pe saptamana, fiindca are un program care nu ii permite sa plece la ore accesibile spre mine cu mijloacele de transport in comun. Din pacate, in tot acest timp nu mi-a spus niciodata cat tine la mine, ce inseamna relatia noastra pentru el, ori chestii din astea „marunte” care unei femei ii place sa le auda. Imi spune ca el nu este tipul de barbat care sa spuna si ca nu ii iese. Dar nici nu incearca. Acum e foarte obosit, si amandoi foarte stresati cu locurile de munca si cu situatia financiara incerta. Am inceput sa nu mai iesim, si relatia sa devina una de rutina. Fapt pentru care, prin prisma programului si a distantei dintre locatiile in care stam, mi-a propus sa ne despartim. Am discutat si am ajuns la concluzia ca nu relatia noastra il tine in loc ci jobul si ca ne mai gandim cu privire la despartire. Acum, imi dau seama ca e o faza foarte sensibila in relatia noastra care nemanageriata cum trebuie va duce in mod inerent spre despartire. Nu imi doresc sa insist sau sa ma leg de el cu orice pret. Cu toate astea imi doresc sa dau un suflu nou relatiei si poate chiar sa o salvez. M-am gandit pentru moment sa relaxez un pic relatia. Sa nu il mai sun atat de des precum obisnuiam, sa nu ii mai povestesc toate problemele de la serviciu, si sa transform putinele momente pe care le avem impreuna in amintiri demne de amintit peste timp. Ce ma sfatuiti? Cum sa il abordez si cum ar fi oportun sa actionez in continuare? Va multumesc.
Am probleme cu sotul, e gelos chiar daAm probleme cu sotul, e gelos chiar daca nu are motive sa fie. Provine dintr-o familie cu probleme, parintii divortati, surorile lui au avut diferite relatii. Cea mica cu barbati casatoriti, cealalta si-a lasat copiii si sotul si are o relatie cu un barbat mai mic cu multi ani decat ea, soacra mea a avut si ea diferite relatii. Ma gandesc ca are impresia ca si eu as face la fel ca ele. Am mai fost casatorita, primul sot mi-a murit dupa 2 sapt de la casatorie si 11 ani nu am mai avut relatii cu alti barbati, de aceea nici nu concep sa-mi reproseze astfel de lucruri. Avem o fetita de 4 ani care tine f. Mult la noi, nu vreau sa divortez de el. Ce pot face? Sa-l sfatuiesc sa mearga la un medic psihiatru?ca nu are motive sa fie. Provine dintr-o familie cu probleme, parintii divortati, surorile lui au avut diferite relatii.
Salut vreau si eu sa imi gasesc o prietena sau chiar jumatatea daca se poate. Am avut o fata si m-a inselat si am suferit foarte mult si timp de 3 ani nu am mai fost cu nimeni si vreau sa imi gasesc pe cineva. Imi este dor sa tin pe cineva in brate si sa ii spun catin la ea. Am mai vorbit cu fete pe mess si cand i-am dat web a zis ca ma place dar cand sa ne intalnim ezita sa vina la intalnire, zice ca nu poate sau ca are treaba. Nu stiu ce sa mai fac ca sa imi fac si eu o prietena. Poate sunt prea urat sau nu stiu ce am de nu am gasit o fata in 3 ani de zile. Va rog sa nu ocoliti mesajul meu. Astept raspunsul dumneavoastra cat mai repede.
Buna ziua, imi este greu sa descriu o stare de fapt, un sentiment si un gust amar. Am „doar” 31 de ani, stau cu o fata de 3 ani, am ganduri serioase, am un job decent dar o mare problema. Indiferent de ceea ce vreau sa realizez / achizitionez (sa cumpar un teren de casa, sa cumpar o casa – garsoniera, sa cumpar pana si un aparat foto, etc), se ajunge la … „Daca iti cumperi aia (casa, masina, teren, aparat foto, orice) ma despart de tine.” Vreau sa mentionez ca domnisoara are 28 de ani, doarme in pat cu sora ei de 25 de ani, are un salariu mai mult decat decent, este din Bucuresti si sta cu familia (4 persone in doua camere). De 3 ani tot cauta motive sa nu-si cumpere o casa (sa ne cumparam o casa) iar daca se ajunge la o negociere, totul trebuie sa fie ca ea, daca nu … imi zice adio, nu-mi raspunde la telefon…
Acum, prin programul Prima Casa, am contractat o casa – garsoniera in zona ei… Ea nu poate concepe ca eu mi-am cumparat casa inaintea ei (ea vrea casa intr-un bloc vechi, i-au zis parintii ca acele blocuri sunt mai bune, vrea acel apartament exclusiv pe numele ei, in zona ei, etc). I-am explicat ca tot ce am eu si ea se poate spune ca este al nostru. Eu mereu o sprijin/sustin in tot ce vrea sa realizaze (scoli, concursuri, munca, cumparaturi -masina, casa, tv, orice).
I-am explicat ca daca ea va reusi in cele din urma sa-si cumpere acel apartament de doua camere ma voi muta la ea, iar rata de la garsoniera si poate acoperi prin inchirierea garsonierei, astfel incat salariul meu sa fie intact si doar pentru familie (ea si eu). Nu vrea sa auda de nici o solutie, imi zice ca mi-am luat casa ca in cazul in care ne certam in casa ei (doua camere) eu o sa fug in garsoniera si i-am explicat ca asta este imposibil (daca am chiriasi nu-i pot da afara cand vreau pentru ca am un contract cu ei) si am incercat sa-i explic clar si logic.
Si o intreb: „Cand am vrut sa-mi iau teren de ce ai zis ca te desparti de mine? Atunci nu exista posibilitatea de a pleca de la tine si de a ma duce pe un teren in camp.”
Poate mai mult v-am ametit, poate nu, sper ca un raspuns o sa gasiti si pentru mine. Eu consider asta invidie si nu iubire. Dar din fericire sau nu, eu sunt un inocent ce o iubeste. Ce ma sfatuiti sa fac? Va multumesc anticipat.
Buna ziua. Va rog sa ma ajutati sa gasesc o solutie la viciul sotului meu in ceea ce priveste jocurile de noroc. De cativa ani de cand au aparut aceste aparate, viata noastra s-a schimbat. Tot timpul spune ca se opreste, promite, dar tot acolo ajunge. De cateva ori a intrat in incurcaturi destul de urate (bani imprumutati, aur amanetat…), lucruri care m-au facut sa sper ca il vor trezi la realitate. O perioada se opreste, apoi, cand ma astept mai putin si cand prind putina incredere in el, iar face acelasi lucru. Ma da peste cap foarte tare, simt ca ma trage si pe mine inapoi, nu ma mai pot concentra la nimic, stau tot timpul cu grija si in tensiune. Tot timpul are datorii. Comportamentul lui s-a schimbat mult, e stresat tot timpul, cu gandul aiurea, mai putin atent si cu mine desi pretinde ca ma iubeste. Promite tot timpul ca va fi bine dar el se afunda tot mai mult in acest viciu. Relatia noastra are de suferit, eu nu mai pot fi cu sufletul deschis pentru ca minte si nu ma intelege ca sufar mult pentru noi. Am incercat prin diferite atitudini sa indrept lucrurile dar… De aceea va rog sa-mi dati un sfat, sa ma ajutati, si imi pun toata speranta in profesionalismul dumneavoastra. Va multumesc.
Buna, as dori sa stiu ce pot face pentru a-l ajuta pe fratele meu, in varsta de 32 ani. Are mania de a aduna tot felul de obiecte de la rampa de gunoi, pe care le depoziteaza acasa. Se supara foarte rau daca incerc sa ii arunc sau macar sa ii mut din loc ceva. Nu lucreaza, nici nu isi doreste sa se angajeze undeva, dar sta cca 16 ore/zi la rampa, ca sa adune cat mai multe. Va multumesc pentru timpul acordat.
Buna ziua! Am 20 de ani, am absolvit Liceul Militar, acolo l-am cunoscut pe prietenul meu actual. Pana acum nici o problema, ea apare la diferenta de varsta dintre noi. Acum eu am 20 de ani (sunt studenta in anul 2 la Facultatea de Psihologie in Brasov), iar el are 17 ani (este clasa a 11-a la liceu). Din partea mea nu ar fi nici o problema sa-mi sacrific urmatorii ani de studentie ca sa continui relatia cu el, pt ca il iubesc, dar nu stiu daca este cea mai inteleapta decizie. Imi este frica ca dupa aceasta perioada (adolescenta) prin care el trece momentan sa nu se schimbe. Imi e frica ca eu imi pierd cei mai frumosi ani din facultate, si peste doi ani cand va ajunge si el al facultate si va scapa de regimul strict de la licel militar isi va schimba interesele si eu voi ramane cu ochii in soare.
Si ca si cand aceasta nu ar fi o problema destul de mare pt mine, care nu ma mai lasa nici sa dorm mai este si tata, care este o persoana mai conservatoare si nu este de acord sa am o relatie cu cineva mai mic decat mine (eu cred ca imi interzice acest lucru avand aceleasi temeri ca si mine si faptul ca „baietii se maturizeaza mai greu”). Sunt sigura ca nimeni nu poate sti cu siguranta ce se va intampla in decursul anilor dar am nevoie de sfatul unui specialist, vreau sa stiu care este parerea lui pt ca eu as fi dispusa sa ii ascund tatalui meu relatia pt ca il iubesc si ma iubeste, dar el este un adolescent.:( Va multumesc! Astept un raspuns, nu vreau neaparat sa apar in revista, imi doresc doar un raspuns pt o problema care ma macina!
Buna ziua! M-am hotarat sa cer ajutorul unui specialist, pentru ca am nevoie de ajutor si pana acum, desi am incercat, nu m-am descurcat singura.
………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Am cautat pe net simptome si cauze ale depresiei si sunt convinsa ca sufar de depresie (lipsa poftei de viata, oboseala, lipsa de chef fata de absolut orice, tulburari de somn, viata sexuala e un dezastru, nu mai am incredere in mine deloc, la modul ca nici pe strada nu-mi mai vine sa ies…
………………………………………………………………………………………………………………………………………..
Vreau sa va intreb daca ptr asta e nevoie de psiholog, psihiatru, psihanalist, psihoterapeut…
Buna seara, Va scriu in speranta ca voi primi un raspuns de care am atata nevoie. Sunt intr-o relatie cu cineva de 9 luni. Ea la inceput nu ma iubea, tinea la mine doar ca la un bun prieten. Pe parcurs a inceput sa ma iubesca un pic cate un pic pana s-a atasat de mine. Toate au mers cat de cat bine pana acum 3 saptamani cand ceva a schimbat-o si a spus ca nu mai suporta sa isi petreaca atata timp numai cu mine. O inteleg pentru ca eu sunt o fire mai posesiva zic eu din cauza ca sunt cam inchis in mine si nu prea am prieteni si in ea gasesc refugiul. Nici cu cei din familie nu ma inteleg prea bine si cred ca si din cauza aceasta sunt mai inchis. Revenind la subiect: mi-a spus ca vrea o perioada sa o las sa se linisteasca, sa nu o mai sun atat de des ca sa poata sa isi puna ordine in ganduri. Nu vreau sa o mai fac sa sufere dar nu stiu ce sa fac sa ma schimb. Va rog ajutati-ma.
Buna , sunt casatorita de 3 ani dupa o relatie de un deceniu aproape, am citit raspunsul la ,,Iubire la distanta”. Credeti-ma, am avut parte 7 ani de o relatie de genu, intr-adevar fara intelepciune nu faci nimic. E foarte greu cand ma gandesc prin ce am trecut, acuma suntem casatoriti de 3 ani si ne dorim foarte mult un copil cam de un an si imi dau seama ca prin ce am trecut eu atunci. E nimic fata de acuma. Sunt foarte descurajata si stiu ca este singurul lucru care ne lipseste. Am ajuns sa discutam doar cand eu am avut o cadere nervoasa, pana atunci nimic. Am niste sentimente ciudate, imi este dor sa fiu singura cum eram cand el era departe, parca mi-e frica si simt ca nu fac fata relatiei si ce e mai rau e ca ma izolez de prieteni si prefer sa vorbesc cu amici virtuali pe care ii cunosc doar de pe net. Acolo pot sa ma refugiez si parca sunt alta persoana, ce sa fac??? VA MULTUMESC !
Pauza = despartire? Pauza = inchegare a relatiei?…. Cum se ajunge la aceasta pauza?? Cauze? Motive? Poate suna deja a cliseu si sunt sigura ca exista multe povesti ca ale mele, dar totusi astept si eu pareri si sfaturi poate… Sunt implicata intr-o relatie de aproape 7 luni. De aprox o luna am inceput sa simt o anumita raceala si am intrat la banuieli cum ca exista o alta pers. Spre rusinea mea am cautat in telefon si am gasit apeluri si mesaje atat trimise cat si primite la ore tarzii in noapte. Continutul nu l-am vazut, ci doar mesaje receipts-urile (pe care a uitat sa le stearga). I-am cerut explicatii …raspunsul : „Este o amica f buna” 🙂 .
Hai sa spunem ca inghit aceasta fraza. Aseara am primit vestea ca ar vrea sa o lasam mai moale. Am acceptat sa vedem care sunt sentimentele fiecaruia si incotro sa o luam (ori la bal ori la spital). Ce e ciudat ca el nu stie de ce se enerveaza in prezenta mea, nu stie de ce a luat aceasta hotarare ba mai mult, daca nu il sun ma cauta el, ba chiar imi reproseaza ca nu ii raspund („doar eu am zis sa o lasam mai moale, nu sa nu mai vorbim”). Tin sa precizez ca nu l-am tinut ca intr-o colivie. Am iesit tot timpul atat amandoi cat si separat cu diferiti prieteni. Oare ii este frica de o relatie? (este prima relatie serioasa la el), la mine au mai fost una de 4 ani si una de 1 an. Sa astept sa vad ce va fi? Sa-l incerc sa fac in asa fel incat sa fie ca inainte? Sa-l las in pace (numai ca imi este frica, ca aceasta „pauza”, va duce la o despartire). Sa lupt pt el? Sa fug de el? Sa-mi vad de treaba mea? Nu stiu ce sa fac…. Problema mea e ca nu stiu cum de s-a ajuns aici…
Buna ziua. Am o fetita de aproape 6 ani. Am observat de la un timp ca-i este frica sa se duca si singura la toaleta. Zice ca-i este frica de paianjeni si de intuneric. Pentru a-si aprinde singura lumina la baie i-am pus un scaunel langa usa. Dar pana ajunge la baie trebuie sa mergem unul din noi cu ea. I-am spus ca ea este mai mare si mai puternica decat un paianjen si ca daca se foloseste de scaun isi aprinde singura lumina. Dar se pare ca astea nu sunt luate in seama de ea. Atunci i-am zis, ori face pe ea ori se descurca, pentru ca in casa la noi este in siguranta. Si-a gasit o solutie singura, foloseste lanterna pana la baie. Ce ma mira pe mine este de ce se teme ca doar intr-un apartament, in timpul zilei este lumina in casa, de la lumina zilei. Mai mereu este in fata mea, de multe ori ma impiedic de ea, pentru ca sta pe langa mine. Si la toaleta daca ma duc vine in baie cu mine. De catava ori am dat-o afara cu forta. Chiar nu inteleg de unde teama asta. Ce cuvinte sa folosesc ca sa-i dau sentimentul de siguranta? Eu nu am speriat-o niciodata cu baubau, cu mosul cu sacul, ba chiar i-am spus ca unii parinti apeleaza la aceste minciuni pentru a-i pacali pe copii sa faca ca ei. Multumesc si chiar imi doresc din suflet sa fie si intrebarea mea una dintre cele alese de dumneavoastra.
Simt nevoia sa vorbesc cu cineva. Sunt intr-o relatie de aproape 8 ani. Eu am 34 ani, el are 33 ani. Acum doi ani am adus discutia de casatorie. S-a soldat cu finalul „la anul”. Anul trecut am adus in discutie iar casatoria … acelasi final „la anul”. Anul acesta de cite ori aduc discutia de acest subiect spune ca o sa o facem anul acesta, dar cind nu se stie. Sunt un pic cam presata (de fapt cam mult) de familie… ca am o virsta, ca e prea tirziu, ca dupa 35 ani se nasc copii cu malformatii, ca nu e de mine, ca e delasator, ca e comod, ca nu-si asuma nici o responsabilitate. Motive care sunt reale si pe care le vad si eu, dar probabil ca refuz sa le cred deoarece il iubesc. Si el zice ca ma iubeste. Incerc sa discut cu el dar nu ajungem la nici o concluzie.
Precizez ca nu stam impreuna, nu avem unde. Prefera ca dupa ce vine la munca sa stea in casa, sa se joace la calculator sau sa se uite la TV si la filme pe DVD. Cind e sa ne vedem, bineinteles ca eu ma duc la el acasa si stam in casa ca nu vrea sa iasa: ba ca e obosit, ba ca nu se simte bine. Situatie care dureaza de mai bine de 2 ani de zile. Cind spun ca vreau si eu sa iesim in parc sa ne plimbam… Spune ca nu vrea sa se plimbe fara nici un scop. Cind vreau si eu sa mergem in concediu impreuna aduce fel si fel de motive… ba ca vrea undeva aproape, ba ca nu se simte bine in masina, ba ca nu vrea cu trenul, autocarul etc.
De 2 ani de zile nu ne mai facem concediu impreuna. Iesim un weekend la munte si atit. Cind isi ia concediu sta in casa, la calculator si joaca tot felul de jocuri gen: Counter Strike, Day of Defeat, etc si se uita la filme, marea majoritate cu vampiri, impuscaturi. Anul trecut m-am suparat si am plecat ptr o saptamina impreuna cu o prietena in concediu. Nu a zis nimic, ba chiar i-a placut ca nu am mai fost linga el. Sincer nu mai stiu cum sa procedez cu el… daca ii dau ultimatum imi zice ca bine, atunci ne despartim… Si eu ca o proasta cedez si ma intorc la el. Simt ca nu mai vrea sa mai faca nimic pentru mine, tot timpul facem doar cum ii convine lui… Daca nu-i convine si eu vreau sa facem lucrul respectiv nu vrea si eu cedez. Nu vrea sa se implice deloc in relatie, simt ca numai eu trag pentru relatia asta si el prefera sa stea si sa primeasca. As dori stiu cum sa procedez ca sa mearga totul bine in relatie. Va rog nu ocoliti subiectul. Multumesc anticipat.
Numele meu este Alex si de vreo 2 luni ma framante o chestie. Eu sunt straight hetero adica imi plac mult femeile. Am erectie cand ma gandesc sau ceva de genu, am avut ceva relatii pana acum cu diferite varste. Si intr-o seara nu stiu in ce imprejurari mi-a trecut prin gand (ma rog, eram dupa o despartire)… Cum ca as fi gay. Si gandul asta ma sperie enorm. Fiindca imi plac femeile. Si ma framant nespus de mult si numai puteam sa scap de gandul asta…
Adevarul e ca …. Nu stiu, m-am panicat atunci cand ma uitam la un tip la tv cum arata. Si imi placea cum arata… Si imi trecea un fior rece in ceafa si ca si cand as fi avut emotii. Nu aveam fantezii sau ceva de genul acesta nici erectie… Dar imi placea… Si atunci ma panichez… Fiindca stiu ca e doar un gand prostesc. Ce voiam sa va intreb si v-as ruga sa ma ajutati pozitiv cu un gand bun…
Este ceva normal sa ma uit la unii tipi asa, mai aratosi, si sa imi placa? Sau e doar o simpatie fiindca sunt frumosi si ii respect pentru cum arata si ceea ce sunt? Am vb si cu prietenii mei si mi-au spus ca nu am de ce sa-mi fac griji ca e ceva normal… Dar ma sperie gandul asta enorm, ca stiu ca e ceva foarte anormal.
Si alta intrebare este daca nu cumva tot gandindu-ma si implicandu-ma cu gandul la aceasta framantare, sentimentele astea s-au creat in acest fel. Va rog mult daca m-ati putea ajuta v-as fi foarte recunoscator.
Problema mea este sotul meu. Pana sa ne casatorim am avut o viata intima destul de activa. Dupa ce ne-am casatorit au inceput refuzurile din partea lui. Suntem casatoriti de 3 ani si nimic nu s-a schimbat cu toata rabdarea mea si cu insistente nu vrea sa recunoasca ca are o problema. De medic nu se pune problema, spune ca nu are nimic si ca este bine, nu are pe nimeni, vine acasa devreme, ba chiar este f. gelos, nu este genul care sa poata sa ascunda o relatie, este atent cu mine. Tot timpul cand il intreb de ce nu doreste sa avem relatii intime, spune ca nu stie. Inaintea mea a avut o relatie cu destul cu multe certuri, despartiri frecvente. Incerc pe cat posibil sa fiu intelegatoare dar ca sa ai relatii intime 2-3 la numar pe an deja mi se pare prea mult. Intrebarea mea: se poate rezolva problema aceasta vreodata? Mi se pare f grava si parca nu se mai sfarseste. Multumesc, Georgiana.
