Sfatul expertului
Sunt impreuna cu viitorul meu sot (ne vom casatori anul acesta) de aprroape 6 ani. Din cauza faptului ca eram din orase diferite am stat vreo 3 ani tot la distanta, dar am avut incredere amandoi unul in altul si cred ca asta a fost cel mai solid mod de a a face relatia sa mearga mai departe. Niciodata nu mi-a dat nici un motiv. Ne iubim foarte mult.
De un an ne-am mutat impreuna, insa pt ca firma ii plateste cheltuielile pt apartamentul in care stam, a mai fost adusa in casa cu noi si o fata de varsta cu mine. Ei lucreaza la cativa km distanta de oras si pleaca impreuna dimineata, se intorc acasa impreuna ceea ce mie nu imi e deloc linistitor. Toate gesturile ei dau dovada ca il place.
Eu ma consum foarte mult, la inceput ma certam zilnic cu el, analizam fiecare gest marunt si ii puneam o multime de intrebari. Il innebunisem. El mereu imi spune ca nu trebuie sa imi fac griji ca ma iubeste f mult si ca ma consum degeaba. Ea e genul care are foarte multa incredere in ea, face lucrurile gandit si anticipeaza lucrurile. Uneori am impresia ca face astfel incat sa bage cearta intre noi doi. Eu sunt o fire sensibila, blanda si mai am de lucrat la capitolul increderea de sine.
Va rog din suflet sa ma sfatuiti ce atitudine sa iau fata de ea, dar si fata de iubitul meu pe care il iubesc foarte mult.
Buna ziua! Ma numesc Veronica si apelez la dumneavostra in speranta unui sfat. Am fost diagnosticata cu tulburare depresiva majora acum 4 ani si de atunci sunt sub tratament. Totusi, sunt indreptatita sa aflu si a doua si a treia opinie asupra sanatatii mele mentale? As avea nevoie de un diagnostic exact, as avea nevoie de sfatul cuiva, mai ales ca relatia mea cu cei apropiati e foarte dificila, iar in viata sociala sunt o persoana destul de retrasa, mai precis consider ca problemele mele (de care ma pot desprinde cu greu) sunt numai ale mele. Va multumesc frumos, cu stima, Veronica
Sunt casatorit de 2 ani de zile si am o relatie buna cu sotia mea. Problema mea este ca sunt obsedat sa ma uit dupa alte femei (pe strada, in reviste, pe Internet etc.). Marturisesc ca am incercat sa schimb acest lucru la mine, insa nu reusesc. Stiu ca nu e bine ce fac, ma abtin o perioada, dupa care incep din nou. Simt ca prezenta unei femei (nu neaparat frumoasa) imi atrage atentia si trebuie neaparat sa ma uit, sa o analizez si chiar sa-mi imaginez lucruri legate de aceasta. In adolescenta am vizionat mult material cu tenta sexuala si ma gandesc ca de aici se trage aceasta problema a mea, pe care as vrea sa o inlatur. Exista o metoda de a vindeca acest comportament deviat si sa vindec pentru totdeauna aceasta obsesie? Va multumesc pentru ajutor.
Buna ziua! Sunt cu un baiat de 5 luni, tin foarte mult la el si stiu ca si el ma iubeste dar nu are incredere in mine si este foarte gelos. Am avut multe probleme din cauza lui cand eram mica, dar eu am trecut peste ele, l-am iertat. Cum sa il fac sa aiba putina incredere in mine? Nu pot sa plec cu mama in oras sau la doctor pentru ca el imi spune seara ca ma lasa si ca nu o sa ne certam dar pe parcursul zilei se supara tare si ne cam certam. Nu i-am dat niciodata vreun motiv de gelozie din care sa se supere pe mine. Eu imi exprim sincer sentimentele fata de el si el la fel, cand suntem impreuna ne intelegem foarte bine dar atunci cand eu plec acasa cateodata ne certam. In 5 luni, o singura zi nu ne-am vazut, dar nici nu ne-am certat. Va rog daca puteti sa imi dati un sfat cum sa il fac sa aiba incredere in mine. Va multumesc!
Sotul meu m-a parasit cand eram insarcinata cu al doilea copil. L-am confruntat cu adevarul s-a mutat cu cea cu care avea o relatie de cateva luni, ea fiind colega de birou cu el. Merita sa-mi fac iluzii ca se va intoarce si vom putea sa trecem peste acest episod? A trecut aproape 1 an de atunci. Partea intr-adevar urata este cu copilul cel mare (5ani) care sufera in absenta tatalui. Exista reveniri spectaculoase in astfel de situatii? Cum poti trece peste atatea frustrari? Este acesta un caz clasic de criza a barbatului pana la 40 ani?
Am terminat de curand o relatie de 4 ani si de atunci s-au schimbat foarte multe in viata mea, gasca noastra s-a cam spart, dar nu neaparat din aceasta cauza asta, ci pentru ca eu am cautat de atunci lucruri noi, sa intalnesc oameni noi, sa simt ca traiesc, sa fiu stapana pe mine, fara sa depind de altii. Acum sunt judecata de cei din gasca, dar fara ca ei sa stie in ce situatie ma aflu, ceea ce nu mi se pare corect. Consider ca nici nu are rost sa discut cu ei, dar de ce comenteaza la adresa mea atata timp cat nu fac absolut nimic gresit, doar imi vad de viata mea? Imi lipseste stabilitatea pe care am avut-o pana acum dar sunt sigura ca o voi gasi in timp. In schimb nu stiu cum sa ma descurc cu lucrurile gresite care se spun despre mine. In general nu prea imi pasa de asta, dar in momentul de fata ma preocupa totusi faptul ca sunt privita altfel decat sunt eu in realitate.
Problema mea e legata de un baiat, dar de fapt cred ca problema e la mine mai degraba. Am cunoscut de curand un baiat care parea interesat de mine, insa apoi s-a racit pe motiv ca nu ar avea timp de o relatie serioasa si multe probleme pe cap de rezolvat inainte, desi sustine in continuare ca ii place de mine si ca vrea ceva cu mine. Acest lucru ma deranjeaza normal si uneori chiar stau in stres, intr-o tensiune f mare deoarece nu stiu ce vrea cu adevarat de la mine, dar nici puterea sa-i spun ca sa rupem legatura nu am… Poate ptr ca imi place prea mult, si imi place de el, mai ales la fizic, si mi-am facut si multe sperante… insa uneori apar momente cand vad k suntem atat de diferiti si consider ca el nu e baiatul pe care l-am visat… insa tot nu pot sa o termin cu el….de ce??? Ce e cu mine??Oare am o problmea in a „da papucii”?? Practic suntem 2 caractere opuse-el mai franc, mai deschis, mai aventurier, eu mai cuminte, mai linistita, mai serioasa. Si ma intreb, e adevarat ca opusele se atrag sau nu? Cum e mai bine: sa incerc sa ma acomodez cu el si sa ma mai schimb si eu un pic sau sa-l las pe el si sa-mi caut un baiat mai apropiat de stilul meu de a fi, baiatul pe care mi l-am imaginat? Va rog, dati-mi un sfat, mai ales cum sa scap de aceasta stare de tensiune pe care o simt mereu cand ma gandesc la lucrurile astea??
De cativa ani incoace cand stau in pat incep sa imi vad toate rudele avand accident sau chiar si pe mine. Stiu ca suna ciudat si cateodata ma satur sa am aceste viziuni (nici nu stiu cum sa le numesc), dar as vrea sa inceteze pentru ca ma termina psihic. Credeti ca am nevoie de o consultatie mai specializata sau solutia tine doar de mine?
Am nevoie de un sfat. Va rog sa ma ajutati. Sunt impreuna de 3 ani cu un baiat p care eu il iubesc foarte mult insa de la un timp relatia dintre noi s-a racit. El este plecat in strainatate insa am fost de cateva ori la el. De ceva timp nu prea mai vorbim atat de des, nu ne mai spunem tot, nu ne mai incurajam unul pe celalalt parca nici pe el nu-l mai intereseaza de mine. Nu stiu de ce s-a produs ruptura asta. Sunt demoralizata si nu stiu cum sa procedez sa fie bine. Nici el nici eu nu vrem sa renuntam la relatia asta insa daca continuam asa nu ajungem nicaieri. El spune ca inca ma iubeste dar e mai bine sa pastram acum o distanta. De ce, nu stiu. Mi-e frica sa nu-i dispara sentimentele pe care le are fata de mine si eu sa ma chinui sa-l recastig si de fapt sa ma lupt in van. Chiar as avea nevoie de un sfat, va rog mult.
Numele meu este Aurelia, sunt casatorita de 10 ani (+5 inainte de casatorie) iar in momentul de fata de confruntam cu probleme destul de acute in casnicie, chiar am imresia ca nu mai e nimic de facut. Stiu si sunt constienta ca-l iubesc pe sotul meu, cred sincer ca si el ma iubeste, insa pur si simplu nu mai merge. Ca sa dezvolt putin subiectul, as putea incepe cam asa: sotul meu obisnuia sa fie un barbat frumos (spun obisnuia, pentru ca acum a slabit, eu zic exagerat de mult, si asta pentru ca a vrut), intotdeauna l-am considerat putin superior mie (dar acum ma intreb de ce), iar probabil din aceasta cauza am fost intotdeauna geloasa. E foarte adevarat ca sotul meu este extrem de comunicativ (Gemeni), si poate si din acest motiv am simtit de multe ori gelozie. Dupa atatia ani insa, cateodata mi se pare ca nu-l cunosc. Cu un an de zile in urma ne-am mutat din Romania intr-o alta tara. Noi intr-adevar am avut ceva probleme in casnicie inca dinainte de a veni aici, aceste probleme am inceput la un timp dupa ce s-a nascut fiul nostru (sotul meu este un tata extraordinar, nu este vorba de gelozie de tata), deoarece, stiti cum e, ma simteam foarte obosita (pentru ca nu am avut alt ajutor din afara) si in schimb, prioritatea mea nr.1 a devenit copilul, mai ales ca a avut si ceva probleme de sanatate. Nici la capitolul asta nu pot spune nimic, pentru ca sotul meu a fost chiar intelegator (e adevarat ca uneori se mai enerva cu privire la viata noastra sexuala, insa era de inteles). Timp de 5 ani am trait fericita dintr-un punct de vedere: nu mai eram geloasa, pentru ca de fapt nu ma mai interesa. E adevarat ca nici nu mi-a dat motive. Sotul meu a vrut sa slabeasca pentru ca s-a gandit ca din aceasta cauza nu ma mai atrage, cu toate ca i-am zis ca nu acesta este motivul, pur si simplu nu mai simteam nevoia de sex. De multe ori il respingeam si cand vroia sa ma atinga, pentru ca stiam ce urmeaza dupa. In fine, in urma cu 6 luni am avut o surpriza. Acum voi povesti totul din punctul meu de vedere, urmand sa vad daca imi dati dreptate. In ziua urmatoare aveam de sustinut un examen (ca sa-mi echivalez studiile din Romania, aici a trebuit sa mai urmez o scoala), si logic, invatam. Sotul meu s-a apucat de curatenie, inclusiv aspirat. Am apreciat gestul (nu e prima data cand face asta, insa nu se prea omoara de obicei, insa da, e foarte adevarat ca a incercat sa ma ajute pe timpul studiilor). Cand am venit a doua zi de la scoala (sotul meu vinerea termina scoala la ora 12, iar eu la ora 4), in timp ce eram in baie am vazut doua fire de par rosu pe jos. Mi s-a parut ciudat. Patul era aranjat cu nasturii de la plapuma in sus (eu aranjez plapuma exact invers). In momentul acela am avut convingerea ca m-a inselat. Insa in patul meu? Am fost socata de-a dreptul. E adevarat ca relatia noastra nu era din cea mai buna, si chiar daca tot timpul am fost geloasa, totusi in inima mea niciodata nu as fi crezut sa ma insele. Cand am avut o conversatie bine inteles ca a negat (si daca a fost adevarat cum ar fi putut sa spuna adevarul). Mi-a spus: tu nu te gandesti ca la felul in care e relatia intre noi, daca as fi avut pe altcineva, as fi plecat eu? Ti-as fi spus, si as fi pus eu punct casniciei noastre. Insa te iubesc pe tine si sufar ca un caine, insa tot mai sper ca dupa ce vei termina scoala, vei fi mai linistita si vom mai avea o sansa. Nu stiu ce sa cred, insa gandul ca m-a inselat in patul nostru imi staruie in minte de atunci. Am realizat totodata ca pot sa-l pierd si am suferit foarte mult. Am discutat foarte mult, am crezut ca pot sa trec peste asta, am avut 2 saptamani absolut perfecte, am simtit ca-l iubesc din tot sufletul, am simtit ca ma iubeste din tot sufletul, viata noastra sexuala a fost mai buna decat niciodata, ce mai… totul a fost perfect. Pana intr-o zi. S-a intamplat ca intr-o zi a ajuns acasa mai tarziu (stiind ca nu sunt acasa, insa s-a nimerit sa fiu). Initial am crezut ca s-a intamplat ceva, am asteptat, a venit, l-am intrebat ce a facut, mi-a zis ca a stat cu colegii de scoala la o cafea. Mi s-a parut ciudat (nu stiu de ce), poate ca am simtit ceva in neregula. L-am intrebat: si Daniel a fost cu voi? A zis nu. In fine, sa mai scurtez, in final a zis ca a stat intr-adevar la o cafea, in campus, insa cu o colega de la o alta scoala la care sotul meu a avut cursuri. Ei, in momentul acela ceva s-a rupt din nou. L-am intrebat de ce m-a mintit. A spus ca din cauza mea, ca eu intotdeauna sunt suspicioasa, iar el ca sa evite certurile a preferat sa spuna ce a zis. Bineinteles ca i-am spus ca minciuna nu are justificare. Oricum aici apare problema mea. El a lasat la latitudinea mea sa decid cand voi fi pregatita sa ne impacam, zicand ca din cauza geloziei si neincrederii mele am ajuns aici. Sunt mult prea orgolioasa, mai ales ca eu consider ca vina nu este a mea (intr-adevar realizez ca e dificil sa traiesti cu o persoana geloasa, probabil ca daca as fi fost in locul lui as fi facut la fel), in plus de asta nu stiu cum pot sa-mi recapat increderea in el (e drept ca nu am avut 100% incredere in el), pentru ca acum am dovada ca m-a mintit. Poate am dovada ca m-a si inselat. Recunosc ca in mintea mea sunt fel si fel de scenarii. Il iubesc insa nu cred ca pot continua, pentru ca neincrederea va reveni, si nu pot trai o saptamana de fericire si jumatate de an de nefericire. Nu stiu, astept o parere, astept un sfat specializat. Ce pot sa fac, care ar fi cea mai buna solutie. Cum pot sa trec peste ceea ce simt. In adancul inimii simt sa suntem facuti sa fim impreuna pentru totdeauna, insa suntem extraordinari de diferiti. Eu vreau doar sa fiu fericita cu sotul meu. De ce nu se poate? Ce ar trebui sa facem? Da mi-a scris si un bilet in care zicea: „te iubesc si nu-mi pot imagina viata fara tine” alaturi de un buchet imens de trandafiri rosii. Si culmea e ca il cred. Atunci de ce nu putem fi fericiti? Spuneti-mi concret ce ar trebui sa fac. Va multumesc foarte mult si astept cu nerabdare un raspuns de la dvs. Cum pot sa-mi vindec gelozia si neincrederea? Multumesc mult.
Buna ziua. Am 22 de ani si sunt studenta in ultimul an la Psihologie. Parintii mei au divortat in urma cu 8 ani, cu tata am o relatie „la linia de plutire”. Cu mama si in special cu sora mea (mai mare cu 10 ani decat mine) am o relatie apropiata, ele locuiesc si lucreaza in alta tara, ne vedem cam de 2 ori pe an. In trecut am avut cateva dezamagiri la capitolul relatii, mai ales ultima mea relatie. In urma cu 5 luni am cunoscut un barbat (27 de ani) pe intenet, care este din Portugalia. De atunci vorbim in fiecare zi, iar peste o luna va veni in Romania sa stea 2 saptamani.
Ne intelegem foarte bine si din cate il cunosc pana acum are multe din ceea ce eu caut si apreciez la un barbat. La fel ca toata lumea, si noi avem unele prejudecati referitoare la relatiile pe internet, dar incercam sa trecem peste ele si ne gandim la o relatie in adevaratul sens. Multe depind si de intalnirea noastra fata in fata, de acele 2 saptamanii, dar daca vom decide sa incercam o relatie, eu voi fi cea care pleaca la el (el nu a insistat niciodata, eu consider ca este mai bine pt ca el are deja o afacere acolo, pe mine nu ma tine nimic aici, nici macar un loc de munca si in plus imi place mai mult tara).
Problemea vine din partea familiei mele, in special mama mea care nu accepta ca eu sa plec, am avut deja ceva tentative de a-i explica si da a o obisnui cu ideea in cazul in care voi pleca, dar au rezultat cu o luna de certuri. Mama considera, in primul rand, ca trebuie sa stau sa imi fac Masteratul si o alta problema este faptul ca, desi se descurca financiar destul de bine, el nu are facultate si va fi intre noi un nivel diferit de educatie si de cultura. Imi place mult ceea ce am studiat 3 ani si stiu importanta Masteratului in acest domeniu, nu voi renunta la cariera si el ma sustine in acest sens, dar pentru mine are o mare importanta o relatie si o familie proprie. Nu vreau sa iau o decizie bazata pe prejudecati sau sa ma multumesc cu solutia mai simpla, dar in acelasi timp, nu vreau sa imi distrug relatia cu familia. Ce sanse credeti ca are o relatie de genul acesta, daca voi pleca la el? Cum sa fac ceea ce imi doresc fara sa imi stric relatiile cu mama si cu sora mea? Multumesc mult!
Sunt mama unui adolscent de 15 ani care are o prietena de varsta lui. intr-o seara baiatul m-a intrebat daca pot sa-i las singuri in casa 2-3 ore. Am ramas blocata. Dintr-un punct de vedere mi-a placut sinceritatea lor si incerc sa le inteleg varsta si nevoile lor de cunoastere si acestui aspect al vietii; din alt punct de vedere intervine gandul ca sunt inca copii (sau asa ii vad eu); responsabilitatea mea ca parinte fata de parintii fetei. Va rog sa-mi dati un mic sfat sa ma ajute sa gasesc solutia corecta. Va multumesc.
Vreau sa imi salvez casnica in prag de divort. Am 30 de ani si ea are 28. N-eam casatorit din dragoste acum aproapa 5 ani (cununia civila) apoi un an mai tarziu am facut si nunta si cununia religioasa, eram de-a dreptul fericiti. Dupa nunta la vre-o jumate de an in prima noastra vacanta au inceput problemele. Nu ne mai intelegeam parca deloc (eu doream sa ma simt bine, sa beau bere, sa ma distrez, iar ea vroia sa se odihneasca si eu sa nu mai beau bere). Asta a fost inceputul certurilor. Ne-am intors acasa. Totul ramasese tensionat, iar in cateva luni a inceput sa nu ma mai vrea deloc, incepusem chiar sa dormim separati. Imi spunea intruna ca nu ma mai iubeste si nu mai vrea sa fim impreuna si ca vrea sa dea divort. In toata aceasta perioada am incercat sa-i fac totul pe plac, dar certurile apareau din motive banale. La un momendat am observat ca vb la telefon cam des cu o persona (tipul e casatorit si are doi copii, iar relatia lor a inceput profesional, el ne-a ajutat sa ne cuparam o masina). Am tacut din gura pt ca am vrut sa fiu sigur daca au sau nu o relatie. Relatia incepuse sa fie tot mai tensionata nu mai vroia sa stea deloc acasa, isi petrecea timpul cat mai mult cu o prietena, pana intr-o zi cand s-a hotarat sa plece pt un weekend in localitatea unde era el pt a se intalni cu patronii firmei la care el lucra (oameni foarte draguti de alfel, care ne-au invitat de nenumarate ori la cabana lor). Am rugat-o din tot sufetul sa nu plece pt ca eram sigur ca o sa intalneasa cu tipul ala. Disperat am amenintat-o ca daca pleca plec si eu si ma mut, nu m-a bagat in seama si a plecat. Mi-am facut usurel bagajul si m-am mutat cateva zile la un prieten, dupa care de dor ce-mi era am sunat-o si i-am cerut sa ne intalnim. A acceptat foarte usor, dupa care ne-am intalnit, ne-am impacat si ne-am intors acasa impreuna. Dupa ce a adormit i-am verificat telefonul si am gasit dovada tradarii prin mesaje de dragoste ( mai bine nu aflam). Ea si acuma imi zice ca au fost doar mesaje si o copilarie, nimic mai mult. Eu am iertat-o desi nu si-a cerut iertare, si mi-am dorit sa salvez casnicia si sa trecem peste problema asta. Timpul a trecut, a fost si bine si rau, dar in tot acest timp am adorit amandoi sa avem un copil care nu a aparut din mai multe probleme medicale, pe care nici un doctor nu le poate explica de fapt. Acest lucru a dus numai la tensiuni si la certuri. Acum dupa aproape dupa 2 ani am ajuns din nou la acelasi tip de problema in care ea vrea sa divorteze spunand la fel ca nu ma iubeste, ca ne-am indepartat dar tine la mine si in nici un caz nu are pe altcineva. Am ajuns in faza in care nu mai stiu ce sa fac. Ea este o persoana care in general in loc sa rezolve o problema de cuplu, fuge de ea, este mai tacuta si refuza sa vorbeasca. Ca ultima solutie avem maine programare la un psiholog pe probleme de cuplu. Sper sa mearga cu mine, oricum m-a avertizat din timp ca sa nu imi fac sperante ca lucrul asta o sa rezolve ceva. Eu vreau sa salvez casnicia pt ca o iubesc la nebunie si nu as vrea sa o pierd. Din pacate nu mai inteleg nimic. Nu vrea sa-si anunte nici parintii si nici sa renunte la verigheta. Nu ii place sa isi afiseze problemele si pastreaza aparentele. Va multumesc ca cititi si dati-mi va rog niste sfaturi cum sa fac sa-mi salvez canicia.
Stimata doamna, Sunt mama unei fetite adorabile care va implini in curand 7 ani si am nevoie de sfatul dvs. intr-o chestiune personala. Am divortat la cateva luni de la nasterea fiicei mele, sunt o mama singura.Fostul meu sot nu s-a mai interesat de fetita noastra. Ea m-a intrebat acum ceva timp unde este tatal ei si i-am promis ca ii voi spune cand va implini 7 ani. Nu vreau sa-i spun nimic urat despre tatal ei pt ca nu vreau ca ea sa sufere, dar nici nu as vrea ca ea sa ma considere pe mine vinovata de despartirea noastra. Va rog sa ma sfatuiti cum sa pun problema! Va multumesc!
As dori sa stiu daca faptul de a inversa silabe, grupuri de numere, cuvinte si cam orice fel de inversie posibila in plan verbal si scris poate fi considerata o afectiune neurologica si/sau psihologica. In cazul unui raspuns afirmativ, exista ceva ce poate fi facut pentru a remedia situatia si evident, care sunt cauzele?
Am avut sau am o relatie cu un baiat cam de 3 ani. Nu mai stiu ce sa ma fac. El spune ca nu vrea sa ne despartim. Dar o data la 2-3 saptamani ne despartim sau facem pauza pentru orice motiv. Si in timp ce suntem desp face orice sa ma raneasca. Iese in oras, da de inteles ca nu-i mai pasa. Dupa o saptmana se intoarce la mine spunandu-mi ca ii pare foarte rau si va face orice sa mearga bine relatia. 2 zile merge bine si iar o luam de la capat. Cand suntem impreuna nu ma lasa nicaieri la suc cu colegele sau fara el. Ma ameninta ca ne despartim daca plec undeva. Uneori e foarte indiferent si ma doare acest lucru. As da orice sa mearga relatia ca inainte. Deocamdata suntem despartiti. Si acum face orice sa ma raneasca. Nu i-am gresit cu nimic. Pur si simplu dintr-o mica cearta ne despartim. Am incercat sa-l uit de multe ori. El stand la 2 scari de mine, il vad zilnic, mi-e cam greu sa-l uit. De lucrat nu ma lasat sa lucrez, crezand ca voi fi cu altcineva. Ce e de facut?
Ne cunoastem de o luna si in tot acest timp, ne-am vazut numai o singura data. Ceea ce ma deranjeaza este lipsa lui de timp. Este zilnic foarte ocupat si inclusiv si in weekend-uri.Incerc sa fiu optimista ca lucrurile se vor schimba in timp si vor sta altfel,dar imi este destul de dificil, avand deja experienta catorva relatii care au esuat din acelasi motiv. Singura solutie pe care o vad ar fi mutatul impreuna, dar mi se pare mult prea devreme pentru acest pas si nu as vrea nici sa-l presez. Care ar fi cheia rezolvarii acestei probleme? Multumesc.
De aproape un an tatal meu face atacuri de panica. A mers la doctor i s-a prescris un tratament, s-a simtit mai bine insa de o saptamana nu vorbeste cu nimeni, decat cu mine, nu vrea sa mananace si refuza sa mearga la doctor. Va rog frumos spuneti-mi cum as putea sa-l conving sa accepte ca are nevoie de ajutorul unui specialist, eventual sedinte de terapie. Sunt extrem de speriata si ingrijorata. Va multumesc, o zi cat mai frumoasa.
Sunt un om care nu are probleme grave si care de cateva luni nu mai am pofta de nimic. Mentionez ca nu am avut nici o deceptie sau problema majora. Nu am chef sa fac nimic, nu am nici un tip de asteptari si dorinte, pur si simplu nu am chef de viata si trebuie sa mai spun ca nu ma recunosc in ceea ce sunt. Va rog frumos ajutati-ma… Ce se intampla cu mine?
Va scriu in legatura cu o problema mai veche. Nu ma pot concentra deloc la nimic, simt ca creierul meu a incetat sa mai functioneze, nu sunt atenta, nici receptiva, nu tin minte, plang tot timpul si nu pot sa dorm. Am multe planuri pe care as vrea sa le realizez, examene de dat…mai mereu am cosmaruri….nu mai pot trai asa simt ca mor, ma duc nicaieri, ajutati-ma va rog. Mentionez ca nu sunt romanca, scuze pt greselile de gramatica.
Fetita mea are 3 ani si jumatate si este foarte timida. Este foarte retinuta cand intalneste persoane necunoscute, uneori chiar plange daca acestea vor intre in contact cu ea. Ea merge si la gradinita unde ii place foarte mult, dar comunica doar cu anumiti copii. Trebuie sa-mi fac probleme din aceste motive? Cum ar trebui sa abordez aceasta problema? Va multumesc.
Buna seara. Ma numesc ioana si sunt cu cineva de un an. Il iubesc enorm, ba chiar pot sa zic ca sunt disperata dupa el… Si nu inteleg ce se intampla cu mine. El nu are incredere in mine, deoarece i-am gresit de la inceput. Amandoi am trecut printr-o reletie care ne-a dezamagit… Si nu mai putem avea incredere in oameni; de fiecare data cand ii greseam nu puteam sa-l las in pace… Pur si simplu ma agatam de el.acum il iubesc si pot zice ca sunt disperata dupa el…. Dar vad uneori ca-i face rau prezenta mea.ce as putea face ca sa aiba incredere in mine… Si sa-i demonstrez ca-l iubesc si ca m-am schimbat si nu mai fac greselile pe care i le faceam. As dori daca se poate un sfat….. Si o inca problema de a mea.. Este ca nu am nici eu incredere in mine.aici ma refer ca nu stiu ce sa mai cred de mine… Dar stiu ff bine ce pot face si unde nu trebuie sa ajung!am nevoie de un sfat.. Si sper ca m-ati inteles. Va multumesc!
Sunt eleva in clasa a 12 a la Col.Nat. Gh Sincai. Totul pare normal pana acum, insa de aproape 2 ani de zile ma tot afund intr o problema. Imi este foarte greu sa descriu toata situatia pentru ca de atatea ori am tot povestit-o… Am fost si la un psiholog al carui nume nu-l voi da, insa am fost profund dezamagita, acesta facandu-mi diverse propuneri deocheate si am pus punct comunicarii dintre noi. Totul a inceput acum aproximativ 2 ani cand am cunoscut un barbat de 34 de ani (35 in prezent) printr un priten comun. Mi-a placut de el, am pastrat legatura m-a impresionat prin felul in care vorbea si gandea, mi-a dat tot felul de carti interesante de citit. Se purta frumos cu mine, ajunsesem sa-l ador, sa nu mai pot sta fara el. Se facea 2 noaptea, plangeam acasa si plecam cu taxiul la el, efectiv nu mai puteam sta fara el nici cateva ore. Parintii mei nu au intels despre ce e vorba, ce poate face omul de asta de ma adusese in starea aceea, dar ma lasau sa plec pentru a scapa de : „crizele” mele. Pe atunci traia si tata, avea insa leucemie intr-o stare destul de grava, in iunie se face un an de cand a murit. Cu mama nu m-am intels aproape niciodata, mi s-a parut dominatoare, dorea sa controleze totul, sa stie totul si mie nu mi-a placut niciodata s afiu controlata.Tata era omul calm care imi facea toate capriciile si niciodata nu a ridicat tonul la mine. Inchizand aceasta mica paranteza despre familie tin sa va continui povestea cu pritenul. In 2 in care tot veneam pe la el si vorbea frumos cu mine, era tandru etc am luat hotararea de comun acord de a ne muta impreuna. De a sta cu el, pt ca statea singur. Totul bine pana aici, doar ca in cateva luni de zile cand am facut 18 ani parca totul s a schimbat. Dupa o saptamana de la ziua mea a plecat in club cu pritenii. Acolo in cercul lor era o fata, a venit abia a doua zi acasa pe la pranz. Mi-a spus ca au fost la ea acasa dupa club. Si a ineput sa mi povesteasca de ea. Am innebunit de gelozie, l-am intrebat ce are d egand sa faca. Mi-a spus ca nimic. Chinul a continuat. Pleca de acasa nu stiam ce face, ma chinuia gandul de a nu se vedea cu ea. I-am gasit si mesaje pe telefon. Mi-a dezmintit tot timpul. Mi-a spus ca nu e nimic intre ei. Ne certam, ma trmitea sa stau acasa la mine cateva zile. Apoi reveneam. In fine, intr o luna doua, totul a luat sfarsit cu el si cu fata aceea. Apoi am stat de vorba si mi-a spus ca el are o varsta si ca nu poate sta doar cu mine. Ca din 6 in 6 luni sau la un an el trebuie sa stie ca face sex si cu o alta fata. Atat doar, sex. Ca apoi sa faca sex la alt nivel cu mine, sa se „incarce”. Nu am putut sa inteleg asa ceva. Ba chiar mi-a spus ca ar trebui sa ii fiu recunoscatoare ca este sincer si-mi spune ce gandeste, ca alti barbati nu spun. Iar la el nevoia este pur fiziologica, el nu si face amante etc. La el daca se iveste ocazie actioneaza, altfel nu…ca nu sta sa le scoata in oras sau ceva de genul.Am trecut peste acets capitol..m i am spus ca e nebun..ca vrea s afaca pe interesantul cu mine…apoi a inceput sa fie din c in ce mai rece in relatia cu mine…sa nu mai accepte o strangere d emana, o imbratisare, un sarut..etc…ca in vara sa mi spuna ca de fapt s a culcat o data cu fata aceea dar ca a fost un dezastru total …a inceput s ao critice…am izbucnit,.,am plans 2 zile..apoi m iam luat lucrurile si iam spus ca eu plec definitiv ca nu mai vreau sa stau cu el ca nu pot accepta asta.Raspunsul lui: „mai bine mai devreme decat mai tarziu…ce vroiai sa stau cu tine vreo 5 ani si sa ma culc cu alta si tu sa mi dai papucii? sa pleci? crezi ca eu imi mai permit s apierd timpu si uc tine int ro relatie…destul am pierdut cu fostele…si cu ce m am ales?” Pana seara am fost inapoi la el, pentru ca am constatat cu timpul ca am o dependenta psihica fata de el.Cu mama nu ma inteleg, pur si simplu nu o suport.Nu pot locui in aceiasi cas acu ea.M am si obsinuit cu el, cu pritenii lui, cu felul sau.Chiar daca pleaca noptile de acasa, macar ramn singura…pe cand acasa..nu e acelasi lucru.Si imi convine mai ales financiar sa stau cu el , mama e pensionata medical, iar eu am doar pensia de la tata care nu este foarte mare.Nu stiu cum poate mama sa supravietuiasca.. Intorcandu ma la el, s a purtat frumos…initial a tipat a spus ca nu poate s acreada ca sunt a doau pritena care l dezamgaesc si plec…si ca m a lasta sa plec pt ca stia ca nu ma inteleg cu mama si ca va face urat si ma va da afara pt ca nu ma suporta si tot la el voi veni..apoi a inceput cu gesturi tandre…etc..m a cucerit …iar… Am reusit sa aduc si un pisoi la el in casa pe care l a inceput nu l a suportat, acum insa nu se dezlipeste de el …asta ca o paranteza.. Ceea ce ma nemultumeste si nu mi da pace este aceasta relatie a mea cu el….felul in care ma trateaza..de parca as fi o servitoare..tipa mai tot timpul…ma injura…daca ii eprosez mai coboara un pic totnul suaface si mai urat, bea,…dcaa eu nu sunt acsa si nu i ifacd e mancare incepe sa bea…sau daca are priteni care sunt in bucuresti si nu au alte ocuptii ies impreuna..pe mine nu ma ia cu el..de 2 sua 3 ori ma iesit impreuna si doar cu 2 priteni apropiati…Ma simt de parca i as fi straina..de parca ar sta cu femeia care ii face curat si mancare si cu care s emai culca din cand in cand..Norocul meu daca se poate numi asa este ca are un job mai lejer si l poate controla de acsa mai mult..nu trebuie s avie plecat…si castiga si destul de bine..cred ca asta ma mai tine langa el..In rest, in momentul in care pleaca pe usa afara..simt ca innnebunesc….imi este frica sa nu cunoasca o alta fata…sa nu se culce cu ea..sa nu agate…pritenii lui sunt de vreo 20….23…25..de ani..tineri…si singuri..il mai invita in cluburi..dar refuza..culmea..alteori ii trimite el in club sa „agate”…Pe mine ma innebuneste toata aceasta relatie pentru ca mereu dar mereu cand iese vine si incepe s ami spuna: ” si am fost la X acasa si in afara de pritena lui mai erau alte 3 pritene de ale ei..si una mi a zis asa..si pe dincolo..si toate sunt blonde..si fac poze pt reviste so nu stiu ce si nu stiu cum”…m innebuneste…sau ca a iesit pe starad si ca una nu mai stiu ce i a zis si el a intrebat o de idu l de mess si i a dat id ul unui priten de al lui…si toate scneariile pe care le face..in momentul in care si a schimbat masina…am facut o alta criza de nervi..ca daca acum va agata tipe cu noua masina….Fiind bineinteles alimentata si de el care la toti pritenii lui la teleon le spunea” sa vezi acuma ..imi umplu masina de fete si merg la mare” sau ” prin statiile de tramvai e imposibil sa nu se urce vreo tarancuta”.Aceste lucruri mi se par penibile si de cea mai joasa speta si nu intelg cum el se complace in ele.Daca ii fac scene ajungem sa ne certam atat de tare incat ma trimite acasa…Acasa este pedeapsa suprema pt mine pt ca stie ca nu pot rezista cu mama in casa „. Nu mai pot …nu stiu ce s afac…ma tot chinui sa rezist pana in bac..si facultate..apoi nu stiu..efectiv nu stiu..Ma gandesc ca daca ma intorc acasa imi vor lipsi multe…si el….Dar el? El n uetse deloc nbarbatul pe care l am visat…nu ma lasa s al ating macar….incepe sa tipe ..imi spune s ama dau mai incolo..ca c e prostia asa cu iubirea…ca el nu mai are varsta mea…ca cu ce il ajuta iubirea in viata…si la un moment dat i am zis: dc mai stam impreuna? ne despartim…Si mi a raspuns ca nu e chiar asa…ca eu mereu vad altfel lucrurile..ca sunt nebuna…etc.Norocul meu daca se poate numi asa este ca pritenii lu isunt toti de sex masculin si n uare nici o femie in lista de mess sau in telfon..daca ar avea..cred ca as innebuni..Mereu sunt atenta la telfon cu cine vorbeste….sa nu fie voce de femeie…etc..cand a fost voce de femeie am crezut ca e clar ma inseala ca in final sa aflu ca era doar o clienta de la firma.Daca nu ii stiu fiecare pas nu pot sta..nu pot dormi noaptea pana cand nu vine acasa…am pierdut zeci si sute de nopti asa..asteptandu l sa vina acasa de prin cluburi sua pe unde era..si verificandu i telefonul, messul sa vad daca sunt barbati cei cu care vorbeste. Nu inteleg de ce vrea sa ma faca geloasa, cu ce il ajuta asta, pentru ca daca eu incerc sa l fac gelos…face extraordinar de urat si mi spune ca am gresit enorm fata de el si ca ne despartim etc…Plus ca mi am dat seama ca este o persoana care vorbeste foarte mult si aiurea.Nu face nimic din ceea ce spune sau isi proupne. Nu poate respecta un program si situatii , intamplari pe care le cunosteam amandoi dint ro sursa, in momntul in care le povesteste pritenilor lui mai adauga ceva de la el….tot timpul…si ma gandesc oare toate scenariile pe care mi le face cu diverse femei ba ca era una nu stiu unde si a zis nu stiu ce ba asa si pe dincolo..nu ucmva sunt inventate? dar ce castiga daca ma face geloasa? nu vede ca ma indeparteaza de el? se hraneste cu energia mea? ce are de gand sa faca? As putea oare sa l schimb? sau sa l fac sa fie innebunit dupa mine? Sau macar sa accepte niste gesturi tandre intre noi, firesti?De ce este sau vrea sa para atat de rece? Nopatea insa cand doarme mai profund…..isi pune ba un picior peste mine…ba ma atinge cu mana…inconstient…cand se trezeste incepe sa tipe: da te mai mai incolo…dc vi peste mine..nu pot dormi din cauza ta… Pritenii lui, unii dintre ei care ne sunt mai apropiat ma suna pe mine…ma mai intreaba ce fac..am ajuns s ai sun si eu sa le cer sfaturi si mi au spus ca asa a facut mereu …asa s a purtat tot timpul cu toate pritenele ca ei nu l inteleg si nici nu se mai chinuie ca tot timpul face pe interesantul fata de toti…Acum unul dintre acesti prieteni si a cerut iubita de sotie….Motiv de barfa pt pritenul meu care a inceput sa i spuna ca este la finalul vietii ca nu vede ca este manipulat de ea? ca ea nu l iiubeste? ca vrea s al distruga? Celorlalti priteni le a spus acelasi lucru ca a innebunit daca se casatoreste cu fata aceea…ca ce bine ii pare sa vada cum este distrus…Sunt lucururi pe care nu le inteleg.. Nu pot nici sa ma concentrez la invatat, acum in prag ed examene preocuparea mea principala este el…DC? Ce pot face sa schimb asta? Imi fac mii de scnearii care de care mai ingenioase cu ce ar putea face…femei pe care le ar putea cunoaste…etc…Sunt contienta ca lucrurile acestea nu sunt normele si imi este frica sa nu dau in patologic daca nu cumva deja am facut o. Va rog din suflet ajutati ma. Astept un raspuns din partea dvs cat mai repede si scuzati mi eventualele greseli de ortografie, am scris in graba de frica sa nu ajunga el acasa…si de recitit nu pot reciti… Va multumesc anticipat, Gabriela T.
Am un copilas foarte scump in varsta de 1 an si 4 luni. Problema mea este legata de el. Nu stiu ce sa mai fac poate nu procedez bine in legatura cu el. Este foarte nervos, trebuie sa il las sa faca ce vrea daca nu vreau scandal si crize de isterie, da ati citit bine, daca mergem la magazin si nu ii convine ceva se tranteste pe jos si incepe sa urle si imi este rusine ca se uita lumea la noi pentru ca e foarte mic sa faca asa ceva. Peste tot unde mergem aceeasi poveste. Daca suntem acasa incerc sa ii explic ca nu e frumos ce face si daca se tranteste il las in pace si nu il mai bag in seama dar e tot mai rau pe zi ce trece. Spuneti-mi va rog unde gresesc si ce anume ar trebui sa fac in acest caz. Cum ar trebui sa ma comport cu el? Este singurul copil. Va multumesc.
Sunt intr-o relatie de 1 an si jumatate. Iubitul meu este fumator de 16 ani. Nu am fost de acord cu acest lucru inca de la inceput, i-am spus ca nu imi place ca fumeaza, ca nu este bine ceea ce face. Am acceptat insa situatia, desi imi doream enorm sa se lase. Din cauza faptului ca incepuse sa tuseasca foarte tare si din cauza banilor, la inceputul anului s-a lasat pana zilele astea cand a luat-o de la capat. S-a reapucat. Mi-a spus ca din cauza stresului, ca nu mai suporta stresul zilnic, ca il doare capul in ceafa si ca tremura; de aceea s-a reapucat de tigari. El este instructor auto si munceste multe ore pe zi, este exasperat de trafic, de telefoanele care ii suna la cateva minute, de toti elevii care ii distrug nervii, probleme cu banii…in fine…cam tot ce inseamna alergatura zilnica si griji. Faptul ca s-a reapucat de fumat pe mine m-a bulversat neasteptat de mult. Plang la fiecare tigara pe care o baga in gura si ma doare extrem de tare. Il iubesc foarte mult si nu vreau sa il vad distrugandu-se (fumeaza foarte mult si acest lucru se vede prin faptul ca a imbatranit prematur, dintii ii sunt galbeni, respiratia urat mirositoare si inca multe altele)… el stie foarte bine, si-a dat seama mai ales in perioada de 4 luni in care nu a fumat. Atunci s-a lasat presat de circumnstante, nu de mine. Si mi-a spus ca nu se va lasa pentru nimeni, nici pentru ca eu i-o cer, ci doar atunci cand va decide el. Nu reusesc sa nu ma gandesc ca el poate in momentul asta fumeaza de rupe, devin anxioasa, ma tulbura, nu mai am liniste. Nu este bolnav, nu stiu de ce sunt asa de trista si de disperata ca s-a reapucat. Sunt atatia oameni pe lume care fumeaza, dar eu nu vreau ca el sa fie unul dintre acele persoane. Va rog sa imi dati un sfat. Nu pot sa stau numai cu gura pe el si sa ii fac reprosuri pt ca simt ca se indeparteaza de mine. Nici sa ii arat toate riscurile la care se supune nu are rost deoarece stie foarte bine, el insusi s-a documentat. Este un barbat matur, insa intotdeauna a fost o fire nervoasa (desi in timpul in care nu a fumat s-a vazut diferenta, nu a mai fost asa nervos). Nu pot si nu vreau sa simta ca il controlez. Ma simt neputincioasa si stiu ca nu pot face nimic pt el. I-am spus sa nu mai fumeze macar in prezenta mea sau cand vb cu el la tel pt ca il simt imediat ca fumeaza. Si in cele 4 luni cat nu a fumat am stat mereu cu frica sa nu se apuce iar, mi-era frik sa il supar ca nu cumva sa recurga la tigari. Eu ma consum atat de mult iar el sta relaxat si savureaza tigarile fara sa ii pese de ce simt eu. Mi-a spus ca in afara de faptul ca simte k tigarile il calmeaza, ii si place sa fumeze. Este costient ca pe termen lung nu sunt bune si imi spune ca se va lasa. ma duce cu zaharelul. ce pot face eu sa nu ma mai gandesc atat de obsesiv la acest lucru? Sa fiu mai indiferenta si sa il las sa decida el pt el ca este destul de matur…cum sa ma comport cu el?
Buna, am si eu o problema! Si nu stiu cum sa procedez; am sa incerc sa fiu cat mai scurta ca altfel ar trebui sa scriu un roman si tot nu as termina :). Pe scurt: sunt cu cineva de 2 ani de zile, el a mai fost casatorit si are o fetita de 3 anisori. De 2 ani in fiecare duminica luam fetita la noi; pana acum au fost toate bune si frumoase in afara faptul ca de fiecare data cand plans de nepotolit si zicea mereu ca vrea la mami acasa. Am presupus ca ii place la noi pentru ca noi ii facem toate poftele; dar (si de aici incepe problema mea) duminica asta a inceput sa faca crize ( fetita): noi eram in camera ne jucam si din senin a plecat pe hol si a inceput sa planga ( am zis ca e obosita, si tre sa faca nani); dupa ce a dormit de ameaza am plecat la verisoara ei (care are 2 anisori si cu care se joaca in fiecare duminica). Cum era de asteptat sunt copii si se mai cearta pe jucarii, dar i-a prins fata cu amandoua palmele si o strangea si-i zicea printre dinti : „tu nu intelegi?”. Nu dupa mult timp noi 2 am lipsit pentru jumatate de ora, ramanand cu bunica si verisoara ei (nu ar fi prima oara cand ar fi ramas singura cu ele). Cand ne-am intors am aflat ca nu la mult timp dupa plecarea noastra a inceput sa faca o criza de nervi : unde e tati? Eu vreau la tati! Si tremura toata si nu se mai oprea din plans. Este normal comportamentul asta la un copil de 3 ani? Sau trebuie sa-mi fac probleme si sa mergem la un doctor?? Multumesc
Am fost impreuna un an, insa ne-am despartit din cauza parintilor mei care nu erau de acord cu relatia noastra.El acum este implicat intr-o alta relatie, insa isi doreste sa ramanem prieteni… Dar fiecare discutie a noastra duce la relatia ce a trecut si terminam prin a plange amandoi. Imi spune ca nu ma va putea uita niciodata iar povara pe care o duce zi de zi este prea grea. Considera ca el nu ar avea sa-mi ofere tot ce si-ar dori parintii mei pentru mine, fiind sigur ca merit ceva mai bun. As vrea sa stiu ce simte cu adevarat pt mine? Eu il iubesc enorm, avem deja doua luni de cand ne-am despartit iar pe zi ce trece imi este mai greu. O problema ar mai fi ca el este din Bucuresti iar eu din Galati si din acest motiv ne vedeam mai rar. In dorinta de a-l uita am incpeut de curand si eu o noua relatie, insa am realizat ca actualul iubit nu va reusi sa ma faca sa-l uit pe Cristi. Cristi a aflat deja ca am inceput o noua relatie si ma intreaba mereu cum ma inteleg cu acest baiat. Se intereseaza daca il iubesc… Nu stiu ce sa mai cred. Ma iubeste sau nu? Am nevoie de ajutorul dumneavoastra… Multumesc frumos.
Buna. Am si eu o mare dilema in viata mea. Am un prieten in varsta de 25 de ani, eu am 21. El sta la tara, eu la oras. Nu are o stare materiala foarte buna, cum nici eu nu ma pot lauda cum ca as avea avere. Asta nu conteaza pentru mine, conteaza ca el sa fie om si sa ma respecte. Ceea ce e foarte grav e ca parintii mei nu il accepta pentru simplul fapt ca nu are bani, avand si un credit la banca pentru masina. E adevarat ca a gresit de cateva ori fata de mine, in sensul ca a strigat o data la mine de fata cu parintii mei, si cateodata e foarte gelos, dar si-a dat seama de chestia asta si si-a cerut iertare. Am decis sa il iert si de aici a inceput scandalul cu parintii mei. Il suna incontinuu sa ii spuna sa ma lase in pace pentru ca el nu e de mine, ca e un coate goale, ca el nu ma iubeste si ca isi bate joc de fiica lor si multe alte injurii aduse asupra lui, ajungandu-se chiar si la amenintari din partea alor mei. In ciuda acestui fapt, el a hotarat sa lupte pentru relatia noastra sa faca sa fie bine. Ai mei nu il accepta deloc, el chiar a vrut sa vina sa vorbeasca cu ai mei si sa le explice ca de fapt el vrea sa fie cu mine si ca ma iubeste, ca nu vrea sa isi bata joc de mine si ca ii pare rau ca s-a ajuns la asa ceva. Nici in ruptul capului ai mei nu accepta, spunand ca ma reneaga ca si fiica lor daca mai umblu cu el, ca nu ma mai iubesc si chiar daca o sa fac un copil cu el nu o sa il iubeasca si cu mine nu o sa mai vorbeasca in veci. Ma doare foarte tare vorbele lor, spunand faptul ca eu ii imbolnavesc si ca ii usc pe picioare fara sa se gandeasca ca de fapt si pe mine ma doare enorm. Nu vreau sa ii ranesc, nu vreau sa plec de acasa si sa ma indepartez de ei, pentru ca is parintii mei, ii iubesc si ii apreciez pt tot ceea ce au facut ca sa ma creasca. Dar in acelasi timp sunt constienta de faptul ca nu permit nimanui sa ia decizii in locul meu. Am si eu o personalitate si consider ca daca e sa gresesc, gresesc pentru ca eu am luat decizia, nu altcineva. El ar vrea sa ne casatorim, eu inca nu sunt pregatita si el stie asta si imi respecta decizia. Stiu doar ca ne iubim si el e singuurul care imi da linistea de care am eu nevoie in situatia asta.
Ce sa fac? Cum as putea sa ii fac pe ai mei sa inteleaga ca eu am crescut si ca e timpul sa ma lase sa decid eu ce sa fac? Multumesc anticipat.
