Maestri

Genii ale binelui, genii ale răului și boli psihice comune

Mari politicieni sau artiști, faruri ale științei sau religiei, genii ale binelui sau răului, mulți…

„Ma astept ca prin lectura cititorilor povestirile mele sa se imbogateasca cu noi sensuri”

Vechi colaborator si prieten al revistei Psychologies, scriitorul Marius Chivu ne povesteste despre noua sa carte „Sfirsit de sezon”, ce reuneste, asa cum spune chiar scriitorul, “11 povestiri despre singuratate, boala si moarte”.

Interpretarea la saxofon la cel mai inalt nivel estetic – John Coltrane

Calitatea articolelor Psychologies este data si de colaborarea cu cei mai buni psihologi, psihanalisti si psihoterapeuti, incat atunci cand vorbim de propunerile muzicale ce vin ca insert lunar, nu putem promova, din nou, decat excelenta – in luna octombrie John Coltrane.

Special Festivalul Enescu: Alexandra Dariescu – Eu traiesc pe scena

Alexandra Dariescu este o tanara pianista romanca ce locuieste la Londra si canta in toata lumea. O vom asculta si la Festivalul Enescu.

Stefan cel Mare vs. Rahova, dupa aproape 2 ani

Daca ma intreaba cineva cu ce ma ocup, e simplu: sunt arhitect. Am terminat „Ion Mincu” in 2004, am facut un master, un doctorat, am construit cateva case, blocuri, bloculete, cotete. Spun asta, pentru ca realmente imi e greu sa aduc in discutie faptul ca scriu poezii.

Strigatul unui inger

Zilnic suntem asaltati, prin mijloacele de comunicare in masa, de tot felul de cazuri in care sunt implicati copii, adolescenti, tineri: sinucideri, consum de droguri si alcool, infractiuni, boli grave pentru care este nevoie de operatii salvatoare, dar extrem de costisitoare. Privim, ascultam, citim, ne minunam, eventual ne facem de citeva ori un semn al crucii grabit si mergem mai departe, vazindu-ne de drumul propriei vieti.

Ioana Bradea, confesiune: Ce sa si faci in Bistrita?

Ce sa si faci in Bistrita daca nu sa colinzi orasul de la dreapta la stinga pina-ti innebunesti picioarele – sa cauti in arhive povesti cu pesti din 1562 sau 1972, sa citesti, sa faci copii luminosi, sa descoperi zona industriala dincolo de calea ferata, sa te uiti la fabricile alea parasite – sa le strabati – sa le fotografiezi – sa le rasucesti – sa le plantezi…

Jacques Lacan – Revolutie in psihanaliza

Lacan nu se autoproclama „lacanian“. Dimpotriva, se declara fidel in­terpret al lui Freud. De fapt, el extinde psihanaliza la tratamentul psihozelor – paranoia si schizofrenia – si aprofundeaza studiul relatiei dintre mama si copilul mic intr-o directie pe care Freud nu o urmase. Om de mare cultura, Lacan introduce psihanaliza in relatie cu lingvistica, matematica si filozofia. Este, mai ales, autorul unei opere orale, scrisul l-a inhibat mai mereu.

Corina Sabau, confesiune: 49 de metri patrati sau cea mai fantasmatica vacanta

E posibil ca acesta carte sa fi inceput sa se infiripe in momentul in care am ajuns la Bucuresti, la facultate, cu mai bine de zece ani inainte de a sti ca o s-o scriu. Mi-am dat seama, atunci, cat imi lipsesc dealurile din orasul meu natal, cu intinderi nesfarsite de iarba, unde vara infloreau garofite, margarete, clopotei, gura-leului, regina-noptii si atatea alte flori ale caror nume le stiam candva.

Dan Sociu, confesiune: Neputinta iesirii din estetic

Dupa 15 ani de alcoolism, am ajuns, la 29 de ani, in spital cu diagnosticul pancreatita necrotico-hemoragica. M-am trezit intr-o dimineata cu o durere continua, oribila, in zona abdominala; am vomat jumatate de ora tot ce avem in stomac, apoi inca jumatate de ora am vomat aer. Prietena mea a crezut ca sunt doar mahmur si s-a dus la job, sa pregateasca o lansare a unei carti de Marc Levy.

Dan Lungu, confesiune: Comment oublier une femme

Cu acest roman mi s-a intamplat un lucru de-a dreptul bizar: pana la jumatatea cartii am avut senzatia clara ca scriu eu, insa de la jumatate incolo sentimentul a fost ca textul se scrie singur. Au fost cateva scene pe care le cloceam de mult si pe care as fi vrut sa le introduc la un moment sau altul, insa romanul le-a respins ca pe niste corpuri straine.

Stoian G. Bogdan, confesiune: Am pus in scena viata, moartea…

Am creionat in „Chipurile”, cu un limbaj verde ca pielea unei vipere – de care simteam ca poezia are nevoie pentru a fi mai usor asimilata – , o lume pe care am cunoscut-o, am iubit-o si-apoi am ajuns s-o detest. O lume fara urma de dumnezeu, unde totul se invarte in jurul banului, unde dragostea si sexul sunt doar moneda de schimb, unde poezia e doar unealta de manipulare si unde omul se simte si e mai presus de orice lege.

Adela Greceanu, confesiune: De la vorbe la tacere

De la voci am pornit. Cind am inceput sa scriu „Mireasa cu sosete rosii”, habar n-aveam ca am inceput sa scriu un roman. Imi placea la culme sa le fac (sa le las?) sa vorbeasca pe cele cinci femei, care au devenit personajele primei parti. Sa le dau drumul acestor voci. Sa le urmaresc cu ochii larg inchisi.

Florin Lazarescu, povestasul ”Lampii cu caciula”

N-am prea avut noroc cu cartile de povestiri. Am debutat cu una in 2000, „Cuiburi de visc”, la o editura de buzunar (Outopos), intr-un tiraj mic, cu o coperta oribila (motiv pentru care mi-a si fost rusine s-o si dau altcuiva decit prietenilor). Am mai publicat in 2003 un volum in format electronic, „Sase moduri de a-ti aminti un cal”, la Liternet. Poate si de aici senzatia ca n-am publicat niciodata o carte adevarata de povestiri.

Teodor Duna, confesiune: Dupa nasterea cartii

A existat o carte. Numele ei fie de-a viul. O carte care m-a izolat luni intregi in casa, pe care am asteptat-o, pe care am urat-o si de care am fost indragostit in acelasi timp, o carte capricioasa, care nu se lasa incheiata, o carte care atunci cand pleca imi dadea senzatia ca nu se va mai intoarce.

Dragos Ghitulete, confesiune: De ce scriu oamenii?

Poate ca intii ar trebui sa raspund la alte intrebari, pentru ca un raspuns ar genera la rindul lui o alta intrebare. La Muzeul Taranului Roman unde a avut loc lansarea romanului „Gluma ruseasca” am fost intrebat daca eu cred, sau daca mai cred, ca literatura poate schimba oamenii. Aveam un bec care imi batea fix in ochi si am raspuns grabit ca da. Apoi am stat sa ma gandesc. In masura in care oamenii vor sa se schimbe, da, literatura poate ajuta. O crusta de indiferenta poate fi sparta doar din interior.

Marin Malaicu-Hondrari, confesiune: Unde scriu scriitorii?

Pentru un scriitor, cartea pe care tocmai a scris-o e si cea mai buna. Desigur, cu trecerea timpului (cu scrierea altor carti) isi va putea da seama ca s-a inselat, sau ca (vai!) a avut dreptate. Judecand astfel, pot spune ca „Apropierea” e cea mai buna carte a mea. Un barbat indragostit cutreiera Europa pe urmele unei femei casatorite, Stapanita si trei prieteni obsedati de poezie, doua femei din Argentina si iubirea lor aproape imposibila – iata tot ce stiam cand am inceput sa scriu „Apropierea”.

Ioana Nicolaie, confesiune: Despre Cerul…

Am scris „Cerul din burta” asa cum intr-o dimineata deschizi sifonierul si imbraci rochia cea mai frumoasa. Nu te intrebi daca afara e vremea potrivita, nu-ti pasa daca vei fi discordanta la birou sau in tramvai. Cu flori mari, de vara, vaporoasa sau nu, dreapta sau gen sarafan, e mica ta nebunie care, macar pentru o zi, da pe dinafara. Am scris Cerul… de doua ori pentru o singura carte. Intii din fragmente – plate, fara trucaje literare – ale zilelor in care eram insarcinata. Apoi turnind toate acestea in rescriere fara gen – parte proza, parte poezie – , mizind mai ales pe autenticitate.

Confesiune Radu Pavel Gheo: Sa-ti para rau ca se termina…

Cred ca orice scriitor isi viseaza sa scrie o carte mare – nu neaparat in dimensiuni, ci „mare” in sensul de „cuprinzatoare”. Dupa cum vad eu lucrurile, nu trebuie nici sa fie una care sa contureze un sistem filosofic propriu al autorului, nici sa fie neaparat o fresca a unei epoci. Poate sa fie si asa, si asa. Altceva e important.

Voi scandal cu orice pret, sau criza de 30 de ani – Maria Manolescu, confesiune

Conflictul e sufletul teatrului, literaturii si evolutiei. Fara conflict nimeni n-ar evolua (desi aici ii am in vedere mai ales pe cei capabili de conflict interior). Fara conflict ne-am plictisi de moarte la teatru. Fara vesnicul conflict cu lumea nu s-ar mai naste scriitori si tot asa. Cu toate astea, in viata reala fug cat pot eu de mult de conflict. Sunt capabila de cele mai mari lasitati si compromisuri, ca nu cumva sa supar pe cineva. Si cu toate astea, reusesc destul de des sa supar oamenii.

Catalin Mihuleac: Confesiune pentru Psychologies & friends

E un curent acum, dupa 20 de ani de la pirueta de regim, ca occidentalii sa se preocupe de comunism; un regim suficient de sic, in viziunea lor. Un englez de vreo 55 de ani, usor inclinat spre obezitate, m-a privit intr-o zi pe toata suprafata oculara si m-a strapuns cu o intrebare: care e cel mai socant fapt, din punctul meu de vedere, adus de caderea socialismului si de instalarea capitalismului? M-a bagat in cea mai londoneza ceata, facandu-mi mintea sa se invarta ca o manivela de flasneta.

Coco Bonheur Chanel. O femeie face cariera

A avut sase frati, si mama le-a murit pe cand fetita Gabrielle Bonheur („fericire“) avea 12 ani. Nu e greu de intuit ce influenta a avut aceasta prima copilarie foarte dura asupra fetei. Tatal pleaca sa munceasca pentru a-si puteaintretine copiii, ea creste la un orfelinat tinut de calugarite, unde invata ocupatii caracteristice femeii acelor vremuri,intre care si croitoria. La 18 ani, pleaca la Paris ca sa devina cantareata de cabaret, dar norocul nu-i suradein aceasta directie. Fara sa fie o frumusete, ba mai curand mi­niona, cu trasaturi dure si forme greu de gasit, Coco areinsa o personalitate puternica, de supravietuitoare, care o face interesanta barbatilor.

Jacques Lacan: Revolutie in psihanaliza

Lacan nu se autoproclama „lacanian“. Dimpotriva, se declara fidel in­terpret al lui Freud. De fapt, el extinde psihanaliza la tratamentul psihozelor – paranoia si schizofrenia – si aprofundeaza studiul relatiei dintre mama si copilul mic intr-o directie pe care Freud nu o urmase. Om de mare cultura, Lacan introduce psihanaliza in relatie cu lingvistica, matematica si filozofia. Este, mai ales, autorul unei opere orale, scrisul l-a inhibat mai mereu.

Principesa Ileana: Noblete si smerenie

Catastrofele istorice ale secolului trecut au facut din multe destine nobile Vai ale Plangerii. Dincolo de nenorocire, exista insa o demnitate morala pe care unele vlastare cu sange albastru nu si-au pierdut-o niciodata. Unul dintre ele este printesa Ileana de Romania, o bruneta cu privire patrunzatoare si frunte inalta, care, dupa ce s-a scaldat in bogatie, a fost obligata sa se reinventeze pe pamant strain.

Milena Jesensk¡: O iubire a lui Kafka

Cine este misterioasa femeie blonda, cu ochi albastri, pe care Kafka a luat-o drept confidenta? Intr-o epoca a eliberarii moravurilor, a refuzului romantismului, Kafka se indragosteste de o cehoaica frumoasa si pasionala, Milena Jesensk¡. Femeia aceasta a ramas in istorie drept o enigmatica. Ce fel de personalitate putea avea iubita scriitorului? Romanul Ravensbr¼ck, aparut la Editura Humanitas Fiction, restaureaza un personaj complex.

Lou Andreas-Salomé – O femeie printre genii

Cu ochii mari si clari, avizi si gravi, cu un par blond si greu, prins intr-un coc, cu o privire de madona inteligenta, Louise von Salomé s-ar fi putut multumi sa straluceasca in saloanele pe care i se permitea sa le frecventeze datorita nasterii sale in aristocratia rusa. Dar cand femeia este inzestrata cu inteligenta, ea cucereste totul.

Marie Bonaparte, printesa psihanalizei

Psihanaliza este o „ocupatie“ aristocratica, atat prin evolutia sufleteasca pe care o antreneaza in fiecare individ, prin schimbarile „revolutionare“ in felul cum vedem viata si cum functionam, cat si prin calitatea umana si intelectuala a celor care au practicat-ode-a lungul vremii.

Iulia Kristeva: Filozofie despre femei

In 2005, prestigioasa revista „Foreign Policy” a publicat rezultatul unui studiu asupra celor mai interesanti, cunoscuti si populari intelectuali ai prezentului. Iulia Kristeva era printre primii 50. Criteriile dupa care cititorii revistei au votat au fost in principal prezenta in dezbate­rile publice si influ­en­ta pe care ideile lor o are in mersul general al lucrurilor. Pe locul 48, inaintea unor „monstri sacri“ ai filosofiei sau cerce­ta­­rilor psihologiei actuale…

Simone Weil: o mistica de secol XX

In perioada 1934-1935, a lucrat cot la cot cu muncitorii de la Renault. Era fragila fizic si aceasta experienta i-a adancit si mai mult slabiciunea. Se va deziluziona repede de „farmecul“ ideologiei comuniste. Implicarea ei sociala a fost pana la capat. In 1936, e voluntar in Razboiul din Spania. De ce? O fuga interioara catre altceva, catre autodepasire, sau poate o retragere din fata unei traume vechi o fac sa scrie, la un moment dat: „cand esti implicat in ceva sau suferi profund, nu te mai poti gandi la tine insuti“.

Hortensia Papadat-Bengescu, o feminista avant la lettre

E in manuale, fiii si fiicele noastre o studiaza cu respect si distanta… scolara. Dar Hortensia Papadat-Bengescu poate da lectii si astazi. Prin intuitia psihologica si prin rabdarea de a-si trai destinul cu mult inainte epocii…