Confesiuni

Poezia fusese pentru mine consolare, barca de salvare, evadare, refugiu, justificare. Asa, in felul lor, modeste. Acum insa ma aflu in plin ocean, barca de salvare scufundata, evadarea si refugiul metamorfozate in subsoluri lugubre de penitenta, justificarea transformata in non-justificare. Cu greu ma puteam abtine sa nu plang.

Salutare! Incep aceasta poveste putin cam derutata caci ma simt singura in a-mi pune ideile in ordine, desi o am pe mama mea care imi da mai mereu sfaturi in ceea ce o intreb. Imi place sa cer parerea ei dar uneori ma simt putin cam incomada sa o intreb mereu acelasi lucruri si sa ma exteriorizez mereu, uneori prefer sa tin in mine… Desi sunt constienta ca nu fac bine…

Povestea mea nu este diferita de a altora, dar faptul ca  ma pot confesa ma face deja sa ma simt mai bine. Avem o groaza de datorii, nici nu pot sa ma gindesc la ele, asa de multe sunt

Buna ziua. Numele meu este Raluca, am 28 ani, sunt din Iasi. In urma cu doi ani an inceput o frumoasa poveste de dragoste cu un baiat, Narcis. Desi el este cu doi ani mai mic ca mine acest lucru nu a contatat pentru noi. Am locuit impreuna la el acasa pana acum, a fost o relatie normala si cu certuri si cu momente frumoase.

Sunt implicata intr-o relatie de doi ani cu un barbat mai tanar decat mine cu 6 ani. Nu asta e marea problema. Este divortat, are copiii, dar traieste sub acelasi acoperis cu fosta sotie, si binenteles fosta soacra.

Am o fetita de 4 ani care m-a intrebat de ce nu are bunica din partea mea. I-am povestit ca are, doar ca este undeva, acolo, sus si are grija de noi sa fim fericite. Reactia ei a fost : „Pai si atunci tu de ce nu esti fericita?”. N-am stiut cum sa reactionez, am ezitat putin si am intrebat-o de unde stie ea ca eu nu sunt fericita. Iar ea mea raspuns: „Pentru ca esti tot timpul obosita.”.

Eu si sotul avem ambii 45 de ani sintem impreuna de 25 de ani cu o viata de familie si sexuala fericita. Acum 4 luni sotul mi-a marturisit ca ma iubeste si pe mine, dar este indragostit si de o alta femeie de 23 de ani cu care lucreaza impreuna.

Oricat de mult ai incerca sa scapi de destin, nu reusesti. Spune-i providenta, spune-i coincidenta, spune-i intamplare, pecetea ti-e pusa pe frunte din nastere si nu mai iese cu nimic din metodele inovatoare ale tehnologiei… Nici macar cu o constiinta sau un subconstient bine definit.

Ma trag dint-o familie formata din 5 persoane: eu sora mea Elena, fratele meu Cristi, mama si tata.De mic copil tatal meu era un om caruia ii placea foarte mult acoolul, iar mama mea este o femeie care e doar pentru casa si copiii.

Eu cant la chitara de 2 ani si vocal intr-o trupa de jumatate de an. L-am cunoscut pe J. intr-o excursie, el e cu 2 ani mai mic ca mine. Asta s-a intamplat acum 10 luni. Pe atunci nu prea stia mare lucru sa cante la chitara, i-am aratat cate ceva, totul a decurs normal.

Incep asa am numai ghinioane pe data de 22 stau pe o adresa cu nr 22 bl 22. Am avut copilul la o gradinita cu nr 22 e la scoala nr 22, am stat in chirie pe o adresa cu nr 22, iar tatal meu a murit pe 22 aprilie 2007.

M-am hotarat sa-mi scriu povestea vietii pentru a mai descarca o parte din vina si regretele enorme ce ma apasa acum, la varsta de 32 de ani. Chiar daca unele femei, la aceasta varsta, abia isi incep viata, isi intemeiaza o familie sau se indragostesc cu adevarat, eu sunt deja batrana, mai batrana decat isi poate imagina oricine imi priveste doar exteriorul…

Cu trecerea anilor, am observat ca frumusetea, ca si fericirea este frecventa, dar depinde numai de noi sa ne aflam in imbratisarea ei. Frumusetea se poarta. ….frumustea naturala, frumusetea prefabricata, orice tip de frumusete. Societatea in care traim indeamna catre o modelare continua a frumusetii.

M-am indragostetit de un barbat cu 15 ani mai mare ca mine. Eram o liceanca frumoasa, iar el un profesor non-conformist. Ne-am intalnit inainte de ziua lui de nastere si am vorbit ore-n sir despre viata. Aveam aceleasi idei, ne placeau aceleasi carti, intalnisem amandoi un suflet pereche, la fel, dar diferit.

Pentru mine prietenia e ceva atat de important si de sacru incat nu discut cu oricine despre acest subiect. Prietenia e o legatura speciala intre doi oameni, bazata pe incredere si respect… Insa consider ca nu exista asa ceva, consider ca nu exista o prietenie sincera.

Asa pe zi ce trecea prietenia noastra se construia si se consolida in timp ce din partea apropiatilor nostrii, familii si chiar prieteni, incepusem sa avem reprosuri si probleme. Asa au trecut 4 ani. In toamna lui 1998 ne-am luat inima in dinti si ne-am mutat impreuna, cu chirie, departe de ceilalti, si chiar impotriva vointei acestora.

Pentru mine prietenie insemna: incredere+sprijin+comunicare. De asta am avut nevoie in noiembrie 2004 cand in urma unei analize PAP am fost diagnosticata C3. Din fericire, a fost o eroare.

Am ramas gravida si am avut o sarcina usoara dar nasterea a fost una din cele mai dificile deoarece si dorctorii au recunoscut asta. Baiatul pe care l-am nascut a fost din pantece un luptator si a dat alarma ca nu ceva in regula inca de la inceput cand corpul meu nu era pregatit de nastere.

Luna martie este o luna foarte frumoasa in care primim cadouri si oferim. Luna aceasta nu am primit nici un cadou de la sotul meu. Si nici eu nu i-am facut lui, deoarece am strans bani pentru baietelul nostru care este bolnavior si o sa il operam acum in martie, pe 30.