Dezvoltare personală
Dezvoltarea personală – aspect important în viața fiecărui om. Cum să evoluăm în permanență, cum să ne autodepășim limitele și să obținem rezultate maxime în tot ceea ce ne propunem. Echipa Psychologies a adunat o sumă de informații utile în domeniul dezvoltării personale pentru a veni în ajutorul cititorilor.

Ai intarziat la serviciu, simti ca trece timpul pe langa tine fara sa reusesti sa faci mai nimic din ce ti-ai propus intreaga zi, iar persoanele dragi iti reproseaza ca le-ai lasat sa te astepte minute intregi ca sa fii gata. Cu totii avem astfel de zile in care organizarea nu este tocmai punctul nostru forte, insa este cu adevarat o problema cand iti dai seama ca rostesti mai des decat ar trebui „Imi pare rau ca am intarziat” si chiar ai un repertoriu vast de scuze si motive care sa iti justifice intarzierea. Iata cateva idei de time management.

Agresivitatea pasiva este dificil de detectat pentru ca nu ii cunoastem foarte bine caracteristicile, iar semnificatiile si efectele sale au un impact serios pentru starea noastra de bine si sanatatea relatiilor cu cei din jur. Afla mai multe despre acest comportament pe care il intalnim frecvent si, uneori, fara sa stim, il folosim si noi.

Modul in care se intampla lucrurile astazi in viata noastra profesionala ne da o predispozitie catre o stare de agitatie interioara. Daca te surprinzi batand din picior nerabdatoare, sau daca atunci cand esti in vacanta simti ca nu reusesti sa te bucuri in totalitate de timpul liber, e posibil ca anxietatea sa-si fi facut loc in viata ta. Trebuie sa te eliberezi de ea, iata cum!

Fericirea este o senzatie complexa, care nu poate fi formulata in nicio definitie concreta. Este pur si simplu un ideal pe care cel mai adesea il asemanam cu bucuria, libertatea, linistea sufleteasca si iubirea. Din pacate, sunt momente in care cautam fericirea cu orice pret si scapam din vedere cateva detalii simple, dar importante, care ne pot ajuta sa ne imbunatatim considerabil modul de viata.

Ritmul alert, stresul, presiunea exterioara si interioara, tendinta de a ne proiecta in viitor ori de a fi ancorati in trecut ne fac sa pierdem elemente importante din viata noastra, ne fac sa nu mai traim cu adevarat, sa uitam ce inseamna starea de bine. Solutia? Mindfulness! O tehnica eficienta despre care ne povesteste Andreea Raicu, si dezvoltata pe larg in cadrul seminarului de Mindfulness de la DallesGo.

Cu totii ne-am lovit candva, in tumultuosul drum al carierei, de zidul invizibil din calea obtinerii job-ului mult visat – „feedback-ul negativ“, „incetarea colaborarii“ sau un „nu“ ferm venite din partea angajatorului. Din pacate, nu de putine ori aceste raspunsuri au un impact psihologic puternic asupra noastra, asa ca trebuie sa invatam sa jonglam cu critica si sa ne ajutam de ea pe viitor.

Relatiile noastre cu prietenii sunt printre cele mai semnificative relatii pe care le vom avea vreodata. Cercetarile arata ca prietenia contribuie la sanatatea noastra fizica si emotionala. De multe ori insa, oamenii pun presiune pe ei insisi, pentru a mentine prietenii mediocre, dintr-un sentiment de loialitate, teama sau vinovatie, care acumuleaza mai mult stres pe termen lung.

Cand cineva ne greseste, putem resimti suparare, furie, dorinta iminenta de razbunare. Un trio puternic care ne macina profund gandurile si ne poate influenta radical deciziile. Aceste sentimente isi pun amprenta asupra psihicului nostru, dar si asupra fizicului, iar fara sa-ti dai seama afli ca TU esti, de fapt, victima propriei uri, nu persoana care te-a tradat. Iertarea este urmatorul pas firesc…

Femei, fiice, mame, sotii. Fiecare din aceste roluri se contureaza in primii ani de viata, in familie, in raport cu mama. Ce face ca o fetita sa ajunga mai tarziu o femeie implinita? Ce greseli poate face mama ei si ii saboteaza inconstient evolutia? Raspunsuri de la Andreea Chitu, psihoterapeut, psihanalist.

Ce mai fac feminismul si feministele? A fost oare inteleasa lupta lor? Nu prea, desi efectele sunt castiguri vizibile. Dimpotriva, unii vorbesc cu dispret despre feminism. Sigur, o fac din ignoranta, se stie. Sa vedem insa ce mai inseamna acest concept inca viu si activ. Oana Baluta este conferentiar la SNSPA. Am intrebat-o despre feminism, castigurile acestuia, luptele care raman de dat in Romania etc. Pentru ca sigur mai sunt lucruri de castigat, care sa le faca femeilor viata mai usoara si mai agreabila.

Multi dintre noi abordeaza tema fericirii total gresit, motiv pentru care ajung sa creada ca sunt in mare parte nefericiti. Sau acele lucruri care consideram ca ne-ar face fericiti sunt de regula notiuni si idealuri fie ale societatii fie ale familiei, fara a incerca sa diferentiem propriile dorinte si placeri. Primii pasi catre diferentiere inseamna separarea de atitudinile distructive, renuntarea la apararile pe care ni le-am format inca din copilarie si dezvoltarea propriului sistem de valori in abordarea vietii.