Dezvoltare personală
Dezvoltarea personală – aspect important în viața fiecărui om. Cum să evoluăm în permanență, cum să ne autodepășim limitele și să obținem rezultate maxime în tot ceea ce ne propunem. Echipa Psychologies a adunat o sumă de informații utile în domeniul dezvoltării personale pentru a veni în ajutorul cititorilor.
Salutare la toata lumea ! As incepe mica mea confesiune prin a va intreba : la ce bun iubirea , daca nu exista comunicare? Oare comunicarea face parte dintr-un compromis , pe care il poate face numai unul din parteneri? Asa incepe dilema vietii mele , asa incepe regretul ca nu am linga mine un om cu care sa comunic in adevaratul sens al cuvintului.
Gillian Butler (1989) sustine ca fobia reprezinta o teama exagerata si persistenta fata de un obiect sau de o situatie care, de regula, nu reprezinta nici un pericol. Aceste fobii genereaza dorinta irationala a subiectului de a evita situatiile respective, desi pacientii realizeaza caracterul irational al fricii lor. Fobiile reprezinta frici cu caracter dezadaptativ care produc perturbari in viata obisnuita a subiectilor.
Daca fiecare ar putea privi in propriul suflet macar o data cu adevarat, nu ar mai exista drame sau povesti cu final tragic…nimeni insa nu face asta si astfel alegem calea mai usoara, cea a regretului si dezamagirii de sine, si in final ,a resemnarii. Povestea mea nu e mai tragica sau mai speciala decat a altora; poate ca nu se deosebeste foarte mult de alte zeci de asemenea povesti, insa ceea ce o face diferita e finalul…
Povestea mea este una putin iesita din tipar,si poate ca va intrebati de ce? Ei bine, acum trei saptamani m-am intalnit cu M. (26) un baiat foarte deschis, amabil, frumusel etc. Ne stiam de aproape 7 ani, numai ca nu aveam o legatura foarte stransa deoarece stiam ca are o relatie de 4 ani cu o fata. In fine ca sa va spun mai pe scurt, nu mai era cu fata aceea se despartise din cauza ca ea isi gasise pe altcineva.
M-am casatorit devreme s copiii au venit tot devreme. Vreo 6 ani viata mea a fost f grea am stat doar in stres cearta batai etc, si toate astea din cauza sotului meu care bea f mult. Si parca nu era de ajuns. Stateam in casa socrilor mei (Dumnezeu sa-i ierte) care, la fel, nu stiau decat vodca si iar vodca.
Esti mandra de frumusetea pisicii tale? Iti place sa te plimbi cu cainele tau in parc, la sfarsit de saptamana? Foarte multi dintre noi au ocazia sa se bucure de astfel de lucruri. Prezenta animalelor de casa presupune multe schimbari pozitive. Mai mult decat decorative si amuzante, ele au, se pare, chiar un rol terapeutic. Motivele cele mai frecvent invocate de cei care aleg sa aiba un animal de companie sunt cele mai bune argumente care se pot aduce in sensul aceasta.
La inceputul cunoasterii, ne spune Aristotel, este uimirea fata de lucrurile cele mai simple, aflate in preajma noastra. In domeniul psihologiei, la inceputul cunoaterii sta, fara nici o indoiala, intuitia psihologica. Theodule Ribot alcatuia un portret convingator al intuitiei : „…In rapiditatea si legaturile pe care doreste sa le faca, degraba cu instinctul, intuitia si a unuia si a celuilalt individ poate fi eronata; dar dintre caile posibile pe care intuitia poate merge, cu siguranta cea buna va fi cea aleasa. Intuitia nu este doar un act de cunoastere pura, asemanatoare cu perceptia, ci ea se asaza si se sprijina pe organizarea spiritului”.
Pentru cea mai mare parte a oamenilor, avionul este promisiunea unei vacante, insa unii il vad ca pe o masina infernala care duce spre o moarte sigura. Cum sa facem sa zburam fara teama?
Cei care au teama de esec se simt deceptionati daca nu-si ating de fiecare data scopul fixat; sunt timizi, resemnati, si se supun evenimentelor vietii ca unei fatalitati. Daca esti o persoana care crede cu tarie ca trebuie cu necesitate sa fie total competenta, adecvata si in masura de a-ti realiza scopurile, inseamna ca suferi de o frica exagerata de esec si aceasta teama iti va marca toata viata.
Tinerete, frumusete, control, performanta − iata cateva dintre noile constrangeri. Pentru a intelege de ce exigentele sociale cantaresc atat de greu pentru stima de sine, urmareste aceasta analiza.
Traiesc o poveste trista de viata… si uneori ma intreb ce rol am eu pe lumea asta. De fiecare data un esec in dragoste ma doboara cumplit . Stiu ca sunt alte probleme mai grave pentru unii si ca de fapt asta este o problema minora si incerc sa trec peste singuratatea si durerea asta, a dragostei… desi e greu.
Crizele, ca si razboiale, sunt poate mototrul progresului. Progres in viata profesionala sau in viata personala. Eu personal nu stiu daca vreodata crizele din viata mea mi-au adus vreun beneficiu, cat de mic. N-am progresat cu nimic, nu stiu daca am invatat ceva din ele, pot spune doar ca m-au saracit spiritual si material si m-au secatuit de energie.
Cu ceva timp in urma m-am confruntat cu o criza la serviciu: problemele conducerii se rasfrangeau asupra angajatilor si tensiunea devenise de nesuportat. Imi cautam alt loc de munca si ma gandeam in acelasi timp, foarte serios, sa-mi continui studiile, sa fac ceva pentru a ma desprinde de mediul acela care macina nervii mei, dar si pe ai celor de acasa carora le povesteam in fiecare zi prin ce cosmar treceam la birou.
Ma intorc intotdeauna cu nostalgie si emotie la Mare! Ea, Marea, ascunde cele mai tandre si secrete povesti de viata, de iubire! Printre ele, undeva, este si o poveste minunata, intr-o vara, cu un El si o Ea (eu-o fetiscana de 18 ani, proaspat admisa la o facultate si el student, dornic de cuceriri spectaculoase pentru propriul palmares), doi tineri frumosi si increzatori in viitorul lor. Ne iubeam nebuneste, ne doream in fiecare clipa, tipam de fericire sperand ca toata lumea din jur va fi la fel ca noi!
Autoprogramarea psihica este o tehnica de autoperfectionare psiho-somatica, numita “programare neuro-lingvistica”, tehnica care are scopul de a ne invata sa ne modificam deliberat trairile afective si sa ne optimizam comportamentul. Programarea neuro-lingvistica cuprinde tehnici simple de autoreglare si de autoconducere a creierului si a starilor psihice.
Incep prin a spune ca sunt singura la parinti, iar parintii mei au fost destul de severi cu mine in copilarie si inca sunt. Nu au fost niciodata multumiti de ce am facut eu, mereu preferau sa asculte pe altii decat sa ma asculte pe mine, in plus mama mea este de alta religie si am fost supusa multor restrictii (fara farduri, cercei, discoteci, prieteni prea multi).
Uneori, ma gandesc cat de mult ne face bine tehnologia exprimata in laptop, telefon mobil, computer de bord, aparat foto digital etc. Remarc adesea ca toate aceste prelungiri electronice ale noastre sunt cronofagice, ne cheama tacut sa le folosim iar si iar.
Da, este femeie si se simte barbat. Multora dintre noi li se pare straniu. Greu de inteles pentru majoritatea, o persoana transgen a acceptat sa isi devoaleze pentru Psychologies emotiile. De citit cu mintea limpede si fara prejudecati.
Sunt zile in care timpul trece atat de greu si sunt momente cand timpul alearga si ai impresia ca nimic din ceea ce ai putea face nu-l va opri. Fie ca iti place sau nu sunt situatii cand te gasesti prins undeva in mijlocul actiunii si nu mai conteaza daca vrei sa incepi jocul sau dimpotriva vrei sa te retragi.
Poezia fusese pentru mine consolare, barca de salvare, evadare, refugiu, justificare. Asa, in felul lor, modeste. Acum insa ma aflu in plin ocean, barca de salvare scufundata, evadarea si refugiul metamorfozate in subsoluri lugubre de penitenta, justificarea transformata in non-justificare. Cu greu ma puteam abtine sa nu plang.
La varsta de 16 ani a plecat sa-si intalneasca tatal, s-au intilnit, adolescentul s-a uitat in ochii lui si l-a intrebat: „Tu esti tatal meu?” la care omul s-a schimbat la fata si i-a zis: „ba baiete vezi-ti de treaba ta, esti mare, ai viata ta, eu am familia mea, nu te cunosc.”
Augustin Cambosie este psiholog clinician, profesor asociat la Universitatea „Hyperion“, psihoterapeut, formator si supervizor in psihoterapie psihanalitica.
Un telefon de dimineata cu o voce suava care cerea o programare la cabinet au fost inceputul unei relatii terapeutice de aproape doi ani, pe care nu am banuit-o la acel moment. Artemis (acesta va fi numele de „scena“ al clientei mele) m-a sunat sa faca o programare la cabinet, pentru psihoterapie, subliniind ca este trimisa de un medic psihiatru din oras, care a diagnosticat-o cu tulburare anxios-depresiva.
Planuri care trezesc ecouri dezaprobatoare, proiecte care nemultumesc, iubiri care socheaza… Acestea pot fi alegeri de viata pe care trebuie sa le facem, chiar cu riscul de a pierde simpatia celor din jur. Daca am trai solitar, o mare parte din deciziile pe care ar trebui sa le luam ar fi mult mai usoare.
Salutare! Incep aceasta poveste putin cam derutata caci ma simt singura in a-mi pune ideile in ordine, desi o am pe mama mea care imi da mai mereu sfaturi in ceea ce o intreb. Imi place sa cer parerea ei dar uneori ma simt putin cam incomada sa o intreb mereu acelasi lucruri si sa ma exteriorizez mereu, uneori prefer sa tin in mine… Desi sunt constienta ca nu fac bine…
