Dezvoltare personală
Dezvoltarea personală – aspect important în viața fiecărui om. Cum să evoluăm în permanență, cum să ne autodepășim limitele și să obținem rezultate maxime în tot ceea ce ne propunem. Echipa Psychologies a adunat o sumă de informații utile în domeniul dezvoltării personale pentru a veni în ajutorul cititorilor.
Iubire, prietenie, slujba, viata interioara: pe ce plan ma aflu in relatiile cu ceilalti si cu mine? Patru experti in dezvoltarea personala ne ajuta sa ne stabilim propriul diagnostic.
M-am hotarat sa-mi scriu povestea vietii pentru a mai descarca o parte din vina si regretele enorme ce ma apasa acum, la varsta de 32 de ani. Chiar daca unele femei, la aceasta varsta, abia isi incep viata, isi intemeiaza o familie sau se indragostesc cu adevarat, eu sunt deja batrana, mai batrana decat isi poate imagina oricine imi priveste doar exteriorul…
Are aproape 30 de ani, este psiholog si lucreaza cu unii dintre cei mai dificili pacienti posibili. Cristina Fierbinteanu povesteste pentru Psychologies cum se deruleaza munca unui voluntar in Asociatia Romana Anti-Sida.
Cu trecerea anilor, am observat ca frumusetea, ca si fericirea este frecventa, dar depinde numai de noi sa ne aflam in imbratisarea ei. Frumusetea se poarta. ….frumustea naturala, frumusetea prefabricata, orice tip de frumusete. Societatea in care traim indeamna catre o modelare continua a frumusetii.
M-am indragostetit de un barbat cu 15 ani mai mare ca mine. Eram o liceanca frumoasa, iar el un profesor non-conformist. Ne-am intalnit inainte de ziua lui de nastere si am vorbit ore-n sir despre viata. Aveam aceleasi idei, ne placeau aceleasi carti, intalnisem amandoi un suflet pereche, la fel, dar diferit.
Exista in aceasta intreaga lume doi ochi negri, profunzi si oblici. Nu sint decit doi. Ce ciudat! Sint alti ochi mai frumosi, mai negri, mai profunzi. Dar toti acestia nu ma privesc.
Asa pe zi ce trecea prietenia noastra se construia si se consolida in timp ce din partea apropiatilor nostrii, familii si chiar prieteni, incepusem sa avem reprosuri si probleme. Asa au trecut 4 ani. In toamna lui 1998 ne-am luat inima in dinti si ne-am mutat impreuna, cu chirie, departe de ceilalti, si chiar impotriva vointei acestora.
Ne-ar placea sa o putem face, dar rareori se intampla: sa vorbim „pe sleau“. Cu atat mai mult, celor apropiati. Este un exercitiu adesea destinat esecului. Ce ne impiedica, asadar, sa vorbim clar despre ceea ce simtim?
Azi… Am trecut intr-o etapa in care am inteles ca razboaiele interioare nu se dau decat pentru cauze marete si am incheiat armistitiu cu sufletul meu, alegand sa dau trecutului ce e al trecutului, nu inainte insa de a trage invatamintele de rigoare.
In primul stagiu (celmai stabil si procentual cel mai reprezentativ pe populatia umana), omul este altruist cu el insusi si egoist fata de tot ce il inconjoara. In acest caz abilitatile personale se dezvolta in primul rand pe protejarea propriilor interese si plasarea pe o pozitie cat mai favorabila in gestionarea si consumul de resurse cat si in plasarea in ierarhia sociala pe pozitiile cele mai favorabile.
Gandirea este o parte din viata. Nu exista probabil o alta abilitate care sa fie mai importanta ca aceasta. Si totusi nu se dezvolta de la sine. Copiii-lupi crescuti in junglele africane nu ajung sa gandeasca la un nivel uman satifacator. Deci, societatea si civilizatia au un rol important in invatarea acestei abilitati.
Rareori imi amintesc anii Ceilalti, cei a caror valtoare o resimt si astazi, dar care si-au pierdut continutul datorita trecerii timpului, ramanand doar niste contururi, cateodata luand chip de fantasme. In orice caz, acei ani au fost de departe cei mai buni din viata mea.
Odata cu inceputul liceului am hotarat sa ma schimb, dar din pacate fara sa-mi dau seama m-am schimbat in rau, ajunsesem asa cum am jurat ca nu voi fi niciodata: m-am apucat de fumat, droguri, bautura, am ramas corigenta la mai multe materii si media la purtare scazuta. In tot acest timp nu am mai pus suflet pentru nimeni.
„O sa treaca“, „Nu ma simt asa de rau“… Anturajul se ingrijoreaza, dar omul considera ca n-are nevoie de nimeni. Cum se poate explica acest refuz de a merge la o consultatie? „Am oroare de acei oameni care se autocompatimesc. Cred ca trebuie sa-ti iei soarta in propriile maini si, scormonind in tine insuti, sa poti gasi singur solutia la problemele tale!“, peroreaza Bogdan, care tine la imaginea sa de om dinamic de 40 de ani.
M-am intrebat adesea ce poate fi in sufletul unui copil de 8 ani in momentul intrarii in viata lui a unui parinte vitreg? Speranta, bucurie sau teama, frica? Un baietel din clasa mea, cu ochi albastrii si suras candva fermecator plange mereu: dimineata, daca ii zoresc la lectii, in pauza, daca vreunul alearga si ridic tonul sa ma fac ascultata, la lectii, daca greste cat de putin.
Ma simte-am singura si eram defapt singura! Am inceput sa navighez pe internet…atunci aveam un bagaj minim de cunostinte despre internet si cum pot sa-l minuesc! Dar navigind si cautind nu stiu ce….am gasit un site www.intercer.ro un site crestin foarte bun care promova acceasi religie ca si mine…si era acolo rubrica pt tineri, eu fiind curioasa am intrat acolo si am postat un mesaj!
Am invatat ca trebuie sa ma iubesc inainte de toate pe mine ca sa-i pot iubi pe cei din jurul meu, am invatat ca atunci cand ma simt bine cu mine si ceilalti se simt bine in compania mea, am invatat ca sunt apreciata daca ma apreciez eu inaintea celorlalti, am invatat sa respect ca la randul meu sa fiu respectata, am invatat ca merit ce este mai bun si ca nu merita nimeni sa-ti murdaresti orgoliul…
Asteptam de 2,5 ani sa fiu mireasa unui barbat care speram sa imi implineasca viata din punct de vedere al cuplului. Nu am fost casatorita si asteptam acest moment frumos in viata mea. Inca de la inceputul relatiei am observat ca in afara casei, eu eram tratata ca o persoana fara importanta, atat in fata prietenilor lui cat si in fata familiei lui.
Daca nu ar fi diferenta de varsta asa de mare, ar puta fi considerati gemeni. Si nu e doar parerea mea… toti cunoscutii spun la fel.
Vazand ca nu reuseste a incercat sa strice motoscuterul. Doar ca sa stricat si pe el… A stat trei sapt in spital cu 23 copci la cap si mana zdrobita (acum e plina de tije) timp in care ne-am rupt de la gura si am avut grija de el.
