Dezvoltare personală
Dezvoltarea personală – aspect important în viața fiecărui om. Cum să evoluăm în permanență, cum să ne autodepășim limitele și să obținem rezultate maxime în tot ceea ce ne propunem. Echipa Psychologies a adunat o sumă de informații utile în domeniul dezvoltării personale pentru a veni în ajutorul cititorilor.
Buna ziua, Ma numesc Sandu Elena Mirela si sunt din Tg-Jiu. In 2003 am plecat cu viza in America, in 2004 am cunoscut un baiat de culoare care locuia in aceeasi cladire cu mine. Si din vorba in vorba am iesit pentru prima data la un film, in alta zi la mall, ne-am placut, ne-am iubit si rodul iubirii noastre a fost o fetitza pe nume Corina.
Buna! Sunt ami si vreau sa va povestesc cate ceva despre o parte a vietii mele. Am cunoscut acum un an si vreo 5 luni un tip, ii gasisem profilul pe un site de socializare online. Si i-am luat idul de acolo ca sa pot vorbi cu el pe mess. Mi s-a parut dragut, inteligent si chiar serios.suntem de aceeasi varsta, 25 de ani dar din orase diferite si ar urma sa ne intalnim saptamana viitoare. Intai as vrea sa spun cate ceva despre mine.
Primisem recunoasterea clasei in primele ore si fusesem promovata in functia de controloare de tema pe randul meu. Asa ca mare i-a fost surpriza profesoarei cand, din senin, cel mai indisciplinat elev al clasei s-a ridicat in picioare si, dintr-o suflare a adus la cunostinta intregii clase un fapt cat se poate de real “colega mea Mirela a spus ca poezia este tampita!”.
In toate povestile cu si despre copii se vorbeste despre dragostea de mama. Ma intreb din ce cauza eu n-am avut parte de asa ceva? Nici acum nu am inteles logica acuzatiilor care mi-au fost aduse ani de zile, incepand cu varsta frageda. Daca eu nu apaream pe lume, parintii mei nu s-ar fi casatorit, daca eu nu eram alta ar fi fost viata lor, daca eu nu eram n-ar mai fi fost necesare cheltuieli pe haine sau pantofi etc.
Mi-am dorit dintotdeauna o familie fericita cu copii si o atmosfera calda,un camin adevarat. Ma numesc Alina si am 27 de ani iar in ultimul an am realizat un lucru maret de care sunt foarte mandra acela de a fi mama. Imi amintesc cu drag de nunta mea care a fost foarte frumoasa si cu multi invitati, cum nu credeam ca voi avea vreodata si nici nu speram.
Transpiratii reci, balbaieli, inima bate nebuneste… In fata oamenilor care asteapta cuvintele tale pline de inspiratie, mintea ti se goleste si nu mai stii sa spui nici cum te cheama. De unde vine aceasta anxietate? Cum putem invinge tracul?
Pana numai demult eram precum o umbra pe acest pamant,fara prea multe vise sau dorinte,convinsa ca nu voi avea parte niciodata la fericire.Asta pana intr-o zi cand prin explorarea pe internetul de pe telefonul primit in dar de ziua mea de la mama am dat de un chat in care am descoperit un om ce mi-a captat intreaga atentie.
Povestea mea incepe cam asa… nu sunt nici tanara si sunt si casatorita actualmente dar… cu ceva timp in urma am avut o mare dezamagire in viatza si pot spune ca sufar si acum. Nici macar eu nu stiu dupa ce.
Te iubesc si pentru tot iti multumesc, mama! Marturisesc ca nu ti-am spus-o prea des, dar asta simt si ca in fiecare an, imi intorc inca o data sufletul spre tine. Te iubesc pentru ca m-ai inconjurat mereu cu iubirea ta, ca ai fost mereu alaturi de mine, ca nu m-ai lasat niciodata singura la greu si ai avut mereu o vorba buna pentru mine.
Intr-o alta existenta am fost floare de cires pentru buzele barbatilor insetati de puritate. Fruct invapaiat m-am daruit in bratele hotilor de diamante. Cand a venit toamna m-am ascuns sub aripa unui greier hoinar si am pornit amandoi prin iarna – doi menestrei – fugari sa-mi duc cat mai departe povestea de dor si uitare.
Am crescut intr-o familie modesta, cu un tata mult prea aspru si cu o mama supusa, dar care a incercat mereu sa ne ajute si sa ne indrume. Cat timp am copilarit nu am fost apropriata de mama, deoarece mi-am creat o lume a mea, pe care o credeam perfecta. Am crescut fara prieteni, m-am dedicat in totalitate studiului si sportului de performanta.
Nu cred ca am apucat sa-i spun vreodata mamei mele cat de mult o iubesc. Poate pentru ca sunt o fire mai dura, poate ca nu am avut destul curaj – e nevoie de putin curaj s-o spui. Realitatea asta cruda mi-a deschis ochii si sufletul, cand vad lacrimile unui copil orfan, atatea boli necrutatoare; ma simt norocoasa ca o am pe mama langa mine!!
Aveam 25 ani cand m-am casatorit si trecuse deja un an si bebele pe care ni-l doream amandoi nu mai aparea, cu toate ca facusem analize peste analize si totul parea in regula, asa ca ne-am hotarat sa mergem la un control, undeva in afara orasului nostru, la Timisoara (unde auzisem noi ca ar fi mai sigure analizele si tratamentul). Zis si facut, ne planificasem plecarea la sfarsit de saptamana, dar in ziua respectiva am mai cumparat inca un test de sarcina, cu speranta ascunsa ca, de data asta va fi mai norocos.
Trebuie sa ne controlam emotiile pentru a fi „corecti din punct de vedere social”, si sa le exprimam pentru a exista si a comunica. Nu este deloc usor sa le combini.
Nu pot sa ma las provocat de sabloanele generate de cliseele si stereotipiile romanesc-promovate ale prezentei, importantei, indispensabilitatii a tot ceea inseamna femeia – respir, lacrima, intangibil, geneza, plenitudine, supravietuire,… Voi incerca sa creionez, insa, ceea ce s-ar intampla, ceea ce ar inexista, ceea ce ar aduce o viata fara EA – femeia.
TRISTETE „… avem arta, pentru ca realitatea să nu ne ucida… ” NIETZSCHE. Iata o aluzie de unde poate demara capitolul cel mai dureros al existentei umane – de aici incepe tristetea mea.
Cu incredere, respect si autenticitate, terapia centrata pe persoana este o abordare psihoterapeutica optimista a omului, creditat ca fiind capabil sa ajunga si sa ramana la cel mai inalt nivel al conditiei sale.
Am auzit multe povesti despre iubire si de fiecare data cand aud acest cuvant ceva ma loveste, ceva ma izbeste de un zid rece, de un vid total sau de simpla realitate! Nu am inteles de ce! De ce simt un vid in loc ca sufletul sa imi zambeasca, de ce simt durere in loc ca inima mea sa tresare si sa zburde?
O poveste trista, banala – dureroasa. O familie formata din patru persoane – mama tata si doi frati. Un fiu, cel mare, plecat in strainatate cu familia, celalalt ramas langa parinti. Din nenorocire, cel mic, profitand de viata din plin, moare la 29 de ani, lasand in urma o fetita. Fetita care nu a avut norocul sa fie crescuta de mama ei – de ce?
Cei care nu s-au simtit niciodata ofensati, sa ridice mana! Pentru unii, orice remarca este o drama. De unde provine aceasta sensibilitate si cum se poate inlatura aceasta suferinta?
EA – dragostea… Te gandesti la inexorabil – inefabila senzatie de plenitudine. De atotcuprindere. De…
Ingerii sunt intotdeauna cu noi, martori ai problemelor noastre si prieteni prevazatori care ne alina…
Exista 19 feluri de a zambi, este concluzia unui cercetator american. Dintre acestea, doar unul e spontan si adevarat. Ipostaze ale acestui gest cu Alina Rusu, etolog roman.
