Irina Pacurariu

Am fost aseara la o prezentare de moda si astazi dimineata inca ma intrebam daca planeta mai este in criza economica sau nu. Atat de multe posete care valorau venitul mediu al unui roman de rand pe cel putin un an n-am vazut la un loc in toate revistele pe care le-am rasfoit pana acum.

Intr-o sambata dimineata, m-am hotarat sa raspund unei invitatii primite de la un vechi prieten, distins profesor de psihiatrie, care mi-a anuntat conferinta pe care avea sa o sustina sub cupola Academiei Romane ca fiind cea mai tampita intamplare din cariera.

O revista mi-a trimis acum vreo doi ani un chestionar despre cinci lucruri, fiinte importante pentru mine. Am povestit atunci despre filmele care erau in anul cu pricina finaliste la Premiile Oscar, cu o mentiune speciala pentru Capote, pe care il consideram – si inca subscriu – in perspectiva mea novice, o capodopera…

Nu-mi amintesc sa ne fi intalnit, vorbim mereu la telefon si ne promitem, aproape de fiecare data, sa ne vedem la o cafea. Este unul dintre putinii oameni pe care-i intalnesti intr-o viata, cu care razi de aceleasi lucruri. Stam la povesti mai mult decat ar trebui pentru o rezervare de hotel sau cat sa cauti cele mai bune legaturi intre Tel Aviv si Kathmandu.

A fost prima vara cand fiica mea a plecat singura in vacanta. De fapt, in prima ei vacanta mare, pentru ca se pre­ga­teste abia pentru clasa a II-a. A inceput sa ma sune inca de cand a ajuns, sa ma anunte cu ce se va imbraca. Dupa vreo doua zile ma intreba daca am fost si eu „punk”…

„Eu, de 20 de ani, am o singura emisiune preferata!“ – asa mi-a spus taica-meu acum cateva zile. Ma sunase ca sa comenteze pretiozitatea unei vedete autohtone care-si transformase programul pe care-l modera la televizor in platforma electorala.

Asa ii placea sa spuna unei vechi prietene cand se referea la timpul pierdut in polemici „esentiale“ cu colegi de facultate sau la lunile cand se misca divin de greoi purtand in ea pe cele doua gemene.

In ultima vreme, aud tot felul de istorii incredibile. Ba ca o activista de partid (ce departe sunt toti termenii astia!), actual administrator al afacerilor unui proaspat milionar in dolari, bunica vopsita blonda si posesoare a unui coc respectabil (ce i-a mai ramas din vremurile trecute!) si-a lansat o carte de versuri, poezii de dragoste, ba ca jumatatea unui barbat cu bani a plecat de acasa cu prietenul sotului, starnind valuri de vorbe in protipendada de la Snagov.

Anul trecut a nins la sfarsitul lui octombrie. A fost pentru prima data cand fiica-mea s-a bucurat din tot sufletul.

Mi-a povestit un prieten ca ultima expresie cu care s-a intors in minte dupa o calatorie la Chisinau inseamna, intr-o traducere mot- -mot, „cum la singur“. Greu de inchipuit, dar este echivalentul lui „ce mai faci?”.

„- Draga mea, chiar stii sa pierzi! -Sunt antrenata, am experienta…”
Asa suna un dialog dintr-un film celebru pe care l-am revazut azi-dimineata.

Asta scria pe un magnet pe care, cu mult timp in urma, l-am primit par avion de la un medic.

Sunt un om normal, nici o legatura cu cei alesi, fie ca vorbim despre urme de sange albastru, fie ca ne-am referi la elite.

„Deja vu”. Asa se cheama un magazin de haine second hand. L-am vazut acum cateva zile si inca nu mi-a iesit din cap.