Sorin Lavric

Avem o intelegere cat se poate de facila despre lucrurile confidentiale. De pilda, ne inchipuim ca doi oameni sunt cu adevarat intimi daca isi ingaduie unul fata de altul confidente, ca, asadar, relatia dintre ei e cu atat mai confidentiala, cu cat intimitatea lor e mai stransa. Si cum strangerea unei legaturi se face numai printr-o indepartare de morala publica, confidente nu se fac decat intre cei care au inteles sa puna o granita intre ei si vulg, traindu-si intimitatea dupa cu totul alte conventii decat cele sociale.

Poti masura vulnerabilitatea unui om dupa cat de usor cedeaza presiunilor la care e supus de mediu. Bizareria este ca, dintre agresiunile pe care le sufera zilnic, cele care il tulbura cel mai mult nu sunt amenintarile directe, ci insinuarile, adica acele aluzii aparent inocente care ii strica somnul si ii spulbera linistea. Ele au un potential de zdruncinare mult mai mare decat intimidarea rostita in fata. De ce?

Melancolia este zgomotul de fond al memoriei noastre. E melodia de baza care ne insoteste incursiunile in trecut. Periodic, orice om simte nevoia sa-si rascoleasca amintirile pentru afla cine este cu adevarat. Caci, intotdeauna cind incepem sa ne indoim de identitatea noastra, ne intoarcem in trecut ca sa vedem ce am fost odata si ce s-a ales intre timp din noi.

Avem o parere nejustificat de proasta despre oamenii neglijenti. Cand nu-i privim ca pe niste imprastiati incapabili de a duce ceva la capat, ii consideram, in cel mai bun caz, niste firi comode care ne indispun prin dezordinea pe care o lasa in jur.

Una din caile cele mai sigure de a te face nesuferit este sa-i sufoci pe altii cu bucuriile tale. Si nu ma gandesc atat la invidia pe care o provoci prin simplul fapt ca, povestindu-le desfatarea incercata, ii silesti sa fie martorii nefericiti ai fericirii tale, cat la incapatanarea de a-i vedea traind aceeasi senzatie ca tine.

Exista un moment in evolutia unui om cand, dintr-o singura privire, ii poti prevedea viitorul. E perioada aceea scurta din timpul pubertatii cand, mai inainte ca semnele adolescentei sa se fi instalat, ii poti ghici tanarului tiparul in care se va incadra. Unora le poti intui conformatia trupului, si altora – devierile temperamentale.

Oamenii dizgratiosi au un farmec aparte, o virtute speciala de a placea ochiului chiar si atunci cand le lipseste eleganta. Cauza sta in prezenta unei tinute chiar si acolo unde infatisarea lasa de dorit. Priviti un barbat gras gesticuland in timpul unei discutii. Veti constata ca, desi inestetic la infatisare, trupul lui emana o impresie stranie, la limita dintre repulsia data de revarsarea planturoasa a carnii si amuzamentul iscat de stangacia cu care isi coordoneaza miscarile.

Cu riscul de a parea sarcastici, trebuie sa recunoastem ca, la originea multor capodopere, sta ascunsa o veritabila dorinta de revansa.

Tot incerc sa-mi explic sugestibilitatea de care sufar. Caci stiu prea bine ca am momente cand sunt cu mult mai impresionabil decat de obicei. In aceste cazuri, sansa de a-mi fi insinuate convingeri nefiresti creste. Se produce o crestere a receptivitatii gratie careia devin un medium predispus sa ma incarc cu emotiile alto­ra. Iata, de pilda, doua amintiri.

E o incantare sa vezi cum dictoane celebre sunt dezmintite de viata. E ca intr-un joc de pantomima, in care, in timp ce le sugeram altora, prin gesticulatie, o vorba de spirit, intuim in aceeasi clipa ca nici noi nu credem in ea. De pilda, „somnul ratiunii nas­te monstri“.

Femeile si barbatii nu simt durerea in acelasi fel. Deosebirea ar putea fi considerata minora daca nu am regasi-o la originea unor diferente izbitoare. Caci felul in care sexele percep suferinta trupului se rasfrange asupra modului in care re­ac­ti­o­­neaza la ea.

Ati observat ca plictiseala a devenit etalonul lumii in care traim? De pilda, ce poate fi mai descalificant pentru o carte decat sa spui despre ea ca e plicticoasa? La fel, cel mai trist lucru pe care o femeie il poate spune despre un barbat este ca o plictiseste.

Relatia cu cartile ne defineste intr-o masura la fel de pregnanta ca relatia cu oamenii. Iar intimitatea lecturii si memoria afectiva ce ne leaga de rafturile unei biblioteci ni se citesc pe chip.

Despre entuziasm nu vorbesc decat cei care nu-l mai au. In schimb, cei care il traiesc destul de des ca sa-i cunoasca gustul sunt scutiti de nevoia de a medita pe marginea lui.

Sa ne inchipuim un om care, vrand sa traverseze strada, priveste in stanga si in dreapta, apoi, asigurandu-se ca nu vine nicio masina, paseste senin pe carosabil. Ajuns la mijlocul drumului, o masina tasneste de dupa colt si se indreapta spre el. Instinctiv, omul va evita masina eschivandu-se din calea ei.

Dupa 40 de ani, ochiul cu care sesisezi frumusetea feminina isi schimba acuitatea. Atentia se muta de pe fenomenul pur erotic al femeii pe spectacolul estetic al fiintei ei.