Sănătate şi frumusețe

Tendințele în machiaj nu sunt un simplu ghid de urmat pentru a fi la modă, ci și un bun prilej pentru a-ți reinventa look-ul și a scoate la lumină anumite fațete ale personalității tale. Iată ce este in și ce este out în sezonul de primăvară-vară 2018. Detalii de la Andra Manea, make-up artist oficial L’Oréal Paris.

Că ne confruntăm cu răceli repetate sau cu diverse probleme de sănătate, mai serioase, să fii bolnav, nu e o bucurie. De aceea, este important să știm cum funcționează sistemul imunitar, cum ne sabotăm singuri, dar și ce putem face pentru a ne crește imunitatea. Detalii de la dr. Nicoleta Dumitru, medic specialist medicină internă.

Educaţia abdoperineală își propune conştientizarea structurilor din zona abdominală şi din zona perineului, care sunt mai puţin cunoscute şi folosite conştient. În plus faţă de conştientizarea propriu-zisă a acestei zone anatomice şi folosirea ei în mod conştient, educaţia are şi o componentă practică şi preventivă foarte importantă, prin învăţarea unor exerciţii specifice, pe care este benefic să le facem zilnic – fie că le integrăm în rutina de fitness, dacă ea există, sau că dedicăm câteva minute din zi practicării lor.