Timp liber

Acuzat cindva pentru o vina obscura, inchis de ani buni intr-un penitenciar cu misterioase ramificatii subterane, unde se dovedeste un detinut rabdator si constiincios, Kosef J. se trezeste intr-o dimineata eliberat. Fara sa-si fi dorit. Fara sa i se spuna de ce. Fara sa i se explice macar ce presupune „a fi liber”.

Citind confesiunile lui Jerome K. Jerome despre arta de a scrie sau a nu scrie un roman am invatat ca, lucrand la un text, singura intrebare careia trebuie sa-i raspunzi este: oare ce-i va placea cititoarei? Cu alte cuvinte, daca cititoarea va fi multumita, atunci si cititorul va fi. Un ochi atent descopera fara urma de indoiala ca toate marile carti au in miezul lor un plot, o infruntare in care supravietuieste sau moare o eroina.

Culoarea fetei il facea sa semene cu unul dintre oamenii locului. Sangele negru si gros, inghitit cu pofta de pamantul ars de seceta, se scurgea din obraji lasandu-i alburii ca pielea dovlecilor. Barna presara un pumn de nisip pe ceafa mortului invadat de furnici, mormaind cuvintele care trebuiau suflate peste cel care pleaca, asa cum facusera stramosii lor ingropandu se unii pe altii in pustiul stepei. Ii spuse apoi inca o data numele, Culma, pentru ca batranii lor sa-l recunoasca si sa-i faca loc in corturile din nisipurile neinserate.

In anul 1068, istoria Transilvaniei se scria la Chirales. In batalia de pe dealul Cserhalom, pecenegii si cumanii au fost infrinti definitiv, iar printul invingator a devenit Sfantul Ladislau. Cronica pictata de la Viena o aminteste ca pe una dintre bataliile cruciale ale Evului Mediu, iar in poemul care i-a fost dedicat ani mai tirziu Cserhalomul a fost numit piscul victoriei. Unde sint si ce faceau romanii acelor veacuri?

Cei care vor binevoi sa deschida cartea, mai exact sa dea deoparte coperta „Orchestrei portocalii”, vor descoperi pe prima pagina un subtitlu: „Povestiri cu coada”. Sa incepem cu coada, asadar. Mi-am dorit o carte cu coada. Cu coada adevarata, sub forma semnului de carte, un semn de matase sau de piele. Virful sau sa zvicneasca, sa se legene sau sa zaca. Dupa dispozitie. O carte animal, de pus cu botul pe umar pe inserat, de scarmanat intre urechi la cite o pagina, cu ochii in tavan. O carte ciine sau o carte soarece. Cu trup si cu suflet.

Aceasta zi ne-o vom aminti impregnata de aroma piersicilor rostogolindu-se ca niste bile de biliard, turtind cu zemoasele lor trupuri iarba inalta, pe-ale carei varfuri obraznice se sprijinea, facand valuri moi, pledul galben. Darianei ii va fi usor sa invoce mirosul seara de seara, caci acesta va ramane imbibat in tesatura cu care ea isi va acoperi patul. Cu nasul afundat in pledul daruit de el, cu ochii tintind peretele intunecat, isi va aminti intocmai cum piciorul lui a lovit cosul de rachita din colt, facand piersicile sa invadeze voioase terenul de joaca.

Ce poate face o femeie care se teme sa nu il piarda pe barbatul iubit? Cum sa se apere de „orchestra” de trupuri ademenitoare care cinta de jur imprejur? Dar ce va face cind, scaldata in divina lumina a dragostei, sub acest neasteptat urias reflector, va auzi cintind nu imprejur, ci in ea insasi o intreaga orchestra, pe o mie de voci? Carei voci i se va supune?

„Tinuturile sudului” sunt atat tinuturile inconjurate de ape, cat si tinuturile de sub ape. Am scris volumul uitandu-ma ore intregi la culorile unor ape aproape opace. Si, pe masura ce scriam mai mult, cu atat apele aduceau mai multe corpuri si aluviuni, inapoi, la mal.

zilele astea incep cu zilele de altadata:
cineva se asaza pe marginea patului
ma intreaba daca noptile sunt imprimate pe piele,
daca am visat cum ma acopera nisipurile.
[mirosul tau de brad se raspandeste in camera mea.]

Cel mai nelinistitor dintre toate elementele care populeaza viziunile Andrei Rotaru e apa; o buna parte din poemele ei sunt variatiuni pe marginea Lacustrei bacoviene, exprima teroarea in fata lichiditatii ostile, iar existenta personajului liric e marcata de amenintarea permanenta a disolutiei in elementul acvatic, sta sub semnul inecurilor potentiale.

De la Maestrul lui spiritual, J., Paulo stie ca desertul nu este un loc pustiu, ci ascunde sansa unor intalniri neasteptate. Acolo, departe de valtoarea vietii de zi cu zi, se afla un tanar Maestru al Traditiei si un grup de femei razboinice, „Walkiriile”, care cutreiera calare desertul. Iar ele il vor ajuta pe Paulo sa-si implineasca visul.

Scrisul e unul dintre gesturile importante de prietenie pe care mi le fac. E ca o concentrare in vis (adica in nimic concret), din care „decupez” un vers sau mai multe. Scriu putin, nu sunt un habotnic al literaturii, sunt lucruri care merita mai multa atentie decat o pagina goala. Fetita mea, de exemplu.

aproape o vacanta de vara
am cautat prin podul casei
diplomele bunicii
imi spusese
ca si ea a fost premianta la scoala
iar asta chiar nu-mi venea sa cred

Citita in cheie liric-biografica, poezia lui Robert Serban releva un dublu paradox: evoca fara sa nostalgizeze si edifica deconstruind. Forta ei provine dintr-un amestec de ironie sentimentala si memorie necrutatoare, explorate cu luciditatea eului pentru care trecutul nu mai exista, iar viitorul nu conteaza.

Am, cred, sapte ani, stau in bucataria de vara. E seara, iar bunicii s-au dus sa aduca din gradina ultimele lazi cu rosii. Sint singura, stau pe pat si-mi balansez picioarele. Filamentul becului tremura. Nu se aude nimic. Bucataria de vara imi apare limpede, atit de limpede de parca mi-ar cresta ochii.

Cu inima in mina, am mers prin oras, pasind pe prima zapada din anul asta. Si inima mea, stropita cu vin si otet, continua sa putre¬zeasca in ritmul celor 37 de ani, in timp ce cotofenele se adunau pe umarul tobosarului.

O poezie a destramarii si a singuratatii, cu atit mai tulburatoare cu cit autoarea nu recurge la „podoabe”. Lirismul se naste si creste din privirea necrutatoare, dar empatica aruncata asupra lumii din jur, din ritmul existentei si dintr-o profunda si emotionanta asumare a destinului

Se intampla prin 2001 sau 2002, cand tocmai incepusem sa scriu un roman intitulat „Textele de Monte Negro”. Era pentru prima data ca ma aventuram intr-o asemenea experienta si – putin increzator in darurile mele de povestas, simtind nevoia unor vorbe de incurajare – ii citeam adesea Norei Iuga bucati din aceasta istorie.

Imbracati in hainele noastre de sarbatoare, urcaram pe strada Lepic spre sala de dans ce fusese deschisa in apropierea unei vechi mori de vant si a unei ospatarii vestite pentru vinul sau acrisor si painisoarele de secara numite galette, carora mancaciosii Parisului le dadeau o pretuire deosebita.

Poveste despre initierea intru Rau, in care Sodomia si jocul intertextual, violenta si notatia rasfatat calofila, cabalismul si mitul conspirationist, fictiunea si documentarismul, crima si complexele oedipiene se imbina in urzeala unei istorisiri initiatice deghizate in thriller, Viata lui Kostas Venetis se plaseaza in linia decadentilor de acum un veac.

Scoala joaca un rol educativ important, dar exista lucruri esentiale pentru viitorul copiilor care nu figureaza in programa de invatamint. Curiozitatea, gindirea flexibila, perseverenta, determinarea si disponibilitatea de a-ti asuma riscuri sint obligatorii daca vrei sa ai succes.

Inca de la inceputul anului, edituria „Curtea Veche” ne da vesti bune: autori publicati in premiera in Romania, o reintalnire cu Mircea Eliade, un invitat de onoare, Mario Vargas Llosa, precum si alte carti minunate cu autorii lor minunati. Nu ramane decat sa ne gasim timp pentru neasemuita bucurie de a citi.

Pentru primul trimestru al anului 2011, Editura Cartea Romaneasca va propune titluri noi din toate domeniile editoriale pe care le are in portofoliu, titluri semnate de Nicolae Manolescu, Ioan Es. Pop, Magda Cirneci, Dan Sociu.

Am venit la revista 22 cind inca se mai statea la coada pentru ziare iar in redactie era inca proaspat furtunul cu surub in capat uitat de mineri cind descalecasera la sediu sa sadeasca panselute in capul intelectualilor. Faceam ziarul pe plumb si dadeam Kent sa fie tiparit. De atunci in Romania s-au petrecut un milion de schimbari si mici revolutii.

Artistul este agresat incontinuu de 5 participanti (impins, tras, lovit). Este trintit la pamint, strivit sub greutatea plansetei. Se calca si se sare pe planseta, pe trupul pravalit. Se inlatura planseta si se traseaza cu creta conturul trupului pe asfalt, in interior e scris numele unui disparut in revolutie.

Ceea ce face din acest volum unul inedit este faptul ca pentru prima oara Perjovschi este devoalat publicului in calitate de cronicar. Altfel spus, personajul principal al acestei carti este Perjovschi scriitorul. Volumul scoate la iveala un foarte fin stilist, un excelent observator al lumii inconjuratoare, un critic pertinent al fenomenului cultural, politic, economic si social romanesc si international.

Cea mai buna motivatie a literaturii e revolta impotriva mostenirii noastre. Literatura se hraneste din infrangerile noastre, din neputinta de a intoarce timpul inapoi, din incapacitatea noastra de a deturna catastrofele trecutului nostru, public sau secret, trecutul nostru comun sau cel individual. Paginile noastre cresc din umilinta, din ingenunchere, din renuntari si din tensiune.

In dimineata de 25 decembrie 1989 plecasem de acasa pentru a treia oara in lumea cea noua. Am mers dinspre Piata Dorobanti spre sud, spre Universitate, unde planuiam sa ajung pe jos. Libertate, egalitate, fraternitate, eram fix in imaginarul din Mizerabilii, inca siderat de surpriza, fara sa stiu ce voi face de acum cu viata mea. Ca voi studia matematica, asta era clar. De fapt, asta chiar ma interesa. Dar in afara de asta ?

Romanul „Noaptea cind cineva a murit pentru tine” exploreaza, la peste doua decenii de la desfasurarea evenimentelor, semnificatiile unor episoade ale revolutiei romane.