Cum să…?
Apariția unui copil este o schimbare majoră care afectează pasiunea în cuplu, diminuând intimitatea. În relația cu copilul părinții trebuie să pună limite pentru a sprijini cuplul și pentru a nu se limita la rolurile de părinți, uitând de cea de parteneri, iubiți.
Fiecare cuplu este unic, iar în terapia de cuplu, partenerii sunt, de regulă, reorientați către începutul relației, către lucrurile care au funcționat atunci, către ceea ce era bun în relația dintre ei. Pentru a reaprinde pasiunea în cuplu, cei doi pot regăsi atracția și intimitatea în cuplu, orientându-se asupra lucrurilor pe care le poate face fiecare pentru sine și relația pe care o are. Informații primim de la psihoterapeutul Lucian Negoiță.
Locuitul cu socrii este unul dintre factorii care afectează un cuplu și intimitatea dintre cei doi parteneri. Este dificil să ai intimitate fizică și emoțională în aceste condiții, afectând pasiunea în cuplu. Ce alte greșeli dăunează relației dintre doi parteneri, aflăm de la psihoterapeutul Lucian Negoiță.
Stresul este unul dintre factorii care ne îndepărtează de partener: facem dragoste mai rar, suntem mai distanți, atracția este diminuată semnificativ. Important este și cum discutăm în cuplu aceste situații și cum sunt resimțite ele de fiecare dintre cei doi parteneri. Frustrările și tensiunile acumulate, contribuie la distanța dintre parteneri. Mai multe informații primim de la psihoterapeutul Lucian Negoiță.
Ne așteptăm ca pasiunea să nu se diminueze în cuplu, ba chiar credem că odată dispărută nu mai suntem în relația potrivită. Astfel de mituri despre pasiune ne îndepărtează de soluția cea mai la îndemână pe care o avem: ce putem face noi pentru a spori atracția în cuplu. Intimitatea emoțională, dar și libidoul pot fi investite cu eforturile noastre în speranța unui cuplu de durată, a unei relații satisfăcătoare. Informații de la psihoterapeutul Lucian Negoiță.
O persoană care se confruntă cu violența domestică are nevoie de ajutor, este un lucru cert. Iar resursele sunt de la ordin de restricție, la căutarea unui adăpost în care se poate retrage, departe de agresor. Lucrurile nu se întâmplă astfel, însă. Stăm de vorbă cu Cynthia Loris, artist plastic și o femeie care s-a confruntat cu volența domestică.
Cynthia Loris, artist plastic și o femeie care s-a confruntat cu volența domestică, are un singur sfat pentru femeile care trec prin acest calvar: să plece de la prima palmă. Nu există speranță, nu există siguranță și liniște alături de un agresor. Iată câteva îndemnuri și mărturisiri.
Deseori, persoana supusă unei relații abuzive ajunge dependentă de agresor, trăiește pentru momentele în care acesta își cere scuze și promite o viață normală, frumoasă. Evident, mai devreme sau mai târziu, reapar violența verbală și fizică, iar ciclul se repetă, perpetuând violența domestică. Stăm de vorbă cu Cynthia Loris, artist plastic și o femeie care s-a confruntat cu volența domestică.
Cynthia Loris, artist plastic și supraviețuitoare a violenței domestice ne povestește despre captivitatea într-o relație…
Copiii care de mici, rămași cu un părinte singur, au fost puși să contribuie la creșterea fraților sau grijile familiei, la maturitate, poate ajunge chiar să refuze să devină părinte. Este ceea ce numim sterilitate psihologică. Altfel, dacă devin părinți, ei vor transmite copiilor lor suferințele resimțite în propia copilărie. Mai multe informații de la Otilia Mantelers, psiholog, specialist în parenting.
În cazul unei relații abuzive, victima va fi îndepărtată de prieteni și familie și, la rândul ei, din teamă și rușine se va autoizola. Tăinuirea din partea celor din jur, care bănuiesc sau știu despre ce este vorba, nu face decât să încurajeze perpetuarea situației. Stăm de vorbă cu Cynthia Loris, artist plastic și o femeie care s-a confruntat cu volența domestică.
Ca părinte singur, deseori putem cădea în capcana responsabilizării excesive a copilului. Atunci când acesta preia multe sarcini și devine decident, alături de noi, așa cum un partener ar trebui să fie, este un prim semnal că suntem pe calea greșită. La fel se întâmplă și atunci când avem așteptări prea mari de la el, în special să reușească acolo unde noi am eșuat. Sfaturi și recomandări de la Otilia Mantelers, psiholog, specialist în parenting.
Fie am auzit, fie chiar noi ne confruntăm cu anumite probleme în familie care par să se repete de la o generație la alta. Uneori repetăm anumite comportamente dăunătoare din „loialitate” față de predecesorii noștri, față de care nu vrem să fim mai buni. Mai mult, trauma preluată de la generațiile anterioare, există în subconștientul nostru, căutând vindecare. Mai multe informații primim de la Otilia Mantelers, psiholog, specialist în parenting.
Lipsa unui părinte, fie din cauza unui deces sau al unui divorț, este traumatică pentru copil. Cu atât mai dificilă pentru el este transformarea lui într-un confident, prieten sau „partener”, al unui părinte singur. Cînd preia sarcinile unui adult, copilul este forțat să se maturizeze, își pierde copilăria și este copleșit de responsabilizare. Detalii primim de la Otilia Mantelers, psiholog, specialist în parenting.
Întrucât copiii sunt în contact cu emoțiile lor, ei fiind foarte vulnerabili, ne putem folosi de diferite situații pentru a explica celor mici emoțiile mai puțin plăcute, dar și cum pot ieși din stările respective. Acceptarea greșelilor și a dispozițiilor neplăcute, este primul pas către a învăța toleranța și compasiunea. Detalii de la psihoterapeutul Livia Căciuloiu. (www.psihomedeor.ro).
Într-o primă etapă trebuie să înțelegem cum am ajuns să nu ne oferim compasiune, iar apoi să avem disponibilitatea să ne cunoaștem și să stăm mai mult în contact cu propriile emoții. Deși nu este un proces simplu, psihoterapeutul Livia Căciuloiu ne explică de ce este necesar. (www.psihomedeor.ro).
Atunci când noi înșine avem nevoie de compasiune, iar în jur avem persoane care ne impun autodepășirea, interiorizăm un standard și o atitudine pe care o aplicăm atât față de noi cât și față de ceilalți. Acest lucru înseamnă și că nu mai oferim atenție emoțiilor noastre. Dacă nu învățăm să ne acceptăm greșelile și să acordăm atenție emoțiilor noastre, nu vom ști nici cum să ne acordăm nouă sau celorlalți compasiune. Detalii de la psihoterapeutul Livia Căciuloiu (www.psihomedeor.ro).
Compasiunea înseamnă să fim în contact cu propriile emoții și să ne permitem să simțim ce ar însemna să fim în situația celuilalt. Acceptarea propriei vulnerabilități ne ajută să nu confundăm mila cu compasiunea. Detalii de la psihoterapeutul Livia Căciuloiu (www.psihomedeor.ro).
Într-un cuplu, mila este toxică pentru ambii parteneri, în special pentru cel care traversează o perioadă de vulnerabilitate. Mila atrage devalorizare și, totodată, dificultăți în a depăși situația respectivă. Aceeași situație o regăsim și în relația cu părinții, dacă le subliniem neputința tratându-i cu milă. Despre problemele ce rezultă din sentimentul de milă vorbim cu psihoterapeutul Livia Căciuloiu (www.psihomedeor.ro).
Deseori confundăm mila cu compasiunea și empatia, deși sunt foarte diferite. Sentimentul de milă apare atunci când observăm diferențele dintre statutul nostru și al celuilalt, iar ajutorul acordat implică mai puțină empatie. Observăm durerea celuilalt, dar observăm și că nu suntem în poziția sa și nu am vrea să ne confruntăm cu așa ceva. Făcând comparații, ne situăm într-o poziție privilegiată. Mai multe detalii de la psihoterapeutul Livia Căciuloiu (www.psihomedeor.ro).
De cele mai multe ori petrecem marea majoritate a timpului, mergând cu mintea în trecut sau în viitor, iar acest obicei ne dă multe stări de anxietate. Ruminarea și îngrijorarea sunt elementele care ne cresc disconfortul, iar de sărbători putem trăi mai puternic anxietatea. Detalii primim de la psihoterapeutul Roxana Arion (roxanaarion.ro).
Este important să ne analizăm propriile gânduri care generează stările de anxietate. Odată ce facem această analiză, conștientizăm cât de departe sunt acestea de realitate și reușim, treptat să schimbăm stilul de atașament pe care îl avem. Aflăm mai multe detalii din partea psihoterapeutului Ana Dobre.
Anxietatea este o emoție adaptativă, care poate scăpa însă de sub control atunci când nu o gestionăm corect. Ce avem de făcut când noi sau cineva apropiat, mai ales în preajma sărbătorilor, manifestăm anxietate, aflăm de la psihoterapeutul Roxana Arion (roxanaarion.ro).
Sunt situații în care un stil de atașament anxios-dependent devine toxic așa cum sunt șanse ca o astfel de persoană să ajungă să se cunoască foarte bine și să modifice acest stil. Despre cum funcționează atașamentul aflăm mai multe detalii din partea psihoterapeutului Ana Dobre.
De cele mai multe ori, o persoană cu un stil de atașament anxios-dependent intră în relație cu un partener cu stil de atașament evitant. Acest lucru se întâmplă pentru că se confundă anxietatea cu „fluturii în stomac”, respectiv sentimentul de îndrăgostire și de interes pentru celălalt. Mai multe detalii primim din partea psihoterapeutului Ana Dobre.
Anxietatea poate lua diferite forme, trecând de la îngijorare la teamă și la panică. Uneori, poate avea rol adaptativ, de motivare și protejare a propriei valori, alteori, la polul opus, îngijorarea se transformă în ruminare obsesivă. Detalii primim de la psihoterapeutul Roxana Arion (roxanaarion.ro).
O persoană cu stil de atașament anxios-dependent va cere foarte des reasigurări din partea partenerului de cuplu. Gelozia apare atunci când aceste semne lipsesc, el tolerând foarte greu frustrarea. Mai multe detalii primim din partea psihoterapeutului Ana Dobre.
Stilul de atașament depinde de felul în care am fost crescuți, dar și de experiențele noastre de viață. Un stil de atașament anxios-dependent se poate modifica de-a lungul vieții, în funcție de tipul de relații pe care le întreținem și interesul de a ne descoperi și accepta propriile emoții. Detalii aflăm de la psihoterapeutul Ana Dobre.
Uneori, relația cu părinții devine copleșitoare, motiv pentru care trebuie să existe un echilibru între relația cu aceștia și viața personală. Despre importanța spațiului personal și modul în care putem pune limite sănătoase în relația cu părinții am discutat cu psihoterapeutul Lakshmi Bărbuș.
Sunt persoane care dacă sunt stresate sau triste nu pot mânca. Deși este un comportament în oglindă, tot o formă a asocierii mâncării cu stările emoționale este. Din ce motive avem o lipsă de apetit pe fond emoțional și ce ne transmite acest comportament aflăm de la psihoterapeutul Ana Pantazescu-Ana (anapantazescuana.ro).
