Chestionar Psychologies cu Alina Eremia

Alina Eremia și-ar dori să poată citi mințile oamenilor și iubește pisicile. Află și ce valorizează mai mult la o prietenie.

Citește și:

Chestionar Psychologies cu AMI

Chestionar Psychologies cu Florin Ristei

 

Care e demonul tău?

Demonul meu este acea voce care mă împinge să îmi asum riscuri, fără să am o anumită siguranță.

Ce nu ai reușit să faci încă în viață?

Nu am reușit încă să mă lansez pe plan internațional, dar deja am demarat proiecte care promit în această privință.

Ce te enervează la maxim?

Mă enervează la culmea ignoranța, superficialitatea, egocentrismul și snobismul.

Ce animal preferi omului?

Pisicile.

Dacă ai putea invita pe oricine din lume, pe cine ai vrea să ai oaspete la cină?

Mi-ar plăcea să stau la povești cu Eric-Emmanuel Schmitt, autorul meu preferat.

Ce înseamnă o zi perfectă pentru tine?

O zi perfectă îmbină utilul cu plăcutul, adică o zi în lumea muzicii.

Dacă ai putea trăi până la 90 de ani, și să ai corpul ori mintea de la 30 de ani, ce ai prefera? Corpul sau mintea?

Aș prefera corpul de la 30 de ani și înțelepciunea de la 90 de ani.

Pentru ce ești recunoscătoare vieții?

Pentru absolut tot ce mi-a pregătit, atât bucuriile cât și încercările, pentru că ambele mă definesc și vorbesc despre mine. Sunt suma acestora.

Dacă ai putea schimba ceva din felul cum ai fost crescută, ce ai schimba?

Nu aș altera copilăria mea sub nicio formă, sunt mândră de educația primită și cred că părinții mei au făcut o treabă bună.

Dacă te-ai trezi mâine cu o abilitatea deosebită, supraumană, care ai vrea să fie aceea?

Să citesc mințile oamenilor.

Dacă ai avea un glob de cristal și el ți-ar putea spune ceva despre tine, despre viitor sau orice altceva, ce ai vrea să știi?

Despre orice altceva, aș vrea să mă descopăr singură și să las viitorul să mă surprindă. Îmi plac provocările.

Care e cea mai mare împlinire a vieții tale de până acum?

Cariera mea muzicală, pe care am construit-o de mică, alături de părinții mei, ulterior ajungând pe mâini bune la Mediapro Music, Universal și Level Up Pr.

Ce valorizezi mai mult la o prietenie?

Sinceritatea și devotamentul.

Cum a fost relația cu mama ta?

Relația cu mama a fost și este una strâns legată, o iubesc din tot sufletul, este confidenta mea, omul pe care îl sun atunci când am nevoie de sfaturi, sau sunt într-un impas.

Dar cu tatăl tău?

Întotdeauna am fost fata lui tata, care și-a sacrificat mare parte din viață mergând cu mine la cursuri de canto, pian, emisiuni, omul care m-a făcut să mă simt protejată și iubită, am o dragoste și un respect imens.

Completează propoziția următoare: „Aș vrea să am pe cineva cu care să împărtășesc …

…Fiecare gând, fiecare emoție, fiecare frică, fiecare dimineață și fiecare zi din viața mea. '

Când ai plâns ultima oară în fața cuiva?

Mi se întamplă să mă emoționez destul de des, plâng inclusiv la filme, deși știu că e vorba de un scenariu. Dar când jocul actoricesc e bun, apar și lacrimile.

Ce e prea serios în viață pentru a fi subiect de glumă?

Nu trebuie luată în derâdere credinta cuiva.

Dacă ar fi să salvezi din casa ta un singur obiect (să zicem dintr-un incendiu) care ar fi acela?

Aș salva amintirile (adică poze, piese), dar din fericire acum le poți salva pe toate pe telefon.

Ce te face să ai îndoieli?

Sunt momente când nu știi dacă decizia luată este cea mai bună. În cazul meu, mă raportez la piesele și videoclipurile lansate, dintre care unele poate prind la un anumit segment, sau sunt gustate doar de un anumit public, și atunci feedback-ul nu este la nivelul celui scontat.

Ce ai reținut din toată educația primită?

Sunt multe lucruri după care mă ghidez în continuare, lucruri care țin de cei 7 ani de acasă și de ideile insuflate de ai mei. Am învățat că onestitatea, respectul, corectitudinea sunt calități de neprețuit, că trebuie să muncești din greu pentru tot ceea ce îți dorești și că pentru a obține lucrurile acelea, nu trebuie să calci pe cadavre.

Ce maximă, frază de înțelepciune ai vrea să le transmiți copiilor tăi?

Destinul conduce jumătate din viața unui om, pe cealaltă o conduce caracterul.

 

Care e cuvântul preferat?

Iubire.

 

Foto: Sebastian Florea

Comentează și tu
Recomandări
Chestionar Psychologies cu Ada Galeș
Chestionar Psychologies cu Ada Galeș

Actrița Ada Galeș recunoaște că i-ar plăcea să aibă abilitatea de a citi mințile oamenilor. Află ce înseamnă o zi perfectă pentru ea, dar și ce o determină să aibă îndoilei.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Dorotheea Petre
Chestionar Psychologies cu Dorotheea Petre

Dacă ar avea o abilitate supraumană, actrița Dorotheea Petre și-ar dori să călătorească intergalactic… sau să fie pretutindeni în același timp. Află ce o enervează la maxim dar și cum arată pentru ea o zi perfectă.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Mădălina Constantin
Chestionar Psychologies cu Mădălina Constantin

Mădălina Constantin joacă rolul „celeilalte femei” în filmul de debut al lui Hadrian Marcu, „Un om la locul lui”, care rulează acum pe marile ecrane. Este actriță, a absolvit Academia Națională de Arte Dramatice din Paris și locuiește în Franța. Află mai multe despre ea din chestionarul Psychologies.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Alina Eremia
Chestionar Psychologies cu Alina Eremia

Alina Eremia și-ar dori să poată citi mințile oamenilor și iubește pisicile. Află și ce valorizează mai mult la o prietenie.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Lori Ciobotaru
Chestionar Psychologies cu Lori Ciobotaru

Cântăreața Lori Ciobotaru ne-a vorbit despre motivul pentru care este recunoscătoare vieții. Află ce valorizează la o prietenie și ce abilitate supraumană i-ar plăcea.

Citeste
Chestionar Psychologies cu Doru Todoruț
Chestionar Psychologies cu Doru Todoruț

Doru Todoruț ne-a povestit că îi place compania celor mai înțelepți decât el și că îl deranjează lipsa de empatie. Află și ce ar schimba din felul cum a fost crescut.

Citeste