Iernile copilăriei de altă dată
Joaca în zăpadă, plimbările cu sania, datul pe derdeluș erau câteva din preocupările copiilor din vremea noastră, care nu erau invadați de computere și gadget-uri. Să ne aducem aminte de iernile copilăriei de altă dată.
Când îmi zboară gândul la zilele copilăriei, îmi apar în minte vorbele lui Creangă: „Aşa eram eu la vârsta aceea fericită şi aşa cred ca au fost toţi copiii, de cand îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice.”
Pentru majoritatea dintre noi, copilăria a fost cea mai frumoasă şi mai fără de griji perioadă din viaţă, indiferent de vremurile în care am trăit-o.
Iernile copilăriei mele îmi trezesc şi acum amintiri plăcute, în ciuda mâinilor şi picioarelor îngheţate, un tribut prea mic plătit pentru bucuria venirii zăpezii.
Prin anii ’70 – ’80 iernile erau mult mai grele decât cele din prezent, la fel şi condiţiile de trai. Dar, fiind copil, grijile erau lăsate pe seama părinţilor, mie îmi revenea doar fericirea să trăiesc și să mă bucur de tot ceea ce mă înconjura.
Duminica, pe vremea când eram la grădiniță, plecam cu tata la plimbare. Eu şi cu sora mea ne urcam pe sanie iar tata alerga cu noi și ne făcea să scoatem chiote de bucurie.
Când începeam să îngheţăm, coboram de pe sanie şi înotam prin nămeţii imenşi de zăpadă, comparativ cu înălţimea noastră, ca să ne încălzim.
Zăpada era uneori pufoasă şi atunci ne aruncam în ea, alteori, când era ger, scârţâia sub cizmuliţele noastre și strălucea în razele soarelui de parcă Crăiasa zăpezii ar fi presărat o infinitate de diamante pe toată întinderea albă.
Apoi urma ritualul nostru, adică băutul ceaiului fierbinte din termos, pe care tata îl aducea întotdeauna când ieşea cu noi la săniuş sau la patinoar. Ne întorceam acasă cu obrajii roşii ca focul şi în timp ce ne încălzeam lângă sobă îi povesteam mamei toate peripeţiile de pe drum.
Dacă avem picioarele îngheţate, ni le încălzea punând lângă ele o bucată de ţiglă caldă. Apoi, cu o foame de lup, mâncam supa fierbinte pregătită de mama cât timp noi eram pe afară. Pentru mine aceasta este imaginea iernilor copilăriei mele.
Anii au trecut, vremurile s-au schimbat şi trăim acum în condiţii cu mult mai bune decât cele din trecut.
Dar, poate dacă am sta să ascultăm cu inima şi mintea deschise şi astfel de poveşti, am putea să ne bucurăm şi să privim cu mai multă înţelegere orice moment mai dificil apărut în vieţile noastre comode şi confortabile din prezent.
Să ne bucurăm de iarnă şi de zăpadă, chiar şi de zilele geroase, care vin şi trec până la urmă, întrucât fac parte din farmecul naturii.
De Dana Muntean
Citește și:
6 moduri de-a încuraja relația dintre copii și tatăl lor
Foto: 123rf.com
