Schimbarea sta in puterea noastra

Niciodata nu am avut prieteni multi. O groaza de amici, de colegi, de cunostinte. Am cui sa spun buna' de cateva ori pe zi oamenilor pe care ii intalnesc. Mai ales ca traiesc intr-un oras destul de mic.

Nu imi pare rau ca nu am o gasca de nebuni, cu care sa fac tot ce imi trece prin cap. Nu doar pentru ca am 30 de ani, dar nici nu simt ca sunt genul care sa faca parada de stari si sa isi exploateze ideile in cele mai exhibitioniste feluri.

Am ales mereu o carte buna, o companie selecta si o discutie hranitoare in locul iesitului la bere si la o mica barfa. Asa am fost mereu. In majoritatea timpului nici nu regret felul in care sunt si in care imi duc viata. O singura problema ma framanta: de ce ma doare totusi cand ceilalti ma marginalizeaza?

De ce cand merg la serviciu si se fac petreceri de sfarsit de an raman rezervata, cu doi trei oameni in jurul meu, in mare colegi de birou si ceilalti nu ma cheama acolo unde se rade si se canta de bucurie. Evident ca nu ma topesc dupa dansatul pe mese si datul in stamba la petreceri, dar mi-ar fi placut sa fiu ceva mai bagata in seama.

Am si un raspuns.
Nu primesti daca nu dai. Nu e suficient sa simti ca vrei sa fii langa ceilalti daca nu arati. Initiativa, de fapt, nu exista. Cei care vin sa te cheme langa ei, despre care spunem de obicei ca fac primul pas trebuie sa te simta disponibila. Si disponibilitatea se construieste in timp, ca si relatiile.

Am vazut ca salutul pe un ton impersonal, zambetul care se reduce strict la muschii din jurul buzelor, pauzele de masa in care prefer sa plec mai tarziu pentru ca imi place sa mananc singura sunt pasi inapoi in relatiile cu ceilalti. Si m-am decis sa fac un experiment.

De cateva luni zambesc cu tot corpul, salut personalizat', intreb cine vrea sa guste din mancarea mea. Am trecut peste faza de inrosire cand sunt refuzata politicos sau privita suspicios ca tacuta de la contabilitate' are si cuvinte, nu doar cifre in minte.

Ca niste pisoi fricosi, ceilalti se apropie treptat. Construim tacuti un pod peste care sa ne trecem incet-incet prietenia. Astept petrecerea de Paste si pana atunci ma bucur de invitatiile pe care le primesc.

Deja cineva m-a chemat la ziua sa, nu e nevoie de sarbatori formale ca sa ma simt acceptata, chemata, prezenta. Cere si ti se va da nu e doar o replica biblica, mai ales cand stii sa negociezi.

De curand am invatat sa negociez contacte, nu doar contracte. Si pot sa spun cu mana pe inima ca senzatia e mult mai satisfacatoare..

Comentează și tu

Adaugă un comentariu

Recomandări
(P) De ce (nu) eu? De ce (nu) mie? Relații – cum le faci să funcționeze
(P) De ce (nu) eu? De ce (nu) mie? Relații – cum le faci să funcționeze

Existența noastra este determinată de relațiile pe care le avem. Dacă în relație cu cineva sau ceva există sentimentul că nu ai putere, libertate, bucurie de viață, înseamnă că acea relație nu este funcțională.  Cu ceva ani în urmă, am văzut un cuplu cu doi copii adolescenți. Soția, elegantă și suplă, era îmbrăcată și își […]

Citeste
Nu stiu ce hotarare sa iau

Sunt despartita din anul 2005, am o fetita de 12 ani cu care nu am relatii mama-fiica. M-am casatorit din dragoste, iar dupa 7 ani de casnicie am constatat ca sotul meu are relatii extraconjugale cu prietena mea. Ne-am despartit si de atunci nu m-am mai recasatorit. Eu lucrez in strainatate, castig bine. Luna trecuta […]

Citeste
Pot iubi doua persoane odata?

Sunt maritata de aproape 8 ani si am si 2 copii… Sunt destul de fericita cu sotul meu, dar totusi lipseste uneori dargostea de la inceput… Il iubesc foarte mult, dar in acelasi timp mi-e gandul si la un fost iubit de inainte sotului pe care l-am reintalnit intamplator acum 2 ani, si un pic […]

Citeste
Schimbarea sta in puterea noastra

Niciodata nu am avut prieteni multi. O groaza de amici, de colegi, de cunostinte. Am cui sa spun “buna” de cateva ori pe zi oamenilor pe care ii intalnesc.

Citeste
O casnicie perfecta!

Ma numesc Veronica si am 22 de ani, sunt casatorita de 2 anisori (sotul are 28 de ani). M-am gandit sa va scriu sa vedeti si voi ca sunt si cupluri fericite, nu numai triste si cu probleme. DA, sunt foarte fericita langa sotul meu, bine inteles ca mai sunt si certuri in familie, in […]

Citeste
S-a terminat sau inca nu?

Am 30 de ani, sunt sau mai degraba eram cu prietenul meu de aproape 5 ani. Povestea noastra a debutat cam asa: el nu prea isi dorea o relatie cu nimeni, cam 2 ani de zile practic nu a fost mare lucru intre noi, ne vedeam cand avea chef sau nevoie de ceva, odata la […]

Citeste