Maternitatea e miracol – de Marius Chivu
Dupa ce a tradus cateva carti ale Bibliei, Erri de Luca a scris acest mic roman in care tanara fecioara Miriam/ Maria, evreica din Galileea, isi incepe astfel povestea: „Fusesem insarcinata de un inger ivit inainte de casatorie”.
Logodita cu un tamplar pe nume Iosif, Miriam se teme ca el va fi suspicios si ca va suferi din cauza ruperii comuniunii, numai ca Iosif intelege, mai mult, isi face griji despre cum sa evite acuza de adulter de care ea ar putea fi amenintata. Pentru adulter, legea vremii cerea ca femeia sa fie omorata cu pietre, iar barbatul ei avea dreptul si obligatia de a arunca prima piatra. „Respectul, supunerea cu care suntem invatate fata de autoritatea barbateasca fac sa taca sentimentele afectuoase”, spune Miriam, numai ca divina sarcina adusa de mistralul de martie ii uneste pe cei doi, iar Iosif accepta sa prelungeasca juramantul de castitate pana dupa nasterea copilului.
Casatoria lor pe cand Miriam era gravida in sase luni atrage oprobiul satului Nazareth asupra lui Iosif, unii spun ca nu e barbat, altii ca a incalcat legea, si este nevoit sa paraseasca atelierul unde era ucenic. Astfel ca ordinul de a pleca spre Betlehem pentru recensamantul obligatoriu ii bucura. Cei doi strabat podisul inzapezit al Carmelului insotiti de o magarusa, iar pe drum Iosif ii marturiseste ca un inger i-a dezvaluit numele baiatului ce avea sa se nasca: Ieshu, adica Cel Salvat. Ajunsi in Betlehem, cum toata cetatea era ocupata de cei veniti pentru recensamant, cei doi se multumesc sa innopteze intr-un staul.
Aici naste Miriam si naste singura, din picioare, asistata doar de magarusa si de un bou, intrucat barbatii nu aveau voie, prin lege, sa participe la nastere. „Am taiat cordonul, i-am facut nodul croitorului si i-am frecat trupul cu apa si sare. Iata-l, in sfarsit. L-am pipait peste tot, pana la picioare, iar drept confirmare l-am lins usor.” Este ultima noapte in care pruncul ii mai apartine doar ei si Miriam se roaga ca Ieshu sa fie uitat de la planurile marete.
Mica mare poveste a fecioarei-mame se incheie odata cu miracolul maternitatii: „Ce gol mi-ai lasat, ce spatiu inutil dinlauntrul meu trebuie sa invete sa se inchida. Corpul meu si-a pierdut centrul, de acum inainte suntem desprinsi, suntem doua fiinte care se pot imbratisa, dar niciodata nu mai pot fi una singura.” Miriam este orice femeie pe cale de a deveni mama: simte in pantec micile semne ale fatului, il iubeste intr-atat incat nu l-ar mai vrea nascut, apoi resimte nostalgia despartirii de el. Miracolul din toata aceasta poveste este unul singur: al nasterii.
