Documentarele apara drepturile omului

Atunci cand are ca punct de plecare un eveniment sau o situatie care schimba destine, cum ar fi criza economica din Grecia sau criza refugiatilor, documentarul este inca de la prima vedere un succes. Daca adaugi lupta pentru respectarea drepturilor omului, pe care o duc personajele din Democratie, Coupe de foudre sau Serbistan, poti spune ca Festivalul One World Romania este indreptatit sa fie apreciat si admirat.

 

Flotel Europa

In 1992, cand razboiul a izbucnit in Bosnia, Vladimir Tomic, atunci la varsta de 12 ani, a parasit Sarajevo si a plecat la Copenhaga, impreuna cu mama si fratele lui mai mare. Odata ajunsi acolo, Crucea Rosie i-a plasat intr-un hotel improvizat pe un vas plutitor – un ‘flotel –  impreuna cu o mie de alti refugiati.

In timpul celor doi ani in care au asteptat sa li se ofere azil, viitorul regizor Tomić a inceput sa-si filmeze viata de zi cu zi pe flotel, precum si vietile altor refugiati sarbi, musulmani si croati cu care el si familia lui imparteau spatiul.

Vazut din perspectiva prezentului, filmul editat din materialul VHS filmat in anii `90 functioneaza simultan ca o resursa istorica de exceptionala valoare si ca declansator de nostalgie: o poveste despre maturizarea unui adolescent care surprinde, in acelasi timp, o paleta diversa de personaje, momente personale amuzante sau emotionante, dar si escaladarea nationalismului in randul celor care impart un vapor asa cum au impartit o tara.

In plus, filmul ofera si un element original de arheologie media, oferind spectatorilor o perspectiva privilegiata asupra modului in care valurile de imigranti ai anilor `90 foloseau „vederi VHS' pentru a comunica cu cei dragi ramasi acasa.

 

Grecia, zilele schimbarii

Criza economica din Grecia. Cum a fost afectata societatea greaca de criza si ce tip de reactii a primit statul din partea cetatenilor?

Un nou val de regizori greci incearca sa abordeze aceste intrebari intr-un mod minimalist si inteligent, documentand varii contexte de solidaritate sociala si concentrandu-se pe curajul si creativitatea dovedite de oameni in fata crizei. Grecia: zilele schimbarii e unul dintre documentarele sociale cu cea mai mare putere de a inspira un comportament asemanator.

Urmarim oameni ca Glorgos care, odata ajuns fara adapost, a gasit puterea de a-si recladi viata, sau ca Grigoris, care se muta cu familia in afara orasului in cautarea unui nivel de trai mai bun; sau ca Ilias, care initiaza „miscarea cartofilor' pentru a incuraja solidaritatea, democratia directa si, nu in ultimul rand, pentru a boicota lanturile alimentare comerciale.

Pentru Grecia, vremea crizei se dovedeste a fi si vremea schimbarii, asa cum dovedesc aceste portrete de greci care au decis sa-si ia destinele in propriile maini. Ar putea, oare, aceasta criza sa fie sansa lor de reinventare personala si sociala? Trei povesti extraordinare despre vointa oamenilor in lupta cu sistemul inert, cu coruptia si capitalismul salbatic.

 

Democratie

Protectia datelor personale este una dintre cele acute probleme ale prezentului. Odata cu digitalizarea fiecarui domeniu al vietii cotidiene, am devenit mai previzibili si – paradoxal – libertatea noastra de optiune online a devenit mai limitata.

Cu totii profitam zilnic de varii oferte gasite pe web; insa cautarile noastre lasa o cantitate abundenta de urme digitale – informatii despre vietile noastre private in formate digitale usor de procesat.

Este, prin urmare, esential sa ne punem problema libertatii noastre de decizie – in era, dar mai ales in economia digitala – cu privire la stocarea si utlizarea datelor noastre personale.

Documentarul analizeaza procesul si tensiunile din spatele luptei politice pentru o noua legislatie europeana a protectiei datelor personale. Timp de doi ani, filmul urmareste o serie de persoane-cheie din spatele reformei Comisiei Europene cu privire la aceasta problema.

Raportorul Jan Philipp Albrecht se consulta intens cu lobby-isti, activisti si cu alte parti interesate, solicita puncte de vedere din partea politicienilor si a think tank-urilor, schimba opinii cu colegii de partid pe coridoarele puterii, raporteaza Comisarului Viviane Reding, si, in final, prezinta 0 noua propunere legislativa. O schita alerta, credibila a democratiei puse in practica.

 

Coups de foudre

Cinci femei tinere ale caror traiectorii de viata le-au adus intr-un adapost  prezinta cinci povesti de dragoste dramatice. Pe rand, fiecare ofera o relatare cronologica a procesului prin care relatia sa romantica s-a degradat datorita violentei partenerului masculin.

Umilinta, izolarea, dependenta, intimidarea, amenintarile, negarea sau (auto-)invinovatirea – o intreaga simptomatologie a semnalelor de avertisment este detaliata in cele cinci interviuri despre problemele care cresc in interiorul unei relatii si despre incercarile de a rezista abuzului fizic sau psihologic.

Boala, coma, incercarea de suicid, sunt doar cateva dintre consecintele traite de persoanele care au permis abuzului sa continue: din rusine, din teama de a-si pierde copiii, sau pur si simplu in speranta ca situatia se va ameliora. Ce ramane de retinut e faptul ca persoana abuzata nu e niciodata vinovata pentru violenta agresorului.

Niciodata! Chiar daca el vrea ca ea sa creada acest lucru. Toti cei care se descopera in astfel de situatii trebuie sa ceara ajutor. Pentru ca acest ajutor exista, la nivel institutional, in fiecare tara si pentru ca nimeni nu trebuie sa traiasca temandu-se de persoana pe care o iubeste.

 

Serbistan

Serbia primeste zilnic zeci de cazuri de refugiati din Siria, Afganistan, Somalia, sau Ghana. Conditii inumane de calatorie, trafic de fiinte umane, incalcari ale drepturilor omului – acestea sunt doar cateva dintre obstacolele cu care azilantii se confrunta inainte de a ajunge in Serbia, in drumul lor de durata spre libertate.

Docu-drama semnata de Želimir Žilnik, scrisa in colaborare cu protagonistii filmului, urmareste viata imigrantilor ilegali si a azilantilor gazduiti in centre de refugiati din Serbia in urma unor evadari dramatice din tarile de origine, coplesite de razboi si saracie. Protagonistii lui Žilnik nu vorbesc limbile tarilor pe care le traverseaza in drumul lor spre necunoscut si nu cunosc numele contrabandistilor pe care ar trebui sa se bazeze pentru a trece dintr-o tara intr-alta.

E  cumva firesc ca acesti  oameni sa duca cu ei povesti memorabile: „cam asa ar putea arata viata acestor oameni ajunsi fara voia lor in Balcani', pare sa spuna filmul lui Žilnik, care isi spune povestea cu vitalitate, umor si muzica, in incercarea de a-si face personajele credibile la nivel individual, dincolo de eticheta colectiva de victime. Va fi Serbia o simpla escala sau vor incerca, poate, sa ramana si sa inceapa o noua viata aici?

 

Profesori de ignoranta

Ce este libertatea? Au pasarile acte de identitate? Este acest zid care traversează curtea scolii potrivit pentru o scoala sau, mai degraba, pentru o inchisoare? Sa-l pastram sau sa-l daramam?”, intreaba un profesor de istorie intr-una dintre numeroasele scoli vizitate de regizoarea francezo-israeliana Tamara Erde.

In Profesori de ignoranta, Erde face o calatorie de un an prin teritoriile israeliene si palestiniene, observand modul in care diversi profesori, care lucreaza pentru diferite tipuri de scoli – israeliene, palestiniene, publice, private, mixte sau segregate pe baza de gen – prezinta istoria propriului popor, isi confrunta elevii sau se lupta cu restrictiile impuse de programa scolara.

Filmat in sali de clasa, filmul reveleaza efectul profund si de lunga durata pe care conflictul israeliano-palestinian il transmite urmatoarei generatii prin aceste versiuni de istorie. Cu exceptia comentariului pe care il adauga ocazional din spatele camerei, Erde lasa profesorii si elevii sa vorbeasca liber in film.

Astfel, materialul pare aproape brut, neprelucrat, iar filmul transmite senzatia de actualitate si urgenta. Perpetuarea prejudecatilor si a versiunilor unilaterale este reala: majoritatea profesorilor sustin o anume versiune a istoriei si ignora existenta unor perspective diferite.

Comentează și tu
Recomandări
Liliana Țuroiu, despre statuia Reginei Maria ce va fi amplasată de ICR la Ashford: „Ne apărăm și promovăm valorile și lăsăm ceva durabil în urma noastră“
Liliana Țuroiu, despre statuia Reginei Maria ce va fi amplasată de ICR la Ashford: „Ne apărăm și promovăm valorile și lăsăm ceva durabil în urma noastră“

În contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri şi în cadrul efortului constant de a construi relaţii culturale durabile între România şi Marea Britanie, Institutul Cultural Român va dezveli miercuri, 12 decembrie, în orașul Ashford din Marea Britanie, locul naşterii Reginei Maria, un monument dedicat celei mai importante personalităţi ce a reprezentat excepțional cele două țări.

Citeste
(P) Festivalul “Film 4 Fun”
(P) Festivalul “Film 4 Fun”

Cea de a-X-a ediție a festivalului de film Film 4 Fun’ se va desfășura în perioada 2-4 august 2018 la Casino Sinaia, Centrul Cultural Carmen Sylva și Muzeul – Castelul Știrbei. Această ediție aniversară iși continuă tradiția, dar vine și cu surprize și promite să-și respecte ca de fiecare dată motto-ul: ‘Într-o lume plină de […]

Citeste
supereroi marvel
Cei mai mici supereroi Marvel se văd pe cele mai mari ecrane

Vara aceasta facem echipă cu Omul Furnică şi Viespea din 6 iulie, la cinema, pentru o nouă aventură alături de cei mai simpatici eroi din Universul Cinematografic Marvel.

Citeste
Documentarele apara drepturile omului
Documentarele apara drepturile omului

Atunci cand are ca punct de plecare un eveniment sau o situatie care schimba destine, cum ar fi criza economica din Grecia sau criza refugiatilor, documentarul este inca de la prima vedere un succes. Daca adaugi lupta pentru respectarea drepturilor omului, pe care o duc personajele din Democratie, Coupe de foudre sau Serbistan, poti spune ca Festivalul One World Romania este indreptatit sa fie apreciat si admirat.

Citeste
SoNoRo Conac – muzică pentru arhitectură
SoNoRo Conac – muzică pentru arhitectură

În luna septembrie, SoNoRo Conac pune din nou muzica în slujba salvării patrimoniului arhitectural românesc și derulează o campanie de strângere de fonduri pentru reabilitarea conacului Neamțu din Olari, județul Olt. Campania va consta în organizarea unui concert la conac, pe 21 septembrie, și a unui sistem de donații comunicat pe tot parcursul lunii septembrie.

Citeste
„Poezia ramane supapa de protectie, fereastra catre vis, prietenul fidel la care ne intoarcem in perioadele albastre...“
„Poezia ramane supapa de protectie, fereastra catre vis, prietenul fidel la care ne intoarcem in perioadele albastre…“

Radu Bata preda franceza francezilor si in timpul liber, scrie poezie. Pe care o numeste, frivol si autoironic, „poezeta“, si care rimeaza cu „dramoleta“. Dar poezetele sale sunt departe de a fi dramolete. Ele au adesea un suflu dramatic foarte serios, ca atunci cand, intr-o seara perfecta si senina de vara, se intuieste furtuna de maine.

Citeste