Now Reading
Expozitia de arta contemporana „Lumi plutitoare”, semnata de Max Streicher

Expozitia de arta contemporana „Lumi plutitoare”, semnata de Max Streicher

Revista Psychologies

In premiera nationala, Sun Plaza Shopping Center prezinta, in perioada 25 martie – 14 aprilie 2013, o expozitie ce reuneste lucrari neconventionale ce apartin artistului de origine canadiana Max Streicher.

Expozitia de arta contemporana intitulata „Lumi plutitoare” propune o intalnire cu 5 lucrari inedite, Floating Forest, End Game, Quadriga II, Sleeping Giants, Alto-Cumulus, instalatii gonflabile cu diferite forme, ce par a fi insufletite gratie unor ventilatoare industriale si mecanisme simple cu supape.

Fantasticul aluneca din cand in cand in realitate. Max il prinde, ii da forma si il face sa ramana in lumea noastra din fiecare zi. Unicitatea operelor sale de arta consta in utilizarea materialelor delicate, redarea lor detaliata si realistica, amplasarea lor dinamica, toate acestea avand scopul de a neutraliza calitatile generalizate, simpliste si comice la care ne asteptam de obicei de la niste structuri gonflabile.

„Monumentalismul postistoric al operelor lui Max Streicher este contemporan nu atat pentru ca se manifesta mereu in prezent, printr-o efemeritate aproape sfidatoare, ci prin faptul ca raspunde intotdeauna unor urgente contemporane. Este mai intai un monumentalism plasat mereu in raspar fata de functiile monumentului clasic, dar chestionand totodata valentele spatiului public, pe care il revendica si il recuceresc ori de cate ori sunt expuse.

Apoi, pentru ca in acest tip inedit de monumentalitate se regasesc mai toate caracteristicile lumii de azi: lucrarile sunt fragile, efemere, diafane, conturand o precaritate care inspira empatie si revolta, tristete si optimism, promisiune, utopie, vis. Scurt spus, instalatiile gonflabile create de Max Streicher devin necesare ca aerul acolo unde sunt expuse pentru ca sugereaza ideea de substanta, continut, fond in acelasi timp cu absenta tuturor acestora in mediul care ne inconjoara si pe care il formam.” Astfel a caracterizat opera lui Max Streicher, Igor Mocanu, critic de arta si curator.

Max Streicher este un sculptor si creator de instalatii, care de 20 de ani lucreaza intens cu tehnologia elementelor gonflabile in sculpturi cinetice si lucrari tridimensionale. Artistul a expus si are lucrari prezente in galerii din toata lumea, pe intreg teritoriul Canadei natale, in Barcelona, Madrid, Cambridge, Paris, Praga, Berlin, Düsseldorf, Mumbai, Tokyo, New York etc., iar acum, pentru prima data in Romania, la Sun Plaza!

Pentru mai multe informatii, vizitati www.sunplaza.ro si www.facebook.com/sun.plaza.shopping.center.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top