Cum ne putem spori capacitatea de adaptare

Capacitatea de adaptare ne ajuta sa facem fata provocarilor, dar si sa obtinem ceea ce ne dorim. Cateva lamuriri despre acest „talent“, atat de necesar, primim de la psihologul Eugen Popa.

Psychologies: Cand incepem sa ne resimtim cu nevoia de adaptare?

Eugen Popa: Nevoia aceasta incepe din prima clipa, de dupa nastere. Atunci ne confruntam, pentru prima data, cu un mediu inedit, diferit de ceea ce experimentaseram in mediul intrauterin.

Apoi, fiecare etapa din parcursul educational al copilului presupune o noua provocare adaptativa: gradinita, primul an de scoala, liceul, facultatea.

Din punctul de vedere endocrinologic, apar complicatele schimbari hormonale, care genereaza puternice modificari comportamentale la adolescent, cu care este nevoit sa se obisnuiasca din mers, in multe cazuri, cu destula dificultate.

Apoi, la unii copii pot aparea acele situatii majore in care se modifica insasi configuratia familiala: decesul unui membru al familiei, divortul parintilor, plecarea din casa a unui frate mai mare, aparitia unui nou frate.

De asemenea, un mare impact emotional cu care se confrunta copiii, il pot avea si schimbarile de domiciliu, mai ales daca acest lucru implica renuntarea fortata la un mediu de viata perceput de copil ca fiind binefacator (prieteni, animale de companie, locul de joaca preferat etc.).

De ce unii oameni se adapteaza greu?

E. P.: Acestia sunt oamenii sabloanelor mentale. La nivel inconstient, ei folosesc un repertoriu restrans de astfel de tipare, in raport cu realitatea, care, in permanenta, se supune legilor schimbarii.

Raman, astfel, in dezacord functional cu aceasta. Situatiile noi ii nelinistesc sau chiar ii inspaimanta si fac tot posibilul sa le evite ori sa le amane.

Persoanele greu adaptabile sunt persoane caracterizate de frica de nou, de situatiile inedite, de a nu face fata neprevazutului si, astfel, de a nu fi judecate si etichetate.

Sunt oamenii confortului dat de orizonturile inguste, dar cunoscute, care nu contin nimic amenintator sau provocator. Sunt oameni cu o slaba stima de sine si cu un nivel al increderii de sine care le infraneaza initiativele si creativitatea, fapt care ii mentine intr-un continuu conflict dezadaptativ cu mediul nou.

Explicatiile pot fi legate de experientele anterioare, cand persoana in cauza a suferit un esec in a face fata unei situatii noi, acest esec fiind perceput atat de dureros din punct de vedere emotional, incat a capatat aspectul unei traume care se poate reactiva in situatii asemanatoare.

De asemenea, copiii cocolositi de parinti anxiosi si hiperprotectori pot deveni adulti care au probleme de adaptare. De aceea, a incuraja, cu responsabilitate, copiii sa experimenteze situatii noi, este atat de important!

Care sunt caracteristicile persoanelor care fac fata mai bine schimbarilor?

E. P.: Curajul si increderea de sine sunt calitati care caracterizeaza aceste persoane. De asemenea, sunt persoane creative si spontane, cu o inteligenta practica, emotionala si sociala bine dezvoltata.

Sunt persoane cu o bogata experienta anterioara, care a avut rolul de a „cali“, de a dezvolta un set de instrumente adaptative, practice si cognitive, care sunt folosite in avantajul lor.

Aceste persoane au abilitatea de a extrage similarul, oricat de aproximativ ar fi acesta, dintre situatiile anterioare, carora le-au facut fata cu succes, si cele noi, fata de care, astfel, au motive sa se simta capabile sa le surmonteze.

Asadar, ceea ce defineste foarte bine „functionarea“ acestor persoane, este tocmai aceasta usurinta cu care acceseaza resursele adaptative.

Sunt ca niste lucratori responsabili cu mentenanta unei mari instalatii, care au asupra lor, la indemana, tot felul de unelte si dispozitive, cu care pot interveni, reparatoriu, in posibilele situatii de avarie.

Cum am putea sa facem fata mai usor schimbarilor majore?

E. P.: Pierderea unei persoane dragi, divortul, migratia fortata, pensionarea, pierderea serviciului sunt astfel de schimbari majore, care pot interveni in viata unui om.

Apartenenta la un grup de persoane, cu care sa avem relatii emotionale pozitive stranse – fie ca este vorba de familie sau de grupul de prieteni – poate ajuta extrem de mult.

Aceasta ne asigura sprijinul necesar pentru a nu cadea prada disperarii, care poate urma, in mod firesc, acestor evenimente. Deci, cultivarea relatiilor sociale stranse poate ajuta enorm.

In momentele critice, este salvator sa apelam la prieteni, sa nu ramanem singuri, mai ales daca suntem o personalitate fragila din punct de vedere emotional.

Impartasirea durerii sau a disconfortului cauzat de neprevazut sunt modalitati pe cat de simple, pe atat de eficiente.

Ar fi ideal ca, in acele momente, sa putem adopta atitudinea inteleptului si sa vedem totul ca pe o scena de teatru, care tocmai isi schimba butaforia.

Ne putem antrena si ajuta singuri sa devenim mai adaptabili?

E. P.: Adaptabilitatea este un „efect secundar“, de o importanta primara, al procesului sustinut de dezvoltare personala.

Desigur, ne putem propune sa invatam direct adaptabilitatea, insa ceea ce duce la aceasta, sunt aspecte ce necesita eforturi permanente, cum ar fi: cunoasterea de sine, vindecarea traumelor, spargerea blocajelor emotionale, cresterea sti­mei de sine – aspecte care, ele insele, pot fi scopuri terapeutice.

Acestea se pot ameliora substantial prin eforturi personale, de autotraining, de autoanaliza, de introspectie si constientizare cvasi­per­manenta.

La acestea se adauga si modalitatea directa de antrenament, si anume asumarea curajoasa a situatiilor inedite, neevitarea lor, chiar daca frica are tendinta permanenta sa comute turatia motorului pe marsarier.

Aceasta testare a realitatii este indispensabila, deoarece nu vom sti niciodata daca am invatat sa fim adaptabili, pana nu trecem printr-o serie de situatii provocatoare.

Mai mult decat atat, putem chiar sa provocam unele situatii noi, care ne vor cere noi configurari psihoemotionale si comportamentale adaptative si care ne aduc si o imbogatire personala.

Pe de alta parte, legat de situatiile noi dramatice, care nu ne-am fi dorit sa se intample, este util sa nu fugim de ele, sa nu ne bagam capul in nisip, sa ne asumam travaliile de doliu, daca este cazul, si sa fim atenti la noi insine si dintr-o pozitie de martor.

Eugen Popa este psiholog si psihoterapeut cu practica privata

A consemnat Iulia Barca

Foto: shutterstock.com