Apelezi des la ironie? Ce spune asta despre tine

Ironie? Sarcasm? Cinism? Deși detensionează atmosfera și facilitează interacțiunea, fiecare dintre ele are și o latură întunecată. Suntem autoironici pentru că ne cunoaștem foarte bine sau pentru că avem o stimă de sine scăzută?

 

Ce se ascunde în spatele unor ironii? Ce spun despre noi?

Irina Macovei: Ironia este des utilizată în conversaţiile noastre zilnice, fie că vorbim despre noi, despre o altă persoană sau despre o situaţie.

Avem această abilitate de a distinge între sensul ironic şi cel literal al unei propoziţii încă de la vârsta de cinci-șase ani, aşa cum confirmă experimentele cercetătoarei Penny Pexman de la Universitatea din Calgary.

Citește și:

De ce este importantă capacitatea de adaptare și cum o putem cultiva

Crezi că ai un tipar autodistructiv? Cum se formează și cum îl poți corecta

Studiile vin cu două explicaţii pentru modul în care procesăm sensul ironic. Prima ar fi că înţelegem întâi sensul literal al unei afirmaţii şi apoi pe cel ironic.

A doua explicaţie, aşa cum rezultă şi din cercetarea condusă de Haike Jacob de la Universitatea din Tübingen, este că reuşim să distingem sensul ironic pentru că percepem contradicţia dintre informaţiile verbale şi cele non-verbale. Tonul vocii, anumite gesturi, expresiile faciale reprezintă indicii prin care noi înţelegem că este vorba de o ironie.

Motivaţiile pentru a folosi ironia sunt distincte: dorim să fim amuzanţi, să facem haz de necaz, să atragem atenţia unei persoane, să ne consolidăm poziţia, să ne controlăm emoţiile sau să îi manipulăm pe alţii etc.

Indiferent de motiv, folosită în exces, ironia merge dincolo de umor şi devine toxică. Remarcile ironice, mai ales dacă au o tentă răutăcioasă, adresate în mod constant unor persoane, pot distruge stima de sine, încrederea şi motivaţia acestora.

De cele mai multe ori, faptul că folosim ironii răutăcioase la adresa celorlaţi, ne indică un nivel scăzut al stimei de sine, precum și faptul şi că suntem mai arogante şi individualiste.

Atacurile ironice au rolul de a compensa lipsa de încredere şi de autoapreciere, prin umilirea şi rănirea celorlalţi. Aroganţa şi superioritatea arătate celorlalţi ascund întotdeauna un sentiment de inferioritate. De fapt, dorim să atragem atenţia şi să fim apreciate de cei din jur încercând să glumim pe seama altor persoane.

 

Uneori, ironia este o unealtă a umorului. Ce trăsături au cei care sunt capabili de mai mult umor/ironie? Există o legătură cu depresia, introspecţia sau cunoaşterea de sine?

I.M.: Simţul umorului este o caracteristică pe care ne dorim să o avem pentru că, deseori, o asociem cu un nivel înalt de inteligenţă, creativitate, prietenie, apreciere, agreabilitate etc.

Pe de altă parte, uneori, tindem să-i vedem pe cei care folosesc umorul ca fiind neserioşi, imaturi, aroganţi sau aiuriţi. La fel, umorul poate avea funcţii diferite în interacţiunile sociale-pozitive, dar şi negative.

De exemplu, cercetătorii disting între umorul împărtăşit cu ceilalţi – care are rolul de a crea şi menţine relaţiile sociale, oferindu-le oamenilor sentimente de apropiere şi de conectare – şi umorul bazat pe a râde de alţii, care are ca funcţii discriminarea, consolidarea propriului statut sau poziţie ori conformismul. Ironia este plasată, alături de sarcasm şi cinism, în cea de-a doua categorie.

Astfel, un studiu condus de Ilona Papousek de la Universitatea din Graz a arătat că această categorie de umor, care îi poate răni pe ceilalţi, reprezintă o formă de recompensă socială, de plăcere, conştientă sau inconştientă, pentru cei ce o practică, ceea ce este în acord cu alte rezultate ştiinţifice.

Acestea confirmă că astfel de persoane au în ecuaţia personală trăsături ca: exagerarea, antagonismul şi manipularea.

De asemenea, într-un studiu foarte recent, cercetătorii Richard Bruntsch şi Willibard Ruch au descoperit că oamenii care folosesc ironia ca formă a umorului, îşi ascund, de fapt, sentimentele negative şi agresivitatea sau încearcă să evite confruntarea cu problemele pe care le au.

Pe de altă parte, s-a dovedit o legătură între depresie şi umor, dar nu în sensul că persoanele cu un simţ ridicat al umorului sunt depresive.

De fapt, persoanele care şi-au dezvoltat simţul umorului ca mijloc de coping şi au avut succes în depăşirea greutăţilor unei copilării nu tocmai fericite, vor folosi mai târziu, ca adulţi, aceeaşi stategie.

Sigmund Freud afirma că folosim umorul pentru a ne confrunta cu problemele şi anxietăţile noastre. Aşadar, în spatele unor ironii se pot afla sentimente de dezamăgire, tristeţe, ostilitate sau anxietate. De asemenea, persoanele extrovertite sunt capabile de mai mult umor sau ironie.

Legătura cu introspecţia şi cunoaşterea de sine o putem găsi în autoironie. O persoană care se cunoaşte pe sine foarte bine, care şi-a pus întrebări despre ea însăşi şi şi-a găsit răspunsurile, ştie foarte bine care îi sunt punctele forte şi cele slabe şi, prin aceasta, are şi o încredere ridicată în sine.

Astfel, poate folosi autoironia, glumind pe baza propriilor vulnerabilităţi, pentru a-i face pe ceilalţi să râdă.

 

Ce putem spune despre persoanele iritate de umorul debordant al celor din jur, în special când acesta ia forma ironiei?

I.M.: Exceptând cazul în care o persoană este subiectul ironiei – şi acest lucru, evident, o poate irita, mai ales dacă are deja o încredere în sine scăzută –, există diverse situaţii în care se poate întâmpla acest lucru.

De exemplu, o persoană introvertită este, în general, mai timidă, mai retrasă, iar umorul debordant şi exuberanţa celor din jur ar putea să o deranjeze.

De asemenea, există posibilitatea ca cei care sunt iritaţi de ironie să nu-i înţeleagă sensul şi să prefere un alt tip de umor. Este posibil şi ca persoanele care preferă mai ales sensul direct al conversaţiei să nu guste prea mult ironia.

Foarte importantă este şi natura relaţiilor dintre persoane şi felul în care ele interpretează ironia. Dacă relaţiile sunt mai jucăuşe, mai apropiate, mai deschise şi permisive, atunci ironia poate fi interpretată pozitiv. Însă, când relaţiile sunt mai puţin jucăuşe şi permisive, ironia poate irita persoanele din grupul respectiv.

În fine, oamenii cu un nivel ridicat al inteligenţei emoţionale ar putea să fie iritați de ironie, mai ales dacă îi umileşte pe ceilalţi.

O persoană cu o inteligenţă emoţională ridicată este foarte empatică şi înţelege foarte bine emoţiile celorlalţi, ceea ce o face să nu considere deloc amuzant ironiile care au drept subiect alte persoane.

De altfel, cercetătorul Michał Bajerski de la Universitatea din Varşovia a găsit corelaţii puternic negative între inteligenţa emoţională şi folosirea şi apreciarea ironiei.

 

O mică analiză asupra autoironiei: ce maschează? Cât este de sănătoasă şi când reprezintă un semnal de alarmă?

I.M.: Autoironia poate masca, pe de o parte, aşa cum am zis, o persoană foarte încrezătoare în forţele proprii, care se cunoaşte pe sine însăşi foarte bine şi care poate face glume pe seama propriilor puncte slabe.

Sigur că, voi spune, ca întotdeauna: ceea ce este folosit în mod excesiv, poate să ne facă rău, indiferent de cât de încrezătoare suntem în noi însene.

Aşadar, este în regulă să fim autoironici adesea este chiar amuzant, dar excesul poate fi un semnal de alarmă. Poate că suntem deja în a doua categorie…

Pe de altă parte, în mod contrar, în spatele autoironiei poate sta lipsa de încredere în sine şi subaprecierea propriei persoane.

În acest caz, o persoană foloseşte autoironia pentru a se elibera de sau pentru a se confrunta cu sentimente negative, furie, tristeţe, dezamăgire în legătură cu ea însăşi.

Sigur că acest lucru nu este deloc sănătos şi, deşi pe moment poate fi considerată o soluţie, autoironia folosită în mod constant ne adânceşte şi mai mult în neîncredere şi autoagresivitate.

Este bine ca persoana să conştientizeze că are nevoie să-şi crească nivelul de încredere şi sine, să-şi schimbe imaginea de sine şi să caute o altă rezolvare în această direcţie.

 

Înclinaţia către sarcasm sau aprecierea acestuia spune ceva despre intelectul nostru?

I.M.: Şi sarcasmul are o latură negativă şi una pozitivă. De exemplu, el reprezintă uneori, o remarcă usturătoare sau o critică aspră la adresa unei alte persoane şi este folosit pentru a o destabiliza, a o face să se simtă lipsită de importanţă sau, cum spunem în limbajul comun, „mică.

În acest caz, sarcasmul este o formă de umor care maschează agresivitatea faţă de acea persoană. Însă există situaţii în care sarcasmul nu este o remarcă răutăcioasă, ci intenţia este de a face o glumă amuzantă pentru a destinde atmosfera tensionată sau pentru a spune lucrurilor pe nume, atunci când ceilalţi nu îndrăznesc.

Sigur că interpretarea sarcasmului depinde şi de natura relaţiei celor implicaţi în conversaţie. Este întotdeauna un aspect pe care este bine să-l luăm în considerare.

Înclinaţia către sarcasm și aprecierea acestuia au legătură cu nivelul de inteligenţă. De altfel, Oscar Wilde definea sarcasmul ca „cea mai înaltă formă de inteligenţă, iar acest lucru este dovedit de numeroase studii.

Acest lucru poate fi explicat prin faptul că sarcasmul implică folosirea unui alt sens al cuvintelor, a unui înţeles criptic şi necesită gândire abstractă pentru a fi perceput ca o remarcă inteligentă şi amuzantă.

Un studiu – realizat în 2015 de cercetătorii Li Huang de la INSEAD, Francesca Gino de la Universitatea Harvard şi Adam D. Galinsky de la Universitatea Columbia – a arătat că sarcasmul ridică nivelul de creativitate nu doar al celor care îl exprimă, ci şi al participanţilor la conversaţie.

 

Elena-Irina Macovei este psiholog, psihoterapeut, Cabinet individual de psihologie: consiliere psihologică, psihoterapie, relaxare şi hipnoză; tel.: 0742.556.775, irina_macovei08@yahoo.com, www.romedic.ro/psiholog-elena-irina-macovei

Foto: Shutterstock

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Apelezi des la ironie? Ce spune asta despre tine
Apelezi des la ironie? Ce spune asta despre tine

Ironie? Sarcasm? Cinism? Deși detensionează atmosfera și facilitează interacțiunea, fiecare dintre ele are și o latură întunecată. Suntem autoironici pentru că ne cunoaștem foarte bine sau pentru că avem o stimă de sine scăzută?

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste