Now Reading
3 mituri despre motivatie

3 mituri despre motivatie

Revista Psychologies

Anumite abordari ale lucrurilor sunt total gresite, indiferent cat de atragatoare par. Unde gresim cand vine vorba despre motivatie.

 

Scrie-ti scopurile si idealurile, iar succesul va veni garantat! Pe Google cu siguranta vei gasi acest sfat calauzitor care poate fi justificat si argumentat in numeroase moduri convingatoare.

In realitate, faptul ca scrii pe hartie care iti sunt scopurile sau idealurile, te va ajuta probabil la caligrafie, daca repeti acest lucru suficient de des.

Nu scrierea scopului in sine iti va asigura succesul, desi desigur nici nu il va sabota. Ceea ce ajuta este structurarea.

Incearca sa iti conturezi cat mai concret un scop pe care il ai si sa gasesti si modalitatile prin care crezi sau te vezi atingandu-l. Sa fii cat mai specific te va ajuta, evident acest lucru, nefiind suficient.

Motivatia ta in schimb va creste cand vei sti cat mai clar care iti sunt pasii catre scopul final si, de ce nu, construindu-ti obiective intermediare pe parcurs.

 

Fa tot ce poti! Pe de o parte, indemnul se doreste a atrage performanta si il vei auzi deseori. In practica, ironic, s-a dovedit a fi taman o acceptare a mediocritatii: „am facut tot ce am putut”.

Timp de decenii, psihologii organizatonali au studiat obiectivele ancorate in „fa tot ce poti” si cele structurate, specifice, clar dificile.

Mai mult de 1000 de studii la nivel international au demonstrat un mai mare succes in atingerea obiectivelor descrise in mod specific si catalogate clar ca fiind dificile in detrimentul celor abordate prin sloganul mentionat.

Acest lucru se intampla deoarece obiectivele cu grad de dificultate mai mare iti vor creste motivatia inconstient, alaturi de concentrarea pe obiectiv si implicarea in atingerea lui, iar acestea vor persista mai mult fiind cele mai eficiente strategii.

 

Vizualizeaza-ti succesul! Cei care promoveaza gandirea pozitiva sunt chiar foarte atasati de acest slogan. Din pacate, vizualizarea succesului, eventual sarind peste partea in care chiar depui eforturi considerabile pentru atingerea lui, te seteaza pentru esec.

Putini dintre speakerii motivationali inteleg ca este o diferenta intre a crede ca vei reusi si a crede ca vei reusi cu usurinta.

Optimistii care raman realisti au incredere ca vor reusi dar sunt convinsi de asemenea ca acest lucru presupune efort, planificare amanuntita, perseverenta si alegerea strategiilor optime.

Totodata, isi permit si o gandire „negativa” de tipul „Ce obstacole voi intampina? Cum le voi depasi?”. Optimistii lipsiti de realism vor trai convinsi ca vor avea succes doar vizualizandu-l la nesfarsit.

Iar acest comportament, conform unori cercetari recente, reuseste sa te sece de motivatie si energie pentru a-ti atinge scopurile.

Cei care isi petrec timpul visand la cat de frumos le va fi viitorul raman fara resurse sa faca ceva pentru a ajunge acolo…

Combina increderea in abilitatile tale cu o evaluare sincera si corecta a dificultatilor pe care le vei intampina.

 

Foto: Hepta

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top