3 mituri despre bătrânețe

Suntem speriați de bătrânețe, iar pe măsură ce se apropie, ne așteptăm doar la declin. Și totuși, lucrurile nu stau atât de rău. Iată câteva mituri și stereotipuri despre îmbătrânire.

Citește și:

Cu relaxare, despre teama de imbatranire

Alimente și activități bune pentu creier

Andy Rooney spunea că e paradoxal cum ne atrage ideea unei vieți cât mai îndelungate, dar cea de a îmbătrâni ne sperie.

Foarte probabil toți vom îmbătrâni, indiferent cât de mult, motiv pentru care nu e nimic rău să ne pregătim pentru asta.

Totuși, cu schimbările demografice rapide, mulți reușesc să trăiască în trecut, având atitudini negative și credințe greșite în privința îmbătrânirii. Iată cele mai vehiculate mituri și stereotipuri.

 

Toți bătrânii sunt cam la fel și în declin

În mod interesant, pe măsură ce îmbătrânim devenim mai unici și ne diferențiem mai bine, semănând tot mai puțin unii cu alții.

Fiecare îmbătrânește în mod diferit și într-un ritm diferit. Sau nu ai participat la nicio reuniune cu colegii de liceu? Nu ai observat că peste fiecare a trecut timpul în mod diferit? Unii parcă au îmbătrânit foarte puțin, iar alții… în mod considerabil.

De ce ne-ar mira să vedem o persoană în vârstă cu privire sclipitoare și musculatură tonifiată sau cu articulații problematice, dar o minte ageră?

Evident, circumstanțele biologice își spun cuvântul. Moștenirea noastră genetică, factorii de mediu și alegerile pe care le facem pe parcursul vieții se combină într-un rezultat unic. Mai are sens să spunem ce efecte are fumatul asupra degredării fizice? Evident, o accelerează.

Dar în ziua de azi nu doar îmbătrânim mai mult (rata de supraviețuire a crescut considerabil mulțumită progreselor medicinei) ci și mai bine. Nu intrăm în declin.

Desigur, nu ne comparăm cu noi înșine la vârsta de 20 de ani, deși și acolo, mental, observăm îmbunătățiri.

Studiile demonstrează că o persoană care avea în 75 de ani 1990 avea o condiție fizică similară cu persoanele de 65 de ani în 1960. Tot acest studiu confirmă și o diversitate biologică remarcabilă.

 

Devenim mai uituci și senili odată cu vârsta

Uitarea poate fi o problemă indiferent de vârstă, iar factorii ce o cauzează sunt multipli. Dar nu înseamnă că nu ne putem stimula intelectul.

Este mai simplu să credem în stereotipiile conform cărora persoanele în vârstă devin mai uituce și copilăroase. Iar societatea contemporană nu ne iartă greșelile prea ușor.

Internalizăm anumite valori sociale, iar dacă am uitat unde am pus cheile de la mașină începem să ne îndoim de capacitățile noastre. „Încep să am Alzheimer?'.

Una dintre legile universului este că atragem fix de ce ne temem, iar preocupările noastre ne pot distrage până la punctul la care uităm ceva. „Ce voiam să iau din bucătărie?'. Este începutul unui cerc vicios.

Multe lucruri pe care le uităm sunt perfect normale și inconsecvente. Ar fi culmea (și imposibil) să ne amintim absolul totul.

O pierdere semnificativă a memoriei este o boală și nu e normală odată cu îmbătrânirea. Mai mult de jumătate dintre persoanele peste 85 de ani au funcții cognitive perfect normale. Iar efectele devastatoare ale demenței senile nu trebuie trivializate.

Dar trebuie reținut că astfel de afecțiuni sunt cele care afectează funcțiile cognitive și nu reprezintă o normalitate pentru îmbătrânire.

 

Învățarea și creativitatea intră în declin odată cu înaintarea în vârstă

Din păcate, acest mit este legat de precedentul, referitor la declinul cognitiv. Iar credința în sine nu doar este inexactă și pesimistă, dar și periculoasă.

Creativitatea și proiectele active sunt cruciale unei îmbătrâniri sănătoase și unei vieți îndelungate.

Creativitatea este imaginația pusă la muncă. Are elemente de acțiune, participare și folosirea talentelor personale.

Niciunul dintre aceste elemente nu este limitat de îmbătrânirea normală. Mai exact, trăsăturile creativității se schimbă de-a lungul vieții noastre, dar îmbogățindu-se, nu erodându-se.

Măsurile pe care le iei în privința vieții tale mentale sunt corelate cu sănătatea mentală de mai târziu. Depinde de ce faci tu pentru tine din timp, pentru a-ți asigura sănătatea psihică de mai târziu.

Iar să te fixezi în stereotipii și mituri nu generează decât un declin timpuriu. Până la urmă, poate fi vorba și de profeția autoîmplinită.

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
3 mituri despre bătrânețe
3 mituri despre bătrânețe

Suntem speriați de bătrânețe, iar pe măsură ce se apropie, ne așteptăm doar la declin. Și totuși, lucrurile nu stau atât de rău. Iată câteva mituri și stereotipuri despre îmbătrânire.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste