3 semne că suferi de anxietate socială

Poți fi timid sau introvert, dar poți, în egală măsură să suferi de anxietate socială. Iar aceasta se traduce prin teamă exagerată în interacțiunile pe care le ai. Iată câteva semne.

Citește și:

Trucuri pentru o mai buna stima de sine

Controleaza-ti criticul interior

Îți imaginezi că te vei face de râs

Vorbești rar cu persoane necunoscute? Ideea de a avea inițiativă într-o conversație te paralizează? Îți imaginezi deseori că te vei face de râs? Astfel de gânduri și ulterior comportamente corespunzătoare, îți afectează modul, calitatea și frecvența interacțiunilor cu ceilalți.

Deseori criticul tău interior stă la baza comportamentului evitant pe care îl manifești. Resimți nesiguranță față de ceea ce ai putea spune dar și teamă în relație cu percepțiile pe care le anticipezi la ceilalți.

 

Îți e teamă de judecată

Teama de respingere și judecată te determină să eviți, pe cât posibil, interacțiunile sociale? Poate ai deja un grup restrâns de prieteni, dar foarte probabil nu te aventurezi să cunoști oameni noi. Iar la serviciu, preferi să nu fii observată decât să atragi atenția asupra ta.

Asociat, îți lipsește asertivitatea, întrucât nu vrei să îi superi pe cei din jurul tău. Foarte probabil trebuie să lucrezi cu stima ta de sine și să înveți să te valorizezi singură.

De cele mai multe ori, comportamentele noastre ne îndreaptă către rezultatul de care ne temem cel mai mult, prin ceea ce prihologii numesc „profeție autoîmplinită'.

 

Crezi că cei din jur îți vor observa disconfortul

Dacă ai un comportament pe măsura gândurilor tale, vei afișa disconfort. Dar asta nu înseamnă că cei din jur știu exact ce e în mintea ta și care este sursa lui. Așa cum nici tu nu poți citi gândurile altora, nici ei nu știu ce se petrece cu tine.

Totuși, simptomele pot fi vizibile, de la palme umede, față înroșită, tremurături, respirație accelerată. Exercițiile de relaxare și respirație controlată îți pot fi utile atunci când urmează să te confrunți cu o situație cu potențial anxios.

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
3 semne că suferi de anxietate socială
3 semne că suferi de anxietate socială

Poți fi timid sau introvert, dar poți, în egală măsură să suferi de anxietate socială. Iar aceasta se traduce prin teamă exagerată în interacțiunile pe care le ai. Iată câteva semne.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste