Now Reading
5 motive pentru care sa citesti cartea in loc sa vezi filmul

5 motive pentru care sa citesti cartea in loc sa vezi filmul

Revista Psychologies

Cititul e pentru multi o placere. pentru altii, o corvoada. Norocul e ca in zilele noastre regizorii se mai ocupa si cu realizarea cinematografica a unor carti deja celebre. Dar e de ajuns sa vezi filmul? Iata 5 motive pentru care sa citesti cartea in loc sa vezi filmul:

1.    Mai multe ore de placere: O carte nu o citesti in maxim doua ore si, ca orice relatie serioasa, are nevoie de timp pentru a deveni puternica. Sunt zile in care cunosti personajele, te imprietenesti cu ele si ajungi sa le iubesti, facandu-le loc in viata ta. Un film ramane intr-o sala de cinema si amintirile tale cu personajele se reduc in scurt timp la cateva scene atat de palpabile incat imaginatia ta nu iti va putea satura nevoia de mai mult.

2.    Cartea e experienta ta: Citita de tine, iti creezi o viziune personala, imbracand lumile descoperite asa cum se pricepe mai bine imaginatia. Poti sa iubesti sau sa detesti cu drept deplin, stapan pe ceea ce intelegi. Un film expune o viziune regizorala cu care nu ai decat sa te impaci.

3.    Dezvoltare: Cu siguranta orice act de cunoastere ne imbogateste personal, dar oare pe cate niveluri? Daca intr-un film dupa o carte afli subiectul, mai mult sau mai putin respectat, cartea te solicita cu totul: intelegi cu mintea, cu sufletul, privesti in perspectiva, te misti cum vrei pe axa timpului si nu esti doar plimbat, ghidat prin actiune.

4.    Responsabilitate. Intr-un interviu acordat de curand ziarului „Cotidianul”, scriitorul si regizorul Andrzej Zulawsky marturiseste „Cinema-ul este ca si cand ai purta pantaloni scurti si ai fi un cercetas sexy. Literatura inseamna pantaloni lungi si o palarie grea.” Asadar iti asumi un rol mai mare decat a fi un simplu spectator. Devii tu insuti personaj, traind in cartea aceea o multime de proiectii pe cand, in film, le iei de-a gata sau poate chiar le scapi. Depinde ce a simtit regizorul ca trebuie sa proiecteze el insusi.

5.    Inspiratie si revolutie: O fraza dintr-un film te poate inspira. O fraza dintr-o carte te poate revolutiona. Revelatia nu e un eveniment, ci un proces, iar un proces cu efecte sigure nu apare in doua ore, ci se coace la focul mocnit al inconstientului tau, zile sau poate luni in sir. O carte nu e doar creatie, e si re-creatie. Cu fiecare dintre noi. Tu ce alegi?

 

Foto: Young woman reading book.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top