Adevărat și fals despre narcisism
A devenit un trend să etichetăm pe cineva drept „narcisist“, dar oare avem dreptate? Despre ce este și ce nu este narcisismul, am stat de vorbă cu psihologul Mariejeane Rizea.
Personalitatea narcisistă este definită de specialiștii de la The Mayo Clinic drept „o tulburare mintală în care oamenii au un simț al sinelui inflamat și al propriei importanțe corelat cu o puternică dorință de a fi admirați.
Citește și:
Cum influențează social media narcisismul
Aceștia cred că sunt superiori celorlalți și nu au niciun interes în a investiga sau valida emoțiile și opiniile persoanelor din jurul lor.
Dar în spatele acestei măști de încredere totală în sine se află o identitate fragilă, vulnerabilă la cel mai mic reproș sau critică.“
Care sunt cele mai proeminente trăsături ale unei persoane narcisiste? Cum recunoaștem un narcisist veritabil?
Mariejeane Rizea: Cel mai ușor, această tulburare de personalitate poate fi identificată în relațiile pe care un narcisist le dezvoltă cu cei din jurul său, relații care implică deseori lipsa empatiei, manipulare, înșelare și exploatare deliberată.
Relația de acest tip este, în majoritatea cazurilor, toxică pentru persoana care își plasează în mod bine intenționat, dar total greșit, încrederea într-o persoană a cărei capacitate de a reciproca aceste sentimente este nulă.
Unul dintre lucrurile pentru care narcisiștii sunt recunoscuți este faptul că profită de bunele intenții ale celorlalți. Și reușesc acest lucru prin câteva „strategii“ recurente la care apelează:
Disonanța cognitivă. Masca este aceea a unui individ șarmant, afectuos, hrănitor emoțional, charismatic, diplomat, iubitor și călduros.
Și este așa de bine construită, încât oamenii nu reușesc să vadă dincolo de ea adevărata natură a persoanei narcisice: o persoană fără capacitatea de a empatiza, căreia îi lipsește un interes autentic pentru ceea ce face, simte și acționează persoana de lângă ea.
Victimele unei asemenea abordări intră în această disonanță cognitivă deoarece, deseori, justifică și valorizează personalitatea drăguță, călduroasă și iubitoare, dar ale cărei comportamente sunt exact opuse: dureroase, manipulatoare și care produc suferință.
Finalul spiralei face ca victima să se învinovățească pentru această situație, ignorând adevăratul caracter al narcisistului și sfârșind prin a se considera vinovată de starea de neîmplinire și insatisfacție a relației.
Manipularea emoțională. Numită și „triangulare“, întrucât narcisiștii, deseori, manipulează emoțiile celorlalți prin inserarea unei a treia persoane în relație, într-o încercare de a provoca atât gelozia, cât și pentru a menține controlul.
Astfel, dacă apare o problemă în relație, narcisistul nu se simte responsabil să o rezolve, dar va manipula emoțiile unei alte persoane, pentru ca aceasta să încerce să îi rezolve problema.
Cameleonismul social. O altă caracteristică a narcisiștilor este dorința nelimitată de a le fi mângâiat orgoliul și, din acest motiv, se înconjoară cu oameni care să facă exact asta.
Chiar și o asemenea persoană, însă, își dă seama că, pentru a beneficia de complezență și admirație, trebuie să mențină o formă socială de bună credință și politețe.
Ea va impersona o persoană diferită de cea care este cu adevărat, tocmai pentru a face pe placul oamenilor și a primi ceea ce dorește: admirație constantă și o stare de extaz în fața altruismului personal.
Deplasarea responsabilității. Narcisiștii vor spune și vor face orice pentru a împiedica persoana de lânga ei să judece clar și limpede comportamentul lor deviant.
După ce manipulează (subtil) emoțional și/sau psihologic victimele, vor căuta să invalideze și să critice orice rezistență din partea acestora în fața acțiunilor lor.
„Ești prea sensibil/Ești prea serioasă/Nu mă înțelegi“ fac parte din vocabularul de șantaj. Scopul final este să inducă în persoana de lângă ei o permanentă stare de dubiu patologic.
Ce trăsături catalogăm greșit ca fiind narcisiste? Ce altceva pot însemna acestea?
M.R.: Până la un punct, o tendință spre narcisism este prezentă în fiecare persoană. Poți avea un frate, un părinte sau o rudă cu asemenea trăsături de personalitate pe care ești obligat să le confrunți; sau poate un șef, un coleg sau profesor cu tendințe pe care nu le poți controla sau provoca.
Doar pentru că sunt narcisiști, nu înseamnă că nu sunt demni de a fi iubiți sau că nu sunt persoane capabile să atragă alte persoane prin personalitatea lor complexă.
Din contră, oamenii cu un scor mai mare la această tendință sunt, de regulă, persoane cu o charismă extraordinară, amuzanți, buni la ceea ce fac, competitivi, sociabili și plăcuți.
A fi alături de ei este o plăcere, atât timp cât nu ești în centrul atenției lor. Cercetătorii diferențiază între două tipuri de narcisism: cel vulnerabil (în cazul lor, scutul exterior de autocentrare și egoism maschează o structură interioară slabă și vulnerabilă) și cel grandios (aceștia cred cu adevărat în măreția și grandoarea lor și este posibil chiar să fie atât de buni pe cât se cred).
Ambele sunt variante ale narcisismului, dar cei din categoria „grandios“ manifestă machiavelism (manipulare) și psihopatie (lipsă de empatie și remușcare).
Oamenii cu scor mare la narcisism și machiavelism sunt cei care fascinează și șochează în egală măsură, care îți intră cu adevărat sub piele, antagonismul lor făcându-i imposibil de trăit cu ei, și aproape întotdeauna se opun împlinirii scopurilor personale.
Aceștia excelează în arta aroganței, pe măsură ce își etalează superioritatea, călcând în picioare emoțiile, opiniile și sentimentele celorlalți.
Comparând cele două subtipuri, Egan și colaboratorii săi au descoperit că narcisistul grandios are tendința să fie mai fericit, extrovertit și mai stabil emoțional, pe când cel vulnerabil este mai puțin agreabil, mai puțin stabil emoțional și mai înclinat spre manipulare și psihoze.
Care este doza de egoism sănătoasă și recomandată? Când sunt încălcate limitele?
M.R.: Cercetările indică faptul că experimentăm o epidemie de narcisism. În cartea The Narcissism Epidemic, analizând datele a peste 37.000 de subiecți, Jean Twenge și W. Keith Campbell au observat faptul că trăsăturile de personalitate narcisistă au crescut în același ritm îngrijorător ca și obezitatea din 1980 până în prezent, cu accent crescut în rândul femeilor.
Chiar și muzica și arta, în general, devin mai îndreptate spre narcisism, alături de orice formă de social media.
Fenomenul selfie este elocvent pentru efectul pe care social media îl are în încurajarea acestei tendințe de supranarcisisare a societății.
Realitatea este că narcisiștii cred că ei sunt cu adevărat excepționali. Și că noi, ceilalți, suntem persoane banale și obișnuite. Cum poți determina dacă o persoană este narcisistă? Simplu, întreab-o!
Cercetările demonstrează că narcisiștii se simt așa de bine în pielea lor, că nu au nicio problemă să admită acest lucru. Iar uneori narcisismul poate fi chiar benefic pe termen scurt.
Persoanele narcisiste lasă o primă impresie fantastică la interviuri profesionale sau la o primă întâlnire, își îndeplinesc foarte bine sarcinile, cu rezultatele scontate, iar în perioada tinereții să fii un pic narcisist, se corelează cu o șansă mai ridicată de a te simți fericit.
Narcisiștii devin mai ușor lideri și sunt mai plăcuți, cei care muncesc mult sunt promovați mai ușor, dar ceea ce, pe termen scurt, funcționează în favoarea lor este distructiv pe termen lung.
Profesorul Scott Barry Kaufman de la University of Pennsylvania explică faptul că, după o lună, persoanele narcisiste devin suspecte de neîncredere, liderii nu își demonstrează capacitățile inițiale, iar în ceea ce privește prestigiul, dacă nu este o miză, narcisiștii nu depun eforturi.
Satisfacția în relație scade după câteva luni, iar ca adulți narcisiștii nu sunt fericiți, în vreme ce a fi în preajma lor nu este un lucru sănătos pentru cel care are o relație cu o asemenea persoană.
Cum se comportă un narcisist în relațiile cu cei din jur? Dar într-un cuplu?
M.R.: O relație cu un narcisist a fost comparată cu o tură într-un roller coaster de ultimă generație. Cu multe momente de adrenalină și disperare.
De regulă, oamenii intră în relații pentru iubire și din dorința de a se conecta și a se uni emoțional cu o altă ființă. Narcisiștii intră în relații din alte motive.
Nu simt iubirea ca atare și le lipsește abilitatea de a se conecta la altă ființă sau de a stabili legături de atașament cu alte persoane.
Cu toate acestea, narcisiștii au nevoie de oameni mai mult decât oricine. Deoarece întregul lor eu și identitatea de sine sunt dependente de admirația celorlalți, iar sistemul lor emoțional este în permanent dezechilibru între a avea nevoie de alții și a fi lăsați în pace.
Narcisiștii simt un mare gol interior. Acest gol este prezent constant și doar atunci când sunt admirați se poate atenua. Reparația emoțională este însă temporară.
Narcisiștii sunt copleșiți de sine și sunt absenți la nevoile celorlalți. Ei intră în relații pentru a-și umple acest gol și pentru a se asigura că au pe cineva disponibil pentru a-și împlini nevoile.
O relație cu un narcisist urmează trei faze tipice: idealizarea (această stare euforică este cea mai aproape de experimentarea dragostei pentru un narcisist, numită „infatuare“);
devalorizarea (adrenalina din faza precedentă începe să se ducă, iar eforturile par acum inutile, afectându-le sentimentul devalorizării și al inadecvării); abandonarea (studiile arată că, într-o astfel de relație, partenerul este mult mai înclinat să se manifeste în mod manipulator, să interacționeze prin jocuri și comportamente toxice sau să nu se angajeze pe termen lung).
Cum poți realiza că ești într-o astfel de relație?
M.R.: Trăsăturile comune ale unui astfel de partener, dar care pot varia de la o persoană la alta, sunt: superioritatea și sentimentul autoîndreptățirii; lipsa empatiei; comportamentul de control și manipulator;
nevoia puternică de admirație; axarea pe împlinirea nevoilor și dorințelor personale; nivelul ridicat de agresivitate; dificultatea primirii unui feedback în privința comportamentului lor.
De ce a devenit narcisismul un trend? Manifestăm cu toții (fie și ocazional) anumite trăsături?
M.R.: De regulă, narcisiștii provin din părinți narcisiști, care le-au oferit o educație și o creștere fără substanță și fond real, autentic.
Părinții lor au dorit să fie cei mai buni la școală, cei mai buni la învățat, cei mai buni la diverse aptitudini, proiectând asupra lor propria lor dorință de superioritate și măreție.
Alteori, au fost complet ignorați, cu părinți așa de centrați pe propriile lor persoane, încât nu se puteau conecta la nevoile și dorințele copilului, acesta servindu-le doar atunci când le împlinea interesele.
Deseori, părinții unui astfel de copil alternau momente de foame emoțională cu cele marcate de lipsă de interes. Narcisiștii au, de regulă, stima de sine inflamată (compusă atât din voci interioare care îi liniștesc, cât și din voci care le agravează măreția), o componentă a ceea ce Dr. Robert Firestone numește anti-self (anti-eu).
Sunt fragili, din cauza vocilor critice puternice și disprețuitoare la adresa valorii personale. Relațiile narcisiste sunt o provocare majoră. Narcisiștii au dificultăți mari în a iubi pe cineva, pentru că nu se iubesc nici pe ei.
Cu toate neajunsurile, oamenii sunt atrași de astfel de relații pentru că astfel de parteneri pot fi captivanți, seducători și cu o personalitate copleșitoare, la început.
Îți dorești să devii parte a interesului lor, pentru că te fac să te simți special! Te fac să te simți diferit, pentru că te-au ales. Cu timpul însă, intervin neajunsurile unei astfel de relații: înșelarea, manipularea, distanța, cruzimea, dezinteresul, controlul, minciuna, jocurile psihologice.
Într-o astfel de relație te vei simți foarte singur, un accesoriu ale cărui nevoi nu sunt importante, te vei simți incompetent și nevalorizat.
De aici, o permanentă stare de furie, de supraprotecție sau de identificare cu această imagine negativă, care va duce, inevitabil, la dezechilibru psihic. Compasiunea de sine, care este diferită de stima de sine, este o soluție salvatoare.
Diferența dintre ele este relevantă. Stima de sine se centrează pe evaluarea ta în relație cu ceilalți și amplifică dorința de a fi diferit și special.
Compasiunea de sine se centrează pe a te purta cu tine cu înțelegere, blândețe și cu recunoștință față de umanitatea pe care o împărțim cu toți cei din jurul nostru.
Dar mai ales pe a fi conștienți că, atunci când ne înfuriem sau respingem aspecte negative ale altora, de fapt nu le acceptăm la noi înșine. De acolo începe lucrul individual spre armonie și acceptare.
Mariejeane Rizea este psiholog clinician, consilier de cuplu, copil și familie, tel.: 0744.817.136.
