Now Reading
Avantajul de a fi androgin!

Avantajul de a fi androgin!

Avatar photo

Androgin este un termen care provine din cuvintele grecești andras (om) și gyné (femeie) și se referă la un amestec de caracteristici feminine și masculine. Androgenial este un avantaj, demn de invidiat, pe care androginii îl pot avea.

 

În opera lui Platon apare mitul androginului. Conform cu acesta, la început, trăiau pe Pământ ființe androgine. Arătau ca doi oameni lipiți spate în spate: două femei, doi bărbați sau un bărbat și o femeie.

Aceștia dețineau o putere foarte mare, puteau face aproape tot ce gândeau. Zeii se temeau de puterea aproape infinită a androginilor și, pentru a nu mai reprezenta o posibilă amenințare, i-au despărțit. Separate, însă, părțile nu mai reușeau să facă nimic.

În istoria modernă, o adevărată explozie în cultivarea imaginii androgine în cultură a avut loc în anii ’80, când muzica a devenit invadată de staruri gen Michael Jackson, Boy George, Prince, Annie Lennox.

De altfel, și în zilele noastre Lady Gaga continuă acest trend. Totuși, în cam toate aceste exemple, aspectul androgin s-a limitat la machiaje și îmbrăcăminte.

Citește și:

12 mesaje de la femei care rămân în istorie

Există egalitate între femei și bărbați?

Vreau să fiu bine înțeles: nu mă refer aici la oamenii hermafrodiți, care au ambele seturi de organe sexuale, și nici la orientarea sexuală, ci la femeile care par mai băiețoase și la bărbații care par mai efeminați.

Spre deosebire de aspectul pur fizic, încă din anii ’70, studiile psihologice au încercat să vadă dacă există caracteristici psihologice ale oamenilor cu aspect androgin.

În mod șocant, multe din elementele pe care Platon le asocia cu mitul androginului au fost confirmate de aceste studii.

Astfel, s-a descoperit că androgenitatea este asociată cu multe lucruri pozitive, precum satisfacția maritală, wellbeing-ul, eficiența ca părinte, satisfacția în viață, optimismul și flexibilitatea.

De altfel, și studiile care au investigat caracteristicile femeilor matematicieni au observat la acestea o combinație de trăsături masculine și feminine cum ar fi: individualism, curaj, concentrare, dar și emotivitate sau interes către artă.

Un aspect important confirmat de mai multe studii este tendința spre creativitate a androginilor.

Astfel, băieții foarte creativi sunt percepuți ca mai efeminați, iar fetele foarte creative sunt percepute ca fiind mai băiețoase.

Este interesant că aceste persoane sunt, de regulă, crescute de părinți care pun accentul pe independența în gândire, curiozitate și dezvoltarea de competențe.

Iar trăsături precum deschiderea către experiențe noi, flexibilitatea, acceptarea lucrurilor care par antagonice și o oarecare detașare de normele sociale, toate, caracterizează persoanele creative.

Deschiderea către nou îi caracterizează în special pe adolescenții și adulții tineri, ea începând să fie tot mai puțin vizibilă după 30 de ani.

Deși este văzută ca un fel de apanaj al tinereții, este foarte important ca ea să fie prezentă și la vârsta adultă, pentru că este un indicator al capacității de învățare.

Oamenii deschiși la nou sunt mai creativi, răspund bine la schimbări și își adaptează stilul de viață rapid. Celebrul Maslow (cel cu piramida nevoilor umane) observase că oamenii creativi prezintă un amestec echilibrat de caracteristici aparent opuse, precum muncă-joacă, maturitate-copilărie sau gândire-emoție.

În plus, deși creativitatea androginilor este prezentă în artă și știință, nu este în niciun fel asociată cu creativitatea în business.

Aici, caracterul masculin se pare că este cel mai puternic asociat cu succesul. Studiile au găsit că managerii de top nu sunt percepuți ca fiind creativi de către angajați. Natura își arată din nou complexitatea.

Deși din punctul de vedere a atracției sexuale (și a normelor sociale și culturale) feminitatea și masculinitatea cât mai pure câștigă, intelectual, combinația trăsăturilor se pare că este ideală.

 

De Dragoș Cîrneci, doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe. Lucrează în cercetare aplicată, dezvoltând produse pentru sănătate, mediul de afaceri. Este interesat de evoluția omului, precum și de provocările cu care specia umană se confruntă în lumea tehnodigitală de astăzi, http://dragos-cirneci.blogspot.ro

Foto: 123rf.com

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top