Arta între terapie, hobby și meserie

arta, pian desenat

În miile de încercări de a caracteriza cuvântul „artă, sau indiferent de cât ne-am strădui să înțelegem acest cuvânt, parcă tot mai mult ne îndepărtăm de lumea fizică, pășind cu umilință spre un tărâm sacru unde timpul se scurge în file, portative ori pânze cu miros înțepător.

De cele mai multe ori, când auzim cuvântul artă, gândul ne zboară la pictori celebri, care folosesc cu îndemânare și pricepere pensule de diferite dimensiuni – mulți dintre noi neînțelegând la ce poate folosi acel mănunchi îndesat în buzunarul plin de pete al maestrului.

Alte persoane, firi mai melomane, își imaginează vreun subsol aflat pe o stradă îngustă, de unde se înalță slabe sunete redate de vreun pian vechi, urmate de strigăte pline de furie ale unui compozitor nemulțumit de opera ce i se revarsă din trup peste clapele gălbui și ciobite.

Din păcate, în zilele noastre, tot mai multe persoane aleg să admire arta de la distanță, puțini fiind aceia care se avântă în ea.

Traseul artei

Declarându-mă o melomană încă dinainte de naștere, acum mă pot considera o norocoasă, fiindcă am reușit să îl conving pe Dumnezeu, să mă „arunce sub aripa ocrotitoare a maestrului Mircea Luculescu, dirijor de peste 40 de ani al Teatrului Național de Operetă Ion Dacian, tată și critic al greșelilor mele.

Astfel, pașii mi-au fost îndrumați spre calea muzicii încă de la vârsta de 6 ani, urmând Liceul de Artă Dinu Lipatti, secția pian, iar câțiva ani mai târziu frecventând și cursurile de canto clasic, astfel fiind călăuzită de sunetele muzicii pe tot parcursul copilăriei.

Fiind o fire emotivă, dar și influențată de darul cu care își exercitau meseria preaiubitele mele doamne profesoare de specialitate, am ales să fiu pedagog. Din nou, soarta a fost blândă cu mine, iar în calea mea, a așternut și profesori de excepție, pe care îi vedeam ca un fel de părinți de gradul doi. Prin urmare, am cules tot ce este mai frumos din această meserie, agonisind un buchet de informații, pregătită să îl predau fiecărui discipol.

Practicând muzica și studiul ei ca o meserie, mi-am ales pentru momentele mele de relaxare, lumea literelor și astfel am început cu mici versuri fără rimă, aruncându-mă mai târziu in opere de mare întindere. Imi place să îmi imaginez povești romantice și binecuvântez fiecare clipă petrecută în fața laptopului, evadând fie într-un alt secol, fie în locuri străine mie.

Astfel, în doar patru ani, am reușit să dau naștere a cinci romane, îndrăgostindu-mă de fiecare personaj creat.

Pornind pe drumul bătătorit al pedagogiei, urmând să fiu profesoară de pian și canto, am înțeles că dacă vreau să mă fac înțeleasă de către cursanții mei, trebuie să pătrund în adâncul sufletelor lor. Și, după cum știm cu toții, nu este deloc ușor să ajungi în locuri unde poate nici ei nu au călătorit, riscând să descoperi taine străine și lor.

Aveam o bază din facultate, urmând și cursuri de psihologie, materie care în acei ani, era opțională, dar parcă nicio teorie nu mai stă în picioare, atunci când te confrunți cu oamenii. Se știe că suntem diferiți cu toții, avem gusturi și dorințe diferite, dar punctul comun pe care îl au persoanele care mă contactează spre a le fi îndrumător pe această cale, este sensibilitatea.

Nu plăcerea de a asculta muzică, nu dorința de a învăța ceva nou, ci doar sensibilitatea ce urlă spre eliberare. Astfel, descoperind punctul comun ce ne leagă, am dărâmat toate barierele: nu contează ce vârstă are cel care alege să-mi fie alumn, ce nivel este (dacă a mai luat cursuri în altă parte) ce religie, orientări sexuale sau deficiențe.

Am lucrat de-a lungul timpului cu persoane nevăzătoare, sau diagnosticate cu ADHD, ori cu autiști. Greu? Nu! Aveam același limbaj și aceeași visare. Atunci am înțeles încă un lucru: noi, oamenii, nu suntem atât de diferiți, ci lumea care ne pune etichete, sau durerile interioare ne pot face să părem diferiți.

Am afirmat în nenumărate rânduri că arta este nu numai o meserie ci o terapie spre liniștea sufletului. Într-o veșnică alergătură, uităm de noi, de ce ne dorim cu adevărat, fiindcă dacă noi nu ne iubim în primul rând pe noi înșine, nu vom putea iubi cu adevărat o altă ființă de lângă noi.

Iubirea de sine nu este o formă de egoism și nu ajunge doar să ne facem analizele periodic, ci să ajungem să ne cunoștem, să ne înțelegem dorințele și sentimentele, să ne alocăm puțin timp în care să facem ce ne place, pentru că acest lucru aduce beneficii, nu materiale, ci spirituale, iar atunci când facem un lucru plăcut inimii noastre, energia și tonusul se schimbă. Brusc, devenim mai veseli, mai plini de viață, mai deschiși spre semenii noștri.

Undele redate de coardele pianului, sunt medicamente nebănuite, sunetele sunt energie, iar ele induc persoanelor care o ascultă, sau practică, o stare de bine, aceia fiind în perfectă armonie atât cu ei înșiși dar și cu natura înconjurătoare.

„Muzica este o lege morală. Ea dă suflet gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este mai bun, drept și frumos. Platon

În artă nu există limite!

Aș adăuga faptul că nu doar muzica, ci orice manifestare a artei, ne eliberează, ne poate face să visăm, să găsim frumosul în orice și să creăm fără limite, fiindcă, în artă nu există limite!

Iar dacă omul este făcut să fie liber, în gânduri și dorințe, de ce ne-am limita noi singuri? De ce ne-am îngrădi dorința de a învăța să cântăm, dansăm sau pictăm la o vârsta mai înaintată? Multe persoane nu au avut norocul de a începe să lucreze din copilărie spre a-și dezvolta și latura artistică, dar din acest motiv nu înseamnă că trebuie să abandonăm ideea.

Mulți adulți încep stângaci această pasiune (canto sau pian) fiindcă în goliciunea destăinuirilor s-au lovit de veșnica întrebare: La ce îți folosește să te apuci de muzică la această vârstă?' Indiferent că aleg cursurile de canto, unde lecția debutează cu vocalize, tehnici de respirație și de impostare a sunetului, momente de relaxare a corpului și a vocii, ca apoi să atacăm' o piesă, sau că aleg să descifreze taina notelor muzicale și a sunetelor ce se eliberează sub atingerea degetelor lor, atât de diferite, cu fiecare atingere, sfârșitul orei îi găsește cu bună dispoziție, relaxare și cu dorința de a reveni la o viitoare lecție. Să faci muzică nu este ușor, iar cine afirmă acest lucru, înseamnă că nu a ajuns să o aprofundeze.

Chiar dacă pleacă fie cu dureri abdominale datorate încordării mușchilor abdominali și a diafragmei, sau cu mintea fumegând' de la multitudinea de informații, faptul că au reușit pentru o oră să se desprindă de cotidian, înălțându-se pe treapta artei, îi văd cum înfloresc atunci când coboară înapoi în camera sunetelor, spre încheierea lecției.

De cele mai multe ori, noi, oamenii, dorim să ne mulțumim semenii, să nu ne dezamăgim familia sau prietenii, iar piedica celor dragi, ne poate îngropa psihic, fără ca aceștia să fie conștienți. De la această mică piedică, faptul că se poate râde de tine că te duci să iei cursuri care după părerea lor nu fac decât să îți ia din timp și bani (mai ales bani – fiindcă în ziua de azi, totul este măsurat în bani) pe tine, ca individ, ajunge să te învingă, lepădându-ți micile clipe de fericire și încărcare spirituală.

De aici, de la aceste sentimente de vinovăție, multe persoane riscă să cadă în prăpăstia depresiei, unii dintre ei nefiind nici măcar conștienți de ce li se întâmplă, deoarece depresia nu lovește cu durere, ci te doboară pas cu pas, iar dacă nu ești conștient de acest fapt, este foarte ușor să devii o altă victimă a ei.

Un trup care face mișcare este un trup sănătos

Da, trăim într-o lume prea agitată, într-o continuă alergătură… uneori nici noi nu mai știm după ce alergăm, alteori alergăm chiar de noi, de sentimentele noastre și de dorințele pure. Uităm să ne bucurăm de natură, să ne oprim admirându-o și dorind să memorăm acel peisaj, nu fotografiindu-l cu telefonul nelipsit din buzunar, ci cu inima.

Cât de minunat ar fi să putem reda acel mic Rai, pe o pânză imaculată, retrâind cu fiecre mângâiere a pensulei, emoția pe care am avut-o  la prima vedere a peisajului. Am fi din nou în acel loc, simțind cum vântul ne mângâie fața și nimic nu ne-ar mai putea grăbi să ne mișcăm din acel popas. Nici faptul că nu am pregătit cina, ori că timpul nu mai este tânăr iar a doua zi urmează să ne trezim iar de dimineață. Nimic!

Iubesc secvențele din filme, unde persoanele ieșite la pensie, fie încep activități precum: grădinărit, yoga sau dansuri, fie se lasă pradă artei, dorind să își exprime sentimentele în pictură sau literatură. Orice, numai să nu piardă timpul între pereții casei, căutând doar eșecurile din viețile vecinilor. Un trup care face mișcare este un trup sănătos, iar un creier care este veșnic antrenat nu te va trăda niciodată.

La fel îi încurajez și pe părinți să își îndrepte copiii spre cunoașterea unui instrument, pentru că este incredibil câte procese îndeplinește în acele momente creierul uman și cum ajunge să se dezvolte dacă este antrenat încă de la o vârstă fragedă. Să înveți să cânți la pian este mai greu decât să înveți o limbă străină.

Aici trebuie să ai grijă să reții unde sunt plasate notele pe portativ, să le redai pe clape, să înveți valorile notelor, numărând timpii (în mod egal) apoi să apeși pe pedala de susținere a sunetului, fapt ce face ca sunetele să fie mai înălțătoare, uneori și pe cea de surdină, atunci când dorim să îi diminuăm intensitatea.

Iar ca o încununare a acestor mecanisme, se află respectarea perioadei în care a fost scrisă lucrarea, stilul compozitorului și ca o glazură peste întreaga muncă, este amprenta unică a interpretului. Nicio lucrare nu va fi cântată la fel, cum nicio trăire nu poate fi povestită în același mod, de două ființe.

Muzica este în tot ce ne înconjoară

Ca efecte miraculoase, muzica a fost și este folosită spre vindecarea diferitelor suferințe atât trupești cât și psihice. Această terapie a fost utilizată încă de pe vremea lui Pitagora, fiindcă în cazul în care nu știați, și în muzică există matematică, iar el numea vindecarea trupului, a minții sau a sufletului cu ajutorul sunetelor, PURIFICARE.

Așadar să ne lăsăm cât mai des inundați de undele sonore, spre o renaștere pozitivă! Pentru cei cărora învățarea unui instrument li se pare un lucru imposibil,  sau  consideră că nu au fost înzestrați de la mama-natură cu o voce plăcută, efectul audițiilor muzicale poate fi de asemenea o modalitate în această terapie.

Se știe că atunci când suntem triști, preferăm să ascultăm muzică lină cu sunete dulci și armonioase, iar acest lucru ne induce o stare benefică, iar de la o stare mentală excelentă, la un sistem imunitar bun, nu este decât un mic pas, deoarece tot mai multe studii susțin faptul că bolile provin din modul în care gândim și acționăm asupra ființelor și a tot ce este în natură.

Sunetele ne însoțesc pretutindeni, încă de dis de dimineță cu soneria telefonului care ne trezește, ciripitul vrăbiilor, scârțâitul vreunei uși mai vechi, muzica din mijloacele de transport, sau pe fundalul vreunui film, amplificându-ne trăirile. Muzica este în tot ce ne înconjoară.

de Laura Ștefan

Comentează și tu
Recomandări
Suntem atât de dornici să nu ne copleșească emoțiile, încât le ignorăm
Suntem atât de dornici să nu ne copleșească emoțiile, încât le ignorăm

Nu este recomandat să te lași copleșită de emoții, să poți lua distanță de ele și să treci prin filtrul gândirii ce se întâmplă, de fapt, cu tine. Dar acolo, în emoții, găsim mesaje importante despre noi.

Citeste
Manifestări în depresie și alte tulburări similare
Manifestări în depresie și alte tulburări similare

Un număr mare de persoane suferă de depresie în zilele noastre, iar acest „demon al amiezii” este cea mai cunoscută patologie dar și cea mai frecvent greșit diagnosticată. Iată câteva informații în plus.

Citeste
Cum ne putem elibera de stres
Cum ne putem elibera de stres

Nu putem controla ce se petrece în jurul nostru și nu putem evita problemele, însă putem învăța să ne eliberăm mai eficient de stres. Iată câteva resurse simple și foarte utile.

Citeste
arta, pian desenat
Arta între terapie, hobby și meserie

În miile de încercări de a caracteriza cuvântul „artă“, sau indiferent de cât ne-am strădui să înțelegem acest cuvânt, parcă tot mai mult ne îndepărtăm de lumea fizică, pășind cu umilință spre un tărâm sacru unde timpul se scurge în file, portative ori pânze cu miros înțepător.

Citeste
Stres sănătos și nesănătos la locul de muncă
Stres sănătos și nesănătos la locul de muncă

Oare există și un stres sănătos? În caz că da, care sunt efectele lui și cum îl putem evita pe cel nesănătos? Câteva răspunsuri de la psihoterapeutul Monalisa Tudor.

Citeste
Copilul interior și nevoile noastre reale
Copilul interior și nevoile noastre reale

Desigur, este o întreagă discuție legată de copilul interior… o discuție amplă, de altfel. Recent, am realizat că mă port cu mine, fără să îmi dau seama, exact așa cum se purta mama. Și nu am cele mai frumoase amintiri din copilărie.

Citeste