Arta si terapia dependentei

Arta poate vindeca suflete si poate renaste oameni fara speranta. Iata povestea unui baiat care a depasit dependenta prin desen.

 

Exprimare prin intermediul artei

Pictura este prima forma prin care clientii nostri reusesc sa exprime trauma, spune Mariana State, psiholog in cadrul Centrului de terapie Equitas din Constanta.

„In spatele dependentei se afla frecvent traume care, verbal, este prea dureros sa poata fi exprimate. Odata ce deseneaza, clientii vorbesc mult mai usor despre emotii.

Oamenii ascund durerea traumelor folosind jocuri de noroc, droguri sau alimente. Pictura scoate tot timpul durerea la lumina.

Arta a fost utilizata ca terapie timp de secole, insa expresia de „terapie prin arta a aparut in secolul XX, atunci cand un artist britanic, Adrian Hill, a inceput sa-i invete pe soldatii raniti care se intorceau din cel De-al Doilea Razboi Mondial sa picteze si a observat ca asta ii ajuta sa-si revina dupa trauma razboiului.

O contributie importanta pentru raspandirea folosirii artei in procesul terapeutic o are si psihoterapeutul elvetian Carl Jung.

El considera ca arta e un instrument important in explorarea subconstientului si isi incuraja pacientii sa-si picteze visele. Jung insusi folosea pictura pentru autocunoastere.

„Exprimarea verbala se face in limitele rationalului. Or rationalul are destul de multe limite, continua doamna psiholog Mariana State. „Oamenii gandesc: «Cum sa spun asta?» sau «ce or sa creada despre mine?».

Dar, odata facut desenul, le e mai usor sa vorbeasca. E un exercitiu extraordinar de a iesi din negarea problemelor, de a trece peste aparente si a vorbi despre realitatea interioara. Problemele sunt externalizate pe foaie.

 

O casa, un deal. Ce semnificatie?

Pentru a explica cum functioneaza terapia prin arta, Mariana State ne-a prezentat cateva picturi facute de Mihai, un fost client al clinicii, ale carui progrese importante sunt exprimate in picturile sale cu tempera.

In prima pictura e o casa inclinata pe un deal, o barca si un copac uscat langa un rau. La orizont, straluceste o jumatate de soare. „Primul desen reprezinta tema familiei, spune doamna psiholog, dar eu ma uit nedumerita: unde e familia?

„Desenul este relevant prin simboluri, lamureste ea. „El s-a reprezentat prin acest pom, uscat si singur, cu un trunchi strangulat, care are o mare nevoie de caldura, de iubire, reprezentata de un soare foarte mare.

Barca are legatura cu faptul ca sora lui, singura persoana apropiata, a plecat in strainatate. Prin aceasta pictura, a scos la lumina multe probleme care l-au dus catre adictie.

Casa e nepopulata, familia lui s-a separat cand el era adolescent si de atunci a ramas singur, cu emotiile si problemele vietii de zi cu zi.

Mihai a ajuns la centru din cauza dependentei de etnobotanice si jocuri de noroc. A realizat prima pictura in a treia zi de la sosire. „Sunt foarte importante exprimarile libere, in care isi exprima ideile si problemele asa cum le vede, explica psihoterapeuta.

„Prin pictura, am reusit sa identificam problemele care au fost mai apoi subiecte de discutie pentru orele de psihoterapie.

Desenul e un limbaj non-verbal, din care terapeutul si clientul afla multe informatii care, rational, sunt mai dificil de redat. In termen de trei zile, nu am fi reusit sa aflam atatea doar prin conversatie.

 

Frumoasa si Bestia

Al doilea desen a fost facut la o saptamana dupa primul. Imi aminteste de trandafirul din basmul Frumoasa si Bestia, care l-a transformat pe print in bestie. In spate, trei coloane grecesti.

Aflu de la doamna psiholog ca cele trei coloane ii reprezinta pe parintii si sora lui Mihai, iar trandafirul il reprezinta pe el, inconjurat de vartejul dependentei, fara radacini, tinut prizonier.

„Se simte bine datorita invaluirii dependentei, care actioneaza ca un fel de protectie, spune Mariana. „Il conserva, in absenta unei radacini.

La nivel psihic, curentul reprezinta confuzie. O viata aparent sanatoasa, dar artificiala si fara perspectiva. Coloanele reprezinta familia absenta, la distanta.

El stie ca ei exista si sunt interesati de el, dar nu-l pot ajuta. Tepii sunt mecanismele lui de aparare. Aceste mecanisme l-au ajutat sa supravietuiasca cand a fost abandonat emotional. Decorul este teatral, puternic luminos, ca si aparatele de joc de noroc.

Intr-o zi, dupa vreo trei sap­tamani petrecute la cen­tru, Mihai a inceput sa deseneze din proprie ini­tiativa: un drum mar­gi­nit de copaci si el la incepu­tul drumului, privind ina­inte.

In spatele lui, copaci uscati. In fata, co­­paci verzi. „A de­senat plansa dupa ce si-a gasit li­nistea in cen­tru, isi aminteste doamna psiholog.

„In­tr-o zi, pur si sim­plu, s-a asezat la masa si a inceput sa deseneze. Este momentul in care el a pornit la drum. Co­pacii sunt ancorati, cu trun­chiuri rezistente, vii, chiar daca apare ne­vo­ia de protectie, ex­primata prin con­­tururile inchise ale coroanei copacilor.

 

Aripi noi

Dupa o luna de terapie, Mihai deseneaza din nou trandafirul, insa de data asta cu radacini. Mariana imi explica semnificatia picturii: „Aici se vad transformarile in plan intern. E o pictura care arata solutiile.

Nu mai este intr-un bol inchis – este intr-o sticla deschisa, care are legatura cu exteriorul. Sticla este asezata pe un suport, o cruce.

El are o educatie religioasa de care uitase, dar pe care a regasit-o aici in centru. A venit in contact cu iubirea, care seamana cu soarele din primul desen.

Numai ca nu mai este atat de departe, ci o descopera inauntrul lui. In inima lui, suferintele care apar in prima pictura raman sub un plasture.

De asemenea, nu mai exista pomul uscat, ci au aparut niste plantute cu radacini in apa, care reprezinta posibilitatile lui de crestere. Aripile arata elanul lui. Muntii din fundal arata dorinta de a pleca, de a avea reusite profesionale. Florile au legatura si cu sensibilitatea lui.

Ca orice supravietuitor, este atent la detalii. Intr-un mediu ostil, detaliile pot garanta supravietuirea. Pentru Mihai, arta inseamna mai mult decat terapie.

In perioada petrecuta la Centrul Equitas, si-a descoperit sensibilitatea artistica. Picturile lui sunt migaloase si, chiar daca au stangacia unui incepator, transmit emotie. La fel si melodiile pe care le canta acum la pianul centrului (asta nu face parte din terapie, dar Mihai tot a vrut sa invete).

Doamna psiholog explica cat de utile au fost picturile pentru observarea transformarilor prin care a trecut Mihai: „Daca am fi cautat prin cuvinte sa aflam de la el unde s-au petrecut schimbarile, nu ar fi reusit sa le exprime atat de detaliat.

Desenele arata cum s-a deschis si cum a devenit mai pozitiv. Este o persoana care construieste. Este meticulos si sensibil.

De la o persoana care credea ca si-a ratat viata, care se considera oaia neagra a familiei, a devenit o persoana increzatoare in capacitatea ei de a merge mai departe.

In prima zi cand a venit in centru, mergea cocosat, cu capul in jos, rusinat, impovarat, fara speranta.

Astazi, e un tanar zambitor, te intreaba ce faci, ofera ajutor celor din jur si participa la grup cu mai putine reactii emotionale negative. Stie ce are de facut pe viitor ca sa ramana abstinent. Si-a descoperit calitatile si vrea sa le cultive.

 

Vindecarea unor probleme ale mainilor

Pictura poate surprinde si consecintele fizice subtile ale dependentei, cum ar fi problemele de coordonare sau mana care tremura. Insa prin expresia artistica, capacitatea de a controla miscarea poate fi imbunatatita.

„Desenul exprima dincolo de gandurile noastre, incheie doamna psiholog. „Este un exercitiu foarte bun pentru relaxare si socializare, dar poate fi si o cale de a descoperi solutii atunci cand ne confruntam cu situatii dificile.

Mihai a trebuit sa treaca printr-o perioada dificila si sa ajunga in terapie ca sa-si descopere creativitatea si sa foloseasca pensule si instrumente muzicale.

Oare nu am putea sa incurajam deschiderea catre arta mai devreme, mai ales pentru cei tineri? Arta ne-ar putea ajuta pe toti sa ne exploram emotiile, mai degraba decat sa le tinem ascunse.

 

Articol bazat pe un interviu cu psihologul Mariana State de la Centrul Equitas de terapie pentru dependenta.

De Manuela Boghian

Foto: shutterstock.com

 

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Arta si terapia dependentei
Arta si terapia dependentei

Arta poate vindeca suflete si poate renaste oameni fara speranta. Iata povestea unui baiat care a depasit dependenta prin desen.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste