Autocritica: cum ne folosim propria minte impotriva noastra

Intr-o societate marcata destul de puternic de consumerism, avem deseori tendinta – in unele situatii chiar exagerata – sa ne comparam cu cei din jur (prieteni, colegi etc.). Cum ne afecteaza, aflati de aici.

 

Toate comportamentele noastre sunt invatate. Le-am invatat fiind expusi in mod repetat la ele, observand cum functioneaza si care sunt beneficiile pe care le obtinem daca le facem si noi.

Incepem sa asimilam de mici acest comportament al comparatiei, inca de cand parintii sau bunicii, ori educatorii din cresa/gradinita ne expun la acest comportament: fratele/sora ta e mai cuminte decat tine; poti sa mananci la fel de mult ca si X; astazi, copilul dvs. a fost mai cuminte decat Y la gradinita.

Apoi crestem si mergem la scoala. Si aici, intregul sistem se bazeaza pe comparatie: celalalt a luat o nota mai buna decat mine, M. a luat premiul I, puteai sa te straduiesti si tu mai mult sa iei premiul I, nu doar al II-lea.

Asadar, de mici, vedem cum functioneaza comparatia si suntem crescuti prin comparatie. Si asa, ajungem sa asimilam acest comportament si sa ne comportam ca atare.
 

Efectele comparatiei

Comparatia este una dintre cele mai nesanatoase componente din viata noastra. Motivatia este principiul de la care se porneste cand suntem copii – daca ni se arata un obiectiv, avem spre ce sa tindem si atunci vom face tot ce putem ca sa il atingem. Si cum sa motivam altfel decat prin comparatie?

Doar ca, pe termen lung, produce frustrare, ceea ce duce mai degraba spre nefericire. Vom tinde sa ne comparam constant. Si, la un moment dat, cand nu reusim sa obtinem ceea ce vedem la cei cu care ne comparam, apare frustrarea.

Si din acel moment incepe sa se instaleze nefericirea. Cu cat frustrarea e mai mare, cu atat mai nefericiti o sa fim. Orice am face, orice am obtine, orice am avea, nu va mai fi suficient.

Cand nu putem sa ne bucuram de ceea ce am obtinut sau avem deja, nu avem cum sa ducem o viata linistita sau sa fim fericiti.
 

Comparatia in cuplu

Desigur, toate planurile vietii sunt afectate de comparatie odata ce o lasam sa se instaleze. Daca incep sa ma uit la relatia in care sunt gandindu-ma tot timpul ca Maria are o relatie mult mai reusita sau un iubit mai frumos/inteligent/atent etc., oare cat de mult ma mai pot bucura de timpul petrecut cu iubitul meu?

Daca ma gandesc permanent ca sotia mea ma cicaleste, ca nu gateste la fel de bine ca si mama, ca nu sunt la fel de fericit ca si George, oare o sa fiu linistit si multumit acasa sau mai degraba atitudinea mea va fi inchisa si certareata?!

Comparandu-ne cu altcineva cand e vorba de relatia de cuplu, nu are cum sa aduca pace si multumire in relatie.

In loc sa imi folosesc energia pentru a construi o relatie sanatoasa, sa caut variante de a consolida relatia, de a-mi face partenerul mai fericit, frustrarea ce apare din cauza comparatiei, va folosi toata aceasta energie pentru a se alimenta.

Si nici macar nu imi dau seama cand se intampla toate astea! Doar ma trezesc la un moment dat ca sunt foarte nefericit in relatia in care sunt. Sau ca ne despartim si nu stim cand s-a ajuns aici.
 

Comparatia la serviciu

Daca vorbim de locul de munca, putem sa ne gandim ca, la inceput, comparatia cu un coleg sau cu o colega ne poate motiva sa performam mai bine. Avem niste repere si stim catre ce ne putem indrepta.

Vedem pe cineva care, poate, are mai multa experienta, si asta ne motiveaza si pe noi. Vedem pe cineva care are o pozitie superioara noua (poate conduce departamentul sau o echipa mai mare) si asta ne face poate sa ne implicam mai mult: sa muncim mai mult, sa petrecem mai mult timp la serviciu, sa investim mai mult efort in aceasta parte a vietii noastre.

Bineinteles, toate astea pot sa aiba efectele dorite si sa promovam. Sa atingem obiectivul propus si asta sa ne multumeasca. Sa ne faca fericiti. Dar daca ceva se intampla in scenariul asta si nu ajungem acolo?

Poate ca incepem sa ne ingropam in munca. Si incepem sa petrecem din ce in ce mai mult timp la birou. Din ce in ce mai multa energie e investita in directia asta.

Si poate ca asta incepe sa ne afecteze viata personala: nu mai avem timp pentru relatia de cuplu, nu mai avem energie pentru partener, nu ne mai multumeste nimic din ce facem, cum merg lucrurile.

Sau poate incepem sa ne pierdem increderea in noi si incepem sa gandim despre noi „ca nu suntem buni de nimic, ca noua nu ne ies niciodata lucrurile, ca suntem mai prosti decat colegul cu care ne comparam la inceput.

Pierderea increderii in sine nu are niciodata efecte pozitive in viata unei persoane. Si tinde sa se rasfranga asupra tuturor ariilor vietii: serviciu, familie, cuplu, prieteni etc. Totul, pornind de la o comparatie.
 

Banul – motorul existentei

In teorie, banul este o „moneda de schimb: ne ajuta sa obtinem ceea ce avem nevoie pentru a ne asigura traiul de zi cu zi. Doar ca societatea s-a transformat.

Si scopul nostru nu mai e sa ne asiguram doar necesarul de trai, ci sa acumulam cat mai mult. Sa avem mai mult ca celalalt! Oricare ar fi acel celalalt care are mai mult decat noi! Si suntem sustinuti in aceasta dorinta: consumerismul si comparatia sunt incurajate!
 

Aspectele pozitive ale comparatiei

Comparatia poate sa ne ofere motivatia sa crestem si sa ne dezvoltam. Sa vrem sa ne depasim limitele, statutul, pozitia. Doar ca, din perspectiva mea, comparatia ar trebui sa fie in raport cu propria persoana, nu cu altcineva.

Daca imi propun obiective care sunt in raport cu mine si cu performantele mele actuale, comparatia poate sa imi sustina cresterea si dezvoltarea.

Daca vreau o casa mai mare (pentru ca ma compar cu vecinul, care are o locuinta mai mare decat a mea), nu e tocmai un aspect pozitiv al comparatiei si nici nu imi ofera o motivatie sanatoasa.

Dar, daca o vreau pentru ca familia mea tocmai se mareste cu un nou membru, am o motivatie sanatoasa si comparatia este cu situatia mea actuala, nu cu cea a vecinului.
 

Impactul asupra copiilor

Copiii fie se „incapataneaza sa demonstreze contrariul (ca acea comparatie nu este valida si ca ei sunt mai buni decat persoana cu care sunt comparati), fie ajung sa creada ca nu sunt buni de nimic, ceea ce, pe termen lung, le scade dramatic increderea in ei, asumarea si recunoasterea propriei lor valori.

Niciuna dintre situatii nu e tocmai de dorit: fie vor deveni extrem de competitivi, fie vor avea un drum tare anevoios in fata, in care vor trebui sa isi descopere propria valoare si increderea in sine.
 

Comparatia cu fratii

Situatia e similara cu cea mentionata anterior ca posibilitati, doar ca se complica daca e vorba de frati sau de surori: pot incepe sa gandeasca ca parintele sau parintii nu il iubesc si nu il apreciaza la fel de mult ca pe celalalt.

Competitia intre frati si surori nu este de dorit. La fel cum cred ca niciun parinte nu isi doreste ca cel mic sa nu aiba incredere in sine si in capacitatile sale.
 

Autocritica

Comparatia in exces duce la autocritica si nu e tocmai sanatoasa. Cand orice fac nu e bine sau suficient de bine, cand orice obtin, nu este indeajuns, cand, indiferent cum arat (ca am slabit cele doua kilograme propuse sau ca am luat in greutate doua kilograme), mi se pare ca arat rau, cand, indiferent cum e relatia mea, nu e la fel de frumoasa ca a celei mai bune prietene, cand X are mai mult sau Y merge in vacante mai exotice, atunci am depasit orice limita care ne-ar fi utila sau sanatoasa.

Sunt sincer cu mine cand ma gandesc ca as putea sa invat ceva nou care sa ma ajute sa imi fac treaba mai bine la birou. Sau cand stiu ca as putea sa renunt la batonul de ciocolata sau la pachetul de tigari pentru a pune bani deoparte pentru vacanta urmatoare.

Din perspectiva mea, nu exista vreo varianta in care comparatia cu altcineva ne poate fi utila.
 

Cum ne vindecam

Primul pas este sa recunoastem ca ne comparam cu altii. Si poate parea ceva usor de facut, dar daca sunt momente in care comparatia este evidenta chiar si pentru noi, in mare parte din situatii nici macar nu ne dam seama ca o folosim.

Mai ales ca uneori e mascata de autocritica, a carei baza este tot comparatia. Nu ma vad suficient de bun pentru ca, de fapt, ma compar cu X sau Y.

Sa fim din ce in ce mai atenti la noi cand ne aflam in acele situatii si sa ne oprim: fie ca ne spunem, pur si simplu, „opreste-te (si ne spunem asta pana reusim sa ne oprim), fie ne mutam atentia spre ceva diferit (intram intr-o conversatie, ne citim mail-urile, mergem la sport, ne uitam la un film) – orice ajuta sa iti distragi atentia in acel moment.

Putem folosi si o afirmatie, daca este o metoda care ne atrage si ni se potriveste: „Astazi ma uit la reusitele mele / Sunt recunoscator pentru ceea ce viata imi ofera.

Louise Hay a scris mai multe carti despre lucrul cu afirmatiile, despre modul in care putem sa ne construim propriile afirmatii si cum ne pot ajuta ele.

Un alt exercitiu util este cel in care, in fiecare dimineata sau seara, ne rezervam cinci-zece minute sa scriem pentru ce suntem recunoscatori in ziua respectiva.

Asta e un exercitiu interesant pentru oricine: ne putem surprinde, la inceput, crezand ca avem putine motive de recunostinta. Ca a fost o zi obisnuita.

Dar, daca incepem sa ne uitam cu adevarat la ziua si la viata noastra, e posibil sa descoperim ca avem o multime de motive de recunostinta sau ca sunt unele lucruri despre care  consideram ca ni se cuvin: ca vedem, ca putem merge, ca avem un acoperis deasupra capului, ca avem ce sa le dam de mancare copiilor etc.

Nu stim seara, cand ne punem in pat, daca totul va fi perfect a doua zi. Sau daca peste zi nu ramanem fara serviciu, sau nu se intampla un lucru neprevazut, care poate schimba „starea de fapt cu care am inceput ziua.

Si poate, atunci le trecem pe lista motivelor de recunostinta pe ziua aceea. Sau poate ca asta ne motiveaza sa descoperim altele.

Dupa o vreme, cand incepem sa deprindem acest obicei, putem incepe sa il folosim de fiecare data cand suntem intr-o situatie in care ne comparam.

Si cand ne surprindem comparandu-ne cu altcineva, putem incepe sa ne spunem motivele de recunostinta. Si, uite asa, creierul nostru incepe, treptat, sa inlocuiasca un comportament nesanatos cu unul functional.

 

De Cosmina Pacurar, psihoterapeut si trainer, 0723.414.644, cosmina.a.pacurar@gmail.com, www.cosminapacurar.ro.

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Autocritica: cum ne folosim propria minte impotriva noastra
Autocritica: cum ne folosim propria minte impotriva noastra

Intr-o societate marcata destul de puternic de consumerism, avem deseori tendinta – in unele situatii chiar exagerata – sa ne comparam cu cei din jur (prieteni, colegi etc.). Cum ne afecteaza, aflati de aici.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste