Cand increderea in sine se zdruncina
La maturitate – chiar si cei mai puternici dintre noi – pot fi ingenunchiati de un eveniment care zdruncina imaginea de sine pe care o au.
Hopa Mitica. E un joc sugestiv. Degeaba incerci sa il faci sa cada, ca se redreseaza. Baza solida si rotunda ii asigura un echilibru cu care isi gaseste mereu stabilitatea. La fel si oamenii: daca pierd ceva sau pe cineva important, trebuie sa invete ca le ramane propria persoana pe care se pot baza.
Dar atunci cand avem sentimentul ca a pierde inseamna pierderea propriei persoane, chestiunea e mai profunda. Increderea in sine, spune psihanaliza, inseamna, in primul rand, un narcisism puternic! Iubeste-te pe tine insuti, mai clar spus. Narcisistul, in limbajul curent, este cel care se indageste pe sine… cam mult. El spune, pe scurt: ma iubesc pe mine mai mult decat va iubesc pe voi. Daca vedem aici consecinte negative si excese, intelegem si faptul ca, fara aceasta baza solida, loviturile vietii risca sa ne faca knock-out. Or, viata e facuta si din lovituri.
Chiar si pe adultii sanatosi, iesiti din copilarie cu un narcisism sanatos, accidentele vietii ii pot face sa se clatine. Esecul in dragoste este una dintre aceste lovituri. Pierderea obiectului dorintei si afectiunii este trait aproape de toata lumea ca o pierdere a propriului eu. Celalalt era un al „eu“ si o alta persoana in acelasi timp. In acest sens, psihanaliza ne invata ca a iubi matur inseamna sa te poti dezbara de ideea (inconstienta) ca celalalt este totul pentru tine, si asta chiar de la inceputul povestii de dragoste! Adica noi trebuie sa fabricam baza solida a lui Hopa Mitica. In rest, dupa acest moment… ce mai inseamna dragostea? Ramane sa afle fiecare.
Somajul, pierderea slujbei sunt o negociere importanta intre eu si societate. Daca tu crezi ca a fi somer inseamna sa pierzi totul, sa nu mai existi, descoperi ca, de fapt, toate investitiile tale afective erau plasate la serviciu. Am ratat ceva investind totul in munca? Daca nu te lupti sa ramai pe val, inseamna ca, inconstient, crezi ca nu prea merita. Am intalnit trei persoane care au trecut prin aceste probe de foc. Desi puternice, aproape ca s-au prabusit sub lovitura primita. Au declarat ca increderea in ei insisi era aproape pierduta complet. Insa, incetul cu incetul, s-au ridicat cu imaginea de sine mai clar conturata decat inainte.
Somajul
„Simteam ca nu mai valorez nimic pentru nimeni“
Viorel A., 57 de ani
„Am doi copii care acum sunt la casele lor. Pe cand aveam 47 de ani, am fost dat afara pe motiv ca intreprinderea la care lucram era in restructurari, din cauza tranzitiei si lipsei de investitii. Toata viata am lucrat acolo. Inca de la terminarea facultatii am fost inginer principal, apoi am urcat pe scara ierarhica si am ajuns sa fiu unul dintre directori.
Stiu ca toata lumea spune ca noi, cei care am trait cel mai mult sub comunism, ne-am obisnuit cu acelasi serviciu si ca nu suntem capabili sa intelegem «democratia si mobilitatea profesionala». Dar nu e chiar asa. E adevarat ca, dupa o varsta, nu te mai poti adapta situatiilor noi. Cand mi s-a spus ca voi fi restructurat, am crezut ca nu aud bine. Eram director! Am aflat ulterior ca nici macar nu era atat de grav, pe postul meu a venit cineva mai tanar cu scoli prin Vest.
M-am simtit batran si dat la o parte ca o masea stricata. Am simtit furie, neputinta, durere, lovitura in orgoliu si anularea a tot ca facusem pana atunci. Aveam obiceiul sa beau moderat, insa aceasta lovitura m-a facut sa ajung aproape un alcoolic. Copiii mei au inceput sa se instraineze de mine, sufereau de doua ori: de pe urma somajului meu si a pierderii tatalui pe care il stiau. Cand sotia m-a anuntat ca, daca mai beau, divorteaza, am primit o palma. Dar una sanatoasa.
M-am oprit din baut. In plus, m-am sfatuit cu ea si am adunat economiile noastre, am mai imprumutat bani si ne-am ridicat o mica afacere. Munca pentru aceasta afacere, care are succes, mi-a redat increderea in puterea mea de a-mi sustine familia, de a munci“.
