Când și cum spunem adevăruri dureroase
Cum spunem adevăruri care pot însemna infidelități, diagnostice grave sau secrete nebănuite? Livia Căciuloiu, psihoterapeut, ne sfătuiește cum să procedăm.
Când și de ce alegem să ascundem adevărul?
Livia Căciuloiu: În general, oamenii găsesc că este incomod să împărtășească adevăruri care pot să rănească cealaltă persoană sau care să riște, prin impactul lor, să le schimbe imaginea în fața interlocutorului.
Citește și:
Învață să îți accepți emoțiile negative
Există ghinion sau noi suntem de vină pentru tot ce ni se întâmplă?
Există o paletă largă de adevăruri care pot fi dificil de transmis, întrucât acestea au un impact asupra ambilor actori în comunicare, asupra relației în sine și, adeseori, au consecințe pe termen lung.
Adevărurile dureroase pe care o persoană ar putea fi nevoită să le spună, sunt legate adeseori de moartea unui om drag, de divorț, de pierderea unei relații semnificative (prin abandon sau respingere), de abuzuri, boli grave sau de evenimente care, prin natura lor, au schimbat sau vor schimba cursul vieții persoanei.
Cu cât relația este mai importantă pentru inițiator, cu atât adevărurile dureroase vor fi mai greu de transmis pentru acesta, miza păstrării relației, a bunăstării celuilalt și întreținerea imaginii pozitive fiind presiuni suplimentare.
Și totuși, ce înseamnă un adevăr realmente dureros?
L.C.: Înainte de a clarifica ce poate fi un adevăr dureros dificil de împărtășit, este important să observăm poziția din care caracterizăm astfel informația respectivă.
Acelui adevăr i se poate atribui un tip de durere de către emițător și nu de către persoana care trebuie să îl primească.
Atribuirea impactului negativ este, în primul rând, făcută de altcineva, care, oricât de clar ar putea să anticipeze sau să își imagineze ce va simți celălalt, nu poate simți exact același lucru.
Altfel spus, acel adevăr provoacă un anumit tip de durere, în primul rând, emițătorului. Plecând de aici, anumite lucruri sunt mai greu de transmis decât altele, impactul pe care îl anticipăm este diferit de percepția reală a interlocutorului, iar felul în care informația va fi transmisă este strâns legat de felul în care noi înșine percepem experiența.
Un adevăr dureros este acela care are un impact emoțional puternic asupra receptorului, pus în situația de a da înțelesuri noi unor experiențe anterioare, unor relații vechi, de a-și imagina viața într-un mod diferit și, uneori, chiar de a se vedea și înțelege pe sine diferit (cum se întâmplă în cazul copiilor care află că au fost adoptați).
O astfel de informație poate fi acel detaliu care pornește mecanismul schimbării perspectivei despre sine și lume, despre relații semnificative, spiritualitate și despre sensul propriei vieți.
Spre exemplu, infidelitatea partenerului este un adevăr care doare și care naște o serie de întrebări și dileme despre sine și despre relație.
Acestea pot influența pe termen lung felul în care persoana afectată va intra în relații viitoare de cuplu, stima de sine sau percepția propriului rol în cuplu.
Divorțul și separarea sunt adeseori adevăruri dureroase pentru copii, care, prin natura nevoilor lor, își doresc ambii părinți aproape.
Aceștia vor fi provocați să își înțeleagă relația cu fiecare părinte în parte și să facă diferența între cuplul de adulți și părinți.
În acest caz, adevărul este filtrat și pregătit de către adulți (ideal de către ambii părinți), așa încât copilul să suporte un impact cât mai mic al evenimentelor ce vor urma.
Adeseori, în funcție de vârsta la care copiii trăiesc divorțul părinților, apar întrebări legate de contribuția personală la drama pe care o resimt.
Dacă evenimentele nu sunt clarificate pe înțelesul lor, vor trage concluzii despre sine și relații cu un impact de netăgăduit în dezvoltarea lor emoțională ulterioară.
Și pentru adulți vestea separării sau a divorțului sunt adevăruri dureroase, resimțite pe termen lung și prin consecințele concrete care apar în viața fiecăruia (căutarea și schimbarea domiciliului, adaptarea la noul statut, etc.).
Când unul dintre parteneri decide să îl anunțe pe celălalt despre decizia sa, se confruntă, invariabil, atât cu propriile emoții, cât și cu propria reacție la durerea celuilalt, așa încât întreaga situație este una încărcată emoțional și adeseori plină de confuzie pentru cei doi.
Moartea unei persoane apropiate este unul dintre adevărurile cele mai dureroase și grele care trebuie comunicate, așa cum este și comunicarea unui diagnostic grav.
Ambele cer un efort de adaptare semnificativ și implică trăiri puternice pentru ambele persoane implicate, așa încât apare tendința de a evita comunicarea adevărului, nu însă fără o serie de consecințe necesar să fie asumate.
Când este datoria noastră să dăm o veste dureroasă?
L.C.: Tipul de relație cu o persoană, precum și contextul concret pe care îl trăim, ne oferă informații legate de limitele și responsabilitățile pe care le avem.
Spre exemplu, copiii au nevoie să primească veștile dureroase din partea ambilor părinți, a unuia dintre ei ori a unui adult responsabil, stabil emoțional, cu care se află într-o relație de atașament securizant.
Respectiv, alături de care au avut în trecut experiențe plăcute și în care au încredere. În cazul în care această persoană nu mai există deloc în rețeaua socială a copilului, ea trebuie să fie substituită de un alt adult responsabil și disponibil emoțional care să îi fie alături prin comunicarea veștii.
Comunicarea deciziei de a ieși din relație (prin divorț sau separare) este, de asemenea, ideal să fie făcută direct de către persoana care a luat hotărârea respectivă.
Astfel, se poate asigura că informațiile au fost clar transmise, înțelese, iar concluziile legate de viitor sunt acceptate de amândoi.
În momentul în care o relație se încheie, este importantă atât asumarea deciziei, cât și a consecințelor. Adevărul dureros va însemna mai mult decât rostirea cuvintelor formulate ecologic și va implica și responsabilitatea cu privire la propria reacție la impactul acestora, pe termen lung.
Cum dăm o veste proastă rănind cât mai puțin?
L.C.: Este normal și natural să empatizăm, să anticipăm impactul unei vești care va schimba cursul vieții unui om și să dorim să protejăm persoanele dragi de orice ar putea să le rănească.
Cu toate acestea, transmiterea unor vești grele precum un diagnostic cu prognostic nefavorabil sau moartea unui om drag este inevitabilă, tocmai prin importanța semnificației lor.
Pentru ambele situații există o serie de repere oferite de profesioniști specializați în astfel de provocări relaționale. În primul rând, în oferirea unei vești cu impact major este important să conștientizăm și să fim atenți, pe cât posibil, la propriile emoții și gânduri despre vestea respectivă.
Această atitudine ne va ajuta să ne elaborăm mai clar mesajul și să îl transmitem fără a-l contagia sau condiționa cu propriile trăiri, permițând persoanei cu care discutăm să aibă propria reacție și trăire legată de eveniment.
De asemenea, este important să înțelegem că suntem diferiți: fiecare om reacționează diferit, are dreptul să facă asta, iar fiecare experiență este diferită, inclusiv răspunsul la durere, tristețe, furie sau frică.
Asta înseamnă că reacția poate să nu fie cea la care ne-am așteptat, iar dacă este cea la care ne-am așteptat, nu înseamnă că o înțelegem pe deplin, cu toate implicațiile ei.
Este esențial să adaptăm întregul conținut al mesajului ținând seama de vârsta persoanei căreia i se comunică și de caracteristicile veștii de transmis.
Iar dacă apar întrebări sau trăiri personale puternice, putem să apelăm la un specialist. Pasul următor este să oferim un mesaj clar și concis: nu ne vom exprima în termeni necunoscuți de către cel din față noastră, vom evita ambiguitățile sau formularea unor explicații personale legate de eveniment („… iar asta se poate să se fi întâmplat pentru că a fumat prea mult“).
Este ideal dacă putem comunica ce se va întâmpla în continuare („în zilele următoare, va urma să…“, „de acum înainte, vei locui împreună cu…“), pentru a oferi un sentiment de siguranță, predictibilitate și control asupra propriei vieți.
Comunicarea unei vești de această natură este bine să includă și disponibilitatea emițătorului de a răspunde întrebărilor care vor mai apărea, în momentul în care va fi solicitat.
Este minciuna o soluție? Putem ascunde adevărul spre binele unei persoane?
L.C.: Minciuna este o alegere personală menită să ferească atât emițătorul, cât și pe receptorul mesajului de impactul emoțional adus de aflarea adevărului dureros.
În cazul minciunii, persoana alege să ascundă o informație despre care știe că este importantă pentru viața celuilalt, asumându-și responsabilitatea și controlând în acest fel ce să simtă și ce să nu simtă cealaltă persoană.
În același timp, tăinuirea nu îl ferește pe emițător de sentimentele de vinovăție, tristețe sau de grijă legată de viitorul celui drag, sentimente care îl pot urmări pe perioada în care alege să mintă.
Înainte de a alege minciuna sau adevărul, orice adult trebuie să conștientizeze felul în care alege să altereze relația de încredere pe care o are cu un om, păstrând pentru sine un adevăr important pentru acesta.
Atunci când adulții aleg să nu dea veștile rele unui copil, este necesar să își asume atât riscul ca el să afle vestea din alte surse (care adeseori o distorsionează), cât și consecințele aflării faptului că a fost mințit de către părinți cu ceva important.
Cum putem oferi sprijin după comunicarea unui mesaj care afectează negativ persoana în cauză?
L.C.: După ce ne-am asigurat că am transmis mesajul într-o formă adaptată contextului și persoanei, este important, atât pentru noi cât și pentru celălalt, să nu ne retragem brusc din comunicare sau din relație și să ne oferim timpul necesar pentru procesarea emoțiilor care apar spontan sau în timp.
Orice adevăr dureros este mai ușor de trăit alături de cineva, chiar și știind că nu înțelege sau că nu simte în același fel. În momentele grele, o relație autentică este cea care oferă siguranță, validarea experienței și a emoțiilor.
Uneori, prin simpla prezență, ne putem transmite disponibilitatea și solidaritatea. Pe termen lung, putem păstra legătura cu persoana în cauză și ne putem oferi ajutorul necondiționat în situațiile în care știm că ar fi util și dorit.
Respectarea limitelor și a spațiului personal este la fel de importantă precum oferirea susținerii necondiționate. Astfel, este necesară o comunicare deschisă și directă legată de ce ar fi util și ce nu în reechilibrarea după un adevăr dureros.
Livia Căciuloiu este psihoterapeut cu experiență în intervenția individuală și relațională, în perioada de doliu, practician EMDR, Centrul Psihomedeor (www.psihomedeor.ro).
Foto: Shutterstock
