Cauze psihologice ale dependentei de dulciuri
Dependenta de dulciuri este un comportament in spatele caruia, deseori, se ascund alte nevoi. Iata cauzele acesteia si cum o putem gestiona.
Rolul dependentei
Pentru ca o dependenta sa poata lua nastere, este necesar ca aceasta sa indeplineasca o prima conditie de baza: sa ofere placere. Consumul de dulciuri satisface acest lucru si in plus, o face intr-un timp foarte scurt.
Dulciurile sunt atat de atragatoare, deoarece atunci cand le mancam, in organism incepe sa se secrete anumiti neurotransmitatori cum ar fi serotonina, hormonul responsabil pentru starea noastra de bine.
Dependenta de dulciuri poate fi privita ca oricare alta dependenta, deoarece functioneaza dupa acelasi mecanism de obtinere a unei gratificari imediate.
Zaharul ajunge intr-un timp scurt in sange iar creierul reactioneaza rapid la acest stimul printr-o doza marita de energie si buna dispozitie.
Cauzele nevoii de zahar
Posibile cauze ale dependentei de dulciuri se afla intr-o stare generala de proasta dispozitie.
Astfel, persoanele in cauza nu mai au forta psihica necesara sa-si amane placerea de moment in favoarea obtinerii unei placeri mai mari, dar intr-un timp mai indelungat.
Lipsa vointei este asociata cu un nivel energetic scazut, cu un slab autocontrol si o toleranta scazuta la frustrare, factori care caracterizeaza starea depresiva.
De asemenea, activitatea intelectuala intensa, oboseala sau durerile de cap constituie alte posibile cauze ce genereaza consumul excesiv de zahar.
Acestea ne expun riscului de a dezvolta o dependenta, atata vreme cat ne satisfacem aceasta dorinta cu o frecventa crescuta.
Controlul stresului
Sunt persoane care se stiu dependente de dulce si incearca sa controleze aceasta nevoie cat mai mult. Avand si efecte asupra siluetei, dulciurile sunt pe cat posibil fie eliminate din dieta sau, macar limitat consumul lor.
Daca stilul nostru de viata nu se bazeaza pe o alimentatie sanatoasa in mod constant si avem obiceiul sa recurgem la diete drastice, ne supunem frecvent stresului.
Privarea organismului de anumite alimente, precum si eforturile de a ne controla si a nu manca ceea ce ne dorim ci ceea ce consideram ca „trebuie”, inseamna un exercitiu de vointa.
Pe termen lung, aceasta nu poate fi mentinuta constant sau la cote ridicate. De aceea, de multe ori, daca reusim sa ducem la termen o dieta, dupa incheierea acesteia revenim la comportamentul alimentar anterior.
Ba in plus, chiar exageram. Evident, daca suntem dependente de dulciuri, vom reveni la consumul sporit al acestora. Totusi, dincolo de silueta, efectele negative ale zaharului asupra organismului sunt prea numeroase si severe pentru a fi ignorate.
Asadar, in loc sa ne folosim de ele ca raspuns la stres, este de preferat sa alegem un stil alimentar care ne este confortabil, iar consumul dulciurilor sa il limitam, fara a-l exclude definitiv.
Cheia nu este sa ne interzicem consumul lor, pentru ca atunci ne vor atrage mai mult, ci sa il gestionam.
Lupta pentru control
„Pentru o dependenta de dulciuri sa tii o dieta este o provocare foarte mare. Totusi, m-am ambitionat si am reusit cu doi ani in urma, sa respect intocmai pasii unei diete.
Am fost foarte multumita de rezultat, iar dupa cateva luni fara dulciuri, pot spune ca pofta nu mai era atat de mare.
In realitate, intr-adevar imi obisnuisem organismul fara sa ceara dulciuri, dar si starea de bine pe care o aveam privindu-ma in oglinda, ma motiva sa nu revin la excesul de ciocolata. Pentru ca da, simt mereu nevoia sa mananc ceva dulce, si prefer o prajitura in locul unei mese.
Evident, dupa incheierea dietei, cu prima ocazie in care am traversat o perioada extrem de incarcata la serviciu, sub stres nu am mai putut controla nevoia de dulciuri si am cedat in fata tentatiilor.
Desigur, cu sentimentul de vina aferent… Sunt convinsa ca atunci cand devin stresata apelez la aceasta gratificare imediata. Totusi, in ultimele 4 luni am ales o solutie alternativa: sportul.
Nu sunt sportiva, nu am fost niciodata, dar am un sentiment de liniste si eliberare de fiecare data cand ma duc sa alerg in parc, cu castile in urechi, cand merg cu bicicleta sau cand ma duc la sala pentru exercitii.
Nu am renuntat la ciocolata, nu cred ca voi renunta prea curand, dar consum controlat si aleg ciocolata neagra sau bio.
Am intotdeauna in casa o cutie cu dulciuri, mereu alimentata, iar acest lucru imi da o stare de confort: le am, sunt acolo si le pot consuma oricand, nu trebuie sa le mananc pe toate odata. Invat sa controlez, dar cred deja ca ma descurc mai bine.” Se confeseaza Irina M, 37 de ani.
De Stefania Voia, psiholog
Tel.: 0726.191.255
Editare: Iulia Barca
Foto: shutterstock.com
