Cauze psihologice ale dependentei de dulciuri

Dependenta de dulciuri este un comportament in spatele caruia, deseori, se ascund alte nevoi. Iata cauzele acesteia si cum o putem gestiona.

 

Rolul dependentei

Pentru ca o dependenta sa poata lua nastere, este necesar ca aceasta sa indeplineasca o prima conditie de baza: sa ofere placere. Consumul de dulciuri satisface acest lucru si in plus, o face intr-un timp foarte scurt.

Dulciurile sunt atat de atragatoare, deoarece atunci cand le mancam, in organism incepe sa se secrete anumiti neurotransmitatori cum ar fi serotonina, hormonul responsabil pentru starea noastra de bine.

Dependenta de dulciuri poate fi privita ca oricare alta dependenta, deoarece functioneaza dupa acelasi mecanism de obtinere a unei gratificari imediate.

Zaharul ajunge intr-un timp scurt in sange iar creierul reactioneaza rapid la acest stimul printr-o doza marita de energie si buna dispozitie.

 

Cauzele nevoii de zahar

Posibile cauze ale dependentei de dulciuri se afla intr-o stare generala de proasta dispozitie.

Astfel, persoanele in cauza nu mai au forta psihica necesara sa-si amane placerea de moment in favoarea obtinerii unei placeri mai mari, dar intr-un timp mai indelungat.

Lipsa vointei este asociata cu un nivel energetic scazut, cu un slab autocontrol si o toleranta scazuta la frustrare, factori care caracterizeaza starea depresiva.

De asemenea, activitatea intelectuala intensa, oboseala sau durerile de cap constituie alte posibile cauze ce genereaza consumul excesiv de zahar.

Acestea ne expun riscului de a dezvolta o dependenta, atata vreme cat ne satisfacem aceasta dorinta cu o frecventa crescuta.

 

Controlul stresului

Sunt persoane care se stiu dependente de dulce si incearca sa controleze aceasta nevoie cat mai mult. Avand si efecte asupra siluetei, dulciurile sunt pe cat posibil fie eliminate din dieta sau, macar limitat consumul lor.

Daca stilul nostru de viata nu se bazeaza pe o alimentatie sanatoasa in  mod constant si avem obiceiul sa recurgem la diete drastice, ne supunem frecvent stresului.

Privarea organismului de anumite alimente, precum si eforturile de a ne controla si a nu manca ceea ce ne dorim ci ceea ce consideram ca „trebuie', inseamna un exercitiu de vointa.

Pe termen lung, aceasta nu poate fi mentinuta constant sau la cote ridicate. De aceea, de multe ori, daca reusim sa ducem la termen o dieta, dupa incheierea acesteia revenim la comportamentul alimentar anterior.

Ba in plus, chiar exageram. Evident, daca suntem dependente de dulciuri, vom reveni la consumul sporit al acestora. Totusi, dincolo de silueta, efectele negative ale zaharului asupra organismului sunt prea numeroase si severe pentru a fi ignorate.

Asadar, in loc sa ne folosim de ele ca raspuns la stres, este de preferat sa alegem un stil alimentar care ne este confortabil, iar consumul dulciurilor sa il limitam, fara a-l exclude definitiv.

Cheia nu este sa ne interzicem consumul lor, pentru ca atunci ne vor atrage mai mult, ci sa il gestionam.

 

Lupta pentru control

„Pentru o dependenta de dulciuri sa tii o dieta este o provocare foarte mare. Totusi, m-am ambitionat si am reusit cu doi ani in urma, sa respect intocmai pasii unei diete.

Am fost foarte multumita de rezultat, iar dupa cateva luni fara dulciuri, pot spune ca pofta nu mai era atat de mare.

In realitate, intr-adevar imi obisnuisem organismul fara sa ceara dulciuri, dar si starea de bine pe care o aveam privindu-ma in oglinda, ma motiva sa nu revin la excesul de ciocolata. Pentru ca da, simt mereu nevoia sa mananc ceva dulce, si prefer o prajitura in locul unei mese.

Evident, dupa incheierea dietei, cu prima ocazie in care am traversat o perioada extrem de incarcata la serviciu, sub stres nu am mai putut controla nevoia de dulciuri si am cedat in fata tentatiilor.

Desigur, cu sentimentul de vina aferent… Sunt convinsa ca atunci cand devin stresata apelez la aceasta gratificare imediata. Totusi, in ultimele 4 luni am ales o solutie alternativa: sportul.

Nu sunt sportiva, nu am fost niciodata, dar am un sentiment de liniste si eliberare de fiecare data cand ma duc sa alerg in parc, cu castile in urechi, cand merg cu bicicleta sau cand ma duc la sala pentru exercitii.

Nu am renuntat la ciocolata, nu cred ca voi renunta prea curand, dar consum controlat si aleg ciocolata neagra sau bio.

Am intotdeauna in casa o cutie cu dulciuri, mereu alimentata, iar acest lucru imi da o stare de confort: le am, sunt acolo si le pot consuma oricand, nu trebuie sa le mananc pe toate odata. Invat sa controlez, dar cred deja ca ma descurc mai bine.' Se confeseaza Irina M, 37 de ani.

 

De Stefania Voia, psiholog

stefania.voia@yahoo.com

Tel.: 0726.191.255

Editare: Iulia Barca

Foto: shutterstock.com

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Cauze psihologice ale dependentei de dulciuri
Cauze psihologice ale dependentei de dulciuri

Dependenta de dulciuri este un comportament in spatele caruia, deseori, se ascund alte nevoi. Iata cauzele acesteia si cum o putem gestiona.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste