Ce denota nevoia de a-i critica tot timpul pe cei din jur

Mai rar sau mai des, cu totii emitem judecati asupra celor din jur. Ce se ascunde insa in spatele nevoii si obiceiului de a critica, sta in puterea noastra sa recunoastem.

 

O falsa identificare

Cu totii am experimentat intr-un moment sau altul al vietii noastre senzatia aceea detestabila ce apare atunci cand cineva ne critica sau face observatii nu tocmai placute despre noi.

De cele mai multe ori ne simtim frustrati, in special atunci cand consideram ca observatiile respective nu sunt defel adevarate.

Daca vom intelege insa motivele pentru care cineva critica si vom invata cum sa gestionam aceasta situatie, aceste lucruri nu vor mai avea putere asupra noastra, nu ne vor mai putea atinge.

Daca persoanele care critica ar privi cu atentie inauntrul lor si-ar da seama ca acei oameni pe care ii critica sunt purtatori ai caracteristicilor pe care ele insele nu si le accepta.

Ca sa il citam pe Jung, contin acele parti din 'umbra' lor, neacceptate: fie ca sunt de natura religioasa, fie etice, morale, educationale sau de familie.

Daca le-ar admite ar insemna sa declanseze un cutremur in sistemul de valori personale pe care l-au construit ani si ani de zile.

Este un soi de falsa indentificare. Fac eforturi pentru a deveni ca oamenii morali si verticali pe care ii au ca model, dar o parte din interiorul lor si-ar dori sa fie dezinhibati si rebeli.

Unii incearca sa economiseasca asa cum i-au invatat parintii dar in ei exista o parte cheltuitoare care doreste sa fie expansiva si risipitoare.

Altii se considera rezervati, educati si cu un comportament adecvat dar de fapt exista in ei si acea parte exuberanta si zgomotoasa care nu-si doreste decat sa se faca auzita.

 

Carente educationale

Exista si alte aspecte ale criticii: persoana care s-a dezvoltat intr-un mediu in care a fost in permanenta criticata, va ajunge ca prin intermediul identificarii cu persoana abuzatoare, sa ii trateze pe cei din jurul sau la fel.

Astfel, va avea tendinta de a adresa in permanenta critici si observatii similare celor de care ea insasi a avut parte.

Cand copilul traieste in critica, va suferi o rana narcisica timpurie si va invata la randul sau sa condamne, sa critice si sa-i invinovateasca pe nedrept pe ceilalti din jurul sau pentru propria sa problema, critica devenind aproape un act automat.

Uneori, acele defecte chiar exista in celalalt, insa in loc de a se abtine, va simti nevoia acuta de a critica tocmai pentru ca rezoneaza si cu parti din sine, pentru ca sunt exact acele lucruri cu care el insusi se lupta.

De aceea copiii, prin jocul lor ingenuu stiu sa exprime cel mai elocvent acest lucru: 'Cine zice ala e!'

 

Nevoia de control si fuga de sine

Cel care critica traieste cu iluzia ca este mai bun decat celalalt, are senzatia de control al situatiei, se simte superior si se foloseste de critica pentru a-si hrani narcisismul ranit.

Critica este in acelasi timp si o forma de lauda de sine ce vine dintr-un sentiment de inferioritate. Prin minimalizarea celuilalt se va obtine o crestere a stimei de sine, iluzorie si de moment.

Critica este intotdeauna declansata de o conditie de nemultumire, nesiguranta sau nefericire.

Cineva devine critic atunci cand nu poate deveni artist; altcineva devine informator atunci cand nu poate deveni soldat; acesta sunt doar doua ilustrari exemplificative ale acelui mecanism ce in domeniul psihanalitic se numeste mecanism de proiectie.

Astfel, subiectul expluzeaza din sine, intr-o forma modificata, si localizeaza in alta parte – intr-o alta persoana sau lucru – sentimente, dorinte sau calitati care ii apartin.

Acestea sunt ale sale, dar nu si le poate implini, nu si le poate recunoaste sau si le refuza, le reprima.

Intr-un sens pur psihanalitic, acest mecanism de aparare este folosit pentru eliberarea de senzatii, emotii si sentimente percepute ca fiind neplacute si pe care persoana in cauza nu doreste sa le tina pentru sine. Reprezinta o evadare din propriul Eu, o fuga de confruntarea cu propriul Sine.

 

Semnul unei suferinte

In practica, multi dintre cei care se ocupa cu criticarea celorlalti incearca pur si simplu sa-si distraga mintea de la suferinta existentiala si de la durerea interioara cu care se confrunta.

Critica pe altii pentru a nu se critica pe ei insisi si pentru a nu fi nevoiti sa ia masuri pentru rezolvarea propriilor probleme. Se uita la paiul din ochiul altora in timp ce ignora barna din ochiul lor.

Cei din jur devin centrul atentiei lor si sunt pregatiti oricand sa gaseasca un defect in orice le este exterior doar in scopul de a face ceva pentru a umple spatiile goale din vietile lor.

Oamenii mai critica si pentru ca nu pot accepta diversitatea celorlalti, nu accepta faptul ca cineva poate gandi sau se poate comporta diferit in anumite situatii. Astfel, vor manifesta un anumit nivel de intoleranta fata de acestia.

Prin urmare, trebuie sa fim foarte atenti ori de cate ori formulam judecati rigide si categorice pentru altii.

 

Cum putem corecta

Pentru a iesi din aceasta capcana, cei care au acest obicei trebuie sa invete sa recunoasca cand si ce anume proiecteaza in exterior si sa accepte ca ceea ce proiecteaza nu sunt altceva decat parti din sinele propriu.

Este de fapt vorba despre o cale de constientizare ce presupune o capacitate mare de efort si interogare. Este o calatorie, nu fara suferinta, care implica adesea suportul unui psiholog.

Acesta poate ajuta persoana care se confrunta cu un astfel de comportament sa vada si sa accepte faptul ca oamenii nu sunt alcatuiti doar din cateva parti rigide si vizibile ci din multe parti flexibile si, de cele mai multe ori, ascunse lor insisi.

 

De Mirela Antonache Gheorghita, psiholog

Tel. 0744.566.808

psihologmirelaantonache@yahoo.com

Foto: 123rf.com

 

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce denota nevoia de a-i critica tot timpul pe cei din jur
Ce denota nevoia de a-i critica tot timpul pe cei din jur

Mai rar sau mai des, cu totii emitem judecati asupra celor din jur. Ce se ascunde insa in spatele nevoii si obiceiului de a critica, sta in puterea noastra sa recunoastem.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste