Ce e de făcut când prietenii îți creează complexe

Putem fii complexați de amici mai deștepți, mai bogați, mai interesanți și care țin morțiș să o arate. Însă acest generator de complexe nu e tocmai o dovadă de prietenie. Ce e de făcut ne spune psihoterapeuta Anca Donțu.

Ați avut în terapie cazuri de oameni pe care îi sabotau prietenii?

Anca Donțu: Da, sigur. În principiu, sunt persoane care au mai puțină încredere în ei înșiși, drept pentru care pot fi ușor influențate. Prietenii lor știu asta și o pot folosi ca pe o armă.

Citește și:

Teama de singurătate: cauze și manifestări

5 moduri de a arăta mai multă disponibilitate celor din jur

Ceea ce este interesant este că așa-zișii prieteni sunt, de fapt, oameni cu o încredere în sine și mai scăzută, dar pentru că nu își asumă slăbiciunile, încearcă să se ridice în ochii proprii devalorizându-i pe cei din jur.

Dacă eu te văd pe tine că ești mai slab decât mine, asta mă face să mă simt mai puternic. Oamenii care se lasă sabotați, influențați negativ, sunt oameni care își asumă slăbiciunile, poate prea mult, pentru că nu își conștientizează și calitățile.

Nu interpretează balanța corect, între punctele lor tari și cele slabe. Ceea ce îi face victime ideale. Atunci când ajung la terapie, reușesc în timp să se repoziționeze față de ei înșiși, să se vadă cu alți ochi, pentru că se văd oglindiți în ochii terapeutului.

Rolul meu este să le arăt, ca într-o oglindă, ceea ce părinții lor nu au putut, poate, să le arate când erau mici: că au o valoare și că au puterea să decidă, într-un fel sau altul, asupra oricărui aspect din viața lor.

Și atunci când îi lăsăm pe alții să ne influențeze în mod negativ, este tot o decizie pe care o luăm, doar că nu suntem conștienți de ea pe moment.

 

Femeile sunt celebre pentru agresivitatea lor subtilă. Cum te poate complexa cea mai bună prietenă?

A. D.: Cea mai bună prietenă, care, de fapt, nu e deloc așa de bună în acest caz, te poate complexa prin orice știe că te atinge, pentru că îți știe vulnerabilitățile.

Dacă vrea să se simtă bine coborându-te pe tine în ochii tăi și ai celor din jur, îți va accentua orice punct slab pe care îl ai sau crezi că îl ai și despre care i-ai vorbit de atâtea ori.

Poate că tu crezi că este prietena ta tocmai pentru că ea a vrut să se apropie de tine, simțindu-te o victimă sigură, și poate că și tu ai vrut-o ca prietenă pentru că ai crezut că ea este puternică, altfel decât tine.

Nu mă refer neapărat la mecanisme psihice conștiente, putem face asta intuitiv, fără să gândim prea mult, printr-un fel de lege a atracției.

Atacurile pot avea loc în public sau între patru ochi, în funcție de ce efect dorește agresoarea să obțină. Scopul poate fi umilirea publică, pentru că ea are nevoie, prin contrast, de validarea celor din jur și atunci te alege pe tine ca obiect al ironiei și disprețului celorlalți.

Sau scopul poate fi dezechilibrarea relației voastre, în care tu să te simți și mai neputincioasă decât până acum, iar ea, eventual, să fie salvatoarea ta, cea pe care te poți baza pentru un sfat sau pentru ajutor, ceea ce o face pe ea să se simtă bine, puternică, valoroasă și în propriii ochi.

 

Care sunt elementele cu care concurează femeile între ele?

A. D.: În psihanaliză spunem că femeile au trei modalități de ieșire din Complexul Oedip, adică de a simți că sunt suficient de puternice, valoroase în ochii lor și ai celorlalți: să aibă o carieră, să se căsătorească (de preferat, cu un bărbat de succes) și să facă copii.

Fiecare dintre aceste trei elemente îi poate conferi unei femei putere în plan social. Deci, oricare dintre ele poate fi subiect al atacului din partea prietenelor.

Mai este, desigur, și feminitatea lor care poate fi atacată, respectiv modul în care arată, se îmbracă etc. Când nu suntem mulțumite de ce avem în viața noastră, când ne îndoim de un aspect sau de mai multe, devenim vulnerabile.

Și atunci suferim dacă prietena noastră are mai mult succes în carieră sau dacă soțul ei câștigă mai mulți bani, sau are o poziție profesională mai avantajoasă, suferim chiar și mai mult atunci când copiii prietenei au rezultate mai bune la școală, sau dacă sunt mai talentați etc.

Așa cum poate suferim dacă avem mai multe riduri, mai multe kilograme în plus sau dacă prietena are haine mai frumoase.

Toate astea sunt puncte vulnerabile, care ne pot transforma în victimă, pentru că o „prietenă le folosește ca să ne umilească, sau în agresor al prietenei pe care o invidiem, în încercarea de a nu ne mai simți atât de „dezavantajate de soartă .

„Băiatul tău petrece prea mult timp cu sportul… Ce o să facă cu școala? Nu va putea să le facă față la amândouă… Vrei să-l vezi accidentat? Nu vezi? Azi câștigă bani, mâine e în spital…Eu n-aș putea, ca mamă…

Și pe urmă, anturajul… droguri, băutură.. Aș sta cu frică tot timpul… Mai bine ca al meu: își vede de școală, o să meargă la facultate, să aibă salariu sigur, să își facă și el, ca tot omul, o familie, o casă…

Sau: „Te-ai mai îngrășat în ultima vreme? Ai grijă… De la o vârstă, nu mai poți da jos atât de ușor… Să nu se uite bărbatul tău după vreuna mai tinerică… Știi cum e… Uite, ți-au apărut și riduri, ce faci? Nu te îngrijești? Eu mă duc la salon în fiecare săptămână, mi-a dat soțul meu un card special pentru asta, mă vrea frumoasă pentru el….

 

Cum se pot apăra celelalte femei de astfel de mesaje distructive?

A. D.: Apărarea poate veni doar din interior. Sau, mai bine-zis, de acolo începe. Prin creșterea încrederii în sine. Prin conștientizarea calităților, a punctelor tari, a lucrurilor frumoase din viața noastră.

Dacă suntem fericiți, mulțumiți, „săgețile celor din jur nu au efectul scontat. Pornim de la ce avem, din punct de vedere obiectiv, ca avantaj. Dacă ne dorim mai mult, vedem cum am putea obține acel lucru.

Ce avem deja, care să ne ajute, și de ce anume mai avem nevoie. O analiză la rece, ca și cum am evalua o altă persoană, ne poate ajuta.

Pe urmă, este important să înțelegem care ne sunt punctele slabe sau, mai bine-zis, care credem și simțim că sunt acestea. Oare sunt într-adevăr minusuri?

Cât de importante sunt, cu adevărat, pentru noi și cât am preluat, prin educație, de la ceilalți aceste credințe? Poate că pentru mine este important altceva decât pentru prietena mea.

Nu ar trebui să mă las influențată de ea, poate avem valori diferite sau moduri diferite de a vedea viața. Nu în ultimul rând, ne-ar ajuta să ne cunoaștem prietenii.

Să înțelegem dacă au motive să fie nefericiți cu persoana lor sau cu viața lor și dacă atitudinea lor aparent superioară față de noi nu este o mască.

Dacă ceea ce ne spun, ne face bine sau dacă, dimpotrivă, după interacțiunea cu ei ne simțim mai rău. În al doilea caz, poate că ar fi bine să nu mai dăm acelor persoane atâta putere sau să le ținem la o distanță confortabilă, în așa fel încât să nu ne mai poată influența în mod negativ.

 

Serialele americane abundă în găști de fete care admit sau resping pe câte una din grupul lor. Ce efect credeți că au aceste produse me­dia asupra felului cum învață adolescenții lumea socială?

A. D.: Mesajele acestui tip de seriale au o valoare relativă. Ele multiplică un model care este practicat, de fapt, la nivelul societății, în general.

Într-un grup, există un lider, care face regulile – bune sau rele, iar cei care nu se supun acelor reguli, sunt excluși. Faptul că fetele respective instituie reguli abuzive în grupurile lor, este un fapt reprobabil.

La fel ca și faptul că unele fete suferă din această cauză, că sunt umilite etc. Pe de altă parte, mesajul majorității filmelor este unul pozitiv: până la sfârșit, binele învinge, cei care greșesc, plătesc într-un fel sau altul.

De fapt, fiecare dintre noi se identifică cu un personaj sau altul în funcție de nevoile lui interioare, de tendințele pe care le are deja, conștient sau inconștient.

Când filmul se suprapune peste realitatea concretă a adolescentului, mesajul său poate întări într-un mod nefavorabil anumite tendințe, dar nu le generează întru totul.

Adolescenții trăiesc, în primul rând, în familia proprie și apoi la școală și în grupul de prieteni; acestea sunt locurile în care li se formează valorile. Filmele au importanța lor, dar mi se pare periculos să le dăm atâta putere.

E ca și cum renunțăm, în mare parte, la puterea noastră ca părinți, ca educatori, de a forma copiii, de a-i influența. Și, da, dacă facem asta, inconștient sau nu, le transmitem neputința noastră, iar adolescenții vor fi și ei „neputincioși în fața modelelor din filme și vor prelua ca atare comportamentul violent sau submisiv pe care îl văd acolo.

Nu știu dacă a crescut agresivitatea în rândul tinerilor, dar s-a schimbat, în mod sigur, felul în care ne raportăm noi la această agresivitate.

Cred că am devenit mai conștienți de existența ei, mai dornici de a ne schimba, de a deveni mai toleranți. Și, cumva, ajungem să nu mai tolerăm agresivitatea, cel puțin nu în forma ei brută.

Doar că impulsurile agresive sunt, până la un punct, firești și au nevoie să se poată descărca – pentru o funcționare normală din punct de vedere fizic și psihic.

Dacă dispar mijloacele de descărcare firești, apar unele noi, de multe ori mai subtile, dar cărora nu suntem întotdeauna pregătiți să le facem față.

 

La bărbați cum este? Sunt bărbații agresivi la nivel emoțional?

A. D.: În zilele noastre, ținând cont că agresivitatea fizică nu mai este acceptată social, este nevoie, după cum spuneam, de modalități alternative de descărcare.

Drept pentru care, și bărbații devin agresivi, într-un plan psihologic-emoțional, mai mult decât în trecut, poate și dintr-o frustrare că nu se mai pot manifesta fizic.

Există și în rândul bărbaților o competiție pentru putere, statut, teritoriu, care poate lua forma unor lupte în plan profesional, dezbateri de idei; sau în plan concret, prin „accesoriile specifice perioadei pe care o trăim:

mașina, telefonul mobil, gadget-urile și chiar articolele vestimentare – măsurate în funcție de firma producătoare, performanțe și, nu în ultimul rând, de prețul de achiziție.

 

Și copiii au astfel de „meciuri. Există copii mai bogați care îi complexează pe cei mai săraci. Ce pot face părinții celor mai săraci pentru a nu-i lăsa să sufere?

A. D.: Mecanismul este același. Atunci când copilul mai sărac vine de acasă cu frustrarea că nu are la fel de mulți bani ca X sau ca Y, dacă se simte vulnerabil din această cauză, el va fi o victimă ușoară pentru copilul mai bogat.

Iar acesta din urmă va încerca să își sublinieze atuul financiar, din dorința de a compensa ceva ce știe – probabil, conștient sau inconștient – din familia sa că îi lipsește.

Ironia este alta. Că sunt și situații în care un copil cu un statut financiar superior colegilor lui este ținta atacurilor copiilor cu mai puține posibilități, tocmai pentru că aceștia din urmă se simt în inferioritate și au nevoie să reechilibreze balanța.

Am lucrat în cabinet cu copii care trebuiau să plătească destul de scump privilegiul de a avea părinți cu bani. Dacă părinții nu intră în această competiție, șansele sunt ca nici copiii lor să nu fie afectați prea mult.

Un copil cu mijloace financiare mai modeste, dacă a crescut cu ideea că valoarea lui constă în ceea ce știe și în ceea ce face, va fi mai puțin sensibil la hainele de firmă ale colegilor sau la telefoanele de ultimă generație cu care aceștia se laudă.

Iar un copil care are tot ce își dorește, dacă este educat în același spirit, că oamenii sunt valoroși prin ceea ce știu sau fac, nu îi va disprețui pe colegii lui, ci, dimpotrivă, din dorința de a petrece timp împreună cu ei, va împărți ceea ce are cu plăcere.

Foto: Shutterstock

Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce e de făcut când prietenii îți creează complexe
Ce e de făcut când prietenii îți creează complexe

Putem fii complexați de amici mai deștepți, mai bogați, mai interesanți și care țin morțiș să o arate. Însă acest generator de complexe nu e tocmai o dovadă de prietenie. Ce e de făcut ne spune psihoterapeuta Anca Donțu.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste