Ce efecte are internetul asupra noastra

Copiii nu mai citesc, adultii se plang de migrene cauzate de privitul in exces la tot soiul de ecrane (telefon, calcula­tor, Kindle, iPad etc.). Ne dam seama ca se intampla ceva cu noi odata cu patrunderea internetului in vietile noastre, dar nu stim sa definim exact transfor­marea.

 

Va marturisesc asa, cu jumatate de gura, ca nu pot trai fara Facebook. Asta e! Nu sunt mandra de asta, dar imi recunosc dependenta.

Chiar cand planuiesc sa scriu timp de jumatate de ora incontinuu, fara intreruperi, ma trezesc pe Facebook (desi inchisesem site-ul) si ma intreb cand Dumnezeu am aterizat iar acolo si de ce nu am putut sa-mi mentin constanta concentrarea asupra a ceea ce fac?!

De acord, ok, sunt jurnalista, infor­ma­tia este ocupatia mea. Daca as fi fost invatatoare sau inginer silvic, probabil ca dependenta mea de internet ar fi fost mult moderata.

Si sa dam Cezarului ce-i al Cezarului, internetul este o sursa extraordinara de informatie si un mod minunat de a-ti petrece timpul cand nu poti face altceva si te plictisesti (in metrou, de pilda, unde ma pot „cabla la telefon si pot asculta minidocumentare de pe TED.com).

Internetul deschide o era a stimularii continue… O fi bine? O fi rau? Parintii se plang de faptul ca odraslele lor nu mai citesc carti. Invatati cu povestile ecranizate, efortul continuu de a parcurge un text fara imagine, care ii sileste sa imagineze ei insisi intamplarile, naratiunea, copiii cedeaza inainte de a incepe.

Lectura pe hartie a devenit, in decurs de numai cativa ani, o ocupatie aproape desueta, cumva greoaie si consumatoare de energie si de timp.

Problema este insa ca avem niste creiere care au evoluat mii de ani lent si ele sunt astazi bulversate, depasite de suprastimulare.

Efectele sunt si bune (avem acces la absolut tot in cateva secunde), dar si insidioase. Se vorbeste de inutilitatea scrisului de mana, citim ca scoli din nordul Europei au decis sa-i inve­te pe copii sa tasteze direct, fara sa-i treaca prin etapa cerculetelor si a basto­naselor. E buna decizia? Ras­pun­sul cinstit este „nu.

 

Nevoia, curiozitatea, dependenta

Doua dintre cele mai documentate si mai inteligente carti aparute la noi despre acest subiect sunt cele scrise de Nicholas Carr, jurnalist, istoric si filozof al relatiei dintre om si tehnologie.

Prima este Superficialii, si a doua se intituleaza Cusca de sticla si sunt publicate la Editura Publica. Sincer, le-am citit pe nerasuflate, sunt atat de bine scrise si de logic argumentate, incat m-au convins pe loc.

In cele ce urmeaza, iata cateva idei de baza extrase din diverse idei ale lui Nicholas Carr.

 

Poezia cartilor

Secole de-a randul, oamenii si-au alimentat mintile din carti. Obiectul carte are o magie a sa. Ca „dispozitiv de citit, cartea pastreaza unele avantaje irezistibile fata de computer. Poti sa iei o carte la plaja fara sa te temi ca operele din ea se vor umple de nisip.

O poti lua in pat fara sa-ti pese ca s-ar putea sa cada pe jos, daca atipesti. Poti sa versi cafea peste ea. Poti sa stai pe ea. Poti sa o pui pe masa, sa o deschizi la pagina dorita si cand te intorci la ea, peste cateva zile, o gasesti asa cum ai lasat-o.

Nu trebuie sa-ti faci griji ca trebuie sa pui o carte in priza ori ca bateria e pe sfarsite. Si experienta lecturii este mai buna cu o carte. Cuvintele stampilate pe o pagina cu cerneala neagra sunt mai usor de citit decat cuvintele formate din pixeli pe un ecran luminat.

Poti sa citesti o duzina sau o suta de pagini tiparite fara sa suferi de acea oboseala a ochilor care se instaleaza frecvent dupa numai o scurta lectura online. Navigarea printr-o carte este mai simpla si, dupa cum spun programatorii, mai intuitiva.

Poti sa frunzaresti paginile reale mai rapid si mai flexibil decat te poti plimba printre paginile virtuale. Poti sa faci insemnari sau poti sa subliniezi pasajele care te misca sau te inspira…, scrie Carr.

Prin comparatie, Kindle, suportul electronic de citit, are multiple perspective, link-uri, deschideri catre site-uri si informatii adiacente. A citi pe Kindle inseamna a fi atent la zeci de fire narative posibile.

„O carte electronica nu mai este o carte, tot asa cum un ziar online nu mai este un ziar, scrie Nicholas Carr.  Si, continua el: „Prin alegerile pe care le-am facut, constient sau nu, in ceea ce priveste modul in care utilizam computerele, noi am respins traditia intelectuala a concentrarii solitare si in deplina izolare, etica pe care ne-a implantat-o cartea.

Pentru ca, atunci cand suntem online, intram intr-un mediu care promoveaza lectura rapida, gandirea grabita, zapacita si invatarea superficiala.

Este posibil sa gandesti profund in timp ce navighezi pe net, dupa cum este posibil sa gandesti superficial in timp ce citesti o carte, insa nu acesta este tipul de gandire pe care tehnologia il incurajeaza si il rasplateste.

 

Tehnologia si sinapsele

Gary Small, profesor de psihiatrie si Director al Centrului de Memorie si Imbatranire al Universi­tatii UCLA, a studiat efectele fiziologice si neurologice ale utilizarii mijloacelor media digitale.

Descoperirile sale arata clar ca netul influenteaza sinapsele noastre, creierul, si nu tocmai in bine: „Explozia actuala a tehnologiei digitale nu schimba doar modul nostru de viata si de comunicare, ci ne si altereaza rapid si profund creierul. Proaste vesti!

Si continua Small: „Utilizarea zilnica a computerelor, a smartphonurilor, motoarelor de cautare si a altor instru­mente similare stimuleaza alterarea celulelor din creier si emisia de neurostransmitatori, intarind gradual noi trasee neuronale in creierul nostru, in timp ce le slabeste pe cele vechi.

Si problema nu ar fi ca se nasc noi sinapse in creier, ci ca le pierdem pe cele facute prin memorare, prin concentrarea atentiei, prin gandire critica si, in general, sinapsele imaginatiei noastre si gandirii care au dat atatea opere (inclusiv tehnice) umanitatii.

Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2
Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce efecte are internetul asupra noastra
Ce efecte are internetul asupra noastra

Copiii nu mai citesc, adultii se plang de migrene cauzate de privitul in exces la tot soiul de ecrane (telefon, calcula­tor, Kindle, iPad etc.). Ne dam seama ca se intampla ceva cu noi odata cu patrunderea internetului in vietile noastre, dar nu stim sa definim exact transfor­marea.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste