Ce efecte are internetul asupra noastra

Neatentia permanenta

Cine nu experimenteaza zilnic sen­za­tia ca nu se poate controla si concentra asupra a ceea ce trebuie sa faca atata vreme cat lucreaza la un calculator conectat la internet?!

Combinand diferite tipuri de informatii pe un singur ecran, netul multimedia fragmenteaza mai departe continutul si ne distrage atentia.

O singura pagina de web poate sa contina cateva farame de text, un stream audio sau video, un set de aplicatii de software sau widgets ce ruleaza in propriile lor ferestre.

Stim cu totii cat de naucitoare poate fi aceasta cacofonie de stimuli. Glumim tot timpul pe seama ei… Ori de cate ori deschidem computerul, suntem cufundati intr-un ecosistem al „tehnologiilor de perturbare, dupa cum le numeste bloggerita si scriitoarea de science fiction Cory Doctorow.

 

Tolstoi si Google

Unul dintre cei mai ferventi aparatori ai noilor tehnologii, care, ironic, poseda o diploma in filozofie, este un american, celebru pentru a fi declarat ca nimeni nu-l mai citeste pe Tolstoi sau pe Proust, ca sunt prea lungi si greoi.

Ca poti sa „dai un Google si iata, schematic, toata povestea din Razboi si pace. Sigur, si ce e cu asta?,  as intreba eu. Ideea nu este ca poti citi, sintetizat intr-o pagina A4, toata drama romanului, ci ca, daca nu citesti cartea, ratezi toate nuantele, efectele stilistice, descrierile superbe ale Rusiei de secol XIX, toate interpretarile personale ale istoriei sau ale unei situatii de mare importanta pe atunci, de pilda problema spinoasa a mariajului la aristocrati…

Ratezi contextul bogat, infinit de nuantat, de frumos, toate valentele estetice si arta cuvantului, a naratiei si descrierii, care face din Tolstoi un scriitor peste care pur si simplu nu se poate trece!

Sigur, putem trai fara sa fi citit romanul, parcurgand doar povestea de pe Google, dar suntem mult mai saraci. Mult mai putin rafinati.

 

Robotei?

Oamenii, odata cu progresul tehnologic al ultimelor decade, tot incearca sa construiasca masinarii care sa fie in stare de performante mai bune decat cele umane.

Roboti medicali, care opereaza la milimetru, pilot automat performant la avion, programe de calculator care optimizeaza interpretarea analizelor medicale sau decizia de tratament in medicina.

Vorbim de o adevarata revolutie tehnologica, de proportii poate mai vizibile decat revolutia industriala. Dar, din pacate, vom vorbi in curand de scaderea abilitatilor umane din toate aceste domenii.

In cealalta carte scrisa de Nicholas Carr, Cusca de sticla, autorul vorbes­te de alte efecte pe care tehnolo­gia, in ansamblul ei, o are asupra inte­ligentei (nu mai vorbeste doar despre internet si despre influenta sa nefasta asupra creierelor noastre, memoriei si imaginatiei).

Noi, toti, tresarim intrigati si surprinsi atunci cand auzim stiri despre Google Glass sau despre masina Google, cea care merge fara sofer. Ambele produse inalt tehnologice sunt deja in pragul intrarii pe piata.

Dar ce efect poate avea tehnologia asupra abilitatilor noastre de azi, uneori invatate cu greu si in timp? Nu unul bun. De pilda, s-a constatat deja reducerea abilitatilor de orientare si de luare de decizii in situatiile de criza la pilotii de avion care zboara de ani de zile bazandu-se pe pilotul automat.

Cercetatorii Neville Stanton si Mark Young au descoperit dovezi conform carora „capacitatea atentiei unei persoane scade odata cu reducerea efortului mental. In operarea sistemelor automate, subsolicitarea ofera un motiv de ingrijorare mai mare decat suprasolicitarea, deoarece este mai dificil de detectat… Alarmant!

 

Computerul si imaginatia

In domenii unde computerul substituie nu numai decidentul uman, ci si creativitatea umana (in design, de exemplu, sau in arhitectura), profesionistii deplang lipsa de imaginatie a proiectelor, standardizarea pe care o opereaza computerul.

Arhitectii au la dispozitie aplicatii tot mai performante pentru proiectat cladiri, ei le folosesc, dar efortul personal si amprenta individuala a fiecarei creatii se estompeaza. Proiectele seamana.

In medicina, iarasi are loc un fenomen interesant, odata cu introducerea pe scara larga a computerizarii. Carr descrie perfect pericolul insidios ce se poate ivi atunci cand medicii vor avea in fata ecranul computerului si abia in planul doi pe omul examinat:

„O examinare medicala implica o forma extrem de complexa si de intima de comunicare personala. Necesita, din partea doctorului, atat o sensibilitate empatica la cuvinte si limbajul corpului, cat si o analiza rationala si rece a indiciilor medicale.

Pentru a descifra o problema medicala complicata ori o plangere a pacientului, un clinican trebuie sa asculte cu atentie povestea pacientului, ghidand-o prin filtre de diagnosticare specifice.

Cheia este sa obtii un echilibru potrivit intre elementele specifice ale conditiei pacientului, modelele generale ale afectiunilor si probabilitatile cunoscute prin invatare si experienta.

Cataloagele si celelalte ghiduri de decizie pot servi ca ajutoare valoroase in acest proces. Aduc ordine in circumstante complicate si uneori haotice.

Dar, dupa cum a explicat chirurgul Atul Gawande in cartea sa The Checklist Manifesto, „virtutile inregimentarii nu neaga nevoia de curaj, intelepciune, improvizatie. Cei mai buni clinicieni se vor deosebi mereu prin indrazneala expertului.

Silind un medic sa urmeze formate fixe si alerte, fara discriminare, automatizarea computerizata poate strica dinamica relatiei dintre doctor si pacient.

Poate ajuta la fluxul consultatiilor si poate oferi informatii utile, dar e posibil si sa ingusteze prematur orizontul diagnosticului.

Doctorii pot avea comportamente de strangere de informatii guvernate de ecranele computerelor, punand intrebarile in ordinea in care apar pe computer, in loc sa urmeze firul narativ al pacientului.

Si, in final, o intrebare nelinistitoare, adresata de George Dyson, istoric al tehnologiei: „Dar daca pretul masinilor care gandesc este aparitia oamenilor care nu o fac?!…

Citește continuarea pe pagina următoare: 1 2
Comentează și tu
Recomandări
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică
Tulburarea obsesiv-compulsivă din perspectiva psihanalitică

Tulburarea obsesiv-compulsivă sau OCD-ul despre care am tot auzit este o tulburare ce are la bază conflictul de ambivalență, adică conflictul dintre dragoste și ură. De el se leagă și dorința de control, încăpățânarea sau avariția.

Citeste
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice
Cum să nu te lași controlată de emoții puternice

Oare este posibil să nu te lași controlată de emoții puternice? Psihologul Irina Doiciu ne dă câteva indicii despre cum ne putem gestiona propria impulsivitate.

Citeste
Cum ne explicăm impulsivitatea
Cum ne explicăm impulsivitatea

Impulsivitatea este definită ca o lipsă de stăpânire de sine, o predispoziție pentru acțiuni rapide și neplanificate ca răspuns al unui stimul intern sau extern, fără analiza consecințelor asupra ta sau a celorlalți. Sună complicat?

Citeste
Ce efecte are internetul asupra noastra
Ce efecte are internetul asupra noastra

Copiii nu mai citesc, adultii se plang de migrene cauzate de privitul in exces la tot soiul de ecrane (telefon, calcula­tor, Kindle, iPad etc.). Ne dam seama ca se intampla ceva cu noi odata cu patrunderea internetului in vietile noastre, dar nu stim sa definim exact transfor­marea.

Citeste
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău
Compasiunea: Cum să ai o relație sănătoasă cu tine și cei din jurul tău

În primul rând, compasiunea nu are nicio legătură cu mila. Mila față de ceilalți ne plasează într-o poziție de superioritate și nu conține nicio empatie. Mesajul ei este mai degrabă „uite ce ți s-a întâmplat – mie nu mi se poate întâmpla, eu nu mă văd în postura ta.”. Mila față de sine, ne poate plasa într-un rol de victimă „săracul de mine, uite ce am pățit, nu am ce să fac”. Lipsa compasiunii ne îndepărtează de noi înșine, dă mai tare volumul criticului interior, iar față de ceilalți ne amorțește emoțional, blocând relațiile hrănitoare, benefice.

Citeste
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective
De ce sunt necesare regulile pentru setarea de obiective

Nu cred că este dificil pentru cineva să își seteze un obiectiv. De regulă, acest lucru începe cu „eu vreau să…” și iată, ne-am setat un obiectiv. Sau nu? Oare este suficient să vrem ceva? Din experiența noastră de viață știm că odată ce am spus că „vrem să…” am și făcut acel lucru? Am atins acel obiectiv? Sau, undeva, pe parcurs, ne-am poticnit, am găsit scuze și motive pentru a amâna împlinirea lui, am dat vina pe factori externi sau ni s-a diminuat motivația internă, am clacat și am abandonat?

Citeste